March 1, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Recuperarea interbelicului: Horia Groza, „Colocvii” – Note de lectură

9 min read

Recuperarea interbelicului: Horia Groza, „Colocvii” – Note de lectură

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

A apărut recent la Editura Logos din București cartea „Colocvii” de Horea Groza, cu un cuvânt introductiv de prof. univ. dr. Ion Dur, ediția fiind îngrijită de Horia Ion Groza. Volumul se înscrie în demersul de recuperare a interbelicului românesc, Notele de lectură care urmează, având scopul de a reliefa câteva considerații care să incite un real interes pentru lectură și reflecție.

 

Despre autor

 

Fișa biografică inclusă la începutul cărții ne relevă o personalitate complexă, un intelectual cu pregătire academică, poet și admirabil publicist. Horia Groza (1910-1954) a urmat Academia de Înalte Studii Agronomice din București, unde a reușit să intre primul din cei 280 de candidați, între 1929-1934. A funcționat apoi ca inginer, cercetător, asistent și conferențiar în mediul academic agricol. Între 1941-1942, a fost mobilizat în armată. Între 1950-1954, a fost inginer șef și apoi director de stațiune experimentală agricolă și s-a stins din viață la 5 august 1954, arestat și torturat de autoritățile comuniste.

A debutat în publicistica bucureșteană în 1930 cu eseul Indianism, în ziarul Curentul. Între anii 1930-1938, s-a remarcat ca o prezență de primă mărime în lumea literară românească, fiind autor a peste 500 de cronici literare, recenzii, judecăți estetice, poezii, proze scurte și eseuri, publicate într-un număr apreciabil de mare de gazete și reviste ale vremii: România literară, Viața literară, Munca literară, Azi, Adevărul literar și artistic, Contimporanul, Revista Fundațiilor Regale, Facla, Vremea, Discobolul, Ulise, Rampa, Curentul, Zodiac, Calendarul.

Fără îndoială, restituirea creației literare a lui Horia Groza este o probă edificatoare de „recuperare a interbelicului”. Poet, autodidact înverșunat în arta literară, estetică și filosofie, este lesne de observat că el a scris asiduu în perioada dintre cele două războaie mondiale, aparținând tinerei generații a anilor ’30 din care făceau parte Mircea Eliade, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Horia Stamatu, Emil Cioran ș.a., un răstimp în care prin infiltrarea morbului politicii în structurile noii generații, unii intelectuali au fost atrași de mirajul extremei drepte și a celei stângi democrate, aderând la acestea. Este bine știut că în acea epocă în România se petrecea o extindere considerabilă a elitei intelectuale, consecință a progresivei democratizări. Se impune remarcat, urmărindu-i itinerarul carierei, că Horia Groza a ales o poziționare neutră, distantă față de politica de partid.

Ca reacție la provocarea tematică a Occidentului, în perioada interbelică comentariul divers asupra culturii era la ordinea zilei, făcându-se auziți aproape toți din noua generație: Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, D. D. Roșca ș.a. În acest cadru, aprecierea lui Mircea Eliade este cu asupra de măsură semnificativă: „E de admirat cum acest tânăr critic nu se amestecă în toate aventurile cotidianului, pentru a-și vedea de treabă, într-un câmp în care critica tinerilor a ajuns la o degradare generală. Severitatea cu care dl. Groza își impune problemele înalte, pregătirea domniei sale filosofice și gustul superior, dur, prin care cerne valorile – ne face să sperăm în domnia sa ca în singurul critic tânăr al acestei generații care va reabilita acțiunea valorilor spirituale. Și încă o remarcă: dl. Horia Groza nu se oprește la obiectul efemer al criticii, ci încearcă să-i dea necesități metafizice, superioare. Astfel de critică nu s-a practicat la noi. Ea e necesară prin gen și prin stimulentul la valorile maxime atât de rare în cultura noastră” (1938).

Se mai impune menționat că Horia Groza nu se sfiește în a sesiza insuficiențele literare ale generației vârstnice (ca Eugen Ionescu și alții) și, deși pornit ca alți gânditori la demolarea vechilor tipare în care agonizau urmașii vârfurilor tradiționale scriitoricești Sadoveanu, Arghezi sau Cezar Petrescu, nu era pentru negarea vehementă, considerând că incandescența negației trebuie să fie fertilă, să ducă la noi creații de valoare din partea, de data aceasta, a generației  tinere.

Horia Groza a fost în permanență frământat de o continuă căutare țintind invariabil aflarea adevărului. Este de observat că el își începe explorarea sferelor înalte ale religiilor marilor civilizații pe linia tradiționalismului în care erau interesați și alți literați și filosofi de generație, precum Dan Botta, Dan Petrașincu, Mircea Eliade și Anton Dumitriu. Incontestabil ar fi meritat o mare atenție unde ar fi ajuns Horia Groza cu cercetările sale pentru o critică literară și o estetică de nuanță metafizică. Anii războiului și regimul comunist au întrerupt însă în mod nefast această evoluție spirituală, ca și pe cea a preocupărilor literare, pentru că Horia Groza, în ciuda simpatiilor sale de stânga din tinerețe, a refuzat să scrie literatură proletcultistă. Moartea sa tragică la doar 44 de ani și dictatura comunistă au pus capăt tuturor proiectelor sale literare.

În ce privește poezia, versurile lui Horia Groza (numai în aparență defăimătoare, căci el era un însetat de spiritualitate) sunt indiscutabil parte din elanul novator și efervescența creatoare a tinerei generații. A avut o comunicare vrednică de admirat cu numeroși poeți contemporani lui: Eugen Jebeleanu, Vasile Voiculescu, Ștefan Roll, Dan Botta, Eugen Ionescu, Camil Baltazar, Ion Sofia Manolescu ș.a. Este de reținut că Geo Bogza, constată că monumentala „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu cuprinde ca prim citat „Scrisoarea” lui Neacșu din Câmpulung din 1521, iar ca ultim citat un eșantion de versuri din poemul „Deschidere al lui Horia Groza.

Fără putere de tăgadă, Horia Groza a fost o figură remarcabilă a generației interbelice. Din păcate, cu toate că a s-a manifestat uimitor de activ în publicistica vremii, nu a reușit să publice nicio carte de literatură în cursul scurtei sale vieți.

 

Despre carte

 

Structura cărții include trei mari secțiuni, COLOCVII (1925), ESEURI DE CRITICĂ LITERARĂ ȘI DE CULTURĂ (1930-1937) și POEME (1930-1931), însumând 324 de pagini. Volumul beneficiază de o prefață, intitulată Cuvânt introductiv, semnată de prof. univ. dr. Ion Dur, o mostră de analiză profundă a „principalelor ide-forță și concepte-stăpân care structurează discursul publicistic al autorului”. Postfața, alcătuită de Horia Ion Groza, fiul autorului, cel care s-a îngrijit de această ediție, completează în mod oportun evocarea activității eseistice și literare a lui Horia Groza.

Istoria „Colocviilor” este indiscutabil una interesantă. Colecția de eseuri reunite sub acest titlu reprezintă rodul unei preocupări de-a lungul vreo opt ani (1930-1937) cu un punct de vârf în anul 1935. Eseurile au fost scrise înainte și după întocmirea „Colocviilor” și publicate în intervalul menționat în periodicele Curentul, Facla, Ulise, Discobolul, Munca literară, România literară, Rampa, Azi și Viața literară.

Demn de precizat este faptul că în scopul de a promova o viziune nouă în critica, și implicit, în creația literară, spirit neliniștit și doritor să înlăture banalitatea și mediocritatea, tânărul autor stă de vorbă în 1931, pentru revista Rampa, câte un sfert de oră cu consacrate personalități: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic ș.a. Urmărindu-le opiniile, Horia Groza îi provoacă totodată la replici pe tema unei anchete privind criza cărții și criza spirituală. Consemnările din carte sunt deseori savuroase, prezentând o reală valoare documentară.

Potrivit unui interviu acordat de Liviu Rebreanu lui Horia Groza în 1931, evocat în prezenta carte („Un sfert de oră cu scriitorii”), acest mare romancier a fost printre primii care au propus organizarea unui concurs pentru editarea tinerelor condeie. Profesorul Dimitrie Gusti, ministru al Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932-1933, a preluat inițiativa și, în urma alăturării mai multor intelectuali, Fundația Regele Carol al II-lea și-a asumat răspunderea ca, începând cu anul 1934, să tipărească operele scriitorilor tineri premiate de un comitet special compus din valoroși oameni de cultură. Au fost premiați o serie de scriitori needitați, operele fiind tipărite de către Fundația pentru literatură și artă: Eugen Jebeleanu (1934), Horia Stamatu (1934), Constantin Noica (1934), Emil Cioran (1934), Simion Stolnicu (1935), Virgil Carianopol (1936). Au mai fost în competiție și alte lucrări. Printre cele respinse s-a numărat și celebra carte a lui Eugen Ionescu „Nu”, care exprima elanul înnoitor al generației, fiind de presupus că tonul prea negativist și demolator al autorului nu a fost agreat.

