Ideologie vs pragmatism în bătălia pentru influenţă globală (I)

Ideologie vs pragmatism în bătălia pentru influenţă globală (I)

Autor: Alexandru Lăzescu

E puţin probabil ca abordările în cheie ideologică radical stângistă a relaţiilor internaţionale promovate de către administraţia Biden să-i ofere avantaje în competiţia geopolitică cu China şi Rusia; dimpotrivă.

Un prieten mi-a adus aminte de o glumă în care un băieţel îl întreabă îngrijorat pe tatăl său, în timp ce priveau amândoi la casa lor care luase foc, ce se va întâmpla cu păsărelele care îşi aveau cuibul acolo. Acelaşi sentiment de inadecvare, de fugă de realitate, îl ai atunci când afli că, în propunerea de buget pentru Departamentul de Stat, administraţia Biden solicită peste 86 de milioane de dolari pentru programe legate de „diversitate, echitate, incluziune şi accesibilitate”, cunoscute sub acronimul DEI (mai nou DEIA), ca parte a efortului Casei Albe de a remodela întreaga birocraţie federală în conformitate cu aceste principii, o emanaţie a stângii radicale. DEI înseamnă, în principiu, renunţarea la criteriile bazate pe competenţă şi egalitate de şanse sub stindardul luptei împotriva opresiunii albilor şi a criteriilor care să favorizeze în mod explicit, la numirile pe diferite poziţii sau la acordarea de subvenţii, persoanele de culoare, de altă etnie sau cele care îşi asumă una dintre zecile de identităţi sexuale inventate în ultima vreme.

În acest sens, priorităţile de lungă durată ale politicii externe ale Statelor Unite, cum ar fi promovarea drepturilor omului în accepţiune tradiţională, au fost complet remodelate în acord cu principiile DEI. Departamentul de Stat a creat un Birou pentru Diversitate şi Incluziune, a numit un ofiţer şef pentru diversitate şi incluziune şi un reprezentant special pentru echitate rasială şi justiţie şi a lansat un „plan de acţiune pentru echitate”. În timp ce ofiţerilor din serviciile externe li se cere să „promoveze” principiile DEI pentru a fi eligibili pentru promovare.

În documentul justificativ pentru finanţarea programelor de schimburi internaţionale, în total $222 milioane, se spune că acestea trebuie să „prezinte alternative pozitive la naraţiunile şi influenţa chineză şi rusă prin promovarea valorilor de diversitate, echitate, incluziune şi accesibilitate, precum şi a democraţiei, drepturilor omului, participării civice şi transparenţei, cu accent pe aspecte legate de tineri, tineri profesionişti, femei şi populaţii subreprezentate în mod tradiţional în programele de schimb internaţional”.

În timp ce administraţia Biden pare extrem de preocupată de astfel de iniţiative culturale grandioase, care aduc aminte, destul de bine, de retorica propagandei sovietice din perioada Războiului Rece, sub controlul unor comisari ideologici, mai pragmatice şi mai eficiente, China şi Rusia câştigă în mod semnificativ influenţă în Orientul Mijlociu, în Africa sau America Latină. Mai mult, ca un bumerang, naraţiunile mediatice din America sunt utilizate chiar împotriva sa prin exploatarea, de pildă, a unor teme intens vehiculate precum „rasismul instituţional” care ar exista acolo sau discreditarea Constituţiei şi celorlalte repere fundamentale care stau la baza formării Statelor Unite.

Acordul dintre Arabia Saudită şi Iran marchează intrarea într-o nouă realitate geopolitică în Orientul Mijlociu, scrie Wall Street Journal. Restabilirea relaţiilor diplomatice între Teheran şi Riad, anunţată la Beijing, după ani de aprigă duşmănie între cele două capitale, este o lovitură de imagine majoră pentru China. Într-o regiune în care în mod tradiţional America juca un rol dominant, dar acum pierde mult din influenţă în favoarea Beijingului şi a Moscovei.

În fapt au loc în regiune mutaţii mai ample care implică Turcia, Israelul, regimul Bashar al-Assad din Siria, faţă de care animozitatea principalelor guverne sunnite din regiune a scăzut în intensitate. Care în mare parte au loc fără implicarea Statelor Unite, o ruptură bruscă faţă de ultimele decenii, subliniază cotidianul american. „Afectat de războaiele din Irak şi Afganistan, Washingtonul se retrage din rolul său dominant în regiune, creând îndoieli în rândul aliaţilor de lungă durată cu privire la garanţiile sale de securitate pe care le mai poate oferi.”

E adevărat, rolul jucat în regiune în materie de securitate de America rămâne totuşi unul important. O dovadă este faptul că practic simultan s-a anunţat că fondul suveran de investiţii saudit intenţionează să cumpere un număr mare de avioane Boeing, se vorbeşte despre peste 100 de avioane, o comandă evaluată la $35 miliarde, pentru o nouă companie aeriană naţională. În 2021, Arabia Saudită a declarat că urmează să lanseze o a doua companie aeriană naţională, ca parte a unui plan mai amplu de diversificare a economiei, în afara extracţiei de petrol. Dorinţa Riadului fiind aceea ca regatul să devină un centru de afaceri global la concurenţă cu Dubaiul şi alte state din zonă care au şi ele companii aeriene de prestigiu internaţional, ca Emirates sau Qatar Airlines.

Numai că, deşi China nu are capacitatea de a juca un rol mai important în materie de securitate în regiune, a declarat Sanam Vakil, de la Chatham House, un think tank londonez, citat de Wall Street Journal, perfectarea acordului de restabilire a legăturilor diplomatice dintre Iran şi Arabia Saudită „prefigurează potenţialul său de a fi o alternativă atractivă la Washington”. Şi poate nu e lipsit de interes nici faptul că în şcolile publice saudite a început să se înveţe alături de engleză şi limba chineză.

Între timp, Moscova, care de altfel este activă şi în regiunea Golfului, cu tranzacţii importante de armament cu Arabia Saudită şi cu companii ruseşti implicate în enormele proiecte de investiţii iniţiate de Mohamed bin Salman, prinţul de coroană saudit, câştigă teren masiv în Africa. De pildă Politico dezvăluie „Cum a reuşit Moscova să alunge Franţa din Africa”. Trei ţări africane, Burkina Faso, Mali şi Republica Central Africană le-au cerut militarilor francezi prezenţi acolo pentru a asigura protecţie împotriva grupărilor teroriste să plece, înlocuindu-i cu brigăzile de mercenari Wagner. Şi ar putea urma în curând Ciadul şi Nigerul. (Va urma)

Foto. Alexandru Lăzescu