Războiul din Ucraina – Perspective sumbre

Războiul din Ucraina – Perspective sumbre

Autor: Nicholas Dima (Arizona, SUA)

Prolog şi mărturisire

Prima parte a acestui eseu reprezintă traducerea şi adaptarea unui scurt articol pe care l-am scris în limba engleză pentru publicare în America. După mai multe încercări, am renunţat. Nici o revistă de circulaţie nu îndrăzneşte să mai publice articole care nu corespund liniei oficiale trasată de undeva din culise. Şi linia e clară: Tot ceace ajuta Ucraina în războiul ei actual cu Rusia e bun şi umanitar şi orice atitudine care sprijină chiar şi vag Rusia… e criminală! Acest lucru îmi reaminteşte de ce scria Orwell în „Ferma Animalelor”: „patru picioare – bun; două picioare – rău!”. Când însă porcii s-au instalat la conducerea fermei, şi-au luat doctorate şi s-au îmbrăcat la costum cu vesta şi cravată, au inversat lozincă. Oile au trebuit să-şi schimbe şi ele atitudinea şi să scandeze în cor: „două picioare – bun; patru picioare – rău!”. Sloganul rămâne până la următoarea schimbare. Porcii decid şi oile execută..!

***

În ultimii 50 de ani, am publicat sute de articole, eseuri şi analize în limba engleză şi majoritatea lor au apărut în America. În cele mai multe din ele am criticat comunismul şi am înfierat Moscova. Scriam din suflet şi eram încurajat, felicitat, şi uneori remunerat. O parte din ultimele mele articole au fost culese într-un volum academic publicat recent la Washington şi Londra. În ultima vreme se întâmplă însă ceva straniu; e foarte greu să fii publicat dacă nu respecţi strict linia celor care controlează mass-media…

Şi îmi amintesc cum în urmă cu exact 48 de ani – ştiu acest lucru pentru că tocmai mă mutasem la Washington – am fost abordat de ‘cineva’ de la o agenţie federală Americană care ‘a vrut să stea de vorbă cu mine’ şi să-mi ceară anumite servicii. Am răspuns în mod civilizat şi chiar i-am făcut o favoare importanta pe care o solicitase. Persoana avea evident relaţii şi mi-a indicat şi unele reviste la care puteam publica. Când mi-a spus însă că, dacă am nevoie, mă poate ajuta financiar, am zâmbit. O aluzie similară îmi făcuse şi securitatea în ţară. Atunci la Washingon am răspuns că atâta vreme cât luptăm împreună împotriva comunismului nu am nevoie de plată. Am adăugat totuşi în glumă că altfel, aş cere un milion de dolari. Persoana în cauză mi-a răspuns zâmbind şi afirmând că având în vedere inflaţia nici un milion de dolari nu mai e o sumă mare…

Au trecut anii şi acum „altcineva” mă tot întreabă: De ce un om cu experienţa şi cunoştinţele mele nu scrie articole în apărarea Ucrainei, o ţară chipurile paşnică şi democrată atacată în mod criminal de Rusia? Nu i-am răspuns, dar între timp s-au schimbat parametri internaţionali; se pare chiar că s-au răsturnat polii pământului. Şi mi-am amintit de un proverb american care mi-a rămas întipărit în minte, anume: „Chiar şi un ceas defect îţi arată ora exactă de două ori pe zi…!” Poate o dată în istoria ei are şi Rusia puţină dreptate! În ce priveşte milionul imaginar, cred că de data aceasta aş sugera zece milioane. Şi totuşi, nu mi-aş vinde conştiinţa. Nu pot să scriu despre ce se întâmplă în Ucraina altfel decât simt.

Ucraina şi Rusia

A trecut peste un an de la declanşarea războiului. Am ajuns în mijlocul primăverii, dar mult aşteptata ofensiva militară anunţată de Ucraina întârzie (textul prezent a fost scris în 21 mai 2023, n.red.). Continuă însă ofensiva diplomatică a preşedintelui Zelensky: vizite în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia… întâlnire cu Papa la Roma, şi finalmente întâlnire cu liderii G7 în Japonia. Ucraina cere armament modern, muniţii, ajutor economic şi sprijin moral. Personal, îl admir pe Zelensky pentru zel şi pentru hotărârea de a lupta, dar mă întreb dacă îşi dă seama că îşi distruge ţară?

Declarativ, alianţa NATO sprijină Ucraina fără rezervă, dar viaţa zilnică a Occidentului s-a înăsprit evident de când a fost declanşat conflictul. Este foarte posibil ca discrepanţa dintre atitudinea liderilor politici şi a maselor populare să ducă la un mare impas; poate chiar la o criză de proporţii. Între timp, ucrainienii suferă imens şi mă întreb cât vor mai tolera un război fratricid care, cu cât se prelungeşte mai mult cu atât se îndepărtează şi mai mult de o posibilă soluţie?

