OMV: inamicul numarul 1 al Romaniei

OMV: INAMICUL NUMĂRUL 1 AL ROMÂNIEI

Autor: Vasile I. ZĂRNESCU

Motto:

„Cine stăpâneşte PETROM are un cuvânt important de spus în economie şi cine are un cuvânt important de spus în economie are de spus şi în politică!“

Adrian Năstase, 2003

Recentele proteste contra scumpirii benzinei făcute de către automobilişti prin plata cu monede de un ban sau cinci bani, chiar dacă sunt ridicole şi fără efect, denotă, totuşi, că populaţia începe să conştientizeze că trebuie să treacă la anumite forme de opoziţie – oricare ar fi ele, dar să treacă! – faţă de consecinţele grave la care au dus toate guvernările postdecembriste, care, chiar dacă au afişat, spre a se diferenţia, demagogic, o doctrină politică de o anumită culoare, au fost identice prin practica definitorie: jefuirea Patrimoniului Naţional. Din această cauză, toate partidele care au guvernat trebuie subsumate unui singur concept politic: cleptocraţia postdecembristă.

Monopolul deţinut de companiile petroliere – privatizate, toate, fraudulos cu concursul şi în beneficiul acestei cleptocraţii – justifică necesitatea republicării – ne varietur, pentru a respecta adevărul istoric – a articolului de mai jos, tipărit, iniţial în revista SANTINELA nr. 12, decembrie 2006, pag. 4, 5 şi 15 (http://www.strajerii.ro/santinela012.pdf).

***

Şocul petrolier din 1974-1975 şi înfiinţarea O.P.E.C. în urma acestui şoc relevă importanţa petrolului în economia mondială modernă, după cum intervenţia recentă a unor state în Afganistan şi, în mod repetat, în Irak, atestă ponderea importanţei acestui produs în economia şi politica Occidentului. Respectând proporţiile, aceeaşi valoare o are Societatea Naţională PETROM pentru ţara noastră, mai ales că petrolul intervine atât în activităţile industriale, cât şi în compunerea preţului „utilităţilor“ pe care guvernanţii sunt obligaţi să le pună la dispoziţia populaţiei, conform obligaţiilor instituite de Constituţie şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Premisele analizei

Propaganda pentru privatizare are la bază ideea că statul nu este un bun administrator şi, deci, toate – sau aproape toate – întreprinderile statului trebuie privatizate, fiindcă nu sunt eficiente, iar un particular are grijă mai bine de patrimoniul respectiv şi caută mai bine profitul. Dar aceasta nu este o axiomă. Joseph E. Stiglitz consideră, în deja faimoasa lui carte Globalizarea – speranţe şi deziluzii,  că, dimpotrivă, în problema privatizării trebuia pornit de la două premise esenţiale: 1) dacă o întreprindere de stat este eficientă, ea nu trebuie privatizată, din motive evidente; 2) un monopol de stat este, totdeauna, mai bun decât un monopol privat, deoarece acesta „îi exploatează într-un mod şi mai nemilos pe consumatori“. Cei care au procedat altfel nu au urmărit decât un scop: să fure patrimoniul statului prin respectiva privatizare. Joseph E. Stiglitz este un om de mare competenţă, prestigiu şi probitate profesională şi e departe de orice acuză de naţionalism sau părtinire: laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 2001, fost prim-vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi consilier al preşedintelui S.U.A., Bill Clinton. Evident, între Joseph Stiglitz şi Theodor Stolojan există aceeaşi diferenţă ca între un colos şi un nimeni. Cartea lui Stiglitz a apărut în anul 2000, iar în româneşte în 2003. Adrian Năstase avea toate motivele să o citească, fiind sociolog, doctor în drept şi prim ministru. Dar, modul cum, în calitate de premier, a privatizat S. N. PETROM a dovedit că este doctor în drept-curmeziş, iar sociolog este doar pe diplomă.

Prima alertă publică împotriva corupţiei petroliştilor

În scopul compensărilor unei părţi a cheltuielilor exorbitante pentru „utilităţi“ („cheltuielile de întreţinere“ a locuinţei) se dau ordonanţe de guvern prin care se acoperă, totodată, „foamea de bani“ a guvernului, inclusiv pentru a-şi cumpăra electoratul manipulabil, după cum remarcase, caustic, Adevărul la începutul anului 2003¹, referindu-se la mărirea cotei de ajutor acordat, pentru încălzire, familiilor nevoiaşe, pe seama familiilor care aveau un venit rezonabil obţinut din munca proprie, nu din jaf, precum fac marii potentaţi postdecembrişti.

Pentru că, în vara anului electoral 2004, s-a pus problema privatizării iminente a PETROM şi pentru că privatizarea în România, mai mult decât în alte state, a fost, în aceşti 17 ani, sinonimă cu jaful şi, implicit, cu corupţia, este necesar să amintesc afacerile cu petrol făcute în România de unul dintre cei mai mediatizaţi escroci internaţionali: Marc Rich.

În acest sens, este elocvent articolul „Midia Năvodari – o fraudă mondială?“, apărut, în martie 1992, în presa de obedienţă P.D.S.R.-istă despre acest individ. Pentru că este extrem de sugestiv, voi da câteva citate mai lungi, mai ales că el conţine, in nuce, toate nenorocirile căzute, ulterior, asupra poporului român, ca urmare a coruperii, prin puterea banului, a majorităţii clasei politice, a multor funcţionari înalţi din clasa „gulerelor albe“ formată în Socialism, deveniţi reprezentanţi – precum acel Florian Stoica, incriminat în articol, dar şi mulţi alţii – ai aşa-zişilor „investitori strategici“, cei mai mulţi nişte escroci de calibrul lui Marc Rich, „omul cel mai urmărit de F.B.I.“

„Avertizam acum câteva săptămâni pe cititori că unul dintre cei mai doriţi oameni din Statele Unite ale Americii, doriţi de poliţie, bineînţeles, este d-l Marc Rich. Afacerist cunoscut în toată lumea şi condamnat în S.U.A. pentru evaziune fiscală şi alte 60 de infracţiuni. Totuşi, nu oferă guvernul american 750.000 dolari pentru prinderea lui Marc Rich doar ca să i se uite cu duioşie în ochi. Ei, bine, cu cine putea guvernul Roman să încheie o afacere, care să ne păgubească zilnic cu 10 până la 20 de dolari pe fiecare tonă de ţiţei prelucrat? Cu MARC RICH. Nu e vremea pamfletelor, ci a adevărurilor cât mai seci şi mai grăitoare prin ele însele. Iată, aşadar, cum stau lucrurile!

