July 19, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Punct de inflexiune pe harta geopolitică a lumii (III)

4 min read

Punct de inflexiune pe harta geopolitică a lumii (III)

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Lumea occidentală se confruntă cu probabil cea mai mare provocare de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace; în ciuda unităţii aparente de moment, sunt în continuare destule semne de întrebare privind relaţiile transatlantice şi cele din interiorul UE.

Într-un interviu găzduit de Asociaţia Dialogue Franco-Russe, Pierre De Gaulle, nepotul generalului De Gaulle, vorbeşte despre „jocul malefic al americanilor” care „folosind minciuna, în primul rând atunci când comunică cu aliaţii din cadrul NATO, au reuşit să folosească criza ucraineană pentru a destabiliza Europa”. Tăind Europa de Rusia şi ridicându-i pe europeni împotriva ruşilor. „Pentru că Europa, în alianţă cu Rusia”, spune el „ar putea fi un bloc puternic atât din punct de vedere politic, cât şi economic, cultural şi social – în general, pentru că până la 500 de milioane de oameni trăiesc în UE şi Federaţia Rusă”.

Asociaţia Dialogue Franco-Russe a fost creată în 2004 sub patronajul preşedinţilor Jacques Chirac şi Vladimir Putin. Aceasta se prezintă ca „un instrument privilegiat de comunicare între cercurile politice, economice şi culturale ale celor două ţări” şi îşi propune să „contribuie la aprofundarea relaţiilor strategice şi la parteneriatul privilegiat dintre Franţa şi Rusia”. Indiferent de intenţiile iniţiale, ea a devenit însă un vector de propagandă a Moscovei, care îi oferă şi sprijin financiar, după cum relevă şi o anchetă deschisă în Franţa care vizează un eurodeputat şi un fost ministru şi senator francezi. Cu toate acestea nu trebuie să credem că acest gen de opinii sunt unele marginale. Pentru legături privilegiate cu Rusia s-au pronunţat în timp figuri politice marcante, fostul premier Francois Fillon – sprijinit deschis de Vladimir Putin în campania sa prezidenţială din 2016, care ulterior a întreţinut legături strânse cu corporaţii ruseşti, este doar unul dintre exemple. În afară de asta există un curent deloc neglijabil ostil NATO în interiorul establishment-ului militar francez.

Foto. Jacques Chirac cu Vladimir Putin

Războiul din Ucraina a încurcat însă evident demersul suveranist promovat la Paris şi Berlin. Statale de pe flancul de Est al UE şi NATO, de la ţările baltice, la Polonia şi România, chiar Suedia şi Finlanda, au realizat nemijlocit că se pot baza în mod real doar pe Statele Unite şi Marea Britanie în materie de securitate, un efect fiind creşterea influenţei Washingtonului în regiune, lucru care a deranjat evident şi Berlinul, şi Parisul. E semnificativ faptul că preşedintele Zelenski a ales să se adreseze Congresului american şi nu Parlamentului European în prima sa vizită în străinătate de la începutul războiului, deşi în joc este în primul rând securitatea Europei. Faptul că până acum Statele Unite au oferit 62 de procente din întregul ajutor acordat Ucrainei explică în bună măsură decizia sa.

E drept, recent Franţa şi Germania au anunţat că vor livra tancuri şi piese de artilerie Kievului, dar este mai degrabă vorba de un gest menit să mai atenueze din pierderea lor de credibilitate în Europa de Est, decât de o renunţare la dorinţa lor de decuplare de America în chestiuni esenţiale precum relaţia cu China sau arhitectura de securitate de pe continent. În noul context e de presupus că va exista o opoziţie substanţială în interiorul UE faţă de astfel de demersuri. „Astăzi pare absurd că, în urmă cu doar un an, s-a vorbit despre crearea unei armate UE separate de NATO – un proiect birocratic care, prin definiţie, ar slăbi alianţa atlantică şi ar da şi mai multă putere tehnocraţilor din instituţiile europene care pun sub semnul întrebării însăşi noţiunea de alianţă occidentală”, scrie Telegraph. „Inepţia din Europa în comparaţie cu SUA în ceea ce priveşte sprijinirea Ucrainei subliniază caracterul fantezist al unei astfel de mişcări.” Din acelaşi motiv, dorinţa de a se renunţa la unanimitate în chestiuni legate, de pildă, de politica externă, exprimată de Scholz şi în articolul din Foreign Affairs, are şi aceasta puţine şanse de izbândă.

Pentru Europa de Est, existenţa unei solide ancore de securitate americane pe continent, care între altele presupune şi o solidaritate transatlantică în competiţia cu China, este esenţială. Mai ales pentru ţări ca România şi Bulgaria care sunt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere. Menţinerea lor la periferia UE, ilustrată şi de ultima respingere a intrării noastre în spaţiul Schengen, nu e deloc întâmplătoare. Un ziar din Bruxelles, The Brussels Times, scria după ultima decizie legată de Schengen, că „pentru guvernele din Europa de Vest România şi Bulgaria sunt tipul rău de ţări, în timp ce Croaţia, locul în care francezii, austriecii şi olandezii se duc vara în vacanţă, este acceptabilă”. „A fost dintotdeauna un sentiment în rândul membrilor UE din nucleul dur al Uniunii că Bulgaria şi România nu ar fi trebuit să fie primite în club.” Pentru că în cazul în care s-ar ajunge să se discute un nou format de securitate pe continent, cu ruşi, dar fără americani, nu este deloc clar în ce sferă de influenţă am putea ajunge.

Foto. Alexandru Lăzescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.