O restituire savuroasă

O restituire savuroasă

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

O restituire savuroasă

Epistola lui Mircea Eliade trimisă prietenului său Petre Țuțea a fost scrisă în a doua zi de Crăciun, în anul 1941, și se găsește astăzi în arhiva CNSAS. La vremea aceea, Eliade se afla la post la Legația Regală a României de la Lisabona, ca secretar de presă. Scrisoarea are două pagini și poartă antetul legației în limba franceză.

Foto. Petre Țuțea și Mircea Eliade, în tinereţe

Conținutul scrisorii include referiri extrem de interesante privind preocupările sale (câteva cărți pe care le avea în lucru sau în proiect) și Portugalia și trădează totodată marea sa admirație pentru Petre Țuțea. În textul scrisorii apare și numele lui Jean (Leontin) Constantinescu, celebru profesor de drept comparat care a avut meritul de a fi enunțat în perioada interbelică ideea unei unități europene, aceasta cu mult înainte de constituirea Comunității Cărbunelui și Oțelului, germenele din care a luat naștere Uniunea Europeană. Afinitatea lui Eliade pentru Țuțea era întărită și de faptul că acesta din urmă lucrase și el în diplomație: între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în capitala Germaniei la Legația României, ca funcționar în cadrul agenției economice. Epistola, calificată de însuși autorul ei ca una de dragoste („Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste”), este, fără îndoială, fascinantă. Iată, în cele ce urmează, conținutul său:

Legation Royale de Roumanie

Le secretaire de presse

Lisabona, 26 decembrie 1941

Dragă Petrache,

Prietenul tău. d. J. Constantinescu, venit printr’o mie de miracole de la Tokyo, îți aduce această primă scrisoare din parte-mi. Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina¹ și Giza², conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele mediteraniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual, Petre Țuțea. Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste.

Îmi pare rău că nu-ți pot vesti, de astă dată, nici o operă sfârșită. Am început mai multe, dar întâmplările m-au împiedicat până acum să trimit în țară un manuscris complet. Era și greu, de altfel. Rămâne „Viața Nouă”, urmarea, ca să zic așa, a prietenilor tăi „Huliganii”, va avea 3-4000 de pagini, și nu am scris decât a zecea parte, adică un volum de 3-4000 de pagini dese.

Am început o carte oarecum gravă, zisă „Camoens, încercare de filozofie a culturilor maritime”. Doar începută. Mai înaintată se află o a treia carte, „Salazar și contra-revoluția în Portugalia”. Îmi plac lucrurile cu „contra” – și sper că va fi gata în vreo două luni. Nici nu-ți închipui ce bibliotecă de memorii și monografii istorice am cetit, cu puternicele mele dioptrii, pentru pregătirea acestei cărți. Documentarea feroce, până la imbecilizarea finală, a fost pasiunea mea. Pentru o pagină, citesc uneori trei volume. Nu uita, totuși, că micul volum va fi semnat Mircea Eliade, nu Emil Ludwig, nici Stefan Țvaig (se pare că suntem siliți să românizăm cu orice preț!). Viața de la Lisabona este o dulce inconștiență. Avem toți mica noastră viață interioară: se scumpesc stofele englezești, Costa Rica a declarat război Axei³, anul acesta Carnavalul va fi la Estoril, soția însărcinatului cu afaceri al Cubei va avea un copil etc. Viața diplomatică, precum știi, e plină de probleme și mult gingașă.

Între alte multe boacăne, am înființat o societate literară, un fel de „Junimea”, lisboetă, cu cei mai interesanți scriitori și cărturari portughezi, în care, săptămânal, la mine în casă, țin prelegeri despre lucruri inactuale.

Am devenit, nemeritat, o temută glorie lusitană. Oamenii aceștia m-au câștigat prin poeții lor, care l-ar face pe Cioran să se mire plângând. Altceva, Portugalia nu are. Inutil să-ți spun că mi-am alcătuit o bibliotecă lusitană și că discut savant cu filologii.

Aș vrea, uneori, să vin în țară⁴ și să mă fac corespondent de războiu. În orice caz, nu știu cât voiu mai rămâne pe aici. Cinstit cum sunt, nu vreau să plec înainte de a termina cele câteva cărți despre Portugalia – și în nici un caz înainte de a face cunoscut numele României firesc ca al soarelui⁵.

Dragă Petrache, poate voiu avea vreodată fericirea de a primi un rând din parte-ți. Prietenul tău, Jenică Constantinescu, e un om cu totul extraordinar și de o bunătate fără margini. Nici nu știu cum i-aș putea mulțumi vreodată. N-am avut nici o carte de-a mea pentru a i-o dărui. Spune-i și tu că îi sunt sincer recunoscător. Îmbrățișează pe toți prietenii. Nu uita pe tânărul Georgel. Iar pe tine, pur și simplu, te mănânc.

Al tău, Mircea Eliade

*

Note bibliografice:

1. Nina Mareș, prima soție a lui Mircea Eliade, a murit de cancer la Lisabona în noiembrie 1944.
2. Giza, Adalgiza Tătărescu, fiica Ninei Mareș dintr-o căsătorie anterioară, emigrată în 1948 în Argentina.
3. Ca urmare a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, președintele Calderon al micului stat Costa Rica a declarat război Japoniei cu cinci ore înaintea Statelor Unite ale Americii.
4. Eliade a mai apucat o singură dată să se întoarcă în România, în iunie 1942.
5. Aluzie la cuvintele testamentare din scrisoarea lui Ionel I. Moța către Corneliu Zelea Codreanu: „Și să faci, măi Corneliu, din țara noastră o țară frumoasă ca un soare și puternică și ascultătoare de Dumnezeu”

Foto. Dorin Nădrău