Societatea Comercială PETROMIDIA S.A., recunoscută drept cea mai modernă şi nouă capacitate din ţară, cu un patrimoniu ce valorează peste 13-15 miliarde, intenţionează ca, în cel mai scurt timp, să constituie o societate mixtă cu participare de capital străin. În acest scop, începând din anul 1990, în baza tratativelor purtate cu firma MARC RICH şi aprobării guvernului (Hotărârea nr. 1263 din 08.12.1990), PETROMIDIA S.A. a încheiat un contract de cooperare, ca o fază intermediară în derularea acţiunii respective. În esenţă, contractul prevede valorificarea unei linii de credit de 50 de milioane dolari S.U.A. pentru modernizarea şi retehnologizarea instalaţiilor din rafinărie, excluzându-se cele petrochimice. Până în prezent, din suma respectivă, partenerul străin a investit 12 milioane dolari şi a acordat asistenţă tehnică necesară la PETROMIDIA S.A.“

Şi continuă, astfel, pe o pagină de revistă, demonstrând ideea din titlu, cum că este vorba de o fraudă mondială.

Articolul se încheie pe ton de rechizitoriu, subliniat de redacţie cu aldine: „De ce acestea toate? I-a fost milă domnului ROMAN de MARC RICH? Milă să se numească regimul preferenţial pe care guvernul Roman l-a creat partenerului străin? Milă să fie jefuirea ţării cu acordul şi la indicaţia guvernului Roman? Cunoaşte domnul Stolojan situaţia? Repetăm, nu e vremea pamfletelor. Nu ne trebuie decât ştiri corecte. Pretindem un răspuns clar la întrebarea în favoarea cui este spoliată România? Cine e vinovat? Ce crede actualul guvern că trebuie întreprins pentru ca dezastrul acesta să înceteze? Cum ne vom recupera pagubele? Cât timp se va mai îngădui unor bande de tâlhari să prade România? Nu simte chiar nimeni responsabilitatea că, în vreme ce acest popor nefericit suferă de inimaginabile lipsuri şi privaţiuni, bogăţiile ţării sunt puse la îndemâna escrocilor internaţionali de către iresponsabilul premier Roman şi de către oamenii săi? Până când? ESCU“².

Evident, nu s-a răspuns niciodată întrebărilor puse: nici de către Petre Roman şi cu atât mai puţin de către Theodor Stolojan, care, când a fost pus premier-succesor, a declarat că el „nu va modifica politica guvernului Roman şi nu va face decât să pregătească alegerile din 1992“.

Dar cele spuse atunci, în acel articol, pot fi atribuite şi altor firme şi afaceri derulate în România în toţi aceşti 17 ani, precum şi politicilor aplicate de guvernanţii care s-au perindat la Putere, în baza alternanţei „democratice“ la guvernare. Timp în care corupţia a proliferat în mod instituţionalizat şi, deci, organizat.

Numai că această alternanţă nu este deloc democratică, ci este perpetuarea clicocraţiei cleptocrate instituite prin Retrovoluţia din decembrie 1989. Peremptoriu, în acest sens, este cazul lui Dinu Patriciu, subordonatul liberal al lui Th. Stolojan şi coechipier de afaceri cu Marc Rich, iar, ulterior, sponsor, simultan, atât al P.S.D.-ului când revenise la Putere, cât şi al P.N.L.-ului când voia să revină la Putere. De fapt, această şmecherie a învăţat-o tot de la Marc Rich, care a sponsorizat, concomitent, Partidul Democrat şi Partidul Republican, din S.U.A., ca să-l scape de cei 325 ani de puşcărie (sic). De altfel, Bill Clinton l-a graţiat în ultima zi a mandatului său, decizie care a stârnit un imens scandal şi decizie care „a pus din nou hăitaşii legii pe urmele fostului locatar de la Casa Albă, acum acuzat de protejarea unuia dintre oamenii cei mai căutaţi de FBI“ (cf. Revista presei on line, 5 iunie 2004, pe http://old.revistapresei.ro/RO/articol.cfm?Sectiune=Esential&ID=7898).

Ignorarea continuă a alertei contra corupţiei afaceriştilor cu petrol

Pentru că este vorba de petrol, fiind în consonanţă cu corupţia relevată de articolul despre „petrolistul“ Marc Rich, elocvent pentru corupţia actuală a instituţiilor de stat este modul cum s-a pregătit şi s-a făcut privatizarea firmei PETROM (similară, pentru ponderea în securitatea naţională, cu aceea deţinută de RENEL, redenumită – pentru a i se pierde urma – CONEL, ELECTRICA etc.), în expunerea plină de îngrijorare a ziaristului Daniel Oanţă, făcută în septembrie 2003: „Vizita întreprinsă la sediul Comisiei Europene de delegaţia guvernamentală română ar putea fi catalogată ca una a ultimei şanse înaintea raportului de ţară. Ca atare, cabinetul Năstase s-a prezentat în faţa oficialilor europeni cu promisiuni în măsură să convingă atât în ceea ce priveşte hotărârea României de a încheia negocierile până în 2004, cât şi în scopul obţinerii statutului de economie de piaţă funcţională.“

Punctul forte pentru a convinge fusese accelerarea şi definitivarea privatizării – dar, desigur, în varianta clicocraţiei: jefuirea Patrimoniului Naţional, jefuire pe care organismele europene păreau, formal, să o acuze, dar, în subsidiar şi în mod tacit, să o încurajeze. Stimulat de această duplicitate, guvernul era preocupat să privatizeze Banca Comerciala Română (B.C.R.) şi PETROM, „perlele coroanei“, cum le gratulează ziaristul nostru, care îşi etalează consideraţii de care, eventual, Adrian Năstase ar fi trebuit să ţină cont, căci era conştient de importanţa problemei:

„Practic, odată trecute în proprietate privată aceste două entităţi, se poate considera că, în economia românească, jocurile nu mai sunt făcute de stat, în joc fiind banii şi petrolul. În ipoteza în care aceste două extrem de semnificative privatizări ar fi fost realizate, foarte probabil că şi raportul de ţară al Comisiei Europene ar fi trecut România în rândul statelor cu economie de piaţă funcţională, fără ca Guvernul să mai aibă acum emoţii. În cazul B.C.R., lucrurile încep să se limpezească, în sensul că o parte din acţiuni vor trece în custodia I.F.C. şi B.E.R.D. până în momentul în care se va găsi un grup bancar suficient de puternic să preia banca, ale cărei active reprezintă 30,8 la sută din valoarea sistemului bancar român. În ceea ce priveşte PETROM, datele problemei sunt complicate. Pentru că «cine stăpâneşte PETROM are un cuvânt important de spus în economie şi cine are un cuvânt important de spus în economie are de spus şi în politică», potrivit premierului Adrian Năstase. Spusele premierului, pe lângă faptul că reprezintă un mare adevăr, arată şi cât de importantă este miza privatizării şi cât de mare responsabilitatea ce apasă pe umerii guvernanţilor. Suficient de amintit că PETROM asigură sută la sută din producţia de ţiţei a ţării, 38 la sută din cea de gaze, 50 la sută din consumul de produse petroliere şi peste 1,3 miliarde U.S.D. anual la bugetul statului. Într-adevăr, cine controlează PETROM poate influenţa decisiv politica economică a ţării. O serie de declaraţii din ultima perioadă încearcă să convingă organismele internaţionale că presiunile pentru privatizarea atât a B.C.R., cât şi a PETROM nu pot fi luate în seamă, atât timp cât nu se găsesc investitorii potriviţi. Graba strică treaba. Statul nu-şi poate permite să repete o eroare gen vânzarea ROMTELECOM. Cu toate acestea, Guvernul român trebuie să dea semne că procesul de privatizare este ireversibil, dacă doreşte ca, la 5 noiembrie, în raportul de ţară ce va fi dat publicităţii de Comisia Europeană, să obţină mult râvnitul statut. Privatizarea PETROM capătă, astfel, noi valenţe strategice. Pentru România, obţinerea statutului de economie de piaţă funcţională încă din acest an ar însemna o garanţie în plus că, în 2007, ţara se va alătura Uniunii Europene. Pentru guvernul Năstase şi partidul de guvernământ, câştigul în perspectiva anului electoral 2004 ar fi, de asemenea, imens. Dintr-un foc, P.S.D.-ul ar elimina din lupta electorală temele legate nu doar de integrare, ci de mersul economiei în ansamblul ei. Cu paşaportul de intrare în Uniune în alb (cu condiţia pusă la Bruxelles ca acordul cu F.M.I. să se încheie cu bine), P.S.D. ar putea replica la orice critică cu statutul de economie de piaţă acordat de Europa. Tentaţia este imensă, responsabilitatea idem. Cui să dai petrolul şi banii? După propriile declaraţii, premierul Adrian Năstase a abordat subiectul PETROM atât cu firme europene, americane, cât şi ruseşti. Ce să însemne oare cerinţa U.E. ca Guvernul să demonstreze ireversibilitatea procesului de privatizare a PETROM? Cert este că, în chestiunea PETROM, Guvernul are de jucat o carte mare. Întrebarea este dacă privatizarea celei mai importante companii din România va viza interesele ţării pe termen lung sau pe cele ale P.S.D.-ului pe termen scurt“³ (s.n. – V.I.Z.).

Să reţinem, aici, cuvintele subliniate – stăpâneşte, strategice, cerinţa – care, acum, se află pe prima pagină a cotidianelor. Menţionez că, între timp, revista România Mare publicase, la începutul anului 2004, un lung serial despre cum se pregăteşte jaful ocazionat de privatizarea PETROM – materialul fiind redactat, spunea redacţia, de către specialişti din PETROM. Iar în anul 2003 publicase articolul „Independenţa României mai e reprezentată doar de PETROM şi B.C.R.“, care începe astfel: „Din analiza datelor şi informaţiilor de care dispunem până în prezent, rezultă că forţe externe, cu puternic sprijin intern, sunt interesate în preluarea, într-o proporţie covârşitoare, a domeniului petrolier din România. În urma tratativelor purtate la Malta între cele două superputeri, S.U.A. şi, pe atunci, U.R.S.S., s-au pus bazele cooperării economice transfrontaliere, fostul Lagăr de Est fiind zona de legătură între interesele de hegemonie economică mondială. Legăturile de afaceri au fost realizate prin intermediul fostelor reţele de informaţii ale Serviciilor Secrete ex-sovietice, care, în domeniile cu plusvaloare ridicată, de genul materiilor prime strategice, energiei, armamentului, au pus în legătură grupurile de interese din fosta U.R.S.S. cu firme potente din Occident. (…) Datorită politicii economice duse de actuala Putere din România, politică impusă, în mare parte, de centre de interese economice din exterior, şi în domeniul petrolului se remarcă o atomizare a intereselor naţionale, adică o împărţire extrem de periculoasă a agenţilor economici. După trecerea unor rafinării ca VEGA, PETROTEL, RAFO şi PETROMIDIA pe o aşa-zisă listă de lichidare, s-au găsit soluţii «salvatoare» prin privatizarea în cazul primelor două cu sprijinul a două firme transnaţionale – LUKOIL şi HOLSTER. (…)

Între timp, S.N. PETROM a fost puternic politizată, fiind condusă de interese de grup şi bazată pe o conducere rigidă. S.N.P. a preluat toate activităţile, de la extracţie şi rafinare, până la comerţul exterior, fără să aibă, însă, structurile necesare. În scurt timp, prin scoaterea la vânzare a unui pachet însemnat de acţiuni, ce va fi preluat de grupurile de interese menţionate, acest colos va fi scos din afacerile internaţionale cu petrol. În acest sens este demnă de menţionat ofensiva în plină derulare a companiei LUKOIL, susţinută de reţeaua MOL (de altfel, subsidiară a celei dintâi). Se intenţionează cucerirea a aproximativ 50 la sută din piaţa românească, LUKOIL fiind furnizorul de ţiţei şi produse derivate, iar MOL acţionând prin reţeaua de benzinării, cu extindere accelerată, mai ales după cedarea de către AMOCO a 40 de amplasamente.“ Articolul se încheie astfel: „Un lucru este cert, fiind susţinut de analişti economici de marcă ai ţării noastre, şi anume faptul că independenţa României se mai ţine în două fire: PETROM şi Banca Comercială Română. Acesta este şi motivul pentru care membrii autohtoni ai Clubului de la Roma, grupaţi în jurul lui Mugur Isărescu, nu susţin privatizarea Băncii Comerciale Române, preşedintele acesteia din urmă, Nicolae Dănilă, membru al aceleiaşi grupări, făcându-se purtătorul lor de cuvânt şi afirmând, cu prilejul ultimelor apariţii publice, sub diverse forme, inoportunitatea acestei acţiuni“⁴.

