Curentul International

Curentul International Magazine

Centrala Nucleară Cernavodă – Interviu

17 min read

Centrala Nucleară Cernavodă – Interviu

Autor: G.R. (Canada)

Şeful Nuclearelectrica: „Eforturile de dinainte de 1989 sunt vizibile şi astăzi în industria nucleară a României”

 

  • Cosmin Ghiţă vorbeşte în exclusivitate pentru „Curentul internaţional” despre unul dintre domeniile în care românii au ales şi au lucrat bine

 

G.R.

 

Ştiaţi că Ronald Reagan, preşedintele Americii, de numele căruia se leagă şi pregătirea terenului pentru căderea „Cortinei de fier”, a semnat documentul ce a pus bazele cooperării nucleare între România şi Statele Unite? Lumea se schimbă, dar interesele naţionale rămân peste tot aceleaşi. Cel puţin deocamdată.

În rândurile care urmează, vă propunem o incursiune în lumea energiei nucleare, cea de care depinde, într-o mare măsură, atât bunăstarea din ultimele decenii, cât şi evitarea unor catastrofe ecologice. România are şi ea un loc la „masa” statelor care beneficiază de asemenea resurse, graţie eforturilor depuse în vremea lui Nicolae Ceauşescu. Aşadar, nu rataţi „filmul” unui proiect românesc bine gândit, de pe urma căruia ţara noastră va avea de câştigat încă mulţi ani de acum înainte.

 

 

  1. Curentul internaţional: Istoria construcţiei celor cinci reactoare nucleare de la Cernavodă, cu implicarea unor parteneri occidentali, îşi are rădăcinile în anii `70-`80. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, CBC Radio-Canada prezenta „eşecul acestui proiect al lui Nicolae Ceauşescu”, care i-ar fi anunţat pe români că totul este funcţional, deşi lucrările nu se terminaseră. Ce se întâmplase, de fapt, cu „proiectul lui Nicolae Ceauşescu”?

 

Link util pentru cei are sunt interesaţi: https://www.cbc.ca/archives/entry/a-candu-fiasco-in-romania

 

Cosmin Ghiţă: Nu putem vorbi despre un fiasco al proiectului de construcţie a CNE Cernavodă. Construcţia de centrale nucleare, în special într-o ţară care îşi dezvoltă pentru prima dată un program nuclear, reprezintă un proces complex, cu etape analitice şi decizionale clare, cu organizări masive de personal şi bugete de investiţii şi cu cerinţe stricte, care trebuie îndeplinite pentru primirea diferitelor avize şi autorizaţii pentru construcţie şi punere în funcţiune.

Foto. Cosmin Ghiţă

Istoria energiei nucleare în România a început în anii ’60, atunci când primul colectiv de centrale nucleare creat în cadrul Institutului de Studii si Proiectări Energetice (ISPE) a demarat analiza tehnologiilor şi filierelor existente la acea dată, iniţiind şi studiile de amplasament pentru prima centrală nuclearoelectrică în Romania. În 1990, stadiul de realizare a Unităţii 1 era de circa 45%, Unitatea 1 intrând în operare comercială în decembrie 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007. În perioada de dinainte de 1989 au fost realizate etape importante pentru evoluţia proiectului:

 

 

