Curentul International

Curentul International Magazine

Toţi avem un ştreang în „Pădurea spânzuraţilor”

3 min read

Toţi avem un ştreang în „Pădurea spânzuraţilor”

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

 

Ar trebui din când în când să recitim romanul lui Liviu Rebreanu „Pădurea spânzuraţilor”, ca să nu uităm că pe fiecare dintre noi, cei care ne facem slugi sub stăpâniri străine, ne-aşteaptă un ştreang în „pădurea spânzuraţilor”. Atât doar că nu ştim ziua şi ora exactă a execuţiei. Oricât am fi de precauţi, de servili şi de umili, numaidecât poate interveni ceva ce le-ar da de bănuit stăpânilor că nu le suntem îndeajuns de fideli, că miroase de la noi a oaie sau a mămăligă, că ne uităm prea des şi cu suspectă dragoste la roşu, galben şi albastru… Desigur, când vorbesc de „ştreang” n-am în vedere chiar o reală spânzurătoare. Astăzi, în timp de pace (acest text a fost scris în 2022, n.red) şi ferventă europenizare putem trăi mult şi bine şi cu funia la gât, spre deosebire de Apostol Bologa, eroul din romanul lui Liviu Rebreanu, condamnat la moarte prin ştreang pentru înaltă trădare şi dezertare la inamic. Actul său „ruşinos” de trădare a fost săvârşit faţă de asupritorii austro-ungari, pentru care ofiţerul de sorginte română, înmulţind gloria străinilor, se confrunta pe front zilnic cu moartea, iar „inamicul” la care a încercat să fugă nu erau alţii decât fraţii săi de sânge. Nu ştiu dacă această operă se studiază în şcolile noastre. Oricum, indiferent de orele rezervate, un profesor de română cu simţ naţional n-ar trebui s-o treacă cu vederea. Or, ignorând jertfele din trecut, rămânând muţi şi surzi la strigătele şi învăţămintele istoriei, închizând ochii când e „spânzurat” altcineva în locul nostru, ne pregătim singuri ştreangul, întocmai ca nefericitul erou al romanului.

Revenind la cei care n-au putut îndura o astfel de viaţă şi pentru care „pădurea spânzuraţilor” n-a fost doar o figură de stil, voi evoca un erou autentic, prototipul personajului din roman – sublocotenentul Emil Rebreanu, spânzurat de unguri la 14 mai 1917 pentru că a vrut să treacă în rândul armatei române, să lupte pentru întregirea neamului. Romancierul Liviu Rebreanu a aflat abia peste doi ani despre sfârşitul tragic al fratelui său: „… acel frate al meu, student devenit ofiţer artilerist în armata austriacă, adus să lupte pe frontul românesc împotriva românilor, a încercat să treacă la români; a fost însă prins, condamnat şi executat prin ştreang… A trebuit să mai treacă câteva luni până ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a întâmplat tragedia aceasta a unui tânăr de 22 de ani…” Astfel, romanul „Pădurea spânzuraţilor”, tradus în opt limbi şi reeditat de şase ori, i-a fost inspirat de tragedia familiei sale, iar viziunea sinistră a pădurii i-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Naţiunilor, imagini ce reprezentau pădurile „trădătorilor de patrie” cehi şi slovaci, spânzuraţi de armata austro-ungară pentru „trădare”, adică pentru iubirea patriei lor adevărate. Emil Rebreanu este doar unul din cei mulţi eroi rămaşi anonimi în istorie care, refuzând să tragă în fraţii lor români din cealaltă parte a frontului, au fost judecaţi de curtea marţială austriacă, fiind condamnaţi la moarte. În cazul lor, era încălcată o lege a imperiului ce nu permitea să fie trimişi soldaţi de naţionalitate română pe prima linie a frontului românesc. Însă perfidia asupritorilor nu cunoştea limite, fenomen des întâlnit şi în prezent, când „instrumentul” deznaţionalizării românilor este găsit nu dinafara comunităţii, nu din sferele puterii, ci chiar în mijlocul nostru. Astfel, autorităţile se spală pe mâini, ştiind prea bine că nimic nu-i mai crunt şi nu doare mai tare decât atunci când te lovesc ai tăi!

Foto. Maria Toacă 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.