Horia Groza a concurat pentru anul 1936 cu volumul Colocvii, an în care se estimează că s-au depus 153 de manuscrise, dintre care au fost acceptate ca fiind adecvate profilului preferat de comitet 139 de manuscrise, 15 dintre din ele însemnând studii și eseuri, iar restul, poezii. Lucrarea, privind principii de critică literară și estetică, nu s-a încadrat în tipul de lucrări dorite de comitet. Urmare a acestei împrejurări, Horia Groza s-a resemnat și a publicat fragmente din Colocvii în presa literară.

Un aspect lămuritor privind personalitatea autorului merită subliniat: în anul 1935, an culminant al elaborării Colocviilor, Horia Groza, care absolvise în 1934 Academia de Înalte Studii Agronomice, obținând titlul de inginer agronom, era redactor principal al „Marii Enciclopedii Agricole”, volumele I-III (1935-1938) și redactor al revistei „Pagini agrare și sociale” (1935-1938). Era începutul perioadei care i-a adus diferite funcții în agronomie înainte de a intra în cercetare în economie agrară la Institutul de Cercetări Agronomice al României și în învățământul universitar la facultățile de Agronomie și Horticultură. Cele 108 zile cât a durat alcătuirea Colocviilor au fost probabil un interval de timp mai lejer, petrecut parțial la Bacău, la casa părintească, continuând să scrie în acest timp articole pentru gazetele și revistele literare din București.

Prefața Colocviilor este cu prisosință clarificatoare și se cuvine redată: „Rândurile care urmează au calitatea sincerității de a afirma că știm [prea] puține lucruri și [totodată] au deficiența de a isca prea multe contradicții. Aceasta va duce însă la semnalarea nevoii unei noi ordini, a altor clasificări, a altor puncte de vedere. Căci ceea ce este propriu contradicției este prospețimea ei fertilizatoare. De aici cunoașterea se poate îmbogăți, deși există riscul de a se pierde din grație… Cititorului i se oferă aici pagini care aduc o varietate de probleme spre discuție, fără altă legătură între ele decât felul trudei de a căuta calea spre adevăr printre faptele spiritului. Aceste pagini vor încerca a demonstra, la urma urmelor, cum tot ce este afirmație poate deveni și adevăr”.

Și într-adevăr, cartea abundă de o largă varietate de probleme aduse spre discuție. În primul capitol, impresionează numeroase teme profund enunțate în subdiviziuni, ca: Metafizica și arta, Literatul mistic și tipurile colectivului, Critica poemului, Colocvii, Erorile unei idei fundamentale. Capitolul următor este alocat unor numeroase eseuri de critică literară și de cultură, de mare rafinament: Indianism, Contribuții la o istorie a fericirii, Lucian Blaga și Eonul dogmatic, Savonarola, Un sfert de oră cu scriitorii, Criza cărții și criza spirituală, Autentic și spiritual, „Jurnal intim”, Negație și barbarie, Poezia lui Camil Petrescu, Comparație și eroare, Excesul de probleme, A fi modern, Un nou gen literar: eseul. Capitolul destinat versurilor conține poemele Don Juan, Don Juan spre Franciscani, Rugă, Canaanul, precum și poemul „Chemare” semnat de Horia Ion Groza. O secțiune aparte, plasată înaintea Postfeței, intitulată „Gânduri memorabile din scrierile lui Horia Groza”, întregește în mod agreabil o carte densă, intensă, pătrunzătoare și de o autentică semnificație literară, critică și filosofică.

În fine, criticul literar Constantin Crișan, care împreună cu Horia Ion Groza, s-a ocupat cu tenacitate de întocmirea unei selecții reprezentative din toate scrierile literare ale lui Horia Groza, conchide cu următoarele fascinante cuvinte, citatul următor fiind plasat la finalul opului: „Putem spune că, în ciuda tragediei care i-a încheiat viața pe acest pământ, Horia Groza a fost un fericit. O fericire care venea – ca și la străbunii eleați – doar pe aripile gândirii, căci pentru scriitorul român (atât de nedrept anonimizat în timpul vieții, îndeosebi după 23 august 1944), ca și Parmenide, totuna este a fi cu a gândi. Fericirea nu se poate cuceri decât din extreme. Compromisurile rod (…). Câtă dreptate, atâta suferință. Poetul, gânditorul, agronomul encicloped a suferit, dar, spre liniștea conștiinței lui, ce nu i-ar fi permis nicicum asemenea mezalianță, nu a cunoscut compromisul… Dovadă – chiar moartea ce a pus capăt scurtei, nedrept de scurtei treceri prin această lume a unui artist-cugetător ce completează în acest ceas târziu cercul generației de aur a culturii românești dintre cele două războaie”.

Foto. Dorin Nădrău 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.