Curentul International

Curentul International Magazine

Artistul Sergiu Cioiu revine la Sibiu

15 min read

Artistul Sergiu Cioiu revine la Sibiu

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

 

O personalitate artistică puternică și complexă cum este cea a maestrului Sergiu Cioiu, remarcabil recitator, poet, actor al scenei, cântăreț și compozitor român, stabilit de o jumătate de veac în Canada, a dăruit culturii noastre în ultimii ani câteva proiecte cu totul inedite întru evocarea lui Constantin Brâncoveanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Constantin Brâncuși. Îl vom invita pe el însuși să ne mărturisească ce gândește, acum când în prag de Sfinte Sărbători de Iarnă revine la Sibiu unde în 25 noiembrie va susține la Cenaclul „Radu Theodoru” un recital dedicat lui Radu Stanca, la împlinirea a 60 de ani de la moartea bardului neîntrecut al burgului transilvan de pe malurile Cibinului.

Nu voi cita decât pe Florian Lungu Moșu de la Radio România, care, după un eveniment al ultimilor ani la București, nota: „CONCERTUL-ÎNCÂNTARE pe care, cu o generozitate şi o veritabilă vocaţie de demiurg, Sergiu Cioiu ni l-a oferit în dar în inubliabila seară de sâmbătă de la Green Hours…, unde actorul muzician a desprăfuit aurifere zăcăminte de cuvânt şi sunet! De la şoaptele subtile la tonurile pline de pregnanţă, mereu tânărul artist (căci putem vorbi de o a doua tinereţe!) a vădit o surprinzătoare capacitate de a doza şi exhiba o întreagă pluralitate de sentimente! Nu mai puţin frapantă s-a dovedit a fi debordanta energie cu care a susţinut intens tonusul exteriorizării timp de două ore încheiate!! Realmente, o energie a dăruirii de sine şi a creativităţii, demnă de invidiat!!!” Știm că Sergiu Cioiu a interpretat cântece, aparținând unor stiluri muzicale diverse, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a îmbinat într-un mod cu totul personal și unic, amintind de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montand, care au fost mult mai mediatizați decât el în vremea lor de glorie.

***

Anca Sîrghie: A trecut mult timp de când ne-am întâlnit la Câmpul Românesc din Hamilton Canada în vara anului 2014 la Săptămâna Internațională a Culturii Române, o manifestare de excepțională valoare a diasporei noastre americane. Recitalul de atunci a cuprins o selecție din spectacolul „Pe cine numim …eu”, după Marin Sorescu, care încerca să afle cine se ascunde sub noi, ceea ce nici azi nu știm cu adevărat. Spectacolul acela l-ați jucat la Teatrul Foarte Mic din București înainte de a pleca din țară. Ce vă amintiți de acel moment?

Sergiu Cioiu: În acei ani socialiști, Teatrul Foarte Mic din București era condus de scriitorul Dinu Săraru, care a avut capacitatea de a lăsa spectacolul întreg, neatacat, deși erau multe șopârle în el. Om inteligent și binevoitor, directorul Dinu Săraru știa să aprecieze factura textului. Am un mare respect pentru el, pentru că se numără printre puținii directori care iubeau actorii. Lui i-a plăcut cum era văzut Marin Sorescu de un actor. L-am jucat atunci cu mare bucurie. Spectacolul a fost înregistrat pentru Electrecord, care a realizat două discuri. Pe unul sunt cântecele pe versuri de Sorescu „Pe cine numim…eu”, după volumul „O aripă și un picior”. Eu l-am cunoscut pe Sorescu, căruia i-a plăcut spectacolul meu, realizat pe muzica compozitorului Dan Stoian. Al doilea disc cuprinde 60 de poeme scurte, el fiind intitulat „Soresciana”, ce poate fi găsit pe Youtube. Așadar, sunt un cititor de poezie și eu înregistrez și acum pe mai departe recitaluri de versuri. Am înregistrat, spre exemplu, și cele „11 elegii” ale lui Nichita Stănescu, cel mai mare poet român al ultimei sute de ani. Îmi amintesc spectacolul pe care l-am susținut cu aceste poezii, ca inconturnabil. Publicul m-a ascultat într-o liniște desăvârșită. Aplauzele de la final eu le-m socotit că sunt primite de însuși Nichita, omul excepțional care avea poezia cu el oriunde ar fi fost și indiferent cu cine era. „A 11-a elegie”, de pildă, nu este un text patriotic, cum l-au interpretat unii, ci el ne convinge că noi ne naștem ca să murim frumos, conștienți de faptul că există renaștere și primăvara este simbolul acestei renașteri. Noi suntem semințe și ne pregătim să ne azvârlim în altceva cu mult mai înalt, în altceva care poartă numele primăverii. Esența este să fii înăuntrul fenomenelor, să fii sămânță și să te sprijini pe propriul pământ.

