Dureri ale Basarabiei

 

Autor: Ionel CĂPIŢĂ

SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE

 

Şi-ntr-o floare de câmpie

Te văd, dulce Românie!

ETERNITATE

 

Prin voi, cei vii şi din mormânt,

Eu sunt acela care sunt,

Prin voi – aici sunt şi departe,

Purtând un cimitir în spate.

Prin voi mă nalţ şi cânt, şi plâng,

Şi stau de veghe pe pământ,

Prin voi îmi aflu mântuirea

Şi Zestrea mea este Iubirea.

Prin voi mă cheamă glasul Sfânt

Să fiu cu neamul şi-n mormânt,

Şi altfel nici că se mai poate –

Eu merg cu-n cimitir în spate.

RUGA DURERII

 

Doamne,

Salvează şi înalţă

Neamul meu, copilul Tău.

Milostiveşte şi tămăduieşte

Sufletul Neamului meu.

Nu ne lăsa, Doamne,

Când atât ni-i de greu,

Când speranţa în Tine e vie.

Nu ne părăsi, Doamne,

Când paharul răbdării e plin.

Fii cu noi acum,

Când întronată se cere

Dreptatea.

Ajută-ne, Doamne,

Să izgonim răul şi urgia

Aduse

În leagănul nostru.

Întăreşte-ne braţul,

Luminează-ne calea –

Spre a noastră izbândă.

Ne izbăveşte de tot ce-i rău

Şi cu nepriinţă –

Faţă de Neamul român.

Ajută-ne, Doamne,

Să curăţim

Şi să sfinţim

Locul şi Ţara.

Ajută-ne, Doamne!

 

NĂVĂLITORILOR

 

Vă întreb: ce-aveţi cu mine,

Când nimic nu am cu voi,

Doar se ştie foarte bine:

Eu – s-acasă, voi – la noi.

Borfăind cu râtu-n toate –

Pângăriţi pământ şi vieţi!

Credeţi că tot vi se poate,

Dacă sârmă-n bot n-aveţi?

Nu treziţi fiara din mine,

Că atunci nu mai scăpaţi –

Nici ascunşi prin vizuine,

Nici croind-o pe urlaţi!

Haide, spuneţi, de ce oare

Mă impuneţi vrând-nevrând

Să vă dau hrană la cioare,

Dacă nu vă ştiu plecând?!

IMPERIUL RĂULUI

 

Amărâtă ţară-ntinsă –

Unde viaţa m-a adus,

Au de cine-ţi este scrisă

Soarta-n iad. Sau colo sus?

Ţară peste lumi lăţită,

Omorând şi pustiind,

Pacoste neţărmurită

Blestemată-n glas şi-n gând!

Ţară-a plânsetelor toate

Şi-a speranţelor pribegi,

Încărcată de păcate –

Temniţă eşti veci de veci!

Jalea dusă-n cimitire,

Ura celor ce-au rămas –

Cotropiţi prin schingiuire –

Nu spera să-ţi dea răgaz.

Lacomă de măreţie –

Ţară de năvălitori,

La judeţul ce-o să fie,

Ruga ta va fi să mori.

Ţară, necuprinsă ţară,

Neam cu paharul la gât

Ai şi tu străvechi hotară,

Vezi să ai loc de mormânt!

SATRAPILOR

 

Ce aţi făcut din noi?

Ce aţi făcut cu noi?

Voi, care aţi fost

Şi aţi rămas gunoi?!

Voi nu aţi bănuit –

Că suntem infinit!

Azi – luaţi aminte

Ce-aveţi înainte:

Când guleaiul vostru

Vă va fi mai drag –

V-am pregătit şi noi

Răsplată – un ştreang!

HORA UNIRII

 

Toporul de la Răsărit

Ne-a despicat Hora Unirii.

Măcelarul, cu mâinile

Pline de sânge,

Vrea să dansez cu el

Kazaciocul –

Despica-l-ar trăsnetul!

Eu am cui da mâna

La Horă –

Haide, frate şi soră!

BARBARUL

 

E aici,

Dar nu-i de-aici,

E la noi,

Dar nu-i cu noi,

E un porc,

Dar nu e porc,

E venit,

Dar nu-i dorit,

E un prost,

Dar are post,

E-n confort,

Dar drag mi-i – mort.

STRĂINII

 

Străinii m-au înstrăinat

De mine.

Ei mi-au furat din leagăn

Originea fiinţei.