Actuala confruntare e distrugătoare pentru Ucraina şi periculoasă pentru întreaga lume. Războiul are loc în Ucraina, dar adevărata confruntare este între noul globalism occidental, de fapt un socialism vechi în haine noi, şi vechea Rusie, unde au reînviat naţionalismul şi tradiţiile ortodoxe. Altfel, războiul se poartă prin mercenari şi prin delegaţie şi adevăratele obiective şi interese sunt camuflate cu mare grije. Interesele Rusiei sunt bine cunoscute. Moscova vrea să-şi menţină poziţia de putere regională. Interesele Americii nu sunt însă tocmai clare. Pentru consum public, Washingtonul susţine că promovează democratizarea politică şi cooperarea economică internaţională. Rezultatele acestei politici sunt însă contrare aşteptărilor. De ce continua Washingtonul să acorde sume exorbitante Ucrainei în situaţia în care Congresul nu poate nici măcar să echilibreze bugetul federal?

Adevărul este că Rusia nu va ceda nici odată de bună voie Ucraina. În urmă cu 50 de ani, cunoscutul scriitor rus şi laureat la premiul Nobel, Alexander Solzhenitsyn, declara că Rusia ar trebui să păstreze Belorusia şi Ucraina şi să renunţe la restul imperiului. Deci, nici măcar un scriitor liberal ca Solzhenitsyn nu ar accepta pierderea Ucrainei. Apoi, Mihail Gorbachev, ultimul conducător Sovietic şi cel care a negociat încheierea războiului rece, susţine că i s-a promis că NATO nu va fi extins către est. Şi totuşi, alianţa a fost extinsă şi Moscova şi-a văzut interesele vitale ameninţate. În momentul în care însă Ucraina şi-a exprimat oficial dorinţa de aderare, Moscova a reacţionat violent. Privind retrospectiv este greu de precizat dacă intenţia Ucrainei de aderare la NATO a constituit mobilul agresiunii Rusiei or a fost folosit doar ca pretext. Cert este că urmările agresiunii sunt de acuma riscante pentru toată lumea. Ce vor beligeranţii?

Ucraina se vrea independentă şi doreşte să-şi recupereze teritoriile ocupate de Rusia. În acest sens se agaţă cu disperare de America şi de Occident. Kievul ignoră însă faptul că Ucraina de azi este în bună parte creată de fosta Uniune Sovietică şi că graniţele ei au fost stabilite în mod abuziv, arbitrar şi artificial. Şi mai există o problemă. De ce a fost declanşat acest război la trei decenii după dezmembrarea Uniunii Sovietice? Probabil pentru că globaliştii au ajuns la convingerea că în condiţiile actuale Rusia e slabă şi nu poate riposta şi Ucraina condusă de Zelensky e dispusă să confrunte Moscova. Or poate pentru că aceiaşi păpuşari globalişti care dirijează America se tem de o viitoare confruntare cu China şi în această perspectivă trebuie ca mai întâi să câştige războiul din Ucraina!

Occidentul: Evoluţie de la ateism la anti-creștinism

Mai există totuşi o interpretare cumva apocaliptică a evenimentelor din Ucraina. O asemenea interpretare a fost susţinută în ultimii ani de Alexandr Dughin, filozof ortodox rus şi susţinător al politicii lui Putin. Pentru Dughin, Occidentul şi America au intrat în faza de decădere morală şi de abandonare a misiunii creştine a umanităţii. În opinia sa, întoarcerea la credinţă, şi în special la ortodoxie, ar fi singura speranţă a omenirii.

În ce mă priveşte, ca român ortodox aflat în refugiu de peste 50 de ani, mă îndoiesc de creştinătatea ortodoxismului rusesc, dar în privinţa moralităţii vestului Dughin are dreptate. Occidentul a intrat într-adevăr în faza de decadenţă socială şi morală. De fapt, în ultima vreme America a trecut de la ateism la atitudini anticreştine pe faţă şi la manifestări de-a dreptul satanice. Nouă tendinţa nu mai trebuie demonstrată, este de acuma vizibilă: crime de tot felul şi asasinate fără nici o noimă; dezbateri publice despre genul copiilor şi modificările de sex; egalitate de drepturi reale, inventate sau imaginare şi alte elucubraţii impuse de mass-media; polarizare socială ţipătoare;… confuzii create în mod premeditat astfel încât nimeni să nu mai aibă timp să se gândească la adevăratul sens al vieţii. Diavolul şi-a văzut visul împlinit. Omul a uitat de Dumnezeu. Eu sunt convins însă că Dumnezeu nu a uitat de om!

