Curentul International

Curentul International Magazine

Mărturii din epoca avortului interzis

10 min read

Mărturii din epoca avortului interzis

Autor: Dana Fodor Mateescu (Bucureşti)

 

În anul 1974 era să-mi pierd mama. Rămăsese însărcinată și, pentru că a considerat că nu poate să păstreze copilul, din motive legate de sărăcie și sănătate (Thalasemie minoră), a făcut un avort. Tata nu a fost de acord, („lasă-l, vedem noi ce facem!”) dar ea nu l-a ascultat. S-a dus la o moașă (asistentă medicală, care făcea avorturi clandestine la domiciliu) și, în schimbul unei sume de bani, i-a introdus în uter o sondă cu apă fiartă și dero. Apoi a trimis-o acasă. Pe drum, mamei i s-a făcut rău. Hemoragie puternică. A început să vomite cu spume și clăbuci, apoi a căzut. Oamenii de pe stradă au chemat Salvarea, iar mama a ajuns la spital, inconștientă. Doctorii au chemat procuratura și, când și-a revenit un pic în simțiri, au luat-o la interogatoriu. „Dacă nu spui cine ți-a făcut avortul, te lăsam să mori în chinuri!”

Între timp, a fost anunțat și tata. Era verde la față, de disperare și sperietură. Plângea. Tremura din toate încheieturile. O soră medicală, mai miloasă, i-a spus: „Omule! Nevastă-ta e încăpățânată. Fă-o să spună cine a ajuta-o la avort, că ăștia o lasă să moară! Deja are infecție mare, dă în septicemie și n-o să mai putem face nimic pentru ea. Gândește-te că aveți o fetiță de patru ani! Dacă nu spune, te duci și-i cumperi coșciug.”

Tata a intrat în salonul unde zăcea mama. Era legată cu mâinile de pat și se zbătea în urlete și dureri. Cearșafurile pline de sânge. Un securist îi trăgea palme: „Spui? Futu-ți Dumnezeii mă-tii, dă curvă! Cin` ți-a făcut avortu`, fă, nenorocito? Spui, sau te lăsăm să crăpi în chinuri?”

Mama plângea. Atunci a strigat tata: „N-o mai loviți! O să spună!”

Și s-a apropiat de ea. „Zi-le tot, te implor! Gândește-te la Dani! Ce ne facem fără tine? E așa mică și neajutorată. Să știi că a vomitat aseară.”

Când mama a auzit numele meu, odată s-a oprit și, cu ultimile puteri, a vorbit. A spus tot. Tot!

„Era albă ca varul, avea buzele vinete și sparte de la palmele securistului, care o lovea cu un ghiul din aur…”, mi-a spus tata mai târziu.

Pe ultima sută de metri, medicii i-au făcut chiuretajul, dar i-au zis lui tata că are șanse minime de supraviețuire, și să nu se aștepte la minuni.

Între timp, i-au făcut și transfuzii, și tot tata i-a dat sânge. Pe mine m-a dus la țară, la bunica maternă, și timp de o lună sau două m-am chinuit și eu să trăiesc fără mama.

Când, în sfârșit, s-a întors de la spital, n-am mai cunoscut-o. Era schimbată total. Slabă-moartă, fără culoare, nu, nu era ea! Unde e mămica mea? Și m-am ferit…

A întins brațele spre mine, și atunci am văzut grozăvia: la încheieturile ambelor mâini avea niște tăieturi movalii. „Mama, tu ești?”, am scâncit cu lacrimi în ochi…

„Eu sunt, puiculiță! Mămica ta. Nu mă mai cunoști?”

„Mmmm, și ce-ai pățit la mâini?”, am întrebat-o în timp ce ea mă strângea cu disperare la piept, iar eu îi pipăiam cicatricile cu degetul arătător.

„Ei, nimic! Am avut un accident. M-a lovit un camion…”

Şi zâmbea așa, repede, și surâsul ei îmi dovedea că femeia slabă din fața mea era chiar mama.

Mai târziu, când am crescut, mi-a povestit că prin tăieturile alea i-au băgat perfuzii.

Mama a fost judecată și a primit o pedeapsă cu executare la locul de muncă, pedeapsă pe care a făcut-o, fără să scoată un sunet sau să se plângă.

Aceasta este doar o întâmplare traumatizantă, din miile de întâmplări dramatice prin care au trecut unele femei din România. Multe n-au avut norocul mamei mele…

Lipsa de educație, de cultură, de informații, ignoranța, lipsa de medicamente care ar fi putut opri o sarcină nedorită, apoi legea care interzicea avortul, au transformat femeia, ocrotitoarea și născătoarea de viață, într-o criminală.

