Liviu Antonesei: Elitele noastre cele de toate zilele

Liviu Antonesei: Elitele noastre cele de toate zilele

Autor: Nona Rapotan

„Doamna Nona Rapotan mi-a trimis un mic ghid de interviu pentru o lucrare despre elitele culturale românești postdecembriste. Am răspuns. Citind apoi ce răspunsesem, m-am gîndit că chestiunile pot fi de interes mai general și am decis să le public. Ultima oară cînd am făcut așa ceva, m-am trezit hărțuit prin tribunale, într-un proces care încă durează, deși am obținut trei victorii… Asta e.” (Liviu Antonesei)

*

La ora actuală sunteți membru al unei organizații sau instituții culturale?

– În momentul actual, sînt membru al PEN România, din păcate nu foarte activ, și al Fundației Culturale Naționale Timpul, la care sînt mai harnic.

În prezent dețineți o funcție de conducere într-o organizație/instituție cu profil cultural (de ex, membru în CA, director de revistă, șef de departament etc.)?

– Acum sînt președinte al Fundației Timpul. În trecut, am fost director de reviste, de edituri, de ziare și al unei televiziuni locale.

Câți ani vechime aveți ca membru al organizației/instituției culturale în care activați în prezent?

– Fundația a fost creată în 2000, deci sînt deja 22 de ani vechime.

Cum ați ajuns să faceți parte din organizația/instituția culturală menționată mai sus? Ați fost recomandat de cineva? V-ați depus candidatura? Alte cazuri?

– Am avut inițiativa înființării Fundației. Pentru a sprijini apariția revistei „Timpul”, pe care o conduceam din 1993. Asta a permis și diversificarea activităților. Sînt excelent secondat de Gabriel Cucuteanu, director executiv, dar cu multe inițiative.

În ce fel ați contribuit la schimbarea politicii culturale a organizației/instituției din care faceți parte? Dați un exemplu, descrieți pe larg o experiență care vin se pare a fi decisivă în acest sens.

– Nu a fost nevoie de o schimbare, o creasem, dar au fost necesare mereu ajustări. Pînă în 1999, revista „Timpul” a fost subvenționată integral de Elvilla International. Cînd asta nu a mai fost posibil, am diversificat sursele de finanțare. Am apelat simultan sau succesiv la sponsori privați, programe de finanțare ale Consiliului Local sau Județean, ale AFCN, abonamente de susținere etc. Cînd fostul editor n-a mai putut finanța revista, ne-a dăruit-o.

Sunteți membru de partid? Dacă da, de câți ani?

– În momentul de față, nu sînt membru de partid. Am fost membru al conducerii locale și naționale PAC între 1993 și 1997, cînd PAC a fuzionat cu PNL. Atunci am demisionat simultan din conducerea locală și națională și din funcția de președinte al Consiliului Județean Iași. Nu aveam nimic special contra PNL, dar eu optasem pentru PAC.

Când v-ați hotărât să deveniți membru de partid? Există o legătură între cele două statute – cel de membru al organizației culturale și cea de membru de partid?

– Nu m-am hotărît eu, eu am fost hotărît! Presiunile amicale ale lui Nicolae Manolescu și ale altor scriitori deja membri, cum ar fi Al. Paleologu, Doinaș, Stelian Tănase etc, m-au determinat să accept. Nu aveau pe cineva bun de lider și au crezut că aș fi bun. Se pare că am fost. Nu, nu există nici o legătură, nu am amestecat niciodată planurile.

S-a schimbat ceva în atitudinea celor din jur față de Dvs din momentul în care ați devenit persoană publică cu influență în domeniul cultural?

– Nu am sesizat așa ceva, mai ales că am avut mereu o imagine bună. Poate pentru că am intrat în post-revoluție cu aura de fost disident anticomunist și scriitor persecutat, anchetat etc. Eu nu mă socotesc însă disident, nu eram membru de partid, ci un fel de refuznik, ceea ce probabil am rămas.

Vă considerați membru al elitei intelectuale românești?

– Nici într-un caz! În opinia mea, elitele românești, toate, deci politice, economice, culturale, ba chiar și sportive, sînt niște elite de pradă. Pe deasupra, cele intelectuale sînt de fapt elite autoafirmate, auto-elite. În cazul lor, prada e destul de diversă, nu doar financiară, ci și alcătuită din onoruri și sinecure, posturi, decorații etc. Iar Bourdieu ne-a dezvăluit mecanismul prin care capitalul simbolic se convertește în capital financiar…

Există mai multe tipuri/grade de elite intelectuale?

– În afara auto-elitelor, mai sînt persoane, chiar mici grupuri de intelectuali autonomi, pe care eu îi socotesc neprețuiți, pentru că nu s-a inventat prețul cu care să fie anexați. În ce mă privește, pe aici m-aș situa. Spun despre mine că sînt un singuratic cordial. Cordialitatea mea se îndreaptă către asemenea persoane și grupuri, cum ar fi Dorin Tudoran, Michael Shafir, Mihai Dinu Gheorghiu, Dan Petrescu, Vasile Gogea, Sorin Antohi, Vasile Ernu, cum erau regretații Luca Pițu și Radu Cășin Cristea. În rest, ce să spun, de aproape patru ani sînt hărțuit prin tribunale de filosoful neamului, pe motiv de pretins delict de opinie. Am cîștigat deja trei procese, vine al patrulea… Dacă îl cîștig, va merge probabil la vreo instanță mondială, apoi intraplanetară…

Ca parte a elitei, ce este mai important pentru individ: faima sau influența/puterea asupra celorlalți?

– Nefiind parte a elitei, habar n-am, dar poate fi un amestec variabil din toate cele enumerate.

Cât de importantă este vizibilitatea în comunitate a unui membru al elitei intelectuale? (De exemplu, este important să se implice în activități de voluntariat?)

– Da, este important, dar nu prea își pierd ei vremea cu asta. Din cînd în cînd, băieții (și fetele, desigur, nu vreau să discriminez) lansează cîte un apel, protest, manifest etc, care au eficiență zero.

Care sunt elementele distinctive pentru un membru al elitei intelectuale? (Limbajul, ținuta, comportamentul pro sau antisocial etc.)

– Păi, cînd mă uit cît au putut coborî nivelul limbajului public așa numiții „intelectuali ai lui Băsescu” se sparie gîndul. Cred că elementele distinctive sînt autoafirmarea și intersusținerea, un fel de comportament de haită…

Ierarhizați elementele identificate anterior.

– Autofirmarea și comportamentul de gașcă.

Un intelectual își poate pierde statutul de membru al elitei? Dacă da, puteți exemplifica?

– Teoretic da, nu și practic, principiul fiind corb la corb nu-și scoate ochii. Este posibil să fie exclus cîte unul cînd încalcă legea clanului. Văd că a intrat într-un fel de con de umbră Andrei Cornea după ce a devenit liderul GDS în contra voinței filosofului național care a tras sforile. Constat că Cristian Preda încearcă să se desprindă de grupul „intelectualilor lui Băsescu”, după ce acesta a devenit oficial Petrov, dar fără o asumare a trecutului de pupin abject, nu doar al lui Petrov, ci și al Elenei sale, gestul nu face cît o ceapă degerată… Parcă și Baconsky încearcă așa ceva…