  • În anul 1968 a fost aprobat primul program nuclear naţional, ce avea drept scop industrializarea energiei nucleare în România prin construirea de unităţi nucleare care să asigure consumul intern şi independenţa energetică a României;
  • În 1977, între Guvernele României şi al Canadei este semnat un Acord de Cooperare în domeniul utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice;
  • În 1978, în baza studiului de fezabilitate elaborat în comun, este selectată filiera CANDU-6;
  • La sfârşitul anului 1978 s-au semnat cu AECL Canada contractele pentru partea nucleară a Unităţii 1 a centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă, referitoare la licenţă, proiectare şi asistenţă tehnică, procurare de echipamente şi materiale din Canada;
  • În 1980, sunt demarate lucrările la Unitatea 1. Un an mai târziu, contractul este extins pentru realizarea Unităţii 2 CNE Cernavodă;
  • În luna februarie 1981, a fost semnat contractul comercial pentru partea clasică a Unităţilor 1 şi 2, cu General Electric – SUA, pentru livrarea turbogeneratorului, şi cu ANSALDO Spa – Italia, în calitate de proiectant şi furnizor general pentru sala de maşini;
  • Anul 1982 marchează o cotitură în abordarea contractelor comerciale deja semnate: este adoptată decizia de realizare a 5 unităţi pe amplasamentul Cernavodă, cu începerea lucrărilor de construcţii în paralel pentru toate cele 5 unităţi şi demararea unui ambiţios program de asimilare în ţară a echipamentelor şi materialelor specifice nucleare, cu implicarea a circa 240 de întreprinderi româneşti;
  • În decembrie 1985, soseşte pe amplasament şi este instalat vasul Calandria, la Unitatea 1;
  • În 1989, sunt montate canalele de combustibil.

 

Realizarea primei centrale nucleare în România a necesitat organizarea unui întreg domeniu, nu doar construcţia propriu-zisă. Una dintre primele etape pentru dezvoltarea unui program nuclear o constituie, conform ghidurilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena, înfiinţarea autorităţii de reglementare în domeniul nuclear şi pregătirea specialiştilor. Urmează etapa de identificare a amplasamentului, Cernavodă fiind unul dintre site-urile luate în considerare şi evaluate în baza unor analize complexe.

Eforturile din perioada de dinainte de 1989 au inclus asimilarea în ţară a unor tehnologii, precum producerea de apă grea şi fabricarea de combustibil nuclear. Producţia de combustibil nuclear de tip CANDU a început în România în anul 1980, prin punerea in funcţiune a staţiei pilot, ca secţie de combustibil în cadrul Institutului de Cercetari Nucleare (ICN) Piteşti.

Rezultatele acelei perioade sunt vizibile în siguranţa în exploatare a Unităţilor 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, în asigurarea cu combustibil nuclear de cea mai bună calitate şi apă grea cu puritate foarte ridicată, România având un ciclu nuclear integrat şi o capacitate crescută a industriei locale de a participa la noi proiecte nucleare, conform planificării din perioada 1960-1989.

 

 

„Reactoarele soviectice indicau un grad ridicat de risc seismic”

 

 

  1. Care au fost motivele pentru care România socialistă a ales o companie nord-americană în vederea construirii reactoarelor nucleare de la Cernavodă, stârnind iritarea Moscovei?

 

Inspecţia de Stat pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi proiectanţii primei centrale nucleare din România au evaluat temeinic mai multe filiere de tehnologie, printre care şi reactoarele soviectice de tip VVER-440, construite în acea perioadă în Europa Centrală şi de Est. Reactoarele de tip VVER nu erau anvelopate iar analizele seismice indicau un grad ridicat de risc, spre deosebire de tehnologia CANDU cu reactor anvelopat şi multiple sisteme de siguranţă redundante.

Pe continentul american, Statele Unite şi Canada au dezvoltat filiere nucleare proprii. Primul reactor CANDU (Canadian Deuterium Uranium) de 100 MWe comercial a fost pus în funcţiune la Centrala Nucleară de la Douglas Point din Canada. Ulterior, proiectul a fost perfecţionat şi exportat în alte ţări sub denumirea de CANDU – 6, fiind implementat în Argentina, Coreea de Sud, România şi China.

În 1974, la nivelul României, este aprobată iniţierea demersurilor privind fabricarea elementelor de combustibil nuclear cu uraniu natural şi a apei grele în scopul pregătirii pentru construcţia primei centrale nucleare cu tehnologie canadiană.

