Sfidarea din inima ţării!

Autor: Dragoș Zaharie

În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008, Antál Arpád, candidatul la funcţia de primar al municipiului Sfântu Gheorghe, clama, bineînţeles mânat de o precauţie firească în astfel de situaţii, dictată de un necesar capital politic: “Eu sunt autonomist şi le garantez românilor că, în autonomia ce se va face, ei nu vor păţi absolut nimic!” Câtă mărinimie! Ce darnic! De fapt, tot aşa afirmau şi “revoluţionarii” maghiari în zilele de 21-22 decembrie 1989, pe la Târgu Secuiesc, Zetea şi Dealu, unde au fost ucişi, cu bestialitate, români. “Cazul Agache” este cât se poate de concludent. Ia să vedem ce spune azi acelaşi Antál Arpád, ajuns, după alegeri, primar, cel care, nu demult, la un post central de televiziune, ne dădea lecţii de autonomie şi-l jignea pe marele poet Adrian Păunescu: “Cred că preşedintelui Băsescu nu-i va plăcea dacă românii din Secuime vor ajunge să împărtăşească soarta sârbilor din Kosovo!” Ameninţare cât se poate de clară! Câtă deosebire între “asigurările” date în campania electorală şi ameninţarea făcută din scaunul de primar! Fără rezerve! Fără frică de Dumnezeu! Fără pic de bun-simţ! Fără ruşine! Ei, iredentiştii, şovinii şi extremiştii maghiari, cei cărora “statul naţional unitar român” – iubit de ei ca sarea în ochi – le stă ca un arici în gât, ştiu că, orice ar zice, orice ar face, lor nu li se poate întâmpla nimic. Profită de nepăsarea, de lâncezeala condamnabilă a autorităţilor române, care dorm somn adânc! “Dar dacă s-ar întâmpla invers?” – se întreabă scriitorul şi ziaristul Ilie Şandru, într-un excelent editorial, apărut în “Informaţia Harghitei”. Adică, dacă românii i-ar ameninţa, aşa cum o face Antál Arpád, în cazul acestora, pe maghiarii din Ardeal? Ce mai proteste şi chiţcăituri pe la curţile europene! Ce mai jeluiri pe la cancelariile celor care mereu i-au sprijinit până acum şi încep să-i lase din braţe, de la Budapesta la Washington, de la Bruxelles la Tel-Aviv! Aşa cum au procedat de fiecare dată, atunci când doar li s-a năzărit ca ceva nu le-ar conveni! Aşadar, ce ar spune ei, dacă ar fi invers? Ei, care, urmându-l pe Markó Béla, cel care considera “Transilvania o problemă nesoluţionată de Trianon”, tulbură, premeditat, de la o vreme încoace, liniştea românilor ardeleni! Ei, care, dorind, ca şi acelaşi Markó Béla, statul naţional unitar român să dispară “itt es most”, înlocuindu-l cu găselniţa “regiunile tradiţionale”, reducând România la Muntenia şi Moldova, mereu sunt nemulţumiţi, mereu porniţi să ceară, la infinit, numai privilegii. Dar să ne întoarcem la acea afirmaţie a lui Antál Arpád, privind românii din Secuime, care “vor împărtăşi soarta sârbilor din Kosovo”! Mizerabilă ameninţare! Sfidare nepermisă! Atac împotriva românilor trăitori în patria lor! Mitocănie insultătoare! Repetăm: o spune tocmai un primar maghiar din România, cel din Sfântu Gheorghe, din inimă de ţară, fost deputat în Parlamentul de la Bucureşti, nu de la Budapesta, ins cunoscut pentru ideile lui autonomiste pe criterii etnice privind Ţinutul Secuiesc. Considerând declararea unilaterală a independenţei fostei provincii sarbe, de către etnicii kosovari, drept “model pentru secuimea din România”, el este cel care, însoţit de alţi “scăunaşi”, a făcut o vizită privată la Pristina. Să vadă, cu ochii lui, la faţa locului, ce este autonomia teritorială! El şi cei alături de el, Sogor Csaba şi Tökes Lászlo, au salutat şi au aplaudat ruperea statului sârb, sugerând aplicarea “modelului”, până la incitare la o răscoală armată a secuilor, pentru a obţine autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Bineînţeles, aşa după cum s-a spus, “după modelul albanez” care a dus la dezmembrarea teritorială a Serbiei. “Model” care, musai, trebuie, aşadar, urmat şi în Secuimea din inima României. Numai că, îndeobşte, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg! Provincia secesionistă Kosovo, care şi-a declarat, unilateral, independenţa, în urma acţiunilor diversioniste ale UCK, se află la graniţa Serbiei cu Albania. Deci, altă mâncare de peşte! Altă Mărie, cu altă pălărie! Judeţele Harghita şi Covasna sunt în inima României! Nu la margine, precum Kosovo! Cei vreo “câteva sute de mii” – aşa îşi spun ei! – de “secui-maghiari” (de fapt, conform ultimului recensământ, vreo 150-250!) sunt înconjuraţi de români. Ia să poftească, numai, şi să-i muşte şarpele să facă un astfel de pas, după “model albanez”! Să încerce numai! Spuneam că sfidarea are feţele ei. Şi-a arătat una din ele, de curând, tocmai la monumentul de pe vârful Nyerges, comuna Cozmei, cu prilejul împlinirii celor 160 de ani de la bătălia care a avut loc acolo, în