December 13, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Cârcotașii

18 min read

Cârcotașii

Autor: Valeriu Dulgheru (Chişinău, Basarabia)

 

Conform DEX cârcotașul este „omul, care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit”. Aceștia sunt o castă, care vor încerca în permanență să subestimeze succesele altora și să le supraaprecieze pe ale lor. În cazul guvernării de astăzi la acest capitol excelează nu cei din banda de interlopi și hoți VorDonȘor (Observați, în ultimul timp aceștia nu sunt prea vocali. Nu este nevoie de aceasta. Lucrul lor îl fac aparent bine intenționații!) ci cei din rândul aparent bine intenționaților. Spre bucuria lor (nu exagerez, cu asta se hrănesc!) de vreo câteva săptămâni a mai apărut o temă de discuții asupra unei „noi gafe a guvernării” – cea a reformei învățământului superior. Aici toți sunt experți. Când o simplă analiză logică arată că în 2011 în Republică erau aproximativ 117.000 de studenți, iar în 2021 – aproximativ 50.000 de studenți. Doar în zece ani s-a redus de peste 2! ori. Oare acest indiciu nu vorbește despre necesitatea stringentă de a reforma sistemul? Ministerul Educației vorbește despre o reformare a instituțiilor superioare de învățământ prin absorbție (atunci când facultăți, specialități trec de sub administrația unei universități, iar cârcotașii vorbesc despre lichidarea unora din ele. Să ne amintim că acum vreo 5-6 ani în urmă viceministrul Educației Vasile Marina vorbea despre rămânerea doar a 4 instituții superioare de învățământ, restul urmau să fie lichidate. Conform actualei reforme a Ministerului universitățile din teritorii (de la Bălți și Cahul) vor rămâne, doar unele din Chișinău vor fi absorbite.

Un alt subiect discutat în ultimul timp este demisia ministrului agriculturii V. Gherciu. Până în present Guvernarea era criticată că nu face remanieri în guvern, iar acum când s-a făcut această remaniere iarăși nu sunt mulțumiți de modul cum s-a făcut aceasta. „M-am bucurat când am aflat ieri că va fi schimbat ministrul Agriculturii și sigur am rămas satisfăcut de vestea că locul domnului Gherciu va fi preluat de Vladimir Bolea. Trist însă a fost să văd această procedură, această umilință făcută în raport nu cu ministrul, ci cu întreaga instituție, ramură, dacă vreți”, a declarat președintele PPDA D. Plângău. Obișnuiți deja de a lua în răspăr orice ar face guvernarea PAS și de această dată au reacționat în stilul lor. Un an de zile au tot trâmbițat că numirea în postul de ministru al Agriculturii a lui Gherciu este o greșală, ei văzându-l în acest post pe colegul lor A. Slusari. Acum nu le place cum a fost demis!

„Orice remaniere trebuie să fie o discuție sinceră între colegi. Eu nu înțeleg de ce el (Viorel Gherciu) nu și-a depus benevol demisia și a așteptat să fie demisionat. Este o diferență foarte mare”, declară și Iurie Reniță. Îmi pare rău Excelență, dar intervenția Dvstră seamănă cu un un soi de cârcotaș. De unde știți că nu au „discutat cu colegii?”. „Eu discut cu fiecare ministru și noi avem o comunicare eficientă. Eu comunic cu ei direct, nu prin intermediul presei, așa că schimbarea nu a fost o surpriză”, a declarat prim ministrul N. Gavriliță. Dar parcă aceasta contează atât de mult. Important ca lucrurile să meargă mai bine. Tocmai pentru ca guvernul să nu fie asemenea racului, broaștei și știucii din cunoscuta fabulă (în special, în această situație extrem de complicată) toți miniștrii trebuie să fie o echipă, un tot întreg. Prin declarașia sa că „în calitate de fondator nu este de acord cu lichidarea UASM” ministrul Agriculturii V. Gherciu a încălcat acest principiu. Noul ministru Vladimir Bolea, după întâlnirea avută cu colectivul UASM a declarat: „Reforma este dureroasă, dar necesară”.