Anca Sîrghie: Îmi amintesc ce-ați mărturisit atunci, respectiv acum 8 ani, la Câmpul Românesc de lângă Hamilton, în Canada, țara unde v-ați stabilit, anume că în răstimpuri doriți să reveniți în România, simțind că aveți ce dărui publicului din țară care nu v-a uitat. Îndemnul concret venea de la prima dumneavoastră soție, balerina Maria Mitrache Bokor, care vă invita la București. De atunci proiectul acesta curajos s-a conturat cu un succes frumos, chiar surprinzător. Deși sunteți absolvent al IATC-ului bucureștean, ați cunoscut gloria interpretând prin anii 1960-1966 „Cântecul vântului”, „Îți mulțumesc”, „Venise vremea” și alte melodii ale lui Alexandru Mandy, care au devenit șlagăre.

Sunt cântece cu care ați luat premii la mai multe ediții ale Festivalului de Creație și Interpretare de la Mamaia. Vă întreb: De la înălțimea vârstei de octogenar, cum priviți succesul de tinerețe care v-a lansat ca vedetă a interpretării muzicale?

Sergiu Cioiu: Celebritatea din tinerețe e o gloriolă, una minunată dacă țin cont de mesajele admirative ce-mi sosesc și acum pe Facebook, dovedind că publicul din România mă iubește pe mai departe. Sigur că nu pot uita anumite succese din vremea aceea. Oamenii își amintesc de mine chiar și acum, la 82 de ani. Ceva a rămas din acel succes de tinerețe, din moment ce oamenii mă recunosc: „A, Vântule!”, cum îmi spun unii. Cântecul acesta se ține scai de mine. Eu l-am cântat, ca și alte melodii minunate dăruite mie de Alexandru Mandy și în Canada, la Montreal, la Ottawa și Toronto. Ceea ce regret este că nu este reținut la fel și cântecul Glasul tău, conceput ca omagiu adus Mariei Tănase cu vocea ei incomparabilă, nemuritoare. După ce „Cântecul vântului” și „Glasul tău” au fost selectate și premiate la Mamaia, a urmat un moment pe care n-am să-l uit niciodată. Mandy m-a invitat să-l cunosc pe domnul Sachelarie, companionul Mariei Tănase. Pregăteau parastasul Mariei și s-a vorbit mult despre Marea Doamnă a Cântecului. Anecdote, ziceri, amintiri șugubețe, beția unor momente în care doi oameni care o cunoscuseră mai îndeaproape încercau să țină aprinsă lumina glasului și farmecului acestei mari artiste pe care o văzusem și o ascultasem, dar cu care nu avusesem șansa să vorbesc vreodată. A doua zi, la parastas, am cântat în fața mormântului Mariei, cu lacrimă în glas, melodia „Glasul tău”. Mandy făurise un cântec adevărat, un cântec mare. Îl cânt cu aceeași dăruire și cu o mare încărcătură de emoție și astăzi, când în România se cântă din ce în ce mai rar cântece cu acest miez, cu această poezie, cu acest lirism… aș spune: cântece esențiale. „Poarta sărutului”, o capodoperă a lui Brâncuși, l-a inspirat pe Mandy, care nu era doar un textier, ci era poet care își crea singur versurile, ca apoi să compună muzică pe ele. Mai rar un asemenea poet-textier, cu care eu am fost prieten bun. Eu i-am interpretat câteva zeci de cântece.

Anca Sîrghie: Dacă v-ați face un autoportret, cum este omul Sergiu și care mari artiști au influențat pe cântărețul Cioiu, artistul cu ieșire spre lumea largă?