Politica demografică a regimului Ceaușescu a avut la bază Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea întreruperea de sarcină și care viza creșterea accelerată a populației. Prin acest act normativ, Ceaușescu a pus bazele a ceea ce avea să constituie unul dintre cele mai represive și dure regimuri pronataliste din istorie. Faptul că nu s-au luat în considerare efectele pe termen mediu sau lung a condus la considerarea acestuia ca un mod abuziv prin care statul totalitar leza libertatea persoanei.

Unul dintre efectele negative l-a constituit apariția a numeroase centre de instituționalizare a copiilor cu probleme și care, prin indiferența regimului, au devenit adevărate lagăre de exterminare, în care regimul comunist căuta să ascundă și să suprime indivizii considerați o povară socială.

 

Mărturii

 

„Totul s-a întâmplat în 1987. Aveam 18 ani și deja doi copii. Stăteam cu părinții. Eu nu lucram, doar soțul, iar copiii aveau sub trei ani. Când am aflat că sunt iar gravidă, mi-am zis că mor și nu mai fac al treilea copil. Mi-am provocat singură avortul. În momentele alea de disperare și sărăcie, eram în stare de orice. M-am sondat cu o soluție de apă fiartă cu sare și spirt. Femeile foloseau: pelin, frunză de mușcată, mușețel, bețe de chibrituri, orice. Erau unele care avortau și la cinci luni. Eu mi-am provocat avortul la patru luni. Am avut dureri groaznice, iar a doua zi a ieșit copilul, dar fără placentă. Se lipise de coloană. Când faci avortul la spital, cel puțin nu vezi copilul. Dar eu mi-am văzut băiatul, deja format, cu ochi, gură, nas… Nu mă înduram să-l arunc sau să-l îngrop. Dacă aș fi avut putere, l-aș fi băgat la loc…”

„Erai obligată să faci patru copii – și poate nu voiai, poate nu vedeai perspectiva copilului. Și atunci apelai la toate mijloacele posibile. Avorturile le făcea moașa – femei din sate care știau să tragă. Îți împingeau burta în jos, îți prindeau uterul prin interior și-ți rupeau copilul din placenta lui. ”

„Se mai făcea (avortul, n.r.) cu sonda: ți-o băgai în uter și-ți pompai acolo spirt amestecat cu ser fiziologic (adică apă fiartă, că nu aveai acces la ser).”

„Dacă aveai complicații, mergeai de urgență la spital (sau mureai acasă n.r.) și veneau politrucii care analizau cazul. Doctorii erau obligați să-i anunțe, ca să nu le meargă rău.”

„Anticoncepționale nu se găseau, prezervative nu se găseau. S-au găsit altele. Erau niște săpunele pe foiță, câte 20 la un pliculeț, chinezești – Maxim sau Butterfly.”

„Avort își provoca fiecare femeie. Dar nu era voie! Trebuia să faci patru copii, până la 40 de ani, sau mai mult de 40. Era interzis să faci avort. Era lege, era un Decret dat de Ceaușescu. Pe cine prindea că face avort, îl închidea – făcea închisoare. Și doctorii, și femeile… Dacă ajungeai la spital, te dădeau pe mână Procuraturii”

„În perioada aia lucram la Institutul de proiectări metalurgice. Și, bineînțeles, în momentul în care Ceaușescu a spus să se mărească populația, au început niște reguli foarte stricte privind avorturile. În fiecare lună sau la două luni, medicul de la Institut venea și ne făcea controale ginecologice. Erau obligatorii! (…) Aveam cabinet medical cu masă ginecologică, cu tot. În fiecare lună ne duceau ca pe vite. Mai erau unele doctorițe care înțelegeau situația unor femei, care erau destul de amărâte, unele deja cu patru copii, al cincilea, chiar nu le mai trebuia, și atunci închideau ochii. Declarau că femeia nu e însărcinată.”

„Din momentul în care se declanșa avortul, trebuia să ajungi la camera de gardă, cu hemoragie… Asta era o chestiune foarte nasoală, suspectă, așa că trebuia chemat un reprezentant al Securității sau dădeau un telefon la Procuratură și spuneau: avem un avort, așa, așa… Și în urma acelui telefon, cu aprobarea securității deschideau trusele de operație sau nu… Pentru că erau sigilate, și pentru că numai în asemenea condiții puteau fi desigilate, ca să se poată face chiuretajul respectiv, și numai cu acordul securității și al procuraturii.”

