Din ciclul “Vieti anapoda” – UNDEVA, ÎN AUSTRALIA

UNDEVA, ÎN AUSTRALIA

Autor: Monica Corleanca (Cincinnati, Ohio)

Victor reuşise să plece în Olanda cu o bursă de doctorat arătând un fals ataşament faţă de partidul comunist, însă noi ne-am bucurat pentru el fiind un bun fizician şi coleg. La timpul acela n-ai fi putut căpăta o plecare peste hotare dacă nu te implicai serios în politica comunistă, nu erai căsătorit cu copil şi să mai ai pe cineva la locul potrivit ca să te susţină pentru bursă.

Eram aceiaşi generaţie, lucra în alt grup decât noi, dar ne întâlneam deseori la seminariile de la reactor şi ciclotron, sau în maşina botezată rumbatron, la cantina numită ciorbatron prin asociere cu ceilalţi acceleratori de particole din campus. După ce a plecat n-am mai auzit de el o vreme. Nu s-a mai întors, iar un fost coleg al lui de facultate, care lucra în grupul nostru, ne-a spus că după terminarea doctoratului în Olanda fugise în Australia.

Înainte de a părăsi România am cerut fostului său coleg adresa lui gândind că poate îl voi găsi, aşa cum am făcut cu alţi prieteni ai mei din copilărie: greci, armeni şi evrei care au putut plecat din ţară după anul 1951.

I-am scris după ce m-am liniştit cu instalarea la New York şi mi-a răspuns, dându-mi o mulţime de sfaturi bune şi spunându-mi ca va veni în State când va avea lucrări în Canada fiindcă o rudă a lui locuia chiar în zona unde mă aflam eu atunci.

Într-o zi am primit un telefon la compania unde lucram în care mă anunţa că se afla la lucru în Canada şi va ajunge şi la New York sperând să ne vedem. Era prin primăvara lui 1986.

Am fost emoţionată fiindcă trecuseră vreo douăzeci de ani de când nu ne mai văzusem, iar el făcea parte din tinereţea mea consumată cu entuziasm de copil naiv în laboratoarele unde avusesem o atmosferă unică de prietenie şi colaborare cinstită, cum n-am mai avut niciodată în viaţă. Eram toţi de vârste apropiate, eram înaripaţi de vise comune, învăţam unii de la alţii lucrând în adevărat spirit de echipă,  fără invidii, fără mizerii umane şi intrigi aflate mai târziu în jungla marilor companii.

L-am aşteptat la trenul de Manhattan cu teama că nu ne vom mai recunoaşte şi l-am adus la mine, împreună cu un coleg al său britanic, cu care lucrau la acelaşi proiect din Calgary. Mi-a cerut să merg şi să le cumpăr bere Foster australiană, vin si vodca în cantităţi apreciabile, apoi ne-am aşezat la poveşti,  timp în care eu am pus masa, iar colegul lui a băut câteva cutii uriaşe de bere şi a adormit. Erau destul de obosiţi amândoi, dar eu cu Victor nu ne-am putut opri să nu ne povestim măcar câteva din aventurile trăite în atâţia ani care au acoperit feţele noastre cu ceva riduri şi ne-au adus pe cap destule fire de păr alb.

Dintr-odată ne-am scufundat amândoi în atmosfera unde lucrasem împreună şi de unde păstram un noian de amintiri. Am enumerat colegii fugiţi din România, care se aflau prin toată lumea ca să scape de năpasta comunismului şi cu care ne-am bucurat de timpul trăit în institutul unde am crescut cu toţii hrăniţi cu ştiinţă adevărată, învăţând meserie.

A fost cu lacrimi lucind printre vorbe şi duioase aduceri aminte.

-Spune-mi ce s-a petrecut cu tine după ce ai plecat din Olanda şi cum ai ajuns în Australia, am întrebat eu moartă de curiozitate să aflu, fiindcă fiecare fugar din lagărul comunist avea o poveste fascinanată de pus pe masă.

-Dacă vei avea răbdare o voi face, dar de mă vezi că adorm să nu te superi pe mine că mă simt foarte obosit.

