November 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Aici e Americaaa!!!

2 min read

Aici e Americaaa!!!
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Din clasa cincea,-mi amintesc,
O chestie foarte haioasă
Şi vreau ca să v-o povestesc
Chiar de vreunuia nu-i pasă:

La ora de geografie,
(Aveam o profesoară rea)
Mă scoate,-a dracului să fie,
S-arăt unde-i America,

Pe-o hartă, ce n-am mai văzut,
Cât e peretele de mare,
Iar eu micuţ, m-am şi pierdut
Privind ca mâţu-n calendare:

Îmi plimb eu degetul pe ea,
O iau din China, prin Iran,
(Da’ prof’a mă tot urmărea)
Ajung, nu mint, cred prin Sudan,

Mă urc rapid, văd şi Olanda,
Prin India cobor mai greu,
Sudori mă iau prin Groenlanda,
Iar prin Maroc vreau la veceu,

Gheţarii, frate, prin Liban
Pe şiră se scurgeau uşor,
O căutam şi prin ocean,
La poli şi sub ecuator…

Făcui ocolu’ la Pământ
În cinci minute de trei ori,
În clasă, linişte mormânt,
Se auzeau numai fiori,

Dar mă trezesc, din întâmplare,
Cu al meu deget chiar pe ea
Şi strig uimit, la disperare:
„Aici este Americaaa!!!”

S-a auzit un lung oftat,
O clasă-ntreagǎ-n agonie,
Dar profesoara, imediat
Trecu la altǎ strategie:
„Oooo!!! Foarte bine!“ zise ea,
(Păi, mama ei de scorpioancă!)
„Acum te-ntreb încǎ ceva:
(Io tot mergând uşor spre bancă)
Acest pământ, astăzi vestit,
Să-mi spui… cin’ l-a descoperit?”

Şi clasa toată într-un ton,
Cu voci zglobii de clopoţel,
A izbucnit la unison:
Cerceeeeel!!!

Foto. Valeriu Cercel

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.