Eudoxiu Hurmuzachi

Eudoxiu Hurmuzachi

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

Şi a venit un bucovinean mare, avut şi deştept, Eudoxiu de Hurmuzachi…

A venit cu 210 ani în urmă, prilej de a-l pomeni astăzi pe marele erudit, Eudoxiu Hurmuzachi. Lângă el ne simțim parcă mai români, mai responsabili față de identitatea noastră.

La 29 septembrie 1812 în vestina familie a soților Ilinca și Doxachi Hurmuzachi a văzut lumina zilei cel de al doilea fiu. Legenda spune că, foarte bucuros de acest dar ceresc, boierul a poruncit să fie aprinse luminile în toate odăile conacului și să ardă până la răsărit de soare. Venind astfel în multă lumină, al doilea născut în familia Hurmuzăcheștilor a răspândit lumină în întunericul vieții românilor din ținutul ocupat de austrieci. „Şi a venit un bucovinean mare, avut şi deştept, Eudoxiu de Hurmuzachi, care a scos prima colecţie de izvoare străine referitoare la români. Pe vremea aceea, aproape toate erau străine: şi izvoarele de la Cernăuţi erau pe teritoriu străin, şi cele de la Chişinău, şi cele de la Cluj, şi cele de la Oradea, şi cele de la Blaj, nu mai vorbesc de cele de la Viena şi Berlin. Şi a iniţiat cea mai mare colecţie de izvoare istorice a culturii româneşti, pe care Academia Română încearcă să o continue şi astăzi, după mai bine de o sută de ani”, din cuvântarea președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, la Marea Serbare de la Putna, 16 august 2021. Și toate aceste cercetări erau pentru cel care a fost mareșal al Ducatului Bucovinei, în primul rând, drept arme de luptă pentru drepturile românilor sub asuprirea imperiului austro-ungar. Eudoxiu Hurmuzachi a redactat și a tradus în germană „Petiția Bucovinei”, prin care petiționarii cereau recunoașterea caracterului istoric românesc al Bucovinei, dreptul la autononie teritorială și administrație bisericească proprie. Bucovinenii cereau separarea de Galiția, la care provincia a fost alipită în 1786. Românii din Bucovina pledau pentru păstrarea limbii materne și deschiderea școlilor cu predarea în română. De menționat că printre semnatari, alături de români, se aflau germani, armeni, evrei și ucraineni. În aceeași petiție se cerea înființarea unei catedre de limba și literatura română, angajarea în servicii publice a persoanelor cunoscătoare de limba română.

Ziua de naștere a ilustrului bucovinean din vestita familie de boieri, 29 septembrie, îmi amintește de vremea când, deși e foarte aproape de Cernăuți, ne porneam ca într-un sfânt pelerinaj la Cernauca. Însuflețiți de regretatul profesor dr. Ilie Luceac, un extraordinar admirator și cercetător al familiei Hurmuzachi, mergeam să ne închinăm la mormântul lui Eudoxiu Hurmuzachi – una din cele mai luminate minți românești din toate timpurile existenței noastre. Voi aminti doar că a adunat un imens tezaur de circa 6000 de documente referitoare la istoria românilor. Era o tradiție ca, saloanele de carte românească deschise la Cernăuți de principalul organizator, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, dr. Alexandrina Cernov, să se îmbogățească și cu acest drum. O manifestare de amploare a avut loc cu un deceniu în urmă, la împlinirea a două secole de la nașterea marelui înaintaș, aniversare consemnată prin colocviul internațional „Personalități bucovinene, Eudoxiu Hurmuzachi și epoca sa”. Atunci, prin străduința regretatului Vasile Tărâțeanu, pe o clădire din centrul orașului a fost montată o placă comemorativă. Istoricul Eudoxiu Hurmuzachi odihnește în pământul moșiei familiei sale de la Cernauca, acolo unde erau primiți cu dragoste refugiații moldoveni și transilvăneni la 1848, la care se oprea viitorul Domn al Unirii, Alexandru Ioan Cuza, și pe unde iubea să-și poarte pașii de „rege al poeziei” Vasile Alecsandri.

Lângă ilustra familia de la Cernauca, dar mai ales când ne amintim de Eudoxiu Hurmuzachi, ar trebui să ne simțim parcă mai români, mai responsabili față de identitatea noastră, mai îndatorați istoriei neamului nostru și mai interesați de a o cunoaște. Dar mai întâi de toate, trebuie să nu uităm de testamentul lăsat de stâlpul familiei, bătrânul Doxachi. Sunt cele trei îndatoriri mari și sfinte, mereu actuale, pentru care vom răspunde „în fața lui Dumnezeu, a semenilor noștri și a urmașilor noștri”: „PATRIA, LIMBA și BISERICA”.

Foto. Maria Toacă