În perioada 1974-1976 s-au purtat tratative şi s-au realizat studii pregătitoare, în colaborare cu firma AECL (Atomic Energy of Canada Limited), deţinătoarea licenţei pentru reactoarele CANDU 6 şi cu guvernul canadian.

Alegerea afilierii canadiene CANDU a fost determinată de caracteristicile foarte bune de securitate nucleară, disponibilitatea mare în funcţionare, dar şi de politica de independenţă energetică a ţării, susţinută de posibilităţile industriei româneşti de a produce echipamente, combustibil nuclear şi apă grea.

 

  1. De ce am avut nevoie de 30 de ani pentru a încerca să dăm în folosinţă nişte reactoare atât de necesare economiei ţării?

 

Construirea de la zero a unui program nuclear integrat a presupus eforturi semnificative la nivel naţional. Siguranţa în operare este prioritatea de top într-o centrală nucleară, iar România nu a făcut rabat de la această cerinţă pe întregul parcurs de implementare a programului nuclear românesc. Este firesc ca un program nuclear nou, care înseamnă dezvoltarea şi asimilarea în ţară a tehnologiei, pregătirea organizaţiei de reglementare, primirea de misiuni de evaluare, asigurarea bugetelor de investiţii, calificarea personalului pentru acest tip de activitate, obţinerea de autorizaţii şi licenţe la nivel naţional şi internaţional să fie realizat cu precizie în fiecare etapă. La acest grafic se adaugă ciclul lung de fabricaţie pentru unele echipamente precum Vasul Calandria, canalele de combustibil, grupul turbogenerator etc.

Graficul de timp după evenimentele din 1989 a fost unul accelerat, în 1990 fiind primită prima misiune de evaluare internaţională PRE-OSART a Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică-AIEA de la Viena. În 1991 a fost încheiat contractul de management pentru finalizarea Unităţii 1 cu Consorţiul AECL-ANSALDO, iar în 1995 a fost încărcat, pentru prima dată, combustibilul nuclear în reactor. Prima criticitate a Unităţii 1 a fost atinsă în aprilie 1996 iar intrarea în exploatare comercială a avut loc în decembrie 1996. Un an mai târziu, personalul român a preluat integral operarea Unităţii 1 de la echipa de proiect internaţională. În 2001 a fost semnat contractul cu AECL Canada şi Ansaldo Nucleare Italia pentru finalizarea Unităţii 2, care a intrat în operare comercială în 2007, cu o serie de îmbunătăţiri de proiect faţă de Unitatea 1.

Realizarea unităţilor 1 şi 2 a fost susţinută de toate guvernările post-decembriste, reactoarele fiind mereu considerate o necesitate pentru independenţa energetică a României.

 

 

„5,7 miliarde euro pe an, în „buzunarele” statului. Plus 12 600 de locuri de muncă”

 

 

  1. Ce pondere are industria nucleară în Produsul Intern Brut al României?

 

Conform celui mai recent studiu Deloitte, realizat pentru Forumul Atomic European (FORATOM), la nivelul anului 2019, industria nucleară din România are o contribuţie anuală în PIB de 5,7 miliarde euro şi asigură 12.600 de locuri de muncă, dintre care 5.900 de locuri de muncă cu calificare înaltă.

 

  1. În ce proiecte educaţionale este implicată Nuclearelectrica?

 

Suntem de conştienţi de importanţa pregătirii practice la locul de muncă dar şi de formarea timpurie, încă din şcoală, a competenţelor, concentrându-ne pe reţinerea în ţară a talentelor şi pe atragerea lor către proiectele de viitor ale Nuclearelectrica. Demersurile noastre sunt focalizate pe încurajarea tinerilor către materii STEM prin participări la târguri educaţionale, organizarea de seminarii şi workshop-uri în şcoli şi facultăţi, program de burse care urmează să fie reluat anul acesta, program de internship plătit în cadrul companiei, program de mentorat la locul de muncă, concentrare pe pregătire continuă (un operator cameră de comandă are nevoie de şapte ani pentru formarea profesională). De asemenea, o componentă importantă a implicării Nuclearelectrica în comunitate o reprezintă programul prin care 20 de instituţii de învăţământ din ţară au beneficiat, în anii 2019 şi 2020, de finanţare din partea noastră pentru dotarea laboratoarelor tehnice, organizarea de concursuri în domeniile STEM, achiziţia de tehnică de calcul etc.

