February 26, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Interviu cu pr. Cătălin Constantin Lungu

9 min read

Interviu cu pr. Cătălin Constantin Lungu

Autor: Corina Haiduc (Montreal, Canada)

 

Născut la Iași, hirotonit preot la poalele Subcarpaților Răsăriteni. După absolvirea facultății, obține o bursă de studii postuniversitare (masterat și doctorat) în Grecia. Spre a fi slujitor în Biserica Ortodoxă a Greciei, i se propune să iasă de sub jurisdicția Patriarhiei Române, pentru a intra definitiv sub jurisdicția Arhiepiscopiei Grecești. Timp de aproximativ 10 ani locuiește în Grecia, iar în 2011 emigrează în Canada. Totodată se transferă ca preot în Mitropolia Greacă din Canada ce se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. În momentul de față, părintele este slujitor responsabil la una dintre cele mai mari mănăstiri ortodoxe din Canada. Respectivul așezământ este mănăstire de maici, fiind localizat la aproximativ 60 km de Montreal, în apropierea micului oraș Lachute. Preotul Cătălin Constantin Lungu cochetează cu pana scrisului, până într-atât încât a publicat de curând o carte. Deja lansată în România în 2023, prietenii și cititorii din Canada așteaptă cu nerăbdare să o răsfoiască, iar noi să cunoaștem mai bine pe cel care se află la capătul peniței ce a declanșat „Zâmbete în amvon”.

*

Corina Haiduc: Ne-am cunoscut cu amintiri ale trecutului și prieteni comuni din Grecia și cu planuri de viitor, pe o pârtie fină a prezentului. Aflat la început de drum și de imigrație pe pământ canadian, preotul Constantin Lungu venea cu familia, curajos să înceapă o nouă viață. Cum vi s-a părut integrarea/adaptarea acum câți ani?

Pr. Constantin Lungu: Fiind la a doua emigrare, nu a fost prea dificil, mai ales că venisem din Grecia direct într-o comunitate grecească, având aceleași valori tradiționale, unde ni s-a oferit multă susținere. Mai dificil a fost cu frigul de aici, având în vedere că în Grecia locuiam într-un oraș de la malul Mării Egee. Acolo intram în apa mării la jumătatea lunii mai și ieșeam în octombrie. Iar aici intrăm în zăpadă în noiembrie și ieșim în aprilie.

Foto. pr. Cătălin Constantin Lungu

Corina Haiduc: Plecat de acasă de la o vârstă fragedă spre Grecia și mai târziu spre o altă țară, mult mai îndepărtată, ați avut așteptări, regrete sau vise neîmplinite?

Pr. Constantin Lungu: Bunul Dumnezeu m-a răsfățat cum a știut El mai bine, totdeauna am lăsat lucrurile să meargă după voia Lui. Cât despre regrete, aș putea spune că doar în ceea ce mă privește, regret mult că am pierdut un timp pe care nu-l mai pot recupera. Spre exemplu, că nu am citit mai mult la tinerețe decât citesc acum, la bătrânețe. Și că nu am început să scriu mai devreme.

Corina Haiduc: Aveți o familie frumoasă, împlinită și în așteptare de urmași, ce v-ați mai dori?

Pr. Constantin Lungu: Sănătate familiei mele și mie, încât să am capacitatea de a mai scrie. Prima carte a fost un accident în viața mea. Celelalte, care și dacă vor urma, evident că nu vor mai fi accidente.

Corina Haiduc: Cititorii dvs vă cunosc din ceea ce publicați de o bună bucată de vreme pe rețelele mass-media și vă gustă din plin glumele. Dovada este curajul de a le publica. Soția dvs cum le apreciază?

Pr. Constantin Lungu: Cititorii mei în mare parte sunt cei de pe rețelele mass-media și cei ai câtorva jurnale. Mi s-a întâmplat să fiu oprit pe stradă de persoane care mă citesc, făcându-mi-se complimente la ce scriu, sau chiar pentru foto-selfie. Cât despre soție pot spune că se amuză teribil de mult când povestesc întâmplările trecutului meu, unele abia acum i le mărturisesc, oricum știu bine că nu mai are ce să-mi facă. Pe de altă parte, ea, fiind mai conservatoare, nu prea este de acord să le fac publice și din acest motiv mă ceartă uneori. Dar un bărbat cu atâta nebunie cât a încăput în mine, merită să fie certat, oricum, eu mă amuz când ea mă ceartă. Draga de ea, mereu îmi spune să nu scriu nimic despre mine. Și apoi îmi este imposibil să nu scriu despre sinele meu. Nu am întâlnit niciun autor care să nu fi scris despre sinele său. Realmente aproape tot ce scrii este luat din tine, rareori se întâmplă să nu fie. Cred că ar fi absurd să nu scrii despre sinele tău. Scrisul și sinele fac parte din aceeași carte sau piesă și-ți este imposibil să le separi. Un lucru îmi este cert, că nu trebuie să exagerez.

Corina Haiduc: Talentul de a scrie există sau nu. La dvs se dovedește cu prisosință. A fost dintotdeauna sau a apărut mai târziu?

Pr. Constantin Lungu: Talentul de a scrie cred că a zăcut mult timp captiv în mine și, nemairezistând să stea încarcerat, s-a apostat. Doar astfel îmi explic că a fost moștenit. Bunicul din partea tatălui avea talentul de a scrie. Tatăl meu și celelalte rude mi-au spus de multe ori despre el că era un om simplu cu patru clase primare care citea și scria scrisorile dictate de consătenii neștiutori de carte. Eu nu l-am prins în viață, murise cu zece ani înainte de a mă naște. Grație părinților mei, port acelaşi prenume ca al bunicului, Constantin. Îmi amintesc bine că, pe când aveam 16 ani, bunica mi-a arătat niște foi cu povestiri scrise de el. Relata despre asasinarea unui fiu de-al lor și despre plecarea tatălui meu la cătănie. Pe alocuri avea și versuri lirice scrise cu rimă împerecheată. Era un scris caligrafic și ordonat. Mai târziu, am căutat acele foi, dar nu le-am mai găsit, fuseseră luate de sumbrul vânt al timpului palid. Un alt talent pe care-l am este cel de a fi uneori bufon sau hazliu. Pe acesta l-am moștenit de la mama. Mama a fost o femeie simplă, a făcut patru clase la cursurile de alfabetizare din timpul războiului. Ca mai toate femeile de la țară, avea școala vieții. În ciuda tuturor necazurilor, era înzestrată cu un formidabil talent de a povesti într-un stil strașnic de amuzant, mergând până la autoironie.

Corina Haiduc: Cum a  apărut ideea de a publica o carte și, de fapt, ce cuprinde „Zâmbete în amvon”? Cine a realizat ilustrația? Cum s-au derulat editarea și tipărirea? Unde au fost făcute? Sunt întrebări firești pe care și le pune un cititor și un posibil viitor scriitor.

Pr. Constantin Lungu: Prima idee de a scrie mi-a sugerat-o regretatul scriitor Răzvan Codrescu. Ne cunoscusem în timpul unei călătorii, cu ani în urmă. Apoi intrasem într-o conversație cu el pe messenger și, povestindu-i o întâmplare de-a mea, m-a încurajat să scriu. Deci pot spune că primul impuls de a scrie n-a venit de la oricine. Cartea cuprinde amintirile din experiența mea acumulată de-a lungul celor aproape trei decenii de pastorație înfăptuită în cele trei țări: România, Grecia și Canada. Anumite întâmplări hazlii, dar și triste, toate sunt povestite din adâncul inimii mele, încât le cunosc foarte bine fonetica, dar și gustul, căci ele sunt savurate prin gustul iubirii mele. Ilustrația este a părintelui Vasile Trif, cu dânsul am fost coleg de facultate, timp de trei ani. Dumnealui, după cum bine știți, este cunoscut ca fiind unul dintre artiștii români talentați de la Montreal. Biserica din imagine mi-a plăcut fiindcă este așezată pe o colină precum biserica primei mele parohii, unde mi-am făcut debutul în preoție. Apoi lumina pe care o emană acuarela, ba chiar și denumirea ei fiind: ,,În lumina unei zile de vară”. Iar mie mereu îmi vine în minte lumina copilăriei mele de pe malul Prutului și pe care nu vreau să o pierd nicicând. Cât despre editarea și tipărirea cărții s-a ocupat doamna Elena Mândru, președinta Societății Scriitorilor Fără Frontiere, care, fiind o femeie descurcăreață, s-a mișcat repede, chiar peste așteptările mele. Un alt aspect este că, de aproape trei ani de când sunt membru activ al respectivei societăți, SSFF, mi-au fost publicate numeroase narațiuni în revista „Moldova Literară”. Apoi cei de la Editura Timpul din Iași au grăbit și ei pe cât posibil scoaterea cărții de sub tipar. Între timp mi-au fost publicate și câteva expuneri în revista online „Curentul Internațional”, editată la Detroit USA, al cărei președinte este domnul Ștefan Străjeri. Nu în ultimul rând, vreau să amintesc contribuția doamnei profesoare Petronela Angheluță care a făcut cărții o prefață superbă.

Corina Haiduc: Cum a fost primită cartea în România?

Pr. Constantin Lungu: Lansarea a avut loc la Casa Cărții din Iași, unde au fost prezente peste 80 de persoane. M-am bucurat că au participat şi persoane pe care nu le cunoscusem, apoi rude, prieteni, foști colegi de școală, foști dascăli de-ai mei și o mare parte dintre colegii scriitori ai Societății Scriitorilor. Am ținut mortiș ca prima lansare să fie la Iași. Iașul este un oraș foarte frumos, mă consider norocos că a fost orașul adolescenței mele, care-mi trezește multe amintiri. Deseori, când merg în țară, mă plimb desfătându-mi privirea prin fiecare colț al orașului. Rămân avid la dorința de a vizita Grădina Botanică și străzile Copoului. O mie de ani dacă m-aș plimba pe acele străzi, tot nu m-aș plictisi. Ultima oară când am fost, într-una din zile, m-am așezat pe o bancă în fața teiului lui Eminescu din parcul Copou. Am privit puțin la tinerii care se plimbau și m-a durut enorm faptul că nu am văzut niciun băiat să-și aștepte iubita cu o floare în mână, nu mai există, ori s-a pierdut romantismul din vremea adolescenței mele. Țin foarte mult și la perioada copilăriei și a adolescenței mele și, din acest motiv, port în mine mereu acele amintiri. Dar, în același timp, sunt sută la sută deschis la schimbare, în orice moment al vieții mele. Îmi doresc să descopăr lucruri noi și să păstrez părți ale trecutului meu. Iubesc cu pasiune speranța în viitor.

Corina Haiduc: Ce așteptări aveți de la cititorul româno-canadian?

Pr. Constantin Lungu: Să-și iubească limba, neamul, țara mamă, dar și țara adoptivă. După toate acestea, un aspect foarte important este să-și învețe copiii să vorbească limba strămoșilor lor, cum frumos spunem noi, moldovenii, limba buneilor.

Corina Haiduc: Este deja prevăzută lansarea de carte aici?

Pr. Constantin Lungu: Da, însă nu am fixat o dată. Lucrăm la pregătirea evenimentului.

Corina Haiduc: Sunt convinsă că aveți deja un alt manuscris în lucru. Proiecte?

Pr. Constantin Lungu: Deocamdată, mă ocup mai intens de o carte ce se află pe masa mea de lucru, cu titlul ,,Adam cu mere dulci”. Sunt amintirile unui copil care și-a trăit copilăria în curtea satului românesc. Dorința autorului este ca acea copilărie să fie și a cititorului. O carte, când este citită, trebuie să se dizolve în inima cititorului. Apoi mai am în proiect și un roman intitulat ,,Amprenta unei iubiri imposibile”. Însă de el mă voi apuca mai târziu.

Corina Haiduc: Ne aflăm la început de an nou 2024 și din inimă vă urez La mulți ani dvs și familiei! Să aveți parte de vise împlinite, sănătate și să vă păstrați mereu simțul umorului. Este o calitate de neprețuit.

(Corina Diana Haiduc, 14 ianuarie 2024)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.