Curentul International

Curentul International Magazine

Stânga – dreapta

4 min read

Stânga – dreapta

Autor: Ioan Mugurel Sasu

 

Pe la începutul anilor ’70, când Anthony Burgess a publicat cartea tradusă la noi cu titlul „Portocala mecanică”, imaginase un viitor distopic în care, printre altele, funcționează ura împotriva bătrânilor. Această atitudine părea ciudată cititorilor care copilăriseră cu emisiunea radiofonică „Noapte bună copii”, acolo, între multe alte povești, fusese și una cu un împărat care voise să ucidă toți bătrânii, asta până ce unele experiențe l-au determinat să se răzgândească. Că acolo o fi fost un împărat sau nu, rămâne de văzut, de fapt și în basmele de la noi există împărați deși țara noastră nu a fost niciodată imperiu, important este că înțelepciunea acumulată de-a lungul vieții, în timpurile vechi aceasta fiind singura școală, a scos la iveală necesitatea acordării respectului către toate vârstele, măcar a tuturor fără părtinire. Viitorul, adică prezentul de azi, face să credem că autorul acelei cărți, nu o fi avut o premoniție, dar a înțeles, mai repede decât alții, spre ce se îndreaptă lumea. Și cu muzica a intuit corect, nu este nevoie decât să ascultăm, nu trebuie cine știe ce efort auditiv, ce se aude din automobilele care trec pe lângă noi. Erau pagini de roman, dar acum a apărut, nu neapărat o atitudine sardonică ca a vechilor locuitori ai Sardiniei, dar stabilirea de către oficialități de nivel european a unei limite de vârstă peste care omul începe să devină inutil pentru societate, are darul de a da de gândit, atât celor care se află la vârsta concluziilor umilitoare, cât și celor care, inevitabil, se îndreaptă spre aceasta.

Și totuși nu s-a legalizat eutanasia. Se pare că inutilii au oarecare utilitate, este cine să fie considerat vinovat de insuccese, fel de fel, electorale, financiare, de natura acelor probleme care ar trebui să fie obiectul muncii în ministerul care girează sănătatea etc. Cu sau fără alte fundamente, dar o scindare s-a produs (divide et impera?). Bătrânii au putut fi cu ușurință considerați, fără cine știe ce demonstrație, adepți ai politicii de stânga, contaminați cu tarele regimului de dinainte de ’89, deci ușor de culpabilizat. Astfel că falia s-a produs, adică avem ocazia să ne amintim de cartea pomenită mai sus. Din nefericire atitudinea, provenită din acest fel de a gândi, a ajuns în stradă. Apărută acolo unde nivelul de cultură și educație este mai modest, au fot create condițiile necesare violenței și actelor brutale împotriva unor „moșnegi și babe”, adică persoane lipsite de apărare. Și dinspre stradă au plecat forme de manifestare mai puțin demne de comportamentul civilizat. Adică atunci când cineva și-a înmatriculat mașina cu un număr ciudat, aceasta într-o țară în care era legal să o facă, politicienii nu numai că nu s-au delimitat de aceasta, dar unii au jubilat. Iată motiv pentru care nu întrezărim pe aproape eleganța discursului politic care ar trebui să fie ceva firesc. O anumită doamnă, cu funcție mare în domeniul farmaceutic, dacă ar fi văzut fotografii cu țara și capitala din anul terminării ultimului război mondial și le-ar fi comparat cu ceea ce a văzut pe stradă când era adolescentă, ar fi avut o reținere de  a denumi pe realizatorii diferenței ca cerșetori…

Nu toți criticii de ocazie, care se anatemizează reciproc, cunosc numele celor care, la 1789, s-au așezat în forul legislativ francez de-a stânga sau dreapta sălii, dar se cred admiratori ai celor care dau tonul și se ceartă între ei cu aceleași cuvinte și gesturi cu care se manifestau în calitate de membri ai galeriilor echipelor de fotbal.

Au fost necesare mai multe scindări până la dihotomia cu referire la cele două membre superioare, dar, s-a reușit. Este pe cine arăta cu degetul acuzării. Politicianul de top, care nu are abilitatea unui economist de a explica mâine, cu lux de amănunte, de ce azi nu s-a realizat ceea ce el previzionase ieri, desigur tot cu lux de amănunte și cât se poate de științific, are nevoie de cineva pe care să-l desemneze ca eternul vinovat. Că zilele trec, anii trec…

Și tot referitor la stânga-dreapta: ce ar fi dacă pe afișele electorale, alături de fotografie și nelipsitul slogan, să fie prezentate toate partidele prin care a trecut candidatul cu pricina în decursul vieții sale politice?

Foto. Ioan Mugurel Sasu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.