„Femeile trebuiau să se prezinte la controale ginecologice regulat, ca eleve, studente și apoi ca persoane angajate în câmpul muncii. Aceste controale aveau scopul de a se decoperi o eventuală sarcină și de a opri posibilitatea unui avort ilegal și nu pe acela de a diagnostica la timp o boală gravă, așa cum susținea regimul comunist. Metodele de a scăpa de copilul nedorit erau multe: săritul de pe dulap, injecțiile cu diverse produse hormonale, sondele, instrumentele medicale procurate ilicit din străinătate.”

„Femeile argumentau în diferite moduri necesitatea de a face avort. Vremurile nu erau propice creșterii unui copil, deoarece nu se găseau lapte, fructe, medicamente, iar apa caldă și curentul electric lipseau adesea. Metodele avortului erau diverse: înțepatul cu sonda, andreaua, spălături vaginale cu sare și oțet, băutul unui amestec de drojdie de bere, urmat de săritul de pe dulap, introducerea în vagin a unei pastile de aspirină, ridicatul unor greutăți foarte mari, băi fierbinți.”

M. avea, în 1980, 35 de ani și o fiică de 15 ani, așa că se credea bătrână și nu mai avea chef să se chinuie cu încă o naștere și să mai crească un copil. Incultă, dar cu un chef nebun de amor cu soțul, a rămas gravidă de 20 de ori, în numai nouă ani. De fiecare dată a recurs la avort. Mergea undeva la țară, la o moașă. Se întindea dezbrăcată pe iarba din fața casei, iar moașa o apăsa cu toată forța pe burtă, până-i zdrobea pruncul, de viu. Urma o hemoragie puternică și la câteva zile, M, senină se ducea la ginecolog pentru chiuretaj, spunând că nu știe ce s-a întâmplat.

„Era în primavara anului 1988. Eu aveam trei copii deja, iar cel mai mic avea doi ani jumate. Mă chinuiam cu un serviciu stresant în care îmi aduceam hârțoage de terminat și acasă (lucram la Personal), dar îi controlam și ajutam la lecții și pe copiii mai mari. Soţul meu făcea numai schimbul 2 și 3, dar ne întâlneam noaptea și atunci ne iubeam cu drag și spor. Și, uite-așa, m-am trezit iar gravidă, deși respectam calendarul. Pentru că eram la început de tot cu sarcina, am băut rădăcină fiartă de pătrunjel. Și, într-o noapte, mi s-a pornit ditamai hemoragia. Am chemat salvarea și, când am ajuns la maternitate, am intrat mai întâi la interogatoriu. Doctorul Ionel a început să mă întrebe, cu niște vorbe deloc delicate, ce am făcut, de mi s-a pornit hemoragia, amenințându-mă că, dacă nu spun, mă lasă să mor. I-am zis atunci că m-am iubit cu bărbatul meu, și că am trei copii de crescut. Văzând că sunt INDOLENTĂ (așa mi-a spus) și nu colaborez, m-a trimis pe secția de avorturi, unde era șef un doctor despre care știa toată lumea că era securist (Regheny). Acela m-a pus într-un pat cu încă alte două femei și mi-a spus că nu îmi face chiuretaj, până nu spun tot ce am făcut, cine m-a învățat… etc. Pe ascuns, o asistentă (în colaborare cu un alt doctor sufletist) îmi făcea penicilină, ca să nu mă infectez și să mor. Tot ea mi-a spus, în mare taină, că dacă vreau să scap, când vine la vizită doctorul Gogonea să nu tac, și să povestesc, chiar dacă vor fi de față și ceilalți medici, ce păţesc eu de când sunt internată. Am ascultat-o, iar dr. Gogonea a zis că voi fi chiuretată chiar în ziua aceea.

Când am auzit că trebuia să-mi facă chiuretajul unul dintre cei care mă amenințau cu Securitatea și moartea (Dr. Regheny), m-am dus iar la dr. Gogonea și l-am rugat în numele copilașilor mei, care mă așteptau acasă, să nu mă lase pe mâinile ginecologului respectiv și să-mi facă el această operație. A fost impresionat de rugămințile și de lacrimile mele și chiar el mi-a făcut chiuretajul, chiar atunci. Am scăpat cu viață. A doua zi, am văzut cu ochii mei cum o femeie tânără, din același salon cu mine, a fost scoasă cu targa din salon, și dusă la interogatoriu cu Securitatea, pentru că nu a vrut să colaboreze cu doctorii. După 1989, primul care și-a deschis clinică particulară a fost dr. Ionel.”

Surse: wikipedia/ „Anii 80 și bucureștenii” – Mărturii orale. Editura Paideia- colecția Științe sociale/ Rodica I. (mărturie)

Foto. Dana Fodor Mateescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.