Sergiu Cioiu: Eu sunt un om emotiv, un sentimental și în momentul în care mă simt iubit, iubind la rândul meu, mi se pune un nod în gât, mi se adună lacrimi în ochi. Zâmbesc, dar în același timp mă gândesc la trecerea noastră prin timp. Noi trecem prin timp, însă timpul stă pe loc, n-are nici început, nici sfârșit. Eu cred în reciprocitatea sentimentelor frumoase și în emoția estetică a actului artistic. Eu personal, în mintea mea, în forul meu interior, consider că cel mai mare dintre profesorii mei, pe care n-am putut să-l ajung, a fost Jacques Brel, ca interpret, ca personalitate de scenă, ca vibrație, ca forță. Sigur că am fost influențat și de Aznavour, cu calitatea lui de sobrietate și în același timp de joc, de poezie, de alunecare într-o zonă foarte muzicală. M-au influențat Gilbert Bécaud, supranumit „Domnul 100.000 de volți” al cântecului francez, compozitor a 400 de melodii, Yves Montand. Tânăr, la Paris, am cântat pe o scenă mitică, scena Olimpia. Iată de ce am dorit să devin un om de show, să dau spectacole în România mea în care m-am născut. Este un sentiment ce nu te părăsește, ci îți dă o anumită forță, o vigoare de a reveni. Acum citesc în presă că se socotește că există un fenomen Sergiu Cioiu prin fervoarea de a recupera timpul. Atunci când am plecat a fost un moment când România nu era cea de azi. În momentul acesta m-aș simți mai bine în România. De ce? Pentru că socotesc că România este o țară țintă, este atât de bogată și de frumoasă, încât toți ar vrea să ia ceva de aici, să jecmănească. Are un Ardeal fenomenal, în care sunt totdeauna fericit să revin.

Anca Sîrghie: V-am urmărit evoluția din ultimii ani, când ați realizat turnee cu spectacole nonstop, în care toate textele poeziilor erau memorate, publicul reacționând cu aplauze în picioare. Astfel a ajuns să se vorbească de o nouă tinerețe a lui Sergiu Cioiu. Ce rol joacă astăzi amintirea succeselor de tinerețe?

Sergiu Cioiu: Eu simt gloriola trecutului ca o deschidere pentru universul pe care îl creez în prezent. Încerc patosul bucuriei de a oferi ce pot. Vocea este un miracol. Mă bucur că o am și că ea este un instrument de care mă folosesc cât timp este așa. Cânt în concertele mele de acum și vechile șlagăre, iar unii participanți îmi spun că acum le cânt mai bine ca în tinerețe. Charles Aznavour a cântat până la 94 de ani. Eu nu cred că am 80 de ani, ci de 4 ori câte 20. Sunt încântat să arăt publicului ceva din universul meu și să invit oamenii să intre în acest univers, unde au de descoperit uneori cântece aduse prima dată în fața lor. Am toată admirația pentru poeții cărora le recit versurile și pentru instrumentiștii care mă acompaniază. O frază dragă din cântecul Cred de Mandy poate exprima starea mea prezentă: „Cred în omul ce știe./ Cred în omul ce scrie./ Cred în omul ce-nvață./Cred în viață.” Ca să cunoști, trebuie să fii informat de profesori, așa ca dumneata, dragă prietenă de condei Anca Sîrghie. Tot ce este glorios e minunat pentru actori, dar este greu să pui preț pe ce s-a întâmplat într-un moment artistic pe scenă. Ce s-a păstrat din prestația marilor actori ai scenei românești? Din păcate nu mai știm multe din interpretarea scenică a vechilor actori ca Vraca, Manolescu, Romald Bulfinschi, actorul de comedie, sau Lucia Sturza Bulandra și alții. Ei persistă – este adevărat – în memoria colectivă. Dar nu este destul. Mai important este ce rămâne din spectacolele și din concertele înregistrate sau în cărți. Este important să lași ceva în urma ta. Glorioși cu adevărat sunt doar eroii, care-și sacrifică viața unei cauze, își dăruiesc viața unui ideal. Restul sunt gloriole. Chiar când scrii un bestseller, care desigur că îți aduce mulți bani din vânzarea exemplarelor de carte, nu ești erou, iar gloria artistică este efemeră. Sigur că astăzi tehnica a avansat vertiginos și înregistrarea unor concerte sau spectacole scenice nu mai este o problemă.

