Curentul International

Curentul International Magazine

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

8 min read

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Deşi Biden va pretinde altceva, suntem deja într-un scenariu cu un Orient Mijlociu post-american, scrie Telegraph. Adăugând că ceea ce trei decenii de negocieri de pace au dorit să evite, situaţia în care un grup terorist ca Hamas să preia controlul total nu doar în fâşia Gaza, ci şi asupra comunităţii palestiniene din Cisiordania, aflată încă sub conducerea mai moderată, dar incompetentă şi profund coruptă a PLO, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, în frunte cu octogenarul Mahmoud Abbas. Hamas alături de Jihadul Islamic şi Hezbolah, din Liban, sunt grupări teroriste aflate sub influenţa Iranului care le oferă armament şi suport logistic. Toate neagă explicit dreptul la existenţă al statului Israel. Iar Hamas pretinde că orice înţelegere cu Israelul vine în contradicţie cu voinţa lui Allah.

O analiză din Times of Israel consideră că în ciuda unor succese militare tactice ale armatei israeliene în actualul conflict în plan strategic, victoria ar aparţine Hamas care tinde să câştige o influenţă decisivă nu doar asupra comunităţii palestiniene din Cisiordania, ci şi printre arabii din Israel şi în general în lumea arabă. „Hamas a reuşit ceva fără precedent în cursul acestor zile: în afară de a trimite propriile salve de rachete în Israel, a mobilizat mii de protestatari palestinieni în Cisiordania, a obţinut un sprijin simbolic din Liban şi din Siria, prin tiruri minore de rachete şi, cel mai semnificativ, i-a atras pe arabii israelieni extremişti în bătălia sa. Acestea şi celelalte indicii violente ale unei posibil război civil din Israel sunt văzute de către palestinieni drept realizări semnificative ale Hamas.”

Foto credit: Hürriyet Daily News

În aceste condiţii, ce soartă ar putea avea eventualele noi demersuri de pace bazate pe varianta cu două state distincte, sprijinită de europeni şi dorită şi de administraţia Biden? Demersuri care oricum au eşuat şi până acum cu un partener de negociere, PLO, mai moderat. Cu atât mai mult dacă au dreptate cei care spun că în realitate Islamul în sine se află în centrul conflictului şi că raţionamentul şi metodele pe care Hamas le foloseşte sunt de inspiraţie religioasă. Dogma islamică tradiţională interzice acceptarea guvernării evreieşti asupra musulmanilor sau dominaţia evreilor pe terenuri cucerite vreodată de musulmani. Nu ceea ce face Israelul deranjează Hamas, ci ceea ce este Israelul: un stat evreu.

PLO a încercat să blocheze accesul la putere al Hamas în Cisiordania amânând timp de mai bine de un deceniu alegerile care ar fi trebuit să aibă loc în teritoriu, însă indiferent cum se va sfârşi actualul conflict. Hamas a câştigat deja partida. Mai mult, un lucru care a luat prin surprindere guvernul israelian, Hamas a reuşit să mobilizeze un număr important de arabi din interiorul Israelului care au iniţiat acţiuni violente îndreptate împotriva concetăţenilor lor evrei. Cu un război civil în interior şi cu o agresiune externă pe scară largă din exterior, deocamdată din Gaza, dar care se poate extinde şi dinspre Liban, prin implicarea Hezbolah, Israelul se află într-o situaţie critică, dacă în viitor se va ajunge, lucru deloc imposibil în actualul context, la un scenariu în care şi dintro Cisiordanie controlată de Hamas, aflată în imediata vecinătate a Ierusalimului, s-ar lansa o ploaie similară de rachete.

După cum subliniază acelaşi Times of Israel, ascensiunea Hamas va avea un impact major asupra întregului peisaj din regiune. Se modifică astfel din temelii datele fundamentale pe care s-au bazat şi încă se bazează abordările internaţionale, în particular cele americane, privind negocierile de pace în chestiunea palestiniană. „Undele de şoc de la noua cucerire a arenei politice palestiniene de către Hamas au fost resimţite acut în Israel, mai acut decât îşi dau seama majoritatea israelienilor. Pe măsură ce şi-a asigurat victoria asupra Fatahului, Hamas a deschis, de asemenea, un alt front în războiul său pentru controlul asupra naraţiunii palestiniene: pentru prima dată în istoria recentă a încercat în mod activ să exporte mesajul său de îndemn la violenţă activă cetăţenilor palestinieni din Israel.”

O primă victimă este falimentul intenţiei declarate a administraţiei Biden de a revigora aşa numitul proces de pace bazat pe soluţia cu două state distincte. În realitate această abordare a fost din start una bazată pe o ficţiune şi o credinţă naivă, dar cu larg ecou în sânul comunităţii diplomatice internaţionale. După cum scrie acelaşi Telegraph „ideea păcii a fost una iluzorie din moment ce unul dintre puţinele puncte de vedere agreate atât de evrei, cât şi de arabi a fost acela că un singur stat este de preferat unui aranjament cu două state mai ales dacă cealaltă parte nu are parte deloc de unul”. Ceea ce multe discuţii şi analize pe această temă uită sistematic să menţioneze este că în două rânduri, în anul 2000 şi în 2008, doi premieri israelieni au oferit palestinienilor controlul asupra fâşiei Gaza, asupra aproape întregii porţiuni din Cisiordania şi chiar asupra unei părţi a Ierusalimului de Est. De fiecare dată însă liderii palestinieni au respins aceste oferte mai mult decât generoase fără ca măcar să vină cu contraoferte. În plus, la doar câteva luni după ce, în 2005, Israelul a cedat controlul asupra fâşiei Gaza mutând toate familiile de evrei din zonă, Hamas a şi început tirul de rachete asupra teritoriului israelian.

Ceea ce se întâmplă acum ilustrează maniera distorsionată, complet ruptă de realitate în care şi europenii, şi administraţiile americane precedente, cu precădere Obama şi acum Biden, privesc atât rezolvarea Problemei Palestiniene, cât şi mai nou obsesia lor pentru un nou Acord cu Iranul prin care acesta să renunţe la dezvoltarea unor arme nucleare. În mod tradiţional pentru liderii arabi, soarta palestinienilor, în sine, nu a fost niciodată un motiv de preocupare majoră reală. A fost doar un pretext pentru a menţine presiunea asupra Israelului a cărui simplă existenţă îi deranja enorm. Dovadă sunt cele două războaie, din 1967 şi 1973, al căror obiectiv principal era eliminarea Israelului ca stat. Iată însă că în ultima perioadă lucrurile s-au schimbat radical. Colapsul Irakului nu a dus doar la apariţia ISIS, ci şi la expansiunea semnificativă a influenţei Iranului atât direct, prin controlul pe care îl exercită în bună măsură Teheranul asupra guvernului de la Bagdad, cât şi prin grupările teroriste, Hamas, Jihadul Islamic şi Hezbolah, pe care le sprijină logistic şi financiar. În acelaşi timp evoluţiile din conflictul din Siria au dus la sporirea masivă a influenţei în regiune a Rusiei şi Turciei. În acest context am asistat la diminuarea severă a influenţei americane, spre satisfacţia generală a Moscovei, Teheranului şi Ankarei, chiar dacă agendele lor individuale în regiune sunt în totuşi în competiţie.

În aceste condiţii pentru ţările majoritar sunnite, Arabia Saudită, ţările din Golf, Egiptul sau Iordania, Iranul şi nu Israelul şi Chestiunea Palestiniană au devenit principala lor preocupare. Iar asaltul grupării Houthi, sprijinită de iranieni, în Yemen nu a făcut decât să le confirme îngrijorările. Această modificare majoră de perspectivă a fost exploatată abil de administraţia Trump care prin aşa numitele Abraham Accords a reuşit să negocieze reluarea oficială a contactelor diplomatice între Ierusalim şi o serie de state arabe sunnite. Interesul comun al părţilor fiind coagularea, în ciuda divergenţelor majore din trecut, a unui front comun care să se contrapună ambiţiilor destabilizatoare ale Teheranului.

Însă, ajuns la Casa Alba, Joe Biden a dorit să întoarcă ceasul înapoi, revenind la vechea abordare, în parte pentru că tot ceea ce făcuse Trump trebuia anulat. Astfel, grupările Houthi controlate de Iran au fost scoase de pe lista celor teroriste, crezând că acest gest va duce la calmarea conflictului din Yemen, ceea ce evident, previzibil, nu s-a întâmplat. Apoi, s-a reluat finanţarea coruptei Autorităţi Palestiniene şi au fost reluate la Viena negocierile cu Iranul. Gesturi receptate cu satisfacţie de iranieni şi de către grupările teroriste pe care le sprijină şi le finanţează care au înţeles că strategia lor bazată pe teroare dă rezultate.

Între timp, secretarul de stat, Antony Blinken, a respins un apel semnat de marea majoritate a senatorilor Republicani în care se cerea, în contextul agresiunii Hamas, întreruperea discuţiilor de la Viena cu Iranul. Era previzibil. Administraţia Biden se reîntoarce la o viziune perdantă care continuă tradiţia liniei anti-Israel adoptată în perioada Obama promovând aceleaşi politici care au dat greş decenii la rând. În condiţiile în care Acordul cu Iranul, pe care şi-l doreşte nu va împiedica Teheranul, nici măcar formal, să obţină arme nucleare în timp ce va oferi ayatolahilor resurse suplimentare pentru a sprijini grupurile teroriste pe care le controlează, Hamas, Jihadul Islamic, Hezbolah. E curios cum şi Casa Albă, şi europenii ignoră senin faptul că banii pe care îi pompează către palestinieni nu le îmbunătăţesc nivelul de trai, scopul nobil declarat, ca justificare, pentru că fie se „topesc” în lanţurile de corupţie ale liderilor palestinieni, fie alimentează terorismul (de pildă plăţi pentru „martirii” care omoară evrei) şi nici nu încurajează disponibilitatea de dialog, ci din contra.

Dacă nu s-a putut găsi o soluţie stabilă pentru Chestiunea Palestiniană în ultimele trei decenii în condiţiile unei dominaţii covârşitoare globale ale Americii este puţin probabil ca acest lucru să fie posibil în viitor. Când asistăm la un declin global al Occidentului şi când în vidul creat în Orientul Mijlociu de retragerea Statelor Unite are loc o intensă competiţie pentru influenţă între Iran, Rusia, Turcia chiar şi China, competiţie în care grupările teroriste, Hamas, Hezbolah, Jihadul Islamic, păstorite de Iran sunt pioni destabilizatori importanţi. Cert este că soluţiile elaborate în registrul tradiţional agreat de politicienii şi experţii în politică externă de pe ambele maluri ale Atlanticului, bazate pe reţete utilizate şi în negocierile cu Iranul, au eşuat în mod lamentabil într-o regiune în care resentimentele şi radicalismul religios prevalează în faţa unor abordări pragmatice.

Foto. Alexandru Lazescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.