Chef de Sfântul Ion – poezie satirică

E frig și ninge ne-ncetat, ne-am strâns la un vecin acasă,
Că-i sărbătoare,-i ziua lui și ne-a chemat pe toți la masă.
Se fierbe țuica pe cuptor, amirosind a scorțișoară,
Făcându-ne să mai uităm de gerul crâncen ce-i afară.

Iar zecile de sărmăluțe ne-așteaptă liniștite-n oale
Și-un purceluș se frige-n vatră să ne grijească pe la foale.
Cântăm manele, ne distrăm, Ionuț dă tonul la bairam,
Doar soacra lui, așa, pierdută, se uită de vreun ceas pe geam.

Văzând-o, el se-oprește-un pic, ca un Trabant ce pune frână,
Apoi se-ntoarce către noi și dă lehamite din mână:
– Veniți și m-ajutați să iau cârnații de pe coș și-o tobă
Apoi s-aducem niște lemne să nu se stingă focu-n sobă.

…

E-un viscol de sfârșit de veac ce ne pătrunde până-n oase,
Iar lupii urlă-n depărtăre ca prin siberii viforoase.
Mă uit la soacra lui Ionuț, stă tot cu ochii pe fereastră,
Și-i fac așa, un semn discret, de după florile din glastră.

Vecinu-ncepe a rânji, schimonosit ca o maimuță:
– Auzi la lupii din pădure, parc-ar cânta și ei ca Guță!
– Vecine, m-am luat de el, eu zic că treaba e cam groasă
Și dacă se apropie-lupii s-o bagi pe soacra ta în casă!