Priveam deunăzi o emisiune televizată. Ca de obicei în ultimul timp, printre invitați a fost un reprezentant al Guvernării (de această data tânărul Vitalie Gavruc) și alți patru, care s-au coalizat împotriva reprezentantului guvernării. Nu m-a mirat poziția acestui revopsit comunist A. Petkov „atotștiutor și mare luptător pentru dreptate”. Nici poziția reprezentantului PPDA Liviu Vovc nu ma surprins. Aceștia (PPDA) continua linia trasată anterior de liderul lor A. Năstase, care a mai rămas lider neformal – contrapunere în toate activităților Guvernării. M-a surprins în sens prost prestația lui Dorin Chirtoacă. De regulă, cel mai treaz din tabăra unioniștilor, dar în această emisiune a alunecat completamente în tabăra adversarilor aparent bine intenționați ai guvernării. În această emisiune Chirtoacă a excelat în tot soiul de insinuări: „Șor nu e partid. De ce nu e scos în afara legii?… Toate forțele democratice au susținut-o pe Maia Sandu la prezidențiale (Are dreptate, partial. Într-adevăr, Dl D. Chirtoacă a dat dovadă de gândire lucidă și a susținut-o plenar pe Maia Sandu, ceeace nu se poate vorbi despre alții din tabăra democrată cum ar fi A. Năstase). Simțindu-se puternici nu au dorit să mergem în alegeri împreună (idee îmbrățișată și de reprezentatul PPDA L. Vovc)… Salvarea e doar într-o largă implicare a tuturor forțelor democratice la guvernare… Demisiile trebuie să înceapă cu prim ministrul N. Gavriliță…”. Îmi pare rău să spun acest lucru, dar D. Chirtoacă ar fi putut deveni un lider incontestabil al dreptei unioniste, dacă unchiul său M. Ghimpu ar fi avut o gândire de adevărat politician și ar fi cedat conducerea PL-ului tânărului mult mai bine postat în partid D. Chirtoacă. Acest fapt ar fi curmat sciziunea PL-ului în atâtea așchii. Tentativa sinceră a lui D. Chirtoacă de a reuni aceste așchii în Blocul Unirea a eșuat. Acțiunile nechibzuite ale unchiului M. Ghimpu l-au făcut victimă ușoară pentru Plahotniuc, care pentru al hărțui i-a declanșat un adevărat război al dosarelor, din mreaja cărora nici astăzi nu poate ieși. Ia reușit acestui intrigant și mare specialist în diverse scheme de al transforma pe D. Chirtoacă într-un frustrat.

Printr-o scurtă analiză a situației, care a armat după alegerile prezidențiale din 2020 până la cele parlamentare din 2021 voi încerca să combat aceste insinuări gratuite. Nimeni nu pune la îndoială susținerea Maiei Sandu la prezidențiale de către unioniști. D. Chirtoacă în calitate de lider al Blocului Unirea și de candidat a fost cel mai treaz (spre deosebire de alți candidați A. Năstase (3,26%) și O. Țîcu (2,01%)). Vă mai amintiți șantajul lui A. Năstase față de Maia Sandu ca ea să se retragă din cursă (cu 36,16%!) că „doar el este în stare să-l învingă pe Dodon”. Să ne amintim ce a urmat după alegerile prezidențiale. Dacă nu erau acțiunile hotărâte, deseori pe muchie, ale președintelui Maia Sandu, astăzi în această situație dramatică de război la hotar, am fi avut la guvernare banda DonȘor și armata de transfugi de la PDM. În mod automat am fi ajuns în rândul prietenilor Rusiei alături de Belarusi, Koreea de Nord ș.a., iar tratamentul lor a refugiaților ucraineni ar fi fost cea mai mare rușine. Izolarea de lumea europeană ar fi fost totală. Acești aparent bine intenționați apreciază oare câtuși de cât acest lucru, chiar dacă se mai fac și greșeli?

Să urmărim nițel activitatea PPDA în perioada de după Victoria Maiei Sandu la prezidențiale. După ce a pierdut prezidențialele Dadon i-a declarat război total președintelui Maia Sandu, folosind în acest război ca instrumente parlamentul (ce puteau face în minoritate fracțiunile PAS din 15 deputați și PPDA din 11 deputați?) și guvernul. Din miopie politică sau din răzbunare fracțiunea PPDA din parlament a alunecat de partea kremlinezului Dadon. Să ne amintim de eforturile Maiei Sandu de provocare a alegerilor anticipate, inclusiv cu tentativele alegerii primului ministru, chiar dacă erau nu prea ortodoxe, dar aflate în cadrul legii. În această luptă inegală Maia Sandu a rămas susținută doar de 15 deputați din PAS, cei 11 ai PPDA fiind totalmente (ca și gruparea Dadon) împotriva alegerilor parlamentare anticipate. Într-o fază s-a ajuns la situația când PPDA a propus un guvern al lor în frunte cu A. Năstase, care urma să fie susținut de banda DonȘor (doar să nu-i reușească Maiei Sandu variantele cu alegerile eșuate ale prim ministrului drept condiție a declanșării alegerilor parlamentare anticipate). Să ne amintim cât de înverșunați împotriva alegerilor anticipate erau alde V. Năstase „… este o crimă să organizezi alegeri în plină pandemie”, A. Slusari „… Dacă vor fi alegerile în august va fi o catastrofă. Noul guvern nu va reuși să încheie acordul cu FMI…”. După alegeri nu s-a întâmplat nimic grozav (crizele energetică și altele au venit din altă parte). Dimpotrivă, Republica Moldova a scăpat de „cel mai corupt și discreditat parlament”, a pus începutul ieșirii din izolarea totală, în care au băgat-o Plahotniuc și Dadon.