Articolul este nesemnat şi, după densitatea informaţiilor şi stilul sobru şi laconic al redactării, provine, fără îndoială, de la Serviciile Secrete. Dar, chiar dacă nu provine de la Serviciile Secrete, în mod cert asemenea materiale au fost monitorizate de ele şi, apoi, le-au făcut cunoscut liderilor României. Oricum, însă, un asemenea articol nu scapă monitorizării presei făcute de aceleaşi Servicii Secrete – şi, deci, indiferent că, iniţial, au provenit de la ele sau că au fost furnizate ulterior, avertismentele conţinute acolo nu rămâneau nesemnalate conducătorilor ţării. De unde şi suficienţa cu care se exprimase, ulterior, premierul Adrian Năstase, dar şi lipsa de eficienţă în apărarea intereselor naţionale manifestată de acesta, deşi dovedea că este conştient de importanţa deţinerii controlului asupra S.N. PETROM.

În avanscena privatizării PETROM

Dar iată cum arăta, în 26 iulie 2004, scenariul privatizării atât de mult cerute de forurile internaţionale F.M.I. şi B.M., îndeosebi de Uniunea Europeană, în descrierea senatorului C. V. Tudor: „(…) În fine, am să prezint presei un rechizitoriu cu privire la privatizarea PETROM. Neîndoielnic, aceasta reprezintă Jaful Mileniului III. Documentarul nostru are la bază o serie de elemente de ultimă oră, pe care ni le-a furnizat unul dintre Serviciile Secrete ale ţării. Iată care este patrimoniul PETROM, vândut, pe un preţ de batjocură, unei firme submediocre din Austria. a) PETROM are 600 de benzinării, în valoare de 600 de milioane de euro. b) Are nu mai puţin de 15.000 de km de conducte de petrol şi gaze, în valoare de 1,8 miliarde de euro. c) Două rafinării: ARPECHIM, în valoare de 1,5 miliarde de euro, şi PETROBRAZI, în valoare de 500 de milioane de euro. d) Combinatul de Îngrăşăminte DOLJCHIM, care produce 1,4 milioane de tone de îngrăşăminte pe an, combinat care valorează 600 de milioane de euro. e) Are nu mai puţin de 145 de depozite de combustibili, valorând 800 de milioane de euro. f) Are un parc de 1.580 de autocisterne, în valoare de 180 de milioane de euro. g) Mai are 1.450 de vagoane-cisternă de Cale Ferată, valorând 400 de milioane de euro. h) De asemenea, are câmpuri petroliere imense, nu numai în România, ci şi în Kazahstan, Iran şi India, cu rezerve estimate la 2 miliarde de barili, ceea ce înseamnă, dacă socotim 1 baril la 30 de euro, valoarea fabuloasă de 60 de miliarde de euro. Numai în Kazahstan, PETROM are, în concesiune, o suprafaţă de 80.000 de km pătraţi, aproape cât întreaga suprafaţă a Austriei ca ţară, de 83.000 de km pătraţi. i) PETROM are numerar, în cont, suma de 160 de milioane de euro. j) PETROM mai are creanţe (adică sume de recuperat), în special de la LUKOIL şi RAFO Oneşti în valoare de 300 de milioane de euro.

Acesta este, în linii mari, uriaşul patrimoniu al PETROM. Adăugaţi, la toate astea, numărul de 58.000 de salariaţi, care contrastează, flagrant, cu numărul de 6.000 de salariaţi ai OMV. După câte ştim noi, avem de-a face cu primul caz în care o companie obscură înghite o companie de 10 ori mai mare. În natură, o asemenea anomalie e imposibilă. Guvernul Năstase minte că austriecii de la OMV vor face investiţii majore, dar se preface a uita că investiţiile au fost făcute, deja, de Statul Român, în anul 2003 şi în primul semestru al anului 2004 fiind alocate, pentru modernizare, nu mai puţin de 500 de milioane de euro. Nu trebuie ignorat faptul că procesul de modernizare dă roade, PETROM-ul producând benzină şi motorină la standardele Euro 3. Mai notăm că PETROM extrage 220.000 de barili în 24 de ore, ceea ce înseamnă o producţie de 75 de milioane de euro zilnic. Contribuţia PETROM la Bugetul de Stat era, până la privatizare, de 1,3 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezenta nu mai puţin de 13,7 la sută din Produsul Intern Brut, prin urmare avem de-a face cu cel mai mare contribuabil la Bugetul de Stat. Şi nici datorii externe certe nu are, fiindcă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va primi acţiuni. Toată această bogăţie fabuloasă a fost vândută cu 210 milioane de euro, existând speranţa că această sumă va ajunge undeva, pe la 669 de milioane de euro, adică 7 la sută din valoarea PETROM. Totul e o escrocherie diabolică, de la început până la sfârşit. Suma vehiculată ca majorare de capital – 750 de milioane de euro – va intra în conturile PETROM-ului, devenit austriac, şi va fi folosită tot de grupul OMV, pentru aşa-zise investiţii, supraevaluate de câteva ori, în echipamente (care sunt neperformante, aduse ca fier vechi, dar cu preţuri astronomice). Şi acum, partea ascunsă şi senzaţională a tranzacţiei: a) Comisioanele vor fi livrate între cele două etape, adică între preluarea a 33,34 la sută din acţiuni şi majorarea de capital, până la 51 la sută. Principalii beneficiari vor fi doi membri foarte importanţi ai Guvernului, dintre care unul va primi 400 de milioane de euro, iar celălalt 300 de milioane de euro. b) Vânzarea celor 25 la sută din acţiunile ROMPETROL se va face mascat, către o societate-fantomă, sau ,,cutie poştală“, dintr-un paradis fiscal, rămânând tot în posesia OMV. Astfel, se va crea un monopol aproape total asupra producerii şi distribuţiei produselor petroliere din România, grupurile OMV şi ROMPETROL (asociate tacit) vor deţine o cotă de piaţă de 80 la sută şi vor impune preţurile după bunul lor plac. Deşi legislaţia românească interzice formarea monopolurilor, celor două grupuri nu li se va întâmpla nimic. Aşa se explică şi graba suspectă cu care Theodor Stolojan a lăudat privatizarea PETROM, având în vedere că patronul ROMPETROL nu e altul decât Dinu Patriciu, vicepreşedinte şi sponsor al P.N.L. Şi aşa se mai explică şi refuzul încăpăţânat al P.N.L. de a susţine Moţiunea «Mafia petrolului», introdusă de P.R.M. în Camera Deputaţilor. c) În circa 1 an, grupul ROMPETROL va prelua, pe nimic, partea de petrochimie a PETROM, respectiv combinatele ARPECHIM şi DOLJCHIM. Acum pricepem de ce Guvernul Năstase a emis acea Ordonanţă de Urgenţă, prin care PETROMIDIA a fost iertată de 603 milioane de dolari datorii la Stat, sfidând chiar atitudinea Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Concluzii:
      – Prin pierderea PETROM-ului, România poate intra, în 2005, în incapacitate de plată, prin urmare nu va mai putea plăti pensiile şi salariile şi nici să ramburseze creditele externe.