Anca Sîrghie: În ultimii 20 de ani am avut prilejul să țin conferințe literare și să lansez cărți ale mele în câteva orașe canadiene, precum Toronto, Montreal, Ottawa și Windsor. Din punct de vedere cultural, Canada românilor m-a impresionat mai mult decât S.U.A, spre exemplu. Am dezvoltat această afirmație în mai multe interviuri și reportaje publicate. Deci, nu revin aici asupra ei. Vă întreb: Ce a însemnat pentru artistul Sergiu Cioiu mutarea în Canada?

Sergiu Cioiu: Sunt mândru de o țară frumoasă și primitoare ca aceasta. Așa cum am povestit în cartea realizată cu Pușa Roth „Nu știu aproape nimic”, din 2016, prin toate căutările mele canadiene, eu am ajuns la mine însumi.

Când nu imiți pe Frank Sinatra, chiar dacă tu cânți în spaniolă, în Canada nu ai succes. Iar eu mă simt bine să cânt în limba română. Desigur că atunci când lipsești 35 de ani din țară, este greu să convingi pe tineri. Sergiu Cioiu este încă vital și mulțumesc lui Dumnezeu că este așa. Canada mi-a oferit, ca artist, posibilitatea de a mă afirma ca profesor de teatru. Am ținut 20 și chiar 60 de ore de ateliere la Ottawa University, dar nu am fost angajat. Ca să pot trăi, am fost obligat să fac și alte munci. Sunt om al proiectelor. Am propus un teatru caleidoscop cu actori de diferite etnii, cu texte în engleză, franceză și în limba actorului străin respectiv. Ideea a fost socotită fantastică, așa cum era pusă pe hârtie. Dar nu s-a găsit o finanțare, deși am ajuns până la primul ministru cu proiectul acesta. În toate țările lumii, occidentale și neoccidentale, guvernele nu se înghesuie să stimuleze cultura. În Canada, oamenii de cultură sunt susținuți de instituții particulare, de companii, de trusturi. În Canada sunt teatre particulare, finanțate de proprietari bogați, ca și universitățile, de altfel. Ajungând la 42 de ani în Canada, nu poți fi luat în considerare, când tinerii au energia de a începe și de a se impune. Chiar și fiul meu, care este un poliglot, are greutăți provocate de concurență din partea localnicilor canadieni, care au altă istorie, altă cultură decât noi.

Anca Sîrghie: Cu ce sosiți din Canada, țara unde proiectele dumneavoastră artistice nu au găsit terenul fertil al împlinirii? Cum se explică faptul că abordați de preferință recitalurile poetice, cu care realmente ne încântați în turneele realizate prin România?

Sergiu Cioiu: Tânăr actor, am realizat la teatru radiofonic două-trei personaje. La Teatru Bulandra, regizorul Liviu Ciulei m-a distribuit într-un rol, care m-ar fi putut arunca în scenă. Dar nu a fost așa. Plecând din România, am pierdut șansa de a juca teatru. Marii actori nu au rafinamentul de a pătrunde până în măduva poetului, intuind ce stare a produs versul său. Eu fac aceasta. Succesul ca artizan al cântecului m-a determinat să iau un drum paralel cu arta scenică, o artă colectivă. Ca actor, intri în pielea personajului, pe când ca individ, recitând, te deneutralizezi. Eu nu m-am angajat într-un teatru, exact cum s-a întâmplat cu Corina Chiriac, actriță, dar o mare vedetă prin glasul ei. Sau Margareta Pâslaru, care în rolul din Opera de trei parale, în regia lui Liviu Ciulei, a dovedit talent actoricesc. Dar succes a avut cu glasul ei. Colegul meu Cristian Popescu, actor, a fost angajat la Teatrul de Operetă pentru că avea voce. S-a remarcat înterpretând melodii ca Liliana și Gabriela, cred că vi le mai amintiți, iar apoi a jucat și în filme. Un exemplu este și Yves Montand, bun actor în Franța, dar și cântăreț. În țara noastră au excelat în recitare câțiva mari actori, ca Moțu Pitiș, Gheorghe Cozorici, Ion Caramitru și cam atât. Aici mă afirm eu, înțelegând că limba română este țara mea. Mă simt bine cântând și recitând în limba română.

