Iartă-mă

Iartă-mă

Autor: Clara Marinescu (Piteşti)

Veniseși din război, într-o scurtă permisie. Erai murdar, rănit și înfometat. De mine. Ai făcut dragoste ca un animal, cu icnete și gâfâieli nefirești, care mi-au blocat ieșirile-mi erotice și m-au făcut să te privesc altfel. Erai… Doamne, cum puteai să fii… transpus, feroce, dacă deschideai ochii atunci, ai fi privit buimac în jur, trezit prea brusc din erupția instinctelor pe care grozăviile războiului ți le-a trezit. Am trecut cu greu peste asta. Am vrut să te înțeleg, să te alin, zău că da. Mi-era milă de tine când priveai de atâtea ori în gol, cu trăsăturile feței căzute.

Știi? Te-am pictat în ziua aceea când ieșiseși  pe verandă și fumai țigări după țigări. Eram în atelier și plângeam neputincioasă felul în care ororile războiului desenaseră tranșee pe chipul și sufletul tău. Și-atunci te-am privit și am intrat în tine și minute în șir, grăbită să-ți surprind durerea cu pensula, într-o concentrare crâncenă, am cutreierat toate expresiile feței tale de atunci și le-am surprins pe pânză. Plângeam, te priveam și te pictam. Tu doar respirai.

Tu nu știi, nu cred că-ți dai seama… mergeam amândoi de mână în acea permisie nenorocită. Ne îndreptam spre cazarmă să-ți iei permisul de liberă trecere. Îmi povestiseși despre Andrei, colegul tău de arme, care fusese sfârtecat de o grenadă, iar o bucată de carne din trupul său ți se agățase pe umăr. Cuprins de o scârbă cumplită, mi-ai povestit cum ți-ai scuturat cu înverșunare umărul ca să scapi de carnea aceea încă pulsândă. Știi? Ai căpătat un tic de atunci. Îți scuturi umărul drept la intervale neregulate de timp și-ți apleci capul în partea opusă ca și când te-ai feri de ceva. E atât de dureros ticul acesta. E atât de înfiorător prin greutatea care-ți apasă umărul. Și mi-e o milă cumplită de tine și de ce ai ajuns după numai patru luni nenorocite pe tranșee. Mi-e milă de mine că sunt tânără și frumoasă și că e nedrept să-mi îngrop sentimentele firești de bucurie și mândrie în groază, neliniște și o permanentă teamă.

Am încercat să mă prefac în toată acea săptămână cât ai fost acasă, să fac să pară totul ca înainte de război, când îngrijeai porumbeii noștri albi și singura grijă era participarea lor la acele competiții care te relaxau. M-am prefăcut și față de mine, bănuiam că fac lucrurile fără convingere, iar de oglinda care-mi fusese un bun prieten înainte de asta, mă feream și o priveam doar pe fugă, când mă pieptănam, nu voiam să stărui prea mult acolo, de frică să nu văd adevărul.

Acum… pictez un tablou uriaș, cu cer înnegurat, și corbi și maci prelingându-și roșul într-un câmp unde ierburile înalte ascund trupuri de oameni sfârtecați de obuze. Tabloul cu chipul tău căzut în amintiri a fost expus la „Art Now”, la Mayor Gallery din Londra fiind declarat tabloul anului, chiar dacă scena nu era desprinsă din război.

Te-am părăsit. Nu cred că ai suferit prea tare, căci nu mai judecai cum trebuie după revenirea de pe front. Războiul nu a fost făcut pentru oameni ca tine. Ai fost printre primii care a cedat. Iartă-mă.

Foto. Clara Marinescu