Hora reîntregirii

Hora reîntregirii

Autor: Diana Nicole Berloiu (Augsburg, Germania)

Din fragedă pruncie ne exprimam bucuria îmbrățișându-ne, luându-ne de mâini în horă spre a ne învârti liberi, manifestări ce le avem înrădăcinate în gena noastră multimilenară. Când privim copiii celebrând atât de firesc viața printr-un comportament spontan, autentic plin de naturalețe, ar trebui să ne dea de gândit unde și când ne-am dezvățat de firesc, unde și când am pierdut curajul de a ne bucura de ceea ce suntem, unde și când am cedat autenticitatea devenind doar „maturi” cu drepturi și responsabilități, cărui fapt îi datorăm rigiditatea emoțională. Dorința de a ne deosebi de semenii noștri, competiția obositoare în care ne înscriem fără a fi „premiați­”, comparația ce ne hrănește și ne impulsionează egocentrismul, etichetarea după criterii ce se fac în funcție de statutul individului și nu de rolul lui ca om.

Cât de diferiți sunt adulții, la ce imagine tristă, posomorâtă poate un copil să asiste cu uimire, un program ce îl va urma și el cu trecerea timpului. Maria Montessori în Descoperirea copilului ne conturează explicit acest aspect. „Copilul ne oferă adevărata sinteză a vieţii, care rezidă în spiritul umanităţii. Dar acel spirit care învăluie copilăria noastră este apoi întunecat de umbrele temniţei care începe deasupra copilului în creştere; iar omul îl vede murind departe şi pierind în lumina zilei obişnuite. Într-adevăr, viaţa noastră socială înseamnă destul de des întunecarea şi moartea vieţii naturale care există în noi.”

Cum s-ar desfășura un miting la care ar participa doar copii (cei în care  copilăria se manifestă incă). Un scenariu pe care ni-l putem reprezenta ca pe un joc în care oamenii se prind în Horă, sărbătoresc bucuria de fi împreună, libertatea în care ne-am născut, dreptul la o viață cu sens în armonie cu ceilalți. Violența, abuzul de orice fel, fizic sau psihic, declanșează comportamente agresive și frustrante, mecanisme defavorizante și distructive. Dacă în fiecare Piață din toate orașele s-ar prinde oamenii de mâini în cel mai vechi joc, Hora, dăruind și primind zămbete și voie bună, conștienți fiind că uniți în cuget, simțind în suflet că au o patrie (care nu este doar un teritoriu), sunt cu toții un neam (aparțin acestui popor de milenii din moși-strămoși), și că niciun drept nu ne poate fi luat fiindcă am venit liberi în această viață de care în primii ani ne bucurăm firesc, nelimitați, neîngrădiți de dogme și norme sociale mai mult sau mai puțin în avantajul nostru. Ar fi nefiresc să ceri ceea ce ai prin drept divin. Doar omul este capabil să creadă că poate să cedeze altui om ceea ce a primit de la divinitate. Este amuzant căt de ușor poate fi manipulat un adult rațional care în calitate de îndrumător al copilului poate reprima acestuia inocența cu care este inzestrat la naștere. „Dacă un copil are în sine cheia propriei sale taine, dacă are un plan sufletesc şi directive de dezvoltare, acestea trebuie să fie în el potenţiale şi extrem de gingaşe în sforţările lor de împlinire. Intervenţia grosolană a individului adult, volitiv şi ameţit de puterea lui închipuită, poate nimici aceste planuri sau poate devia înfăptuirile ascunse; adultul poate şterge planul dumnezeiesc, încă de la început şi, în felul acesta, din generaţie în generaţie, omul se îndepărtează tot mai mult de ceea ce ar trebui să fie.” (Maria Montessori în Taina copilăriei)

Omul a renunțat la a mai fi fericit, la a se mai bucura de el și de viața lui fiind în mare parte din timp trist, nemulțumit, temător, etc. Să ne amintim, să reactivăm acea parte din noi cu care am început să cunoaștem lumea, să ne bucurăm precum copiii, să redevenim autentici, spontani, buni, curați, în felul acesta facem din neam și țară un loc mai bun pe care îl lăsăm urmașilor nostri cu mândrie și demnitate.

Foto. Diana Nicole Berloiu