Referitor la evenimentele din Ucraina, un grup restrâns de observatori precum Dughin, speră în renaşterea vechiului Ortodoxism rus care, în opinia lor, ar avea menirea să salveze creştinătatea. Mare ar fi minunea lui Dumnezeu!

Ce spun basarabenii…

M-am consultat în acest sens cu fratele Vasile din Chişinău, intelectual şi patriot român de mare valoare. Epistola lui scrisă pe un ton frăţesc mi-a făcut un duş rece şi m-a readus la realitate. O redau în continuare.

„Dragă Nick,

Spre deosebire de tine, eu am trăit în URSS, am cunoscut Rusia prin ceea ce a făcut basarabenilor. Apoi, mi-am făcut studiile la Moscova şi o stagiere tot acolo, în total aproape patru ani în inima Imperiului Rus! De două ori am fost interogat de KGB – odată când eram student în 1968 după invadarea Cehoslovaciei, altădată la începutul Perestroikăi în 1985…

Rude apropriate au fost trimise în Siberia; unul din ei a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică la Magadan; alţii au fost prizonieri de război în lagărele ruseşti; alţi câţiva – refugiaţi în România, în 1944.

Cunosc şi citesc curent presa rusească online; urmăresc evenimentele din Rusia şi din fostele ei colonii. Toate astea mă îndreptăţesc să cred că-i cunosc bine pe ruşi. Şi ceea ce pot spune eu răspicat despre ei este că ruşii, mai ales ruşii de azi, nu sunt de fel creştini, creştini ortodocşi! Ei n-au fost cu adevărat creştini nici atunci când au nimicit popoarele din coloniile lor pe vremea țarului; nici atunci când i-au lăsat pe bolşevici să instituie regimul comunist; nici după 1989-90!

Biserica, religia la ruşi este o armată de propagandă a regimului. Îndată ce au pierdut controlul asupra unei bune părţi din teritoriile luate cu japca, cu forţa de la alţii, când ideologia comunistă a pierdut terenul, au trecut înregimentaţi, la nivel oficial, la ortodoxie, dar cu pistoale şi arme nucleare în mâini, în loc de cruci.

Nu ştiu dacă îţi dai seama cum arată Rusia în provincii, adică nu la Moscova, St. Petersburg şi alte oraşe mari. Îţi spun eu care le-am văzut – localităţi devastate ca după un mare război; populaţie 80% alcoolizată; lipsa totală de civilizaţie, de cultură; de demnitate umană. Administraţia peste tot coruptă, abjectă, comportându-se că hanii tătari din Evul Mediu cu necredincioşii (creştinii) din teritoriile ocupate…

De unde la această adunătură neomogenă (din punct de vedere social, etnic, cultural, religios, geografic etc), cu un trecut diabolic moştenit de la URSS să găseşti credinţa în divinitate? Mai degrabă ei sunt fiii satanei – nu s-au pocăit încă pentru toate crimele şi păcatele ce le-au făcut; îi umilesc şi nimicesc pe cei care nu gândesc ca ei; cuceresc în mod barbar teritoriile vecinilor; incită la ură şi dezbinare în toată lumea!!! Cum poţi să-i consideri oameni ai lui Dumnezeu când aceştia aproape că nu sunt treji anul întreg; când n-au trecut şi n-au cunoscut o educaţie creştină; care n-au manifestat şi nu manifestă empatie faţă de toţi cei din jur; care-i considera duşmani pe toţi cei care gândesc altfel decât ei!

Desigur, te înţeleg, şi globaliştii şi cei care li se aseamănă o fi fiind de partea Satanei sau aproape ca acesta. Dar ruşii, Rusia cu siguranţă fac lucrul Satanei! Nu are rost să polemizăm pe această temă. Diferenţa de societăţi în care ne-am dezvoltat şi ne-am împlinit fiecare ne fac să avem şi viziuni diferite pe teme atât de fierbinţi. Dragostea de neam, de tot ce-i românesc ne uneşte însă! Şi asta, zic eu, nu e puţin!

Spun astea unuia din puţinii, foarte, foarte puţinii români originari din Regat care au demonstrat pe parcursul deceniilor o dragoste deosebită şi o preocupare continuă față de soarta necăjiţilor basarabeni! Alţii, mulţi alţii, aşezaţi în fotolii mai moi şi mai bine plătite, acasă, care puteau face şi ei ceva pentru basarabeni, nu totdeauna a făcut-o sau poate chiar nici n-au vrut ori s-au temut s-o facă…

Domnul să te aibă în grija Lui, frate Nicolae!