În cadrul companiei, prin programe de „carreer planning”, reuşim să identificăm rolul potrivit pentru fiecare angajat şi să-l dezvoltăm pentru a-şi atinge obiectivele profesionale stabilite. În primăvara acestui an, am lansat un program de recrutare pentru o sută de posturi cu şi fără experienţă pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1, fiind deja foarte aproape de a ne atinge obiectivul. Proiectul de retehnologizare reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din România, care alături de Proiectul Unităţilor 3 şi 4 şi de cel al Instalaţiei de Detriere, reprezintă o oportunitate de carieră pentru mulţi tineri români. Se estimează că noile proiecte nucleare vor crea încă 11.000 de locuri de muncă în România.

Am demarat inclusiv programe de învăţământ dual pe plan local pentru cultivarea competenţelor necesare în companie, pentru calificarea profesională „electrician protecţii relee, automatizări şi măsurători în instalaţii energetice”, 20 de posturi, adresându-ne Liceului Tehnologic din Feteşti, care urmează să obţină aprobările necesare. Suntem, de asemenea, în discuţii cu reprezentanţii liceelor şi şcolilor din Medgidia şi Cernavodă. Pe lângă programele de învăţământ dual, iniţiem o colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanţa pentru angajarea a circa 30 de ingineri debutanţi din diverse specializări: automatizări, inginerie energetică, inginerie mecanică, inginerie industrială, fizică tehnologică.

 

 

„Energia nucleară va asigura 66% din totalul energiei fără emisii de carbon produse în România”

 

 

  1. Într-o lume care încearcă să treacă, în ritm accelerat, la „energia verde”, care sunt strategiile de adaptare ale industriei nucleare româneşti?

 

Aşa numita „energie verde” se referă la categoria mai largă a energiei produse din surse fără emisii de CO2, categorie din care şi energia nucleară face parte. În noua paradigmă europeană şi globală de tranziţie către o economie fără emisii de CO2, conform obiectivelor ambiţioase asumate de UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, energia nucleară are o contribuţie semnificativă, fiind imposibilă decarbonizarea în absenţa ei. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu realizat de Comitetul Economic pentru Europa din cadrul Naţiunilor Unite. În ultimii 50 de ani, energia nucleară a asigurat evitarea eliberării în atmosferă a 74 Gt de CO2, echivalentul cantităţii totale de emisii de CO2 generate timp de doi ani de producerea energiei electrice la nivel modial. În ţara noastră, de la punerea în funcţiune a Unităţilor 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, s-a evitat eliberarea în atmosferă a 170 milioane tone de CO2. Cele două unităţi de la Cernavodă conduc anual la evitarea eliberării a 10 milioane tone de CO2, cifră care va creşte la 20 de milioane după punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă una dintre cele mai importante contribuţii ale energiei nucleare la demersurile globale de decarbonizare, având un impact advers asupra încălzirii climei. La aceasta se adaugă şi alte beneficii cu impact economic, social şi de mediu:

