Curentul International

Curentul International Magazine

Interesul pentru Cioran al parizianului contemporan în trei episode grăitoare

5 min read

Interesul pentru Cioran al parizianului contemporan în trei episode grăitoare

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

Critic literar și eseist, autor al unei excelente teze de doctorat susținută în capitala Franței în anul 1996, Constantin Zaharia a publicat articole în numeroase reviste („Le Magazine Littéraire”, „Critique”, Rapports-Het Franse Boek”, „Cahiers Roumains d’Études Littéraire”, „Revue Roumaine D’Histoire”, „Analele Universității din București” ș.a.), precum și în volume colective, între care „Cahiers de l’Herne” și „Cioran et ses contemporains”. Are meritul de a fi tipărit la Editura Humanitas trei manuscrise inedite ale lui Cioran scrise în limba română: „Îndreptar pătimaș II”, „Despre Franța” și „Razne”.

Călătoriile cu metroul, mijloc de transport indispensabil pentru parizieni, îi dezvăluie o constatare, pe cât de hazoasă, pe atât de adevărată, anume că metroul parizian reprezintă un imens salon de lectură: așezat sau în picioare poți parcurge ziare, reviste, romane, tratate de economie sau filosofie, ba chiar și Biblia sau Coranul. În revista „România literară” nr. 14/2019, Constantin Zaharia prezintă trei surprinzătoare și amuzante întâmplări petrecute în metrou generate de lecturarea unor cărți de sau despre Emil Cioran. În preambulul articolului său „cu Cioran în metrou”, autorul ne avertizează că a te plimba cu Cioran în metrou este o experiență care poate conduce la rezultate nostime și contradictorii, generate de situațiile irepetabile în care filosoful este perceput. Redarea fragmentară a celor trei episoade consemnate de autor denotă interesul cu care opera lui Cioran este receptată în societatea pariziană (și) în zilele noastre.

Prima împrejurare povestită începe cu destăinuirea că printre autorii pe care i-a citit în subteranele metroului, Cioran nu a ocupat un loc important, dar după ce îl parcursese integral, simțea uneori nevoia de a-l relua. Astfel, într-o zi de vară, prin iunie sau iulie, și-a luat la el ediția de buzunar a colecției de exerciții de filosofie „De l’inconvénient d’être né”. A găsit un loc pe unul din scaunele laterale, iar gestul de a scoate cartea din buzunar a fost cum nu se poate mai firesc. Relatarea a ceea ce a urmat este plină de culoare. Nu trec două minute și observ un personaj destul de excentric care străbate culoarul vorbind cu voce tare cu sine însuși și cu toată lumea. Avea vreo șaizeci de ani, era mai curând pirpiriu și purta un tricou alb, pantaloni scurți iar pe deasupra un sacou în carouri, în diverse nuanțe de gri și albastru. O chelie avansată îi lăsase creștetul complet descoperit (…) Ajungând în dreptul meu, se oprește, citește coperta și reacționează cu un comentariu de genul: Tinere, văd că citești un autor important, este foarte bine că ai început cu Cioran, trebuie continuat, nu sunt mulți cei care spun lucrurilor pe nume, iar acesta aparține unei astfel de categorii! După care trece mai departe, aparent satisfăcut de prezența, sub formă de carte, a lui Cioran în metrou.

Al doilea episod a survenit într-o zi ca oricare alta, pe la zece dimineața. Recent, C. Zaharia primise de la Mihaela-Gențiana Stănișor cartea acesteia, tocmai apărută, „La moïeutique de Cioran”, lucrare căreia autorul i-a dat citire în aceleași condiții de metrou. După ce găsește un loc la fereastră, observă persoanele din jur. Vizavi, era o doamnă care îl privea cu dispreț, „o privire cum numai cotoroanțele din Rusia sunt în stare să-ți arunce. Singura diferență era că persoana cu pricina părea să fie originară din Guadelupa ori din Martinica”. Celelalte două locuri erau ocupate de un cuplu de provinciali, cu bagajele alături. Nostimada ne este prezentată în continuare în aceeași notă. Ca să nu rămân dator față de vecina din față, îmi compun o expresie cât se poate de dezagreabilă și scot cartea Mihaelei de a cărei lectură mă las absorbit. Coperta este imediat remarcată de vecinul de alături, pentru o fracțiune de secundă chipul lui exprimă surpriza. După care mă cufund cu adevărat în lectură. În general, un ceas interior îmi spune la ce stație trebuie să cobor, când se apropie Raspail închid cartea și mă ridic, ceea ce nu se întâmplă însă de această dată. Ceasul s-a oprit, iar eu continui să citesc. Dându-mi seama că trenul staționează iar ușile s-au deschis, mă ridic disperat să nu ratez coborârea, iar domnul cu valiza de adineauri îmi face loc cu solicitudine și comentează simpatic și concis: Asta-i din cauza lui Cioran! Din fericire, reușesc să cobor.

Al treilea și ultimul episod a avut loc după vreo două zile, cartea ce urma să fie citită fiind aceeași. Urc în vagonul aproape gol și iau loc pe o banchetă liberă. În fața mea, un domn impozant, cam rotofei, genul mare burghezie, cu un bagaj de mână, poartă un palton de cașmir maro deschis, de o mare eleganță. Pare să aibă 65-70 de ani. Pensionar sau mai curând rentier. Interese intelectuale manifeste însă, căci de îndată ce deschid volumul, observă coperta și aproape că sare ca ars: Cioran! Păi ăsta e unul din preferații mei! Îl apreciez în mod deosebit…Un gânditor fără egal în literele contemporane. Dau să răspund cu amabilitate, dar se grăbește să adauge: „Îmi place mai ales ce spune Roland Jaccard despre el”. La aceste cuvinte mă răzgândesc, pentru că mie nu îmi place ce spune Roland Jaccard despre Cioran. Din fericire, amatorul de Cioran și Roland Jaccard coboară la stația următoare. Călătoria împreună a fost scurtă, dar utilă pentru fiecare dintre noi, în sensul că el a găsit pe cineva care citea pe (sau mai degrabă despre) Cioran, iar eu am aflat cum nu trebuie vorbit despre un autor pe care-l prețuiești.

Concluziile admirabilului critic literar și eseist Constantin Zaharia, un remarcabil cercetător al operei cioraniene, m-au copleșit, motiv pentru care găsesc potrivit să le reproduc în încheiere: „Cititorii lui Cioran aparțin uni soi de congregații secrete: la cel mai mic semnal se recunosc între ei și își trimit mesaje de simpatie, în ciuda reputației de ipochimen ursuz al parizianului contemporan. Am impresia că Proust sau Balzac nu provoacă o astfel de reacție, poate din pricină că ambii (și mulți alții ca ei) sunt autori canonizați de școală. Cu Cioran se întâmplă altceva, avem de-a face cu un autor underground, subversiv și pe alocuri plin de umor, iar aceste trăsături au început să placă marelui public, spre lauda lui.”

Foto. Dorin Nădrău

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.