Curentul International

Curentul International Magazine

Provocare: în bătaia puștii

3 min read

Provocare: în bătaia puștii

Autor: Felix Cuceanu (Târgovişte)

 

Va trebui să îmi dau seama când expiră. Stăm așa de vreo douăzeci de minute. Fără să ne mișcăm, aproape că respirăm fără ca celălalt să vadă asta. Transpirația îmi curge pe frunte. Mi se prelinge pe pleoape și încerc să nu clipesc, de fapt asta îmi reușește dar, dacă mă pot lupta cu aproape orice și oricine, cu gravitația nu mă pot lupta. Picăturile îmi cad pe lunetă, apoi în jos, pe plasticul și apoi pe metalul rece pe care îl mânuiesc. Pot presupune că, în partea cealaltă, este la fel. Sunt, totuși, cincizeci de grade iar aici, în munți, umiditatea nu este scăzută, ca mai jos. Suntem, amândoi, în bătaia puștii celuilalt, ne vedem, îmi imaginez că ne auzim respirația, parcă și văd cum cartușul îi sare în lateral dar nu prea departe după ce a tras asupra mea. Îi văd ochiul prin luneta lui iar el mi-l vede pe al meu. Unul dintre noi a fost trimis pentru a asigura paza de la distanță a președintelui, unul ca să-l ucidă. Nici nu mai contează, acum, care a fost trimis și pentru ce. Sunt niște momente în care timpul a stat în loc, în care suntem singuri în univers, în care nici măcar păsările, guralive, de altfel, și-au încetat trilurile. Suntem, fiecare, acoperiți de tufe și de prelatele noastre de camuflaj, am reușit să ajungem, cumva, în poziții simetrice. Inspir și, deodată, văd că și el face la fel. Mai mult simt, decât văd. Capul i se mișcă spre în jos, foarte puțin, asta nu poate însemna decât că… Și trag. Glonțul îi pătrunde prin lunetă iar capul îi explodează în mii de particule și în sute de picături roșii de sânge. În același timp, poate cu o secundă mai târziu, aud bufnitura. Și simt durerea în umărul stâng. M-a atins și pe mine. Nu el, un altul, poziționat în altă parte și pe care nu l-am văzut. Damn! Mi-a fost descoperită poziția. Trebuie să fug de aici și nu prea am cum, căci trebuie să mă feresc de rafalele scurte pe care le trage individul. Putini ca noi trag în rafale și asta doar atunci când știu că au o poziție de avantaj față de țintă. Sunt chiar în curba de la Char Rah iar aici, în spate și în laterale, am muntele. Aș putea să plec doar în față, dar trebuie să-mi aleg un moment potrivit. Așa că, până una alta, încă mă feresc de gloanțe și îmi strâng arma care, neasamblată, încape într-un rucsac de o jumătate de vioară. O mașină a forțelor de ocupație talibabilor vine din față, ăsta ar putea fi momentul potrivit. Foarte potrivit, da. Îmi pun geanta pe umărul încă zdravăn și îmi scot pistolul de la spate și mă duc, cu toată viteza, înainte, direct spre mașina lor. Cel de la mitraliera de deasupra nu mai are timp să reacționeze, îl pun pe pământ cu un singur foc și, din mișcare, sar în mașină, prin dreapta, cu arma la tâmpla șoferului. Am mai fost aici în urmă cu vreo zece ani, în calitate oficială de jurnalist, eu și Mia, eram pe atunci…

Foto. Felix Cuceanu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.