Este doar meritul Doamnei Maia Sandu și al fracțiunii PAS din doar 15 deputați al acestui success. Maia Sandu le-a creat toate condițiile, în special, partidelor extraparlamentare (în special, partidelor unioniste!), să se organizeze și să câștige în alegeri. De ce nu v-ați unit Domnule D. Chirtoacă toate așchiile unioniste ca să accedeți în parlament și prin aceasta să închideți accesul bandei Șor în parlament? Știu că marea vină în această dezbinare îi revine lui O. Țîcu, dar totuși. Ulterior s-a demonstrat că strategia PAS-ului a fost corectă, luând majoritatea absolută de 63 de mandate. Un singur bloc al tuturor forțelor proeuropene prounioniste, la sigur, nu ar fi luat acest scor, din varii motive (prea larg a fost bazinul electoral al PAS-ului).

Și atunci ne întrebăm: care este vina PAS-ului și a Doamnei Maia Sandu Domnilor D. Chirtoacă, O. Țîcu, Iu. Reniță ș.a. că voi, unioniștii, nu v-ați unit într-o singură forță și nu ați acces în parlament, de la a cărei tribună să cereți ReUnirea cu România? De ce astăzi cereți PAS-ului să împartă guvernarea cu voi și cei din PPDA? Cum Vă imaginați un guvern format din cei, care în permanență au înfipt cuțitul în spate, și victimele lor? Un astfel de guvern ar fi fost întocmai ca în fabula lui Donici despre racul, broasca și știuca. Un astfel de guvern ne-am fi dorit noi astăzi în situația acestor multiple crize suprapuse? În această situație guvernul trebuie să lucreze ca o echipă, chiar dacă mai face și greșeli.

 

Cârcotașii (2)

 

Nu vei ajunge niciodată la destinație,/ dacă te oprești să arunci cu pietre/ în fiecare câine care latră la tine”. (Winston Churchill)

 

Cârcotașul – „omul veșnic nemulțumit” de realizările aproapelui, este un fenomen des întâlnit în Basarabia, este o meteahnă înrădăcinată adânc în sufletul basarabeanului. Putem găsi și o explicație. Valurile de nomazi sălbatici, care au trecut peste noi timp de peste 2000 de ani, nu puteau să nu lase urme. Chiar și în cunoscuta baladă „Miorița” găsim acest fenomen la bacii „vrâncean și ungurean”. Imperiul otoman folosea această meteahnă pentru a ține mai bine în mâini principatele românești Muntenia și Moldova. Grecii fanarioți au perfecționat-o, punând boerii să se dușmănească între ei pentru a guverna mai lesne. Imperiul țarist a adus și el „îmbunătățiri” în modul promovării acestui fenomen. Dar cel mai mult a excelat la acest capitol regimul comunisto-sovietic, care a adus-o la nivel de politică de stat.

Regimului de ocupație sovietic i-a fost lesne să completeze rândurile informatorilor din rândul cârcotașilor. În vremea deportărilor, foametei organizate, cu aceștia au fost completate rândurile „activiștilor” „nemulțumiți” că vecinul este mai înstărit, mai „ortoman”. În URSS chiar fusese deschisă o secție specială a KGB-ului, care se ocupa de folosirea acestor specimente în distrugerea morală, uneori și fizică, a personalităților din regiunile ocupate. Și acum Kremlinul îi folosește pe cârcotași (cu sau fără știința lor) pentru ași menține influența, pentru a se lupta cu această guvernare, care nu se lasă adusă la cheremul lor (cum era pe timpul guvernării agentului lor Dadon).