     – Vânzarea, pe un preţ de batjocură, a PETROM, care este un obiectiv strategic pe componenta Siguranţei Naţionale, prejudiciază grav interesele vitale ale României, aici fiind vorba de «subminarea economiei naţionale», faptă prevăzută de art. 165 Cod Penal şi sancţionată, în forma ei agravantă, cu 25 de ani de puşcărie. De aceea, împotriva primului-ministru Adrian Năstase şi a celorlalţi membri ai Guvernului, implicaţi direct în această veritabilă crimă, trebuie începută urmărirea penală. Totodată, Preşedinţia Republicii şi Parlamentul trebuie să oprească, imediat, preluarea a 51 la sută din PETROM de către marii escroci internaţionali de la OMV. Partidul România Mare constată că actuala Putere a declanşat un veritabil război de exterminare împotriva Poporului Român, cu complicitatea tacită şi, uneori, chiar explicită, a Alianţei P.N.L.-P.D. Dacă cineva mai avea vreo îndoială cu privire la întrepătrunderea şi colaborarea strânsă a structurilor mafiote din toate aceste partide, acum are ocazia să se convingă. Pe fondul cataclismului produs prin vânzarea PETROM, populaţia are prilejul, în sfârşit, să constate că numai Partidul România Mare îi vrea binele şi se luptă pentru apărarea Interesului Naţional. Alegerile de la 28 noiembrie reprezintă ultima şansă de a împiedica dispariţia României ca stat. Iar dacă şi aceste alegeri vor fi furate, se anunţă tulburări sociale de o amploare excepţională“⁵.

Deputatul P.R.M. de Dâmboviţa, conf. dr. ing. Marian Ionescu, îi venea în sprijin şi arăta că privatizarea P.S.D.-istă a PETROM s-a făcut cu încălcarea flagrantă a articolelor 135 (alin. 2b) şi 136 (alin. 2, 3, 4) din Constituţie, constituind un grav pericol pentru securitatea  naţională a României: „Mirajul privatizării PETROM l-a atras şi pe Theodor Stolojan, chiar înainte de a deveni membru al P.N.L. (acesta se ocupa cu eficientizarea consorţiului TOFAN GRUP, pe care a reuşit să îl aşeze pe un tobogan abrupt, atunci când la guvernare era coaliţia P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R.), iniţiativa sa fiind o inginerie financiară prin care a urmărit cumpărarea PETROM fără lichidităţi, adică pe nimic, iar contravaloarea urmând a fi achitată într-un timp nedefinit, din profitul societăţii. Aceste argumente sunt acoperite de un alt cadou făcut de Guvernul P.S.D.-U.D.M.R. liberalului Dinu Patriciu, de anulare a datoriei de circa 604.000.000 de dolari a PETRO Midia S.A. către bugetul centralizat al statului, ceea ce constituie, în opinia noastră, un atentat grav asupra siguranţei naţionale, documente probatorii fiind prezentate în revista România Mare. Autosesizarea, începută de ochii lumii, de către P.N.A., s-a încheiat relativ repede, în lipsă totală de transparenţă, fără să se comunice nici măcar Administraţiei Prezidenţiale (care elaborase în acest sens un Memorandum prin Departamentul Securităţii Naţionale)“⁶.

Deci, când este vorba de apărarea intereselor oculte ale clicocraţiei cleptocrate (în fond, o sintagmă pleonastică) – formată din reprezentanţii tuturor partidelor rotite la Putere şi, îndeosebi, ai grupurilor de presiune aflate în spatele acestora –, nu are succes nici acţiunea de contracarare întreprinsă de către Şeful Statului, nici aceea făcută de P.N.A., nici a altora. Trebuie să spun că, din păcate, toate predicţii enunţate s-au adeverit, mai puţin aceea privind tulburările sociale anunţate; probabil, din cauza stării de lehamite şi a virusului halucinogen induse prin televiziune şi prin presa mercenară. Dar, poate, din primăvara lui 2007, odată cu comemorarea Centenarului Răscoalei din 1907, se va schimba situaţia de abandon, de lipsă de rezistenţă în faţa jafului naţional practicat de clicocraţia postdecembristă, iar aceasta va fi lichidată.

Ignorarea presei şi a opiniei publice: expresie a dictaturii

Premierul Adrian Năstase îşi exhibase, în 2003, ştiinţa politică în fraza subliniată de mine, mai sus, dar, dintre toate firmele mari şi serioase americane, ruseşti şi europene, el a ales, după un an, una de mâna a şaptea, OMV. Corupţia este evidentă, căci de incapacitate politică şi managerială nu mai poate fi vorba: însuşi premierul Năstase relevase importanţa politică a celui care „stăpâneşte PETROM“. Deşi, în timpul pertractărilor pentru privatizare, din vara anului 2003, Elena Pîrvu semnalase că „retragerea puternicelor firme americane lasă loc speculaţiilor“⁷. Numai atât?! Dar Serviciile Secrete ce preocupări aveau?! Tot speculative sau mai concrete, ţinând de praxiologie?!

Descrierea escrocheriilor legate de această privatizare face un arc peste timp, care leagă corupţia introdusă de cuplul Marc Rich-Petre Roman-Theodor Stolojan et comp. de corupţia guvernului Năstase, cu intermediatorii de rigoare. Astfel, se ştie că Dinu Patriciu, prin firma sa PETROMidia International, a fost în legături de afaceri cu escrocul-spion Marc Rich. Acum, ca patron al firmei ROMPETROL, Dinu Patriciu va fi unul dintre beneficiarii escrocheriei reprezentate de „privatizarea“ firmei uriaşe PETROM prin înghiţirea ei de către minuscula OMV, cu influenţe benefice inclusiv pentru P.N.L.! Recent, chiar ziarul Adevărul a reamintit legătura Patriciu-Rich!

Şi iată cum, în vara anului 2004, asistam la încercarea aducerii lui Petre Roman „în cărţi“, iar a preşedintelui P.N.L., Theodor Stolojan, la preşedinţia ţării sau măcar pe postul de premier, pe care l-a mai ocupat după demiterea lui Petre Roman, în septembrie 1991, cu rezultatele cunoscute, dar uitate de o mare parte a românilor: accentuarea şi continuarea dezastrului postdecembrist al României. Iar românii au uitat cine le-a făcut-o, fiindcă au fost şi sunt îndobitociţi de foamete, de boli, de spaima de a fi alungaţi din locuinţe de către RADET, de spaima zilei de mâine şi de „spaima cotidiană: creşterea preţurilor“⁸. Şi, culmea, între timp, preşedintele Traian Băsescu a analizat, în C.S.A.T., privatizarea frauduloasă a PETROM, dar, simultan, îl scoate pe Theodor Stolojan-Scrâşnet din cavoul politicii şi îl relansează în politică, după ce i-a fost consilier. Ca atare, toată manevra cu C.S.A.T. este de ochii lumii.