  • Eficienţa şi economicitatea: suprafaţa de teren necesară pentru centralele nucleare este semnificativ mai redusă decât în cazul altor surse (de exemplu, pentru o centrală cu capacitate de 1.800 MW, suprafaţa de teren necesară este de patru km2 pentru nuclear, 437 km2  pentru eolian si 56 km2 pentru solar – teren care ar putea fi folosit pentru agricultura sau dezvoltari urbane).
  • Crearea şi menţinerea locurilor de muncă: Energia nucleară la nivelul UE creează 1,1 milioane de locuri de muncă şi generează venituri anuale de 507 miliarde de euro în PIB. Se estimează că aceste valori vor creşte în contextul unor programe de prelungire a duratei de viaţă a unităţilor nucleare existente, dar şi ca urmare a cercetării şi inovării în domeniul nuclear, prin punerea în funcţie a reactorilor mici modulari, reactori de generaţie IV, fuziune nucleară, alte aplicaţii ale energiei nucleare.
  • Contribuţie la electrificare: Energia nucleară este o sursă cu producţie în bandă, fiind independentă de instabilităţile meteorologice şi având suficiente resurse primare pentru funcţionare sustenabilă. Se estimează că resursele de uraniu identificate la nivel global sunt suficiente pentru a alimenta centralele nucleare existente precum şi pentru a stimula construcţia de noi centrale nucleare pentru o perioadă mai lungă de 120 de ani. De asemenea, centralele nucleare pot funcţiona şi în model flexibil, hibrid, în combinaţie cu resursele regenerabile.
  • Aplicaţiile non-electrice: tehnologia nucleară poate contribui la creşterea cantităţii de hidrogen curat, produsă conform ţintelor UE de creştere a contribuţiei acestuia în mixul energetic, de la 2% astăzi, la 13-14% până în 2050. Energia nucleară cu producţie în bandă prezintă avantaje de cost prin gradul de utilizare ridicat al electrolizatoarelor. De asemenea, în centralele nucleare se poate produce Cobalt 60, un radioizotop folosit în medicină pentru depistarea şi tratarea cancerului, ambele proiecte fiind de interes pentru Nuclearelectrica.
  • Potenţial de inovaţie: Tehnologia nucleară oferă perspective de dezvoltare pe termen lung prin punerea în funcţiune a reactoarelor mici modulare (SMR) şi a reactoarelor avansate de generaţie IV de care şi România este interesată.
  • Costuri eficiente: prelungirea duratei de viaţă a unui reactor nuclear în operare are cel mai scăzut cost dintre toate sursele de energie – în medie 32 USD/Mwh, comparativ cu 50 USD/MWh pentru energia eoliană şi 94 USD/MWh pentru energia solară comercială. Costul mediu pentru construcţia de noi centrale nucleare este, de asemenea, unul foarte competitiv, de 69 USD/MWh, cost care include toate elementele, inclusiv dezfectarea.

 

Prin proiectele sale de investiţii, Nuclearelectrica se încadrează în tranziţia europeană către o economie fără emisii de CO2, având în vedere impactul pe care noile proiecte nucleare îl vor avea asupra economiei româneşti. Este vorba despre creşterea ponderii energiei din surse nucleare de la 18% în prezent la 33%, după punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4, în 2031. Energia nucleară va urma să asigure 66% din totalul energiei fără emisii de carbon produse în România, fapt ce va avea efecte în economie, educaţie şi cercetare.

 

Proiectul Unităţilor 3 şi 4 se află în plin proces de dezvoltare, în baza noii strategii aprobate recent de acţionari, fiind estimat la şapte miliarde de euro pentru două unităţi CANDU care vor livra împreună 1400 MW. Unitatea 3 urmează să fie conectată la sistemul energetic naţional în anul 2030, iar Unitate 4 în 2031, adică exact la momentul în care România, prin raportarea la reducerea capacităţilor pe cărbune, va avea nevoie de noi capacităţi ca soluţie de tranziţie. Pentru realizarea acestui proiect, Nuclearelectrica lucrează, în cadrul unui Acord Interguvernamental România-SUA, cu partenerii canadieni pentru că tehnologia este CANDU, dar şi cu parteneri francezi.

Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE  înseamnă încă 30 de ani de operare după anul 2028, la mai puţin de jumătate din costurile unui reactor nuclear nou. Concret, înseamnă încă 30 de ani fără emisii de CO2. Din punct de vedere al costurilor, implicit al impactului ulterior în piaţă, un studiu NEA-OECD confirmă că prelungirea duratei de viaţă a unităţilor nucleare are cel mai mic cost dintre toate sursele regenerabile incluse.