-Nici o problemă, i-am spus eu, mă voi retrage în camera mea şi voi dormiţi cât vreţi aici în living- room. Le pusesem pe covorul din livingul meu imens două fotolii care se desfăceau în saltele confortabile de dormit şi le improvizasem acolo paturile pentru culcare. Am aranjat la companie să iau câteva zile libere aşa că vom merge să vă arăt zona, pe la muzee şi vom avea şi destul timp de vorbă, i-am spus eu.

James, colegul lui englez, nu ne înţelegea limba aşa că puteam să trăncănim fără grijă, mai ales că el plecase deja în visele lui.

-Păi, să încep cu începutul: am stat cam trei ani şi jumătate în Olanda ca să termin doctoratul. Fiind acolo, am chemat-o pe nevastă-mea în vizită şi i s-a dat drumul fiindcă lăsasem copilul în ţară. Cu ea şi chiar înainte de venirea ei, am ştiut că nu mai vreau să mă întorc în România, dar trebuia să plec cât mai departe de securişii care ne urmăreau, deci să părăsesc Europa. Contactele pe care le făcusem în timpul doctoratului erau la Melbourne unde se mai aflau câţiva români printre care şi Haraga, îţi mai aminteşti de el?

-Sigur, era mai mare decât noi, făcuse studiile in Uniunea Sovietică şi cred că era omul securităţii şi KGB-ului, fiindcă făcuse studiile în Rusia, am răspuns eu.

-Poate, dar ”se lepădase de Satana”, de aceea a plecat aşa departe ca să fie greu de utmărit. Să ştii că a murit, dar nu cunosc în ce circumstanţe.

-Imi pare rău pentru el si mă tem că l-au lichidat cei pentru care lucrase la secu. Ai reuşit să-ţi faci acolo prieteni, eşti mulţumit de viaţa ta acum, am continuat eu, care venisem de peste doi ani în State şi mă străduiam cu greu să mă adaptez.

-Măi… aici ar fi multe de spus. Eu am dorit să plec din ţară în primul rând din cauza mamei mele, comunistă convinsă, îndoctrinată şi fanatică, care mi-a făcut viaţa imposibilă pentru că nu mă iubea de loc, ba dimpotrivă. Am suferit mult fiindcă în nebunia ei s-a dăruit numai regimului şi fratelui meu în asemenea măsură încât m-am întrebat dacă eu eram cu adevărat copilul ei, sau nu. Toată copilăria am fost lipsit de afecţiune, de încurajări, de ajutor şi tratat ca un obiect nefolositor din casa noastră. Cum tata murise, am avut o viaţă foarte grea şi mi-am dorit să nu se mai repete asta cu băiatul meu. Aşadar, mi-am dorit să plec cât mai departe şi am făcut-o când s-a ivit ocazia.

Mama nu o plăcea nici pe nevastă-mea, nici copilul meu, deşi era primul ei nepot. Cred că în afară de Partidul Comunist nu o interesa nimic pe lume; cu fratele meu se purta mai bine de teama că nu va avea cine s-o ajute la bătrâneţe, deşi fusese leneş, egoist şi cu aceleaşi tare psihologice ca ea. Eu am înţeles că numai făcând pe ataşatul de regim pot scăpa să ies din ţară şi am păstrat taina intenţiilor mele, până a venit la mine nevastă-mea.

În timp ce povestea, Victor bea bere continu, după care a trecut la vin negru şi mai târziu la vodcă. Îl urmăream cum se îmbată şi cum îşi încetineşte vorbirea, dar îl ascultam lăsându-l să-şi descarce ceea ce îl rodea pe dinăuntru. A continuat:

-În urma aplicaţiilor făcute după terminarea doctoratului am primit o oferta în Melbourne, la cel mai prestigios institut al Australiei şi aşa am început viaţa acolo. Eram foarte ocupat având dese deplasări prin ţară; ah, trebuie să înţelegi ce înseamnă “ţară”, parcurgeam uneori 25.000 km distanţă pe terenuri aride, plate şi cu drumuri aproape inexistente, ceea ce îmi lua mie şi colegilor cu care lucram, zile sau săptămâni de călătorit. De plictiseală, de oboseală şi sete beam toţi mult şi constant, mai ales că berea australiană este vestită pentru gustul ei excelent. Australia este un pustiu fără capăt, numai nisip şi soare, un fel de iad care se sfârşeşte numai la marginile continentului unde întâlneşti oceanul limpede, cu ape nepoluate şi răcoritoare, dar până ajungi acolo te stoarce căldura, praful şi sălbăticiunea din jur. Aşa am început să beau, dar şi pentru a-mi ostoi durerea că relaţia mea cu soţia era mereu mai proastă, ea devenise tot mai străină, cocheta cu bărbaţii din jurul nostru şi în mod special un englez mai bătrân, urât şi rău care se cam învârtea în jurul ei. In Australia am văzut obiceiul petrecerilor unde se  practică sexul în comun, sunt frecvente căsniciile doar de formă în care el sau ea au aventuri multiple de care ştiu amândoi, dar eu nu mă abonasem la asemenea orgii şi nu eram de loc un tip modern cu concepţii chiar aşa de avansate în relaţiile de famile. Crescusem fără tată, cu o mamă despotică care m-a urât şi eram retras, poate chiar timid, foarte respectuos şi îmi dorisem cu disperare o familie adevărată în care să mă simt iubit şi să am suportul din care să-mi iau energia pentru a lucra. Greşisem! Nevastă-mea dovedea cu fiecare zi o cât de uşuratecă este, cât de puţin o interesa familia şi am avut toate semnele că începuse aventurile, la început camuflate, cu diverşi, printre care chiar colegi de-ai mei. Englezul care era omniprezent, însurat şi cu copii, se afla tot mai des în preajma ei, până am aflat că era gravidă,  iar copilul nu avea cum să fie al meu. Am căutat un apartament şi am fugit de acasă fără a scoate o vorbă, dar cu sufletul frânt. Eu mă uitam acum la Victor care fusese un bărbat frumos, înalt, cu părul ondulat şaten,  fin şi fermecător, deştept şi nobil, răspândind numai bunătate din ochii lui de culoarea smaraldelor, care acum păreau rătăciţi şi parcă îşi pierduseră lumina sub o perdea de ceaţă groasă. Cum să-l fi înşelat o femeie, ba să mai lase şi un copil de la altul fiind măritată cu el,  când la vremea când lucram împreună era curtat de toate fetele din jurul său?

-Şi ce-ai făcut după ce te-ai mutat de la nevastă, am întrebat eu ca să-l fac a-şi continua destăinuirea. Intre timp el bea şi iar bea fără oprire.