Legat de domeniul petrolier este şi cel al gazului metan. Aici, escrocheria rezidă în „privatizarea“ companiilor Distrigaz Nord şi Sud prin vânzarea lor unor întreprinderi… de stat străine. Ca şi în cazul altor privatizări, se înlocuieşte monopolul statului român cu monopolul altor state (Franţa, Germania). Dar analiza „privatizării“ DISTRIGAZ o vom face data viitoare.

Trădarea naţională comisă prin privatizarea PETROM

Să aprofundăm, însă, trădarea naţională a guvernanţilor şi a clicocraţiei comisă prin privatizarea întreprinderii strategice PETROM (precum fusese şi privatizarea altora: I.M.G.B., AUTOMATICA, DISTRIGAZ, SIDEX-Galaţi etc., sau cum va urma privatizarea unor bănci ca B.C.R., C.E.C.).

Elocvent este faptul că Partidul Naţional Liberal, care susţine lozincile „statului minimal“ şi „terapiei de şoc“, este şi un loc de concentrare a corupţiei, deoarece, după cum demonstrează J. E. Stiglitz, politica „terapiei de şoc“ este sinonimă cu corupţia⁹. Or, este cunoscut că mulţi dintre marii „rechini“ ai societăţii postdecembriste sunt dintre liberali¹⁰; adică, deşi P.N.L. nu a fost la guvernare decât patru ani, liderii liberali au reuşit, totuşi, să strângă averi incomensurabile în cei 17 ani de când ne aflăm sub ocupaţia Tranziţiei [reamintesc, articolul a fost publicat în decembrie 2006]. Dar, evident, corupţia nu a fost numai apanajul liberalilor, ci „blazonul“ tuturor care se puteau înfrupta din „privatizare“. Chiar dacă lozinca „terapiei de şoc“ era agitată îndeosebi de liberali – amintiţi-vă de ridicola întrebare-comparaţie a lui Dinu Patriciu, Viorel Cataramă et ejusdem farinae prin care îşi exprimau dilema lor de politică pragmatică pentru a convinge lumea de valenţele umaniste ale „terapiei de şoc“: „Trebuie să tăiem coada câinelui dintr-o dată sau treptat“?! –, ea era acceptată şi aplicată şi de alte partide. Căci esenţial era ca reglementările noi să fie mascate într-un limbaj social-democrat, pentru adormirea vigilenţei critice a cetăţenilor, pentru a-i face să creadă că guvernanţii lucrează în folosul lor, iar, la adăpostul vidului legislativ existent iniţial şi al haosului legislativ creat, ulterior, deliberat, să devalizeze economia naţională – acordând ajutoare sociale pentru „cerşetorii sociali“, spre a evita izbucnirea unor explozii sociale şi a demonstra Europei „stabilitatea politică şi economică“ dată de pretinsa „economie funcţională de piaţă“.

Accelerarea „privatizării“ prin aceeaşi subevaluare criminală a patrimoniului naţional a devenit, deja, în conştiinţa politică folclorică, sinonimă cu jaful „legal“, purtând ştampila Fondului Proprietăţii de Stat (F.P.S.), rebotezat între timp, ca să i se piardă urma jafului. Acest jaf legal confirmă teza lui J. E. Stiglitz că privatizarea rapidă, aşa cum s-a făcut în Rusia şi în ţările Europei de Est, este echivalentă cu furtul¹¹.

Escrocheria cu privatizarea marii firme PETROM prin înghiţirea ei de către obscura firmă OMV va contribui la degradarea vertiginoasă a economiei ţării, deoarece PETROM este o întreprindere strategică pentru securitatea naţională a României – securitate care va fi grav subminată prin respectiva „privatizare“. Monopolul străin asupra petrolului şi derivatelor sale va dicta politica României, cum anticipase chiar premierul Adrian Năstase, relevând, cu suficienţă, strălucitul său raţionament, pus inclusiv ca motto, dar care trebuie repetat mereu, poate va ţine cont de el, acum, chiar premierul-înlocuitor şi preşedintele Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, Austria va dicta politica de monopol a preţurilor petrolului şi, implicit, a energiei electrice şi termice din România, energie de care depinde supravieţuirea românilor. Dar, în mod dubios, Adrian Năstase şi-a uitat panseul, la care ţinea atât de mult, chiar înainte de „privatizarea“ PETROM. Astfel că, în cadrul politicii mincinoase oficiale, combinate cu politica „mafiei financiar-bancare“ pe care tot ex-premierul Adrian Năstase o acuzase, din senin, în scop electoral, în vara lui 2004, escrocheria înstrăinării întreprinderii PETROM va constitui un alt „argument“ pentru a se explica devalorizarea, în continuare, a leului ş, implicit, deteriorarea „obiectivă“ a calităţii vieţii. Dar, totodată, trebuie să constituie un major cap de acuzare a lui Adrian Năstase într-un proces penal veritabil de subminare a economiei naţionale şi nu într-unul ridicol, pentru mită şi termopane.