Instalaţia de detritiere reprezintă un proiect intern de eficientizare, reducere de costuri, protecţie a personalului, valorificare din comercializarea tritiului. Proiectul este realizat cu implicarea BERD în finanţare, cu o contribuţie de 150 de milioane de euro din valoarea totală de 190 de milioane de euro, fiind elocvent impactul pozitiv asupra mediului al acestui proiect, din perspectiva sustenabilităţii.

Reactoarele mici modulare, dezvoltate în prezent la nivel internaţional, reprezintă răspunsul industriei nucleare la modificarea cerinţelor de consum şi flexibilitate ale consumatorilor. Acestea prezintă multiple beneficii, precum costul şi perioada redusă de construcţie, sisteme de securitate pasive, consum redus de apă – ceea ce înseamnă că pot fi amplasate aproape oriunde pentru a satisface cerinţele de consum. Nuclearelectrica este direct interesată de această tehnologie, accesând un grant de 1.2 milioane USD pentru finanţarea unei evaluări preliminare a unor potenţiale amplasamente nucleare, compatibile cu tehnologiile SMR, în România.

 

„US Exim Bank va finanţa cu şapte miliarde USD proiectele în domeniul nuclear civil din România”

 

 

  1. Care este contextul actual pe piaţa energiei nucleare în estul Europei?

 

Majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est operează centrale nucleare, cu ponderi diferite în mixul energetic: Bulgaria – 40%, Republica Cehă – 37%, Ungaria – 48%, Slovacia – 53%, Slovenia – 37%, Ucraina – 51%. Dacă ne uităm la prognoza acestor ţări, observăm o creştere a contribuţiei energiei nucleare, coroborat cu angajamentele pentru atingerea ţintelor de decarbonizare. Energia nucleară este considerată o opţiune fiabilă, sigură şi curată de înlocuire a combustibililor fosili. Astfel, până la nivelul anului 2050, Polonia va produce 28% din energia internă din surse nucleare, fiind una dintre ţările care îmbarcă pentru prima dată în programul nuclear. La rându-i, Republica Cehă va produce 54% prin patru unităţi nucleare noi, aflate în faza de planificare şi propunere. De asemenea, Ungaria va produce 58% din energia internă din surse nucleare, Slovacia – 59%, iar Slovenia – 43%.

 

 

  1. Are România competitori pe această piaţă? Există riscul ca aceştia să zădărnicească iniţiativele statului român în vederea asigurării independenţei energetice?

 

România este ferm angajată în procesul decarbonizării, cu ţinte şi strategii clar stabilite şi asumate. Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice prevede o reducere a emisiilor de CO2 de 43,9% până în 2030, comparativ cu nivelul acestora din 2005, concomitent cu creşterea siguranţei în aprovizionare – doi piloni cheie ai decarbonizării. Planul despre care am amintit are ca obiect reducerea dependenţei de importuri de la 20,8% astăzi la 17,8% până în 2030, fiind unul dintre cele mai joase niveluri din Europa. Pentru a atinge aceste obiective, planurile strategice ale României se focalizează pe cinci piloni derivaţi din politicile europene: decarbonizarea prin creşterea contribuţiei surselor de energie fără emisii de CO2, siguranţa în aprovizionare, interconectarea pieţelor, eficienţa energetică şi dezvoltarea cercetării, inovaţiei şi a competitivităţii.

Tranziţia energetică presupune o abordare integrată a tuturor sectoarelor economice, nu doar a celui energetic, fiind necesare măsuri pentru creşterea eficienţei şi decarbonizare în transport, încălzirea clădirilor, agricultură etc. Desigur, această tranziţie presupune investiţii în capacităţi noi de producţie cu emisii reduse, recalificarea şi reintegrarea profesională a personalului din zonele cu risc, precum sectorul de producere a energiei pe cărbune, armonizarea cadrului legislativ pentru a permite investiţii private cu marjă de profitabilitate. Toate proiectele energetice sunt analizate pe baza impactului pe cele trei coordonate ale sustenabilităţii: mediu, social şi economic, inclusiv din perspectiva emisiilor de CO2 pe întregul ciclu de viaţă. Un proiect bine structurat, cu maximizarea beneficiilor de sustenabilitate, nu va avea probleme în a atrage finanţare din piaţă.

România are relaţii bilaterale strategice de peste 40 de ani cu Statele Unite şi Canada pentru dezvoltarea proiectelor nucleare naţionale, fiind un partener de încredere pentru investiţii pe termen lung. Parteneriatul cu companii şi guverne din zona euro-atlantică este deosebit de important pentru asigurarea succesului implementării proiectelor nucleare din România, parteneriat ce are avantajul unicităţii în Europa, din perspectiva tehnologiei folosite. Celelalte proiecte nucleare existente în regiune, în ţări precum Ungaria şi Bulgaria, folosesc tehnologii ce nu sunt originare din zona euro-atlantică. România foloseşte de 25 de ani tehnologia CANDU de provenienţă canadiană, urmând ca, pe termen lung, să continuăm dezvoltarea noilor proiecte nucleare din ţara noastră pe aceeaşi filieră. În acest sens, lucrăm la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă prin valorificarea inclusiv a capacităţilor industriei nucleare locale. În acelaşi timp, US Exim Bank şi-a manifestat interesul pentru finanţarea cu şapte miliarde USD a proiectelor în domeniul nuclear civil dar şi a altor proiecte naţionale. Creăm, aşadar, premisele pentru implicarea în Europa Centrală şi de Sud–Est a unor companii şi instituţii financiare internaţionale puternice, capabile să susţină indirect şi dezvoltarea regională.

De asemenea, statul are un rol important de jucat în tranziţia energetică, fiind la baza politicilor europene de suport şi facilitare pentru noi tehnologii curate. Desigur, fiecare industrie şi companie trebuie să-şi aducă aportul, dimensionat în funcţie de specificul activităţii sale, să contribuie la decarbonizare şi să se aşeze pe principii de competitivitate, astfel încât tranziţia să fie una echilibrată.

 

 

Cine este Cosmin Ghiţă

 

 

Începând din septembrie 2017, Cosmin Ghiţă deţine funcţia de CEO al Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România. În prezent, domeniul energiei nucleare acoperă aproximativ 18% din consumul energetic naţional, de unde şi importanţa roului jucat de intervievatul „Curentului internaţional”.

Mai mult, din anul 2019, Cosmin Ghiţă este singurul român membru al conducerii „World Association of Nuclear Operators” (WANO), organismul mondial de coordonare a activităţii nucleare.

În calitate de şef al Nuclearelectrica, intervievatul nostru se implică activ în procesul de tranziţie spre o „energie curată” prin atingerea ţintelor decarbonizării economiei româneşti. De altfel, Nuclearelectrica şi-a propus să-şi dubleze capacitatea de producţie în următorul deceniu.

Înainte de a fi numit la conducerea Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă a lucrat pentru cunoscuta companie americană „Chevron”, fiind responsabil pentru o serie de proiecte ce vizau Europa de Est. De asemenea, intervievatul nostru a fost şi consilier al premierului României pe probleme de energie, fiind implicat şi în „Aspire Academy”, un program de formare a liderilor sub egida celebrei universităţi Harvard.

Cosmin Ghiţă este absolvent al Bates College, Maine (SUA), cu specializare în economie politică internaţională, parcursul său academic incluzând şi „American International School of Bucharest”.

Din domeniile sale de expertiză amintim strategiile economice, afacerile internaţionale, analiza de risc şi pieţele internaţionale de energie.

 

 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

2 thoughts on “Centrala Nucleară Cernavodă – Interviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.