Anca Sîrghie: Din anii tinereții mele vine și glasul superb radiofonic al actorului George Oancea, care a jucat în multe filme și el, dar ceea ce mi-a rămas îndeosebi este recitarea sa atât de caldă și de nuanțată. Îl admiram ca recitator, așa cum în ultimii ani, iată, mă încântă Sergiu Cioiu. Invitația mea, în calitate de președintă a Ligii Culturale, să veniți la Sibiu s-a izbit în ultimii vreo șase ani de impedimente diferite. Important este că acum vom realiza dialogul emoțional al artistului complex, care este Sergiu Cioiu, cu iubitorii de poezie din orașul nostru transilvan. Când ați fost ultima dată la Sibiu și ce părere aveți despre orașul nostru?

Sergiu Cioiu: Îmi place acest oraș care clocotește de cultură. Un prieten al meu din Canada, Guy Pariseault, care a înființat și a condus Radioul din orașul Edmonton, a venit la București, apoi la Cluj-Napoca, dar el dorea să activeze la Sibiu, pentru că i-a plăcut modul cum a relaționat cu publicul sibian. Ultima dată am vizitat Sibiul în 2018, în timpul Festivalului Internațional de Teatru. Sunt prieten cu regizorul Silviu Purcărete, care m-a încurajat să vin ca simplu spectator la un asemenea eveniment. Merita, nu-i așa? Era prezent și compozitorul Vasile Șirli, care a creat muzica spectacolelor lui Purcărete și cu care sunt bun prieten. Am cunoscut acolo pe Florin Traian Țicu, un director tehnic al Teatrului Național „Radu Stanca”, om de o dulceață excepțională, și mai mulți regizori. Mi s-a oferit chiar și un ecuson, cu care să vizionez ce spectacole doream. Am umblat cu încântare prin frumosul oraș medieval. Dar nu am găsit nici loc de cazare, cum aș fi dorit, așa că am acceptat o cameră foarte scumpă la Hotelul Ramada. Cu directorul general al Festivalului nu a fost chip să vorbesc, deși mi s-a spus că este un mare relaționist. Înțeleg că era foarte ocupat! Eu sunt actor și am fost frustrat să nu mi se dea nicio importanță, mai ales că aveam pregătit un spectacol muzical foarte interesant. Poate cândva voi reveni din Canada la Sibiu cu un show întreg, așa cum chiar mâine voi avea la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Anca Sîrghie: Ceea ce regizorul Silviu Purcărete putea să vă spună, stimate prieten Sergiu Cioiu, este faptul că pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, selecția spectacolelor și recitalurilor se face cu mult, foarte mult timp înainte. Revenind la momentul prezent, în ultimele luni, am vizionat la Centenarul Brâncuși Tripticul Brâncuși, compus din cântece având nume omonime sculpturilor monumentale ale sale din Târgu Jiu, Coloana Infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului, respectiv ulterior Măiastra. Ce minunat spectacol! Știm că ați realizat recent o evocare a domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu. Vă ascultăm recitând admirabil prin Zoom la fiecare reuniune a Cenaclului românesc „Mircea Eliade” de la Denver Colorado, SUA și la Cenaclul „Destine literare” de la Montreal, Canada, la care participă scriitori români de pe diferite continente. Sunt tot mai convinsă că dumnea­voastră, maestre Sergiu Cioiu și bunule prieten de condei, ați găsit elixirul tinereții fără bătrânețe din basmul româ­nesc. El vă întoarce mereu spre țară, mereu mai entuziast, mai ales că s-a întâmplat să vă susțină doamna Maria Bokor, care vă și însoțește în turneul la Sibiu.

Vom fi cu atât mai încântați ca vineri, 25 noiembrie 2022, cu începere de la ora 17.00, să ne delectați cu lectura inconfundabilă de poezie, recitalul dumneavoastră cuprin­zând atât versuri de Radu Stanca cât și poezii ale altor sibieni. Vă așteptăm cu bucurie.

(Interviu realizat prin telefon. A consemnat, Anca Sîrghie, 18 noiembrie 2022, Sibiu-București)

Foto. Anca Sîrghie 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.