-Ei, atunci a început adevărata aventură. Mi-am căutat deplasări pe tot globul şi am călătorit cât toţi marinarii lumii fiindcă lucram în departamentul unde şi aveau măsurători pe toate continentele. Şeful meu aflase ce se petrecuse în căsnicia mea şi m-a încurajat să călătoresc ca să-mi spăl rănile şi să mai uit. Între timp soţia mea a dat naştere bastardului britanic, iar tatăl biologic se afla mai tot timpul pe lângă ea, deşi păstrase aceiaşi relaţie cu nevasta lui cu care a rămas însurat. Printr-o întâmplare fericită, după nişte ani, am întâlnit o doctoriţă  mai tânără decât mine cu care am început o relaţie frumoasă fiindcă mă acceptase aşa cum eram, mă scosese din apatia zilelor mele fără vreo bucurie, nu mă lăsa să mai beau aşa de mult, se înţelegea pefect cu băiatul meu când îl luam de la nevastă-mea să stea la mine, aşa că ne-am mutat împreună. Pot spune că abia acum eram îndrăgostit cu adevărat şi mă simţeam liniştit, împlinit, datorită acestei femei minunate, care adusese soarele în viaţa mea întunecată ce semănase cu o fundătură de mahala murdară de care îmi fusese ruşine înainte. Relaţia mea cu doctoriţa a durat mai mult de patru ani în care am trăit cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Eram creativ, lucram mult fără să simt, aproape că uitasem că mai există pe lume acea femeie pe care o luasem de nevastă, până într-o zi, când m-am trezit cu ea la la uşă. A venit după mine fiindcă englezul şi-a văzut de viaţa lui întorcându-se la nevastă, deci nu o prea mai onora cu prezenţa, iar despre mine aflase că sunt fericit alături de o femeie de calitate care fusese gata să facă orice numai pentru a-mi fi alături, ignorând complicaţiile din viaţa mea. Răutatea şi despotismul fostei mele neveste, mahalagismele şi proasta creştere, când şi-a pus mâinile în şolduri şi poalele-n cap, au venit să-mi otrăvească clipele, dar mai ales să-mi strice relaţia prin care devenisem alt om şi prin care mă înălţam. S-a repezit la prietena mea, a început s-o insulte, a acuzat-o că “i-a stricat casa“ (!?), a ameninţat-o folosind toate armele de atac ca s-o îndepărteze de mine, umilind-o oribil. În ziua aceea aş fi vrut să dispar din această lume şi să nu mai văd pe nimeni în faţa ochilor! In toţi anii separării noastre ea a avut asupra copiilor influenţa totală spunându-le ce-a vrut, îndoctrinându-i probabil împotriva mea şi cum BB-ul  (british bastard) fusese declarat pe numele meu, eram tatăl lui din punct de vedere juridic. Când s-a născut BB eu eram pe undeva prin Japonia, plecat cu cercetăriele mele special ca să nu fiu acasă la eveniment. Să trăieşti pe un continent străin, numai printre anglo-saxonii perfizi şi reci ca nişte reptile care deţin supremaţia locului şi să nu ai măcar un partener de viaţă care să-ţi fie loial, este cumplit. Aproape că te întrebi ce rost mai are viaţa dacă propriul tău copil este tot mai distant fiindcă nu ştie ce s-a întâmplat, de ce am plecat de acasă, dacă i s-o fi spus că tatăl a părăsit-o pe mama pentru o altă femeie, ceea ce era inexact. Eu nu puteam să-i explic fiind prea mic la acel timp. Atâta parşivenie odioasă, numai pentru că ea îmi devenise total indiferentă, iar eu eram fericit acum, însă vroia mai ales banii mei pentru existenţă şi pentru copiii atraşi de partea ei. Spintecat de atâta durere m-am urcat în primul  avion şi am plecat în România, singur, după care am făcut un tur prin Europa. Acasă am găsit pe fratele meu, alt duşman gelos pe mine că eu sunt în Austrlia, iar el suferă acolo, apoi pe mama gata să mă sfâşie urlând la mine că aş fi  venit să-mi iau dreptul la jumătate din casă!? Am fost demontat de atâta prostie. N-am avut cu cine vorbi, îţi dai seama, m-am întâlnit cu câţiva dintre foştii colegi printre care şi Iancu, care îţi dăduse adresa mea din Sidney şi care mi-a spus că ai plecat in America. Am părăsit România mai devreme decât planificasem fiindcă m-am simţit acolo mai străin decât oriunde şi m-am descoperit purtând în mine un suflet gol, altoit pe un trup de cârpă saturată cu alcol, care plutea într-un vacuum. Odată reîntors în Australia m-am apucat iar de muncă şi băutură, mai mult decât inainte; mă mir cum mai sunt capabil să lucrez cu rezultate bune şi aprecieri care nu-mi mai aduc nici o satisfacţie. Funcţionez ca un motor controlat de reflexe automate şi gândesc mereu mai rar şi mai puţin.

Mi-a spus Iancu că vroiai să emigrezi în Australia; ce bine că n-ai făcut-o! Ai fi murit de izolare şi primitivismul băştinaşilor sau de răceala englezilor care pun oamenii în tipare după culoarea pielii. Period! (vorbea când în engleză, când în română).

Ştii că în primii ani ne duceam la ocean şi aveam grijă ca băiatul meu să nu stea prea mult la soare să se bronzeze, chiar dacă este blond cu ochi albaştri, aşa de mult ne temeam de rejecţia britanicilor rasişti care domină continentul Australian.

Poate că tu ai fi găsit vreun partener care bea 20 cutii de Foster pe zi dar tot singură erai.

Stai aici, în America, unde tot mai ai ceva de văzut  şi este mult mai potrivit pentru un european, comparând cu Australia sau Noua Zeelandă, care sunt doar imense ţinuturi nepopulate care-şi aşteaptă emigranţii la muncă.

*

S-a oprit din povestit şi mi-am dat seama că adormise. M-am furişat încetişor din cameră, închizând uşa şi am plecat la culcare. Când am ieşi am luat cu mine relicvele băturii numărând douăsprezece cutii goale de bere australiană, o sticlă de vin negru chilian şi una de 750 ml de vodca rusesca Stalichnaia, consumate în câteva ore. Mi s-a făcut frică!

Pe la nouă, dimineaţa am auzit un ciocănit la uşa dormitorului meu. Era Victor.

