Curentul International

Curentul International Magazine

Din tumultuoasa viață americană a profesorului Nicholas Dima

13 min read

Din tumultuoasa viață americană a profesorului Nicholas Dima

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

 

-Anca Sîrghie: Stimate domnule profesor Nicholas Dima, am aflat  din cărțile dumneavoastră, între care „Maratonul vieții” din 2019 este atât de bogată în mărturii legate de spectaculoasa dumneavoastră existență, că ați urmat Liceul „Mihai Viteazul” din București, după care, la Politehnică în anul al II-lea ați fost arestat și dus la Închisoarea din Aiud. Nici aceea, nici altele, ce au urmat, din cauza atitudinii de revoltat politic anticomunist, n-au reușit să vă demoralizeze. Dumneavoastră v-ați păstrat curajul, reușind să terminați Facultatea de Geografie la Universitatea din București. Imposibila acