Golgota neamului românesc (4)

Golgota neamului românesc (4)

Autor: Petru Grior (Cernăuţi)

Românii din Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa

În a doua jumătate a lunii martie 1941 se intensifică teroarea statului totalitar bolşevic. În ziua de 19 martie, reprezentanţii organelor comuniste de represalii îl arestează pe ţăranul Teodor Aniculăiesei, născut în 1905, în localitatea Lucoviţa, fostul judeţ Dorohoi al României, învinuindu-l de „trădare de patrie”. Au rămas cu inimile pline de durere buna lui soţie, Saveta, şi 5 copii.

Peste două zile vor fi ferecate în lanţuri mâinile lui Sergiu Cherstean, născut în 1884, în localitatea Vicovu de Jos din România. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în satul Corceşti din actuala regiune Cernăuţi. Pe data de 26 mai 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 8 ani de muncă silnică „pentru agitaţie antisovietică”. S-a stins din viaţă în ziua de 20 septembrie, acelaşi an.

La 23 martie este încătuşat alt ţăran din Ţinutul Herţei, Ilie Bihon, născut în 1883, în satul Târnauca, fiind acuzat de „activitate de spionaj”. Moare pe data de 16 septembrie 1941, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Tot în ziua de 23 martie este arestat Nicolae Culiuc, născut în 1907, în satul Voloca din actualul raion Hliboca, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu sovietic, românul, acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, va fi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă.

În martie, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limba rusă sau ucraineană, în care să indice motivul plecării.

După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD) al URSS, cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.

Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea de a-i ajuta la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti – înscăunaţi de puterea sovietică dintre foştii participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băştinaşilor, care se săturaseră de „marea fericire” adusă de la Kremlin.

La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria istorică. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică, oamenii împrăştiindu-se pe la casele lor. Însă frica va fi înlocuită în sufletele conaţionalilor cu vechea dragoste de libertate. Se apropia vertiginos ziua, când mii de oameni se vor porni, ca un şuvoi năvalnic de apă vie, în căutarea libertăţii şi a unei vieţi lipsite de frică. Această zi se va transforma într-un imn creştin al sufletului mioritic, într-un act de iubire faţă de Patria străbună. Răzeşii din Valea Siretului ştiau că „Dumnezeu, care ne-a dat viaţa, ne-a dat libertatea în acelaşi timp”.

(Text preluat din „Libertatea Cuvântului”, Cernăuţi, www.lyberti.com, cu acordul redactorului Romeo Crăciun)

Foto. Petru Grior