anul 1849, fiind ucişi, de trupele austriece şi ţariste, 200 de secui. Nu comemorarea în sine (“Despre morţi, numai de bine!” – aşa se spune), ci altceva a şocat. În primul rând, scena de operetă! Cei doi preşedinţi ai consiliilor judeţene Harghita şi Covasna, Borbely Csaba şi Tamás Sándor, îmbrăcaţi în costume secuieşti, primind onorul gărzii husarilor, au ajuns acolo călare. La întâlnirea nyergeseană a participat – nici nu se putea altfel! – şi doamna Lokodi Edita Emöke, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş. Nu se ştie dacă a venit pe jos sau călare, în postura de amazoană mureşeană! Când călare, când pe jos, cea mereu prezentă la acţiuni antiromâneşti, totuşi a ajuns. După intonarea Imnului Ungariei, pentru că al României, pentru ei, nu există, sub fluturarea steagului unguresc, pentru că, se ştie, cel românesc (roşu, galben şi albastru) le dă frisoane şi coşmaruri în somnul lor separatist, primarul Bodo Dávid a dat glas “năzuinţelor de autonomie”. “Aici (Pasul Nyerges – n.n.), însă, tot mai mult se cânta Imnul Ungariei – a spus acesta, lăcrimând -, că Dumnezeu să nu lase să piară Ardealul!”. Uită dumnealui că, într-adevăr, Dumnezeu le vede pe toate! Şi atunci când Bodo Dávid minte, cu neruşinare, că ei “nu-s egali”, şi atunci când, făţarnicul, spune că “nu-s liberi”, “aici, în ultimul bastion al Ungariei Mari”. El, nierghesii scăunaşi şi Borbely Csaba, cel care jubilează că este “pentru prima oară când cele trei judeţe comemorează împreună pentru dorinţa de autonomie”, să nu uite că România este considerată, de toate forurile europene, “model” de rezolvare etnică a problemelor minorităţilor, că s-ar putea ca acelaşi Dumnezeu invocat să se răzgândească, luându-şi înapoi darurile! Doriţi un alt exemplu de clară sfidare? La 10 iunie 2009, la Topliţa Română, s-a constituit Asociaţia Culturală “Dr. Urmanczy Nandor Egyesület”. Personalitate juridică, cu toate actele în regulă: încheiere, statut, cu toate semnăturile – Judecatoriei, notarului public. Semnăturile unor români, bineînţeles! Români care, la derută, au autentificat un statut cu un text cu caracter iredentist şi cu clare prevederi anticonstituţionale! Ce se ascunde sub masca unor sintagme? Oare chiar nimeni să nu fi văzut aceste afirmaţii scrise, negru pe alb, de la articolul 5, litera “b”: “sprijinirea tradiţiilor de autoguvernare secuiască şi cultura istoriei poporului secui”? Ce mai cacealma le-au dat membrii fondatori românilor orbi, care nici măcar nu au avut curiozitatea să parcurgă, în integralitatea lui, textul statutului! Cei vreo 150-250 de secui, după recensământul anterior, vor o ţărişoara a lor, doar sunt “popor secui”, un stat în stat, “fără amestecul statului român”. Deci, autonomie totală! E bine să se ştie şi cine a fost Urmanczy Nandor. Deputat în Parlamentul Ungariei horthyste, vreme de 16 ani, în anul 1935 declara cu arhicunoscuta emfază nemeşească: “Nu vom mai cultiva slăbiciunile vechii Ungarii. Slovaci, panslavi, valahi vor trebui să dispară de pe pământul maghiar. Judeţele (n.a. aluzie la Tratatul de Pace de la Trianon – n.n.) vor trebui considerate ca pământ maghiar, chiar dacă sunt locuite de români. Ele vor rămâne, întotdeauna maghiare, conform legii naturii!” (Din cartea domnului Costel Cristian Lazăr: “Românii din judeţul Covasna în perioada interbelică”, Editura “Pur şi simplu”, Bucureşti 2007, pag.161). Pe piatra funerară a mormântului lui Urmanczy Nandor, din Cimitirul romano-catolic din Topliţa Română, poate fi citit următorul text: “Fondator şi conducător al mişcarii iredentiste împotriva Păcii de la Trianon”. Am recurs la aceste dovezi, tocmai pentru a atrage atenţia miopilor care au aprobat, fără a citi măcar, statutul unei asociaţii aşa-zise “culturale”. Cum au semnat ei, români fiind, un text anticonstituţional? Urmează o întrebare, gravă prin conţinutul şi sensul ei: cum respectă, cei care au aprobat şi autentificat statutul (procuror, judecător, notar public!), legea? Cu toate acestea în faţă, nu ne mai miră nimic. Nici afirmaţia, de la Miercurea Ciuc, a liderului UDMR, Markó Béla, prin care, pe un ton jignitor, distant-dispreţuitor, arogant-nemeşesc, ne anunţă procentele de 7%, 25% şi, respectiv, 80%, pe care ei, maghiarii, sunt proprietari în România, în Ardeal, în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, nici faptul că, la Odorheiul Secuiesc, “scăunaşii” şi-au aprobat stema, drapel, imn, însemne distinctive secuieşti în inimă de Românie! Dacă autorităţile statului român dorm, totul este posibil. Încălcarea Constituţiei, sfidarea Codului Penal, insulta adusă românilor nu mai contează! Ne mai putem convinge, încă o dată, că, într-adevăr, “somnul raţiunii naşte monştri”!