Infernul de la Napoli – Camora anilor ’90

Infernul de la Napoli – Camora anilor ’90

Autor: Camelia Morda Baciu (Roma, Italia)

„A trăi după comoditatea ta e plebeian. Nobilul aspiră la ordine și la lege.”, afirma Goethe.

Napoli anilor ’90, era orașul nobililor marginalizați, ascunși, din sudul Italiei. Era plebea care conducea destinele comunității. În acei ani, Camora s-a modernizat, rămânând, în același timp, antică, uneori arhaică, fiind tot timpul în căutarea de noi metode sofisticate frauduloase. Exista o mare organizație economică și financiară, cu legi primitive și neschimbate, ca de exemplu: nu e liber cel care este egal altuia, ci acela care are putere asupra altora și este arbitru pentru sine. Ideologia de bază a Camorei era să comande, nu să se și supună.

„Un uomo di potere”

Predomina idee de „omul cu putere”, iar lumea se împărțea în două categorii: patroni sau servitori. Adevăratul camorist nu era atins nici pe departe de starea de „destul”, de sentimentul omului ajuns la un anumit confort, nivel de putere, nici atunci când ar fi putut renunța la practicarea violenței și a înșelăciunii. Era precum acel agent de la Bursă, care ajuns director la o mare companie, continuă planificarea afacerilor murdare în timpul reuniunilor, între o convorbire telefonică și alta. Camoristul avea certitudinea că cine este rapid și puternic este indiferent la lege și la prostia celor onești. El ajungea întotdeauna primul acolo unde erau înșelăciuni, afaceri dubioase, șantaj, combinații „delicioase”. Aceste combinații se bazau pe specularea evenimentelor naturale dezastruoase și pe tot ceea ce se întâmpla în jur: inundații, cutremure, epidemii, alegeri politice, rezerve de apă, salubrizare urbană, sex, droguri, democrație, lupta împotriva cancerului, sistemul de sănătate, în general.

Carmine Alfieri numit și „O ntufato”

A fost unul dintre cei mai mari camoriști din anii ’90. Era patronul fabricilor de ciment. Deținea terenuri agricole, hoteluri, policlinici, magazine, bănci, societăți financiare, flote de bărci cu motor pentru contrabandă. A fost cunoscut pentru furtul marilor Tir -uri din parcurile de pe autostradă, fraudă asistenței municipale, controlul mitei în cartiere. Nepotul său, Genaro a tăiat gâtul rivalului în dragoste, pentru că botezul sângelui nu poate lipsi și nu se poate ajunge un „camorrista” dacă nu ai ucis.

Clanul „Nuvoletta” afiliat la „Cosa nostra”

Acesta a practicat furtul de animale. Nu fura oi, ci cai de cursă, din grajdurile italiene, iar apoi le vindea la sume exorbitante.

Clanul „Incarnato”, șeful cartierelor spaniole

A fost la un pas de a pune mâinile pe teatrul „Politeama”, dacă nu ar fi fost arestat la Roma, în timpul unui prânz cu o tânără napolitană de familie bună. În acest timp, „piccuozzi” săi, cei mici din preajma lui, continuau să ia mită de la vânzătorii ambulanți, parchegiatori, micii negustori.

Camora trecea de la nivelul prădătorului la cel parazitar, apoi la cel financiar, fără să renunțe la originile sale, adică la amestecarea violenței cu solidaritatea, lăcomiei cu generozitatea. Acest fapt făcea diferența dintre mafioții napolitani și cei sicilieni. Camora nu era închisă precum mafia. Însă era dificilă individualizarea forței militare a Camorei. Carabinierii estimau 90% de clan în regiune, cu 5000 de oameni înarmați. Marea forță a Camorei era consensul popular, deoarece puterea economică și juridică a cartierelor napolitane era supusă administrației adminstrative a Camorei. Singurul centru al forțelor de muncă, care funcționa la Napoli era Camora, care fixase prețul locurilor de muncă în serviciul public. În domeniul privat dețineau controlul asupra comerțului, patronii fiind extorsionați, apoi obligați să vândă. Se miza pe consens, se ofereau cifre mari, patronii erau ținuți ca și manageri, uneori ca și titulari pentru a acoperi prezența camorei.

Diferența dintre Camora și politică

Pentru un cetățean din Napoli era greu să facă această diferență. Deputatul Creștin Democrat, din Sorrento, Raffaele Russo a scris o scrisoare, care a fost găsită în casa unui șef camoristic, de către carabinieri: „Sincere mulțumiri pentru disponibilitatea oferită susținerii partidului și persoanei mele, în particular.” Primarul din Quindici, Raffaele Graziano, împreună cu consilierii plătea prânzul camoriștilor din închisori și plătea datoriile prejudiciaților.

Camora nu stă ascunsă

Toți știu de ea și ea știe de toți. Când se vorbește despre anomalii napolitane, deseori, unii se gândesc la o glumă. Însă totul se petrecea în modul cel mai serios cu putință. Exista o continuă conviețuire pesimistă între mai rău și ireparabil. Se cerea știința navigării între catastrofe permanente, unde fiecare greșeală putea degenera într-un dezastru.

Mișcarea în masă a tineretului

În anul 1982, la Napoli explodează ultima manifestare de masă a tinerilor, împotriva Camorei. Datorită acestei mișcări studențești s-au putut construi, de-a lungul anilor, instrumente de contrapoziție. A urmat un deceniu de o profundă renovare politică și a instituțiilor napolitane.

Autor: Camelia Morda Baciu