Și totuși trece iarna

Și totuși trece iarna

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Iernile fără pandemie erau pline de cazuri de gripă, persoane tușind, nasuri cu probleme, dar așa ceva în anotimpul care îndată depășește apogeul nu s-au prea văzut. O fi efectul de rău mare care îl desființează pe cel mic? Sau e frica proprietarului de gripă de a fi confundat cu „infectații”? Poate și altceva, nu-mi amintesc ca în decembrie ’89 să fi auzit pe cineva plângându-se de durere de dinți, crize de bilă sau alte necazuri devenite, în momentul respectiv, minore. Da, era ceva măreț, numai că ulterior a început ceva comparabil cu ceea ce s-a întâmplat în istoria Franței după 1814, adică „Restaurația”, la ei a durat până în 1830, la noi, noi fiind, se vede treaba, mai meticuloși, procesul are o desfășurare a` la longue. Privind înapoi cu oarecare circumspecție, se observă că restaurația s-a bazat pe „foști”, pe ultimii „aplaudaci” deveniți subit dizidenți, pe fii și fiice, alte feluri de urmași sau protejați, chiar și protejate. Din păcate acest efort național nu a avut ca efect, s-ar părea că nici ca scop, binele țării, cu atât mai puțin al locuitorilor ei. Chiar a apărut o răsturnare de idei, dacă nu amintim cuvintele lui Tudor Vladimirescu la Padeș în 1821, adică tagma a devenit mai importantă decât norodul. Mai multe afirmații ale acelui pandur ar fi trebuit luate în seamă, dar n-a fost să fie. Păcat!

Dar iarna trece, prețurile nu cresc, doar așa am fost informați, mai ales în campaniile electorale, numai se „reașează” cumva. Energia electrică se va liberaliza, nu, nu vor fi mai mulți producători, ci numai se vor înmulți fabricile de facturi. Oare așa arată progresul? Cine știe? Numai că și experiența acumulată de-a lungul anilor ne spune că lupul la stână nu vine să aducă. Până una – alta, mlaștina birocrației îneacă proiecte și, odată cu ele, speranțele celor care s-au entuziasmat aflând ce și cât se vrea.

Ar trebui găsită o metodă de a face foc, pentru încălzirea locuințelor, cu imaginea vehiculelor care transportă lemn, dacă Nastratin putea astâmpăra foamea cu miros de pastramă, noi de ce nu am putea folosi pentru foc ceea ce vedem? Așa se spune, că o imagine face cât o mie de cuvinte. Mai avem de învățat.

Dar iarna trece și rămâne doar pandemia și condițiile pe care ni le impune prevenirea, ne vom obișnui și obișnuința va dăinui, așa cum vedem că a dăinuit efervescența raportărilor, nu cea a depășirii cifrelor de plan de pe timpul cincinalelor cu termen redus, ci cea  a evoluției numerice a cazurilor. Au mai fost boli grele și au trecut, va trece și vremea acestui virus ucigaș. Sunt voci care iau atitudine împotriva măsurilor de prevenție, nu este o noutate, și împotriva globalizării se manifestă. Dar o lume a viitorului, în care planeta să aparțină unui singur stat, ar mai putea cunoaște războiul? Cine cu cine să lupte? Că gradul de dezvoltare intelectuală, la care se va ajunge, va exclude fratricidul. Care ar mai fi logica existenței arsenalelor și implicit a cheltuielilor pentru înarmare? Așa că vor mai trece niște ierni și va fi bine. Oare!

Foto. Ioan Mugurel Sasu