România devenită chilipir

În timpul campaniei electorale din vara anului 2004, premierul Adrian Năstase, aflat „pe cai mari“, a făcut referiri acuzatoare, dar la modul general, fără să dea nume, la mafia „financiar-bancară“, precum şi la faptul că preşedintele P.N.L., Theodor Stolojan este o marionetă a lui Traian Băsescu etc., etc. Stolojan-Scrâşnet a fost dat jos de la preşedinţia P.N.L., a fost dat afară din P.N.L., iar acum se face mare agitaţie pentru reînscăunarea lui la şefia P.N.L. – evident, ca urmare a manevrelor lui Traian Băsescu. Acesta, imediat ce a ajuns, din întâmplare, la preşedinţia ţării, i-a cântat lui Adrian Năstase poezia: „Adriene, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!“ Acum, Adrian Năstase este băgat, realmente, într-un mare clinci, iar preşedintele-recitator are ocazia să releve escrocheria privatizării PETROM, dacă vrea ca naţiunea să-i fie recunoscătoare. Oricum guvernul Năstase este vinovat de vânzarea, pe nimic, a uriaşei averi naţionale deţinute de PETROM. Cum, însă, între timp, s-a văzut că escrocheria OMV-PETROM are iţe încâlcite în afara ţării, este posibil ca şi preşedintele Traian Băsescu să se încurce în ele. Deja şi-a găsit apărători: un purtător de cuvânt al partidului-traseist P.C. a pretins că nu mai poate fi modificat contractul cu OMV, fiindcă „s-ar speria investitorii străini“ (sic). Numai că a devenit tot mai evident că, în derularea acestui contract, s-a consumat o veritabilă conspiraţie contra României. Ea devine mai explicabilă dacă ne amintim o idee scăpată, probabil fără voia autorului, de publicaţia Jane’s Foreign Report: „Liderii români, conştienţi de faptul că nu au alternativă, vor grăbi privatizarea, iar la Bucureşti se vor găsi adevărate chilipiruri“¹². Fireşte, expresia „la Bucureşti“ indică România, iar prin „chilipiruri“ se subînţelegeau întreprinderi din toată ţara, ca AUTOMATICA, ROMCIM, I.M.G.B., COMTIM, SIDERCA, PETROTUB, SEVERNAV, SIDERMET, TEPRO etc., cărora aveau să le urmeze alte întreprinderi valoroase, ca SIDEX, ALROM, ALPROM, PETROM sau zone ca Sovata, Roşia Montană etc., etc.

Or, inclusiv din cele relevate sau reamintite mai sus, se vede cine era „mâna invizibilă“ care grăbea privatizarea: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc. Faptul că, de exemplu, F.M.I. îşi dictează, peste tot, politica într-un veritabil stil colonial îl subliniază, permanent, în cartea sa, Joseph E. Stiglitz: „Mult prea adesea Fondul a tratat ţările în curs de dezvoltare cu aerul unui stăpânitor colonialist“. (…) „Asemenea condiţii erau considerate un amestec al noii puteri colonialiste în treburile sale interne“¹³. F.M.I.-ului i se adaugă, acum, dictatul firmei OMV, pe care unii nătărăi o apără ca pe un „investitor strategic“, deşi, se pare, este doar un paravan pentru derularea altor malversaţiuni contra României.

Anularea contractului de privatizare a PETROM prin OMV şi renaţionalizarea patrimoniului acaparat fraudulos de către OMV va fi dovada că preşedintele României apără interesele naţionale şi este demn de postul pe care-l ocupă! Va fi, oare, în stare?! Eu cred că nu, căci slugărnicia endemică indusă conducătorilor postdecembrişti are tocmai acest rol: transformarea României, sub pretextul „privatizării“, într-un chilipir, într-o neocolonie la cheremul companiilor transnaţionale.

1 Decembrie 2006

ADDENDA

Să ne amintim că, spre sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007, începuse un mare scandal în presă pe tema contractului de privatizare a S.N. PETROM şi se cerea, în presă, desecretizarea respectivului contract. D-l preşedinte Traian Băsescu a promis că îl va desecretiza, dar nu a făcut-o. Între timp, s-au adeverit prognozele făcute în urmă cu patru ani. Jocul de scenă dintre partidele politice, subsumate conceptului politologic cleptocraţia postdecembristă – joc eminamente demagogic, pe care l-am descris în articolul „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia!“¹⁴, când îmi făceam campanie electorală pentru a candida la Senat, din partea P.R.M., în Colegiul electoral nr. 2 din Judeţul Ialomiţa – a continuat pentru păcălirea românilor.

Scandalul recent cu scumpirea benzinei a iterat acuzele reciproce dintre preşedintele Traian Băsescu şi ex-premierul Adrian Năstase privind vinovăţia privatizării frauduloase a S.N. PETROM: d-l preşedintele Traian Băsescu aruncă vinovăţia în cârca ex-premierului Adrian Năstase, iar acesta pretinde că „preşedintele Traian Băsescu minte“ şi  vina i-ar aparţine exclusiv acestuia, deoarece preşedintele  Traian Băsescu negociase, în prealabil, în cadrul programului PSAL, privatizarea S.N. PETROM, alături de alte mari întreprinderi importante. Dar ex-premierul Adrian Năstase exagerează contribuţia d-lui Traian Băsescu şi minimalizează propria vină a guvernului său¹⁵ şi a Parlamentului din mandatul 2001-2004, care au votat legile de privatizare a S.N. PETROM. Astfel, prin Decretul nr. 1034/2 dec. 2004, preşedintele Ion Iliescu a promulgat Legea nr. 555/2dec. 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom“-S.A. Bucureşti, publicată în M.O. nr. 1148/6 dec. 2004. Legea e semnată de Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului. Anterior, prin premierul Adrian Năstase şi alţi trei miniştri şi un secretar de stat din guvern semnaseră Hotărârea de Guvern nr. 924/14 august 2003 privind aprobarea Strategiei de privatizare şi suplimentarea serviciilor de consultanţă pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului “Petrom”-S.A. Bucureşti.

Aşadar, preşedintele Traian Băsescu iniţiase, prin 1999-2000, privatizarea S.N. PETROM, dar Parlamentul ticăloşit, dominat de P.S.D. „aliat cu inamicul de până mai ieri, U.D.M.R.“, şi Guvernul şi mai ticăloşit – format tot din P.S.D. şi U.D.M.R. – din mandatul 2001-2004 au înstrăinat, efectiv, această  unitate strategică a României, subminând grav securitatea energetică a ţării şi, în final, securitatea naţională.

Asupra acestui fapt deosebit de periculos pentru viitorul României voi reveni, pentru că actualii politicieni – din tot spectrul politic – trec sub tăcere vinovăţia lor atât individuală, cât şi colectivă pentru crahul în care au adus, acum, ţara: falimentul efectiv, al României a fost înlocuit cu falimentul viitor, implacabil, generat de îndatorarea ţării, prin F.M.I., pentru mai multe generaţii. Adică s-a ajuns, efectiv, la falimentul Argentinei¹⁶, din 2002, pe care, la fel, în ceea ce priveşte România, îl anticipasem¹⁷ în unele articole din acel timp, dar faliment care a fost substituit, practic, prin vânzarea ţării către F.M.I. – acelaşi F.M.I. care, între timp, a băgat în faliment ţări ca Argentina, Ecuador, Panama, Tailanda ş.a.!

10 februarie 2011

N O T E

            1) Adevărul, nr. 3903, 14 ian. 2003, p. 1; vezi şi Vasile I. Zărnescu, „Formele genocidului – Factura RADET“, în Atac la persoană, nr. 4(271), 3 febr. 2003, pag. 9.