Străinii…

Au scuipat

În gustul pâinii,

Coaptă de mama.

Străinii…

Au o dare de seamă –

În faţa Neamului meu

Şi a lui Dumnezeu.

ELIBERARE RUSEASCĂ

 

Cândva în tot satul

Erau doi hoţi.

Acum sunt doi,

Care nu fură.

FĂRĂ PATRIE

 

A plecat undeva câinele

Şi a venit.

Motanul s-a dus de la casă

Şi s-a întors.

Porumbeii au zburat

Şi iarăşi au venit.

A ieşit din curte porcul…

Şi dus a fost.

LA STRAJA ŢĂRII

 

Rusu vine, porcu vine –

Peste mine, peste tine,

Peste Neam şi peste Ţară –

Să ne dea din casă-afară!

Dar noi ştim cum să-l oprim:

Sârma-n bot i-o răsucim!

Şi haholii stau la pândă,

Vor de gât ca să ne strângă –

Să îngroape România,

Să le rămână moşia.

Veniţi că vă dăm cu drag –

Fiecărui câte-un ştreang!

Vor şi ungurii o halcă

Din moşia noastră dacă.

Gata sunt să hăcuiască

Viţa noastră românească.

Nu cătaţi să ne-ngropaţi –

Că de moarte nu scăpaţi!

                 ***

Toţi râvnesc a ta moşie,

Dulce mamă, Românie!

Căci pământul, care-l ai,

Dumnezeu l-a rupt din rai.

Cum pot să ajungă oare

În rai hoardele barbare?

Chiar duşmanii de-s o groază,

Dumnezeu ne are-n pază:

Ne dă crez, ne dă tărie –

Să-ngropăm orice urgie!

Neam de daci, Neam de romani –

Sabie-nfiptă-n duşmani!

NU, CĂLĂULE!

 

Nu pot. Nu vreau. N-aştepta

Să-mi cer voie să plâng –

În ţara ce-i un mormânt.

N-aştepta să-ţi râd,

Când cu lacrimi

Stropesc un pământ.

N-aştepta să-ţi cad  la picioare,

Când ne-mpăcarea şi ura

Margini nu are.

Nu pot. Nu vreau. N-aştepta

Să te rabd în genunchi.

Ţi-a venit ţie ceasul

Să-ţi pun capul pe trunchi!

BASARABIA

 

La noi sus-puşii au nărav

Să calce neamul în picioare.

Să fie asta o-ntâmplare?

La noi microbul cel de sclav

L-au injectat în fiecare…

Să fie asta o-ntâmplare?

La noi, azi, tineretu-i brav,

Nestăvilit de răzbunare.

Să fie asta o-ntâmplare?

La noi, oricât ar fi de grav –

Vom sta de-a pururi la hotare!

Vom sta! Şi nu din întâmplare!

                                    7 aprilie 2009

LA PORŢILE ŢĂRII

 

La porţi,

crescute din stejari,

strămoşii noştri-au fost

Portari.

Au fost şi mulţi,

au fost şi tari,

ca să-i înfrunte

pe barbari.

Iar celora

cu pofte mari,

le-a-nfipt vârtos

ţestele-n pari –

la porţi,

crescute din stejari!

Azi,

oştile de mercenari,

să ştie-ar fi

că mai sunt Pari,

mai sunt

şi Paznici temerari –

la porţi crescute din Stejari!

SĂ SE ŞTIE, ROMÂNIE!

 

Sunt român, român îmi zice

Şi străbuni-mi sunt români,

Sunt român unde m-oi duce,

Chiar şi-n ţara de păgâni.

România-i Ţara-Mumă,

Începutul nesfârşit,

Numai ea cu drag ne-adună

Şi ne iartă de-am greşit.

România-i leagăn dulce,

Cuib de dor, iarbă de leac,

România-i Sfânta Cruce,

Dată s-o purtăm prin veac.

Românie, Românie,

Scumpă mamă, suflet blând,

Născătoare de vecie,

Colţ de rai cu nume sfânt.

Dragoste ne trecătoare,

Românie, Ţara mea,

De mă bucur, de mă doare,

Îmi săruţi tu lacrima.

Eu, la vechile-ţi hotare,

Stau de veghe, ca să ştie

Toate hoardele barbare

Că-mi eşti scumpă, Românie!

N.R. Poezii puse la dispozitie spre publicare de catre Vasile Soimaru (Chisinau, Basarabia)