-Te rog mult mergi şi cumpără-mi urgent o sticlă mare de lapte bătut şi nişte castrveţi acri, îmi spuse el clătinându-se şi cu ochii tulburi. Arăta înfiorător!

*

Am sărit în maşină şi am adus cele dorite, improvizat un breakfast şi i-am invitat pe amândoi să mâncăm. Cum James dormise mai mult arăta ceva mai bine fiindcă nu apucase să bea atât de mult, însă Victor era o epavă care de-abia mai putea articula câte o vorbă. Nu se putea ţine pe picioare, iar când s-a aşezat tremura din toate mădularele; a îndopat în grabă castraveţii muraţi peste care a băut laptele bătut împărţindu-l cu James, dar au mâncat foarte puţin.

Am plecat toţi trei în Manhattan să vizităm Muzeul de Arte Moderne unde Victor vroia să-i arate englezului salonul cu Brâncuşi. Am colindat toată ziua, ne-am oprit să mâncăm la un restaurant italian, unde ei au băut din nou.             Când s-a făcut seară am luat trenul din Grand Central şi ajungând la staţia mea din nord am luat maşina spre casă. Au avut norocul că am condus numai eu, că nu văd cum ar fi putut ţine volanul vreunul din ei, poate volanul să-i fi ţinut pe ei.

Înainte de a ajunge acasă m-au rugat să opresc în drum să-şi cumpere din nou băutură, însă cantităţile încărcate în maşina mea puteau face faţă unei petreceri cu mulţi oaspeţi.

L-a sunat verişoara lui Lisa, care s-a invitat a doua zi la mine să-l întâlnească. Când a venit am asistat la o lungă discuţie despre viaţa lui şi m-am îngrozit prin câte trecuse, aproape că nu-l mai condamnam pentru că bea (ci pentru „cât” bea ).

Am petrecut cu totul trei zile cu Victor şi colegul său, pe care i-am plimbat pe unde am putut mai bine, apoi i-am dus la aeroport unde a venit si Lisa să-l conducă; am simţit că şansele de a ne mai revedea erau aproape inexistente. Când ne-am luat rămas bun era aşa de absent şi-i tremurau mâinile încât m-am întrebat dacă mai ştia cu cine vorbeşte sau nu.

Eu şi verisoara lui am plecat cu ochii în lacrimi şi ca să ne liniştim am intrat la o cafea bună într-un resaturant din aeroportul Kennedy. Fără să ne spunem am avut amândoua acelaş sentiment că Victor se distruge singur şi nu mai are mult de trăit.

Nu mai vroia să trăiască!.

-Vezi tu draga mea, îmi spuse Lisa, splendoarea asta de băiat a fost aşa de nefericit toată viaţa deşi nu merita. Mătuşa mea şi sora mamii a fost o inflăcărată comunistă căreia politica i-a spălat creierul şi s-a purtat cu copiii ei mai rău ca o nazistă. Victor a fost cel sensibil, în timp ce fratele lui a fost o lichea fără suflet, slab la şcoală şi leneş. Dacă şi căsnicia i-a adus numai decepţii a căutat să-şi ucidă emoţiile în alcool până s-a distrus. Nevasta lui a fost o fată de mahala fără principii morale, care era în căutarea unui băiat naiv; l-a găsit şi apoi a urmat tot ce ştii. Te rog să-i mai scrii şi să vorbeşti cu el dacă te sună, mi-a spus că vă cunoaşteţi de o viaţă şi are nevoie să-l mai asculte cineva.

*

Eu cu Lisa ne-am propus să ne mai vedem, ne-am întâlnit de două ori în Manhattan, punând la cale un plan pentru salvarea lui Victor prin plecarea lui definitivă din Australia şi mutarea în Canada, unde ar fi putut avea imediat un job foarte bun.

După ultima noastră întâlnire eu am plecat din New York şi căutând-o mai târziu la telefonul ştiut n-am mai găsit-o. De la Victor n-am mai auzit nimic.

* * *

După vreo doi ani am primt de la  Lisa o scrisoare scurtă, care s-a plimbat ceva timp prin America până până m-a găsit:

“Victor ne-a părăsit, nu mai este. A scăpat de suferinţe”, am citit eu scăpând hârtia din mână, cu lacrimile ţâşnind din ochi.