Vasile (18 mai 2023)”

Mesianismul rusesc

Scrisoarea lui Vasile m-a dus cu gândul la un poem învăţat în închisoare cu decenii în urmă. Poetul suferinţei se referea la celebrul cavaler rătăcitor din Don Quijote care îşi caută mireasa visată şi care într-un moment de sinceritate faţă de sine spune: „Eu ştiu că Dulcineea nu există, dar totuşi cred c-ar fi putut să fie…?”. Cred că aşa simt şi eu. Mă agăţ de o licărire de speranţă. Poate că ruşii nu merită încrederea creştinilor, dar poate că Dumnezeu a ales să lucreze prin ei. Poate că divinitatea foloseşte Rusia să biciuiască occidentul să se întoarcă la credinţă…

Şi îmi amintesc că în 1968 când mă aflam în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen de lângă Viena am fost invitat la o întrunire a unui cerc creştin local. Atunci am auzit pentru prima oară ideea că în viitor, probabil în timpurile din urmă, Rusia va reveni la credinţă. La vremea respectivă aşa ceva era de neimaginat, dar într-un anume fel s-a întâmplat…

Totuşi, ce caută Rusia în aceste zile în Ucraina? Eu cred că îşi caută sufletul! Îşi caută identitatea într-un vechi imperiu care nu mai există. Îşi caută istoria şi se loveşte de propriul ei trecut. Se loveşte de revoluţia comunistă din 1917 care trebuia să îndrepte Rusia ţaristă, dar care a făcut-o şi mai hidoasă; Se loveşte de şansa pierdută din anii 1990. Şi acum se loveşte de criza din Ucraina. Are Rusia de azi vreun scop misionar; un sens mesianic creştin?

Unul din marii scriitori şi filozofi clasici ruşi care a abordat sensul mesianic al Rusiei a scris într-una din cărţile sale că ultimul conflict din lume (un conflict apocaliptic!?) va fi între mesianismul creştin-ortodox rus şi mesianismul materialist iudeu. E un subiect extrem de spinos în care am vrut să rămân neutru. De fapt, în trecut am luat apărarea evreilor şi a dreptului lor de a părăsi Uniunea Sovietică. În prezent sunt copleşit însă de înverşunarea cu care evreii îl urăsc pe Putin. Se pare că se tem atavic de ţara lui Gog sau Magog. Zilele acestea am aflat că a fost condamnat la Moscova Mihail Krieger, evreu ucrainian care în ultimul cuvânt care i s-a acordat în instanţă şi-a îndemnat compatrioţii la luptă cu îndârjire împotriva Rusiei şi a spus că Putin merită spânzurat. De ce atâta ură între evrei şi ruşi?

***

Evreii au avut contribuţii excepţionale la evoluţia lumii în general şi a societăţii ruseşti în special. Însăşi religia noastră vine din Israel şi Iisus, la care noi creştinii ne închinăm, a fost evreu. Evreii au comis însă şi abuzuri foarte grave. Revoluţia bolşevică a fost gândită şi în mare parte făcută de evrei. De altfel, comunismul a fost în principiu opera unui grup restrâns de evrei. Globo-socialismul de azi e dirijat tot de o mână de evrei. Tragedia constă însă în faptul că marea majoritate a evreilor sunt oameni obişnuiţi care vor să trăiască în pace şi să prospere. Ei cred în acelaşi Dumnezeu ca şi creştinii, dar mulţi evrei sunt neliniştiţi de gândul că Iisus a fost într-adevăr Mesia şi nu l-au recunoscut. Neliniştea lor se răsfrânge acum la nivel global: conflicte în Orientul Mijlociu, demonstraţii de masă în Israel, frământări sociale în America, război în Ucraina. Se pare că am ajuns în ceasul al 12-lea. Omenirea are de ales între promisiunile de bună-stare materială ale unui globalism fără nici un Dumnezeu şi revenirea la spiritualitate creştină. Are oare Rusia vreun rol în aceste frământări?

Referitor la rolul evreilor, în special în conjunctura internaţională actuală, nu pot decât să repet ceea ce afirma pastoral Richard Wurnbrand despre soarta confraţilor săi: „Evreii au primit o sarcină grea de la divinitate; aceia de a-i biciui pe creştini să-l accepte pe Iisus”. În opinia pastorului, în cele din urmă, înainte de a doua venire, evreii îl vor accepta şi ei pe Iisus. Nu ştiu dacă au sosit vremurile din urmă, dar războiul din Ucraina e prevestitor de rău augur. Acum, înainte de a fi prea târziu, noi creştinii avem datoria să le întindem o mână evreilor să-l accepte pe Iisus şi să-l aşteptăm împreună…

(Prof. dr. Nicholas Dima, Tucson, Arizona, SUA, 21 mai 2023)

Foto. Nicholas Dima