                        2) Escu, „Midia Năvodari – o fraudă mondială?“, în Totuşi, iubirea, nr. 80/11, 26 mart.-2 apr. 1992, pag. 14. Cf. şi Hotărârea nr. 1.263 din 8 decembrie 1990 privind aprobarea unor măsuri legate de cooperarea dintre firma “Marc Rich” Elveţia şi Societatea comercială PETROMIDIA-S.A. România, semnată de Petre Roman, în Monitorul Oficial, nr. 143/13 dec. 1990.

                        3) Daniel Oanţă, „Cui dăm petrolul şi banii ţării?“, în Adevărul, nr. 4113, 18 septembrie 2003, pag. 1. 

4) ٭٭٭, „Independenţa României mai e reprezentată doar de PETROM şi B.C.R.“, în România Mare, nr. 674, 13 iunie 2003, pag. 20.

5) Dr. Corneliu Vadim Tudor, „Raport despre starea Naţiunii“, în România Mare, nr. 734, 6 aug. 2004, pag. 12-13.

6) Conf. dr. ing. Marian Ionescu, „Privatizarea pesedistă a PETROM / Privatizarea Mileniului III încalcă Constituţia“, în România Mare, nr. 736, 20 aug. 2004, pag. 16. Vezi şi: ***, „În vânzarea scandaloasă a PETROM / Mafia P.S.D. s-a înţeles, de minune, cu mafia P.N.L.“, în Tricolorul, nr. 115, 10 aug. 2004; F. G., „Astăzi PETROM intră în proprietatea OMV“, în Curierul Naţional, nr. 4077, 23 iulie 2004; Florenţa Ghiţă, „Austriecii au dat lovitura / Pentru 669 de milioane de euro PETROM a intrat în proprietatea OMV“, în Curierul Naţional, nr. 4078, 24 iulie 2004; ٭٭٭ „Vadim Tudor crede ca PETROM a fost vândut «pe un preţ de batjocur㻓, în Curierul Naţional, nr. 4080, 27 iulie 2004; Bogdan Păpădie, „Mafia rusă îşi întinde tentaculele în România“, în Tricolorul, nr. 115, 10 aug. 2004; Lidia Truică, Mihaela Balea, „Contracte privilegiate la PETROM / Un grup de firme de foraj petrolier acuză S.N.P. că dă fără licitaţie contracte de mii de miliarde unei firme a salariaţilor“, în Evenimentul zilei, 24 aug. 2004, ed. online.

7) Elena Pîrvu, „În privatizarea PETROM / Retragerea puternicelor firme americane lasă loc speculaţiilor“, în Adevărul economic, nr. 48(606), 3-9 decembrie 2003, pag. 9.

8) Dr. Teodor Brateş, „Spaima cotidiană: scumpirile“, în Azi, nr. 2739, 7 ian. 2002, pag. 5. Vezi şi: ***, „Noi şi insuportabile explozii ale preţurilor!“, în Tricolorul, nr. 108, 2 aug. 2004.

9) Joseph E. Stiglitz, GLOBALIZAREA Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 11, 223-226, 249-250; 254-255; 259-260; 283; 289-290.

10) Gabriela Ştefan, „Implicat într-o privatizare dubioasă pe vremea când era senator / Omul de afaceri Viorel Cataramă are dosar penal pentru înşelăciune, fals, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor publice”, în Adevărul, nr. 4433, 2 oct. 2004, pag. 2. Vezi şi: Alin Bogdan, „Lupte grele în P.N.L. pentru scoaterea lui Cataramă de pe listele parlamentare“, în Adevărul, nr. 4386, 9 august 2004, pag. 2; Ştefan Bucur, Virgil Ionescu, „Doctrina liberală: benzină la preţuri occidentale, dar salarii la standarde româneşti, în Atac, nr. 124, 30 sept. 2004, pag. 1 şi 4.

11)  Joseph E. Stiglitz, op. cit., pag. 247-248.

12) Vezi Cotidianul, nr. 2428, 9 aug. 2000, pag. 4.

13) Joseph E. Stiglitz, op. cit., passim, îndeosebi paginile 65, 79, 88, 124.

14) Vasile Zărnescu, „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia!“, în Justiţiarul, 30 Noiembrie 2009.

15) *** „Adrian Nastase acuza: Traian Basescu a semnat privatizarea PETROM si a sistemului bancar din Romania“, pe http://www.tv-net.ro/Stiri-Adrian-Nastase-acuza-Traian-Basescu-a-semnat-privatizarea-PETROM-si-a-sistemului-bancar-din-Romania+12694. Vezi şi: Madalina Ionescu „Traian Basescu nu-si recunoaste semnatura pe privatizarea Petrom“, ziare.com, 14 iulie 2008, pe http://www.ziare.com/stiri/ancheta/traian-basescu-nu-si-recunoaste-semnatura-pe-privatizarea-petrom-357141; *** «Nastase: ‘E inadmisibil ca Basescu sa critice privatizarea Petrom, care a fost un succes’», pe 9AM, 9 Decembrie 2006, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/49839/Nastase-E-inadmisibil-ca-Basescu-sa-critice-privatizarea-Petrom-care-a-fost-un-succes.html; *** „Vosganian nu vede cu ochi buni contractul de privatizare Petrom“, ziare.com, 19 iunie 2008, pe http://www.ziare.com/varujan-vosganian/ministrul-finantelor/vosganian-nu-vede-cu-ochi-buni-contractul-de-privatizare-petrom-336068; *** „SRI: privatizarea Petrom a fost subevaluata“, ziare.com, 24 Ianuarie 2008, pe http://www.ziare.com/stiri/ancheta/sri-privatizarea-petrom-a-fost-subevaluata-222657.

16) Carlos Gabetta, „Naufragiul «Modelului F.M.I.» / Criză totală în Argentina“, în Le Monde Diplomatique, ianuarie 2002, pag. 3; publicat şi de: Curierul naţional, nr. 3297, 5-6 ianuarie 2002, pag. 8; România Mare, nr. 600, 11 ianuarie 2002, pag. 16.

17) Vasile I. Zărnescu, „Maghiarismul – sorgintea fascismului (1)“, în Lupta, nr. 1-4/2002, pag. 1-4, republicat pe  http://ro.altermedia.info/minoritati/maghiarismul-%E2%80%93-sorgintea-fascismului-1_19268.html. Vezi şi Vasile I. Zărnescu, „Insecuritatea Securităţii Naţionale (12)“, pe AlterMedia, 12 ianuarie 2010, http://ro.altermedia.info/general/insecuritatea-securitatii-nationale-12_17884.html.