Curentul International

Curentul International Magazine

Cu „Flacăra” lui Adrian Păunescu am respirat, în nordul Bucovinei, aerul libertății

3 min read

Cu „Flacăra” lui Adrian Păunescu am respirat, în nordul Bucovinei, aerul libertății

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Ucraina, Nordul Bucovinei)

 

Aflu că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc dezaprobă organizarea unui eveniment, cu denumirea „Cenaclul Flacăra”, destinat zilei de naștere a poetului Adrian Păunescu, motivând că a fost un „poet de curte” al regimului comunist și că „Cenaclul Flacăra a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații și susținerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu..”. Ca persoană dintr-un spațiu al martirajului românesc, unde victimele regimului totalitar stalinist au fost mult mai multe, nu comentez, ci doar încerc să înțeleg acest demers. De fapt, nici nu mă interesează cum e apreciat și ce se spune astăzi despre Adrian Păunescu în România. Important e ce a însemnat poezia sa, cântată sau recitată, pentru noi – românii bucovineni, românii basarabeni din teritoriul înstrăinat unde Adrian Păunescu a văzut lumina zilei.

„Cândva, vreun greier dacă o să poată,/ Va mai cânta peste pustiu, cri-cri,/ Despre o lume care-a fost odată…” Am ști oare că „nimeni nu e singur pe pământ”, că „iubirea cu forța se cheamă viol… și viața mereu opoziție este”, că „dacă le-am pierdut pe toate,…. măcar să nu murim urât”, și „ne naştem des ca să murim mai des”, dacă nu se năștea în această zi poetul Adrian Păunescu. Oricum, le-am simți, le simțim pe toate câte sunt pe pământ și-n ceruri, bune și rele, ce trăiesc cu noi și în infinitatea noastră interioară, dar nu le putem preface în cuvinte, nu suntem apți a le exprima prin cuvântul care am fost noi înșine înainte de a ne crea Dumnezeu ca oameni. E ca și cum am înțelege o limbă străină, dar n-o putem vorbi. De aceea ne-a dăruit Dumnezeu poeții, ca să vorbească ei cu simțirile, dorurile, visele, speranțele, durerile noastre. Dacă nu la 20 iulie, Adrian Păunescu oricum trebuia să se nască, după Eminescu, după alți câțiva poeți vizionari, în oricare altă zi, însă neapărat în acei ani tragici pentru neamul românesc cu începutul de la 1940, mai ales din Basarabia sa natală și Bucovina, care i-a fost la fel de scumpă. Or, cine altul avea să ne dăruie cu atâta credință iluzia libertății?! Pe undele radioului, ajungeau până la noi din Bucureşti vocile muzicii tinere, ce-i cântau poezia. Înainte de a-l citi din cărți, i-am ascultat versurile cântate de Ștefan Hrușcă, Nicu Alifantis, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu…, lăcrimând când poetul ne anunța prin vocea Tatianei Stepa că ”Și totuși vine toamna”…

Pentru generația mea cele mai așteptate momente ale săptămânii erau serile de joi, când postul de radio București transmitea spectacolele cenaclului „Flacăra”. Cu „Flacăra” lui Adrian Păunescu am rezistat în nordul Bucovinei celei mai cumplite secete spirituale, alinaţi de Ruga sa pentru părinţi, de „Totuşi, există iubire”, îmbărbătându-ne cu „Doamne, ocroteşte-i pe români”… Concertele de muzică folk pe versurile lui Adrian Păunescu ne aduceau unica gură de aer curat, o dorită evadare într-o onirică țară a libertății, deși înțelegeam că e o amăgire, de care și poetul era conștient: „Dar bine-ai venit amăgire,/ mai stai mai durează un pic…”. Fără el am rămas parcă mai lipsiți de apărare, mai sărăciți de puterea de a năzui și învinge, dar și fără nebunia izbucnirii vulcanice, riscante, dar atât de frumoase, ca în versurile „Și totuși există iubire,/ Și totuși există blestem,/ Dau lumii, dau lumii de știre/ Iubesc, am curaj și mă tem”! La vârsta când am auzit prima dată aceste versuri, curajul se înălța deasupra tuturor altor porniri, iar teama îmi părea doar o metaforă, un fel de potrivire a rimei.

Foto. Maria Toacă

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.