Eu nu găsesc altă explicație acestui fenomen astăzi. Nu mă refer la dușmanii declarați ai guvernării – banda VorDonȘorPlahaPlaton. Aceștia știu ce vor și o fac din interes personal sau la comanda stăpânului. Mă refer la aparent bine intenționații. Care este interesul acestora? Sunt sigur că vor (majoritatea) binele acestei așchii de popor român atât de prost guvernată timp de 30 de ani. Sunt sigur că nu și-ar dori revenirea bandei de hoți și interlopi la putere. Atunci de ce se comportă atât de iresponsabil? Moș Ion, care nu este bine informat, dimpotrivă este dezinformat de puzderia de televiziuni ale bandei de interlopi și hoți, care doar trec de la un hoț la altul, ar mai putea gândi ca în figura atașată, dar cei care au capacitatea de a gândi, care au ajuns acolo unde au ajuns pe spinarea lui moș Ion și acum ar trebui să-i întoarcă datoria, de ce se comportă atât de iresponsabil? La un moment dat arborele guvernării ar putea să nu mai reziste deselor zgâlțâiri și să cadă. Iar căderea acestei guvernări acum înseamnă doar revenirea la putere a bandei prokremlineze. Nu există alte varinate.

Priveam deunăzi într-o emisiune televizată intervențiile „veninoase” în adresa guvernării ale lui Valeriu Munteanu. „Ați scos sacul cu bani și ați dat tuturor, inclusiv, Marinei Tauber…” (se referă la compensațiile din iarna trecută). De parcă el nu știe că șantajul Kremlinului cu această bâtă cum este gazul a fost tocmai provocarea nemulțumirii maselor și „răsturnarea guvernării”. Neavând timp pentru a pregăti un sistem diferențiat de subvenționare (pentru iarna următoare guvernarea are deja pregătit un astfel de sistem și un ajutor de 75 mln eur din partea UE) guvernarea a fost nevoită să dea compensații tuturor (dar totuși oarecum diferențiat. Cei care au consumat mai mult de 150 m3/lună au plătit mai mult!), reușind să obțină în acest scop 60 mln euro din partea Uniunii Europene! Am repetat și mai repet: nu înseamnă deloc că guvernarea nu trebuie criticată pentru gafele, pe care le comite (din păcate, dar și situația este extrem de complicată). Mă întreb și Vă întreb însă: de ce acest stimat domn, care are o capacitate extraodinară de analiză, face astfel de declarații? Din frustrare? Dar tocmai Maia Sandu a făcut tot posibilul ca ei (puzderia de așchii unioniste!) să aibă o șansă de a accede în parlament la 11 iulie. Și cum au folosit ei această șansă?

Nu înțeleg deloc nici acțiunile din ultimul timp ale lui Dorin Chirtoacă, în care am crezut că ar fi fost un bun lider al dreptei unioniste. Pe lângă declarațiile făcute împotriva guvernării că „aceștia nu vor să colaboreze, nu vor să-i invite pe ei ca parteneri în procesul de guvernare ș.a.” (Maia Sandu v-a dat undița, v-a dat o șansă, dar cum ați folosit-o la 11 iulie?) sunt absolut de neînțeles acțiunile lui de „demitere a procurorului general interimar D. Robu”, implicat în unul din dosarele lui. Nu pun la îndoială dreptul lui de ași găsi dreptatea în dosariada (problemă inventată special) provocată de Plahotniuc. Dar de ce tocmai acum când a început să se clatine scaunele megahoților Plahotniuc, Șor, Platon tocmai grație procurorului interimar? Cum să nu te ducă gândul la zvonurile de altă dată că „PL a devenit sculă în mâna lui Plahotniuc”. Și aceste gânduri nu sunt fără temei. Să ne amintim cum M. Ghimpu, însoțit de C. Fusu ș.a., au plecat la reședința de la Condrița pentru a exercita presiuni asupra președintelui N. Să-l numească pe V. Plahotniuc prim ministru. Care a fost stricta necesitate a acelei numiri la acel moment? Nicio necesitate, dimpotrivă! Deci, acele zvonuri nu erau chiar absolut fără sens. Pentru că Filat era învinuit de distrugerea PL-ului M. Ghimpu a hotărât să se alieze cu Plahotniuc, dușmanul unionismului și al europenizării în Basarabia.

Un alt mare criticant al actualei guvernări este Dinu Plângău, nou plămăditul lider al PPDA (da, acel cel mai… partid, care a luat în alegerile trecute tocmai 2,36%), care, se vede, nu a învățat lecțiile istoriei partidului său, calcă în străchini ca și predecesorul său „cel mai iubit dintre pământeni” A. Năstase: „Republica Moldova i-a chidănit pe partenerii români în contractul de conectare la rețelele electrice românești”. Fals! Contractul a fost elaborat de fosta guvernare. Noua guvernare avea două căi: să anuleze acest contract și să demareze un nou contract, dar în acest caz termenul de conectare a rețelelor electrice ar fi fost mărit cu vreo doi ani. Sau să-l păstreze pe acest contract, așa defectuos cum este, dar astfel apropiind cu vreo doi ani momentul unificării rețelelor electrice. Nu trebuie să ai prea multă glagoare în cap să înțelegi că varianta a doua este cea mai bună. Noi trebuie să scăpăm cât mai repede de dependența de Rusia.

Nelipsit la emisiuni televizate este și jurnalistul Ion Terguță. Să ne amintim de mai multe declarații din ultimul timp ale acestui aparent bine intenționat.  „Republica Moldova a fost prea fricoasă pentru a lua o decizie tranșantă în ceea ce privește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza acțiunilor militare pe teritoriul Ucrainei și al relațiilor comerciale… Republica Moldova va trebui cumva să se poziționeze, va trebui să fie din partea cuiva…”. Fals! Acum se vede clar, este de partea Uniunii Europene, devenind pe parcurs candidat la aderare. „Cumpărând gaz de la ruși Republica Moldova de fapt subvenționează războiul dus de ruși contra Ucrainei…”. Ei bine, și Uniunea Europeană, deocamdată, îi finanțează. Cumpără gaz de la ruși „… subvenționând războiul dus de ruși contra Ucrainei…”. Dar există alte variante acum, la moment? Se caută febril înlocuitori gazului rusesc (și UE e în căutare!), dar nu se poate face peste noapte. Este un proces de durată. Și Guvernarea este implicată major în aceste căutări. „Este rușinos să tot umbli cu mâna întinsă. Nu a făcut nicio reformă economică pe parcursul unui an…”, mai declară aparent bine intenționatul. Ei bine, să nu înțeleagă că în aceste condiții extrem de dificile cu crizele energetică, geopolitică (război la hotare), secetă, suprapuse, cu o dependență de peste 90% de importuri, cu un sistem comercial compromis totalmente de acest război criminal, o criză economică este iminentă. Cine dintre investitori ar dori să investească într-o zonă atât de incertă? Las la discreția Dvstră să stabiliți care este scopul adevărat al acestui cârcotaș?

Un subiect de discuții mai la toate televiziunile zilele acestea sunt acțiunile procuraturii vis-a-vis de finanțarea ilicită a partidului Șor. Pe parcurs de un an de zile se tot vorbea despre scoaterea făcăturii Șor (că doar partid nu poate fi numit!) în afara Legii pentru toate încălcările comise. Iar acum când procesul a început aceleași persoane vin cu comentarii bizare.  „Toate partidele sunt finanțate ilicit (se referă și la PAS)… De văzut ce se întâmplă în alte partide, indiferent este cu stea în frunte sau mai primăvăratic (aluzie la PAS)… Justiția să fie transparentă… PAS-ul prin guvernarea proastă, pe care o fac, ridică în sondaje PSRM-ul (Dar voi unde sunteți în aceste sondaje? La a cui moară turnați apă? Sondajul psrm se ridică din cauza situației economice foarte proaste (creșterea prețurilor, care în mare măsură este dictată de criza energetică, economică mondială, de războiul de la hotare)…”, declara deunăzi mult stimatul Iurie Reniță, care alunecă tot mai mult pe panta cârcotașului. Ce mesaj aduce domnia sa lui moș Ion? „Toate partidele sunt corupte”. Să pui alături de făcătura Șor și PSRM partidul PAS (cu toate greșelile, pe care le mai comite), care acum încearcă să pună Legea în capul mesei, chiar e prea de tot. Cunosc cazuri concrete de finanțare a PAS-ului. Un bun cunoscut, profesor din Elveția, a dorit să finanțeze PAS-ul în alegerile trecute, dar conducerea a refuzat fiindcă s-ar fi încălcat Legislația. De asemenea cunosc cazuri când persoane, pe care le doare de viitorul acestei așchii de popor, au donat câte 50 – 100 de lei. Acest subiect nu putea să nu fie comentat și de D. Plângău: „Pasul a întârziat! A întârziat foarte mult…(cu referire la problema finanțării ilicite a făcăturii ȘOR)… Nu mai există corupție în Republica Moldova? Să fim serioși…”. Și colegul său I. Terguță nu a rămas în urma „șefului”: „PAS-ul luptă împotriva partidului ȘOR fiindcă se teme de creșterea popularității lui”. Să te crucești nu alta! Dar pe voi ca și partid nu trebuie să vă deranjeze „creșterea popularității” acestei făcături? De ce ceea ce ați cerut tot timpul acum lăsați pe umerii PAS-ului. Măcar dacă ați tăcea. Fix așa vorbește Șor, Tauber și compania. Și colega lor, revoluționara Inga Grigoriu, apare pe la televiziunile obscure (la alte televiziuni nu mai este invitată!) cum ar fi TVC21 în emisiunea moderată de „marele analist politic Stepaniuc”. „Eu ca politolog (mare politolog!) și în trecut ca politician (mare politician, o fosilă comunistă mediocre!) consider că toate experimentele astea cu formarea Partidului PAS, ele s-au pornit în cadrul mișcării protestatare din 2015-2016. De fapt politicianul numărul unu în Republica Moldova, care a avut tot dreptul, din moment, în 2016, Andrei Năstase a cedat candidatura la postul de președinte doamnei Maia Sandu (și în 2020 își cerea jucăria, având în spate doar apr. 3% de susținere populară. Desigur aceste fosile ar fi dorit ca Dadon și banda lui să rămână la putere). Ăsta a fost un scenariu tehnologic, foarte bine promovat din exterior (evident, din Occident nu de la Moscova-n.n.). Năstase neavând experiență politică necesară și din păcate el nu a ascultat o parte din oamenii și politologii (printre care era și el-n.n), care l-au sfătuit atunci, el a cedat sub influența geopolitică”, a declarat Victor Stepaniuc într-o emisiune a amantei lui Platon N. Morari. Iată domnilor aparent bine intenționați din PPDA cine vă sunt „adevărații prieteni”, de sfaturile cărora să ascultați. Te uiți la acest „polit olog, făcut și moderator la TVC21” și la invitații lui (cum e Tanda așa-i și Manda) și te crucești de „profunzimea analizelor și concluziilor” acestora.

Un alt subiect discutat de cârcotași, care speculează cu „ieșirea în masă” a membrilor PAS din partid. Cu câtă satisfație comentează ei aceste cazuri. Nimeni nu neagă cazurile separate de ieșire din PAS. Probabil, vor mai fi în această situație dificilă, în care se află partidul de guvernământ PAS. Cauzele sunt diferite: de la „scăderea nivelului de trai și scumpiri, pe care unii le consideră vina PAS-ului, până la frustrări personale că nu au fost „apreciați după merit”. Aici aș perefraza o cunoscută maximă: „Nu te întreba ce face PAS-ul pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru partid…”. Probabil legăturile acestora cu PAS-ul au fost slabe sau nu au fost deloc, la mijloc fiind un anume interes. Dacă ești adevărat membru de partid trebuie să fii cu el și la bine și la rău.

Unii cârcotași din PPDA au luat în derâdere și reformele declarate în sistemul sănătății, care vor fi „ca și reforma în domeniul învățământului superior”. Construirea celor două spitale regionale la Bălți și Cahul, demarată de actuala guvernare la nivel de proiectare (deja a fost găsit finanțatorul – Banca Europeană de Investiții) va rezolva problemele bolnavilor gravi din nordul și sudul Republicii, care acum sunt aduși la Chișinău. Și multe alte aiureli ale cârcotașilor.

În final să ne întrebăm: la a cui moară toarnă apă acești aparent bine intenționați? Când vom înceta acest război fratricid, care face bine doar bandei VorDonȘorPlahaPlaton? Ce facem mai departe în această situație extrem, repet, extrem de cmplicată: cu un război criminal la hotare, care a pus la pământ economia, bazată pe importuri; cu o criză energetică profundă, pe care în iarnă turbatul Putin o va adânci și mai mult, folosind bâta energetică; cu o secetă cumplită, care va afecta o bună parte a populației? Este absolut clar că aparent bine intenționații ar trebui să-și reducă din elanul revoluționar de a critica și distruge totul, măcar până ieșim din această situație, iar guvernarea să le atragă mai puțină atenție și să-și caute de treabă!

(Chișinău, Republica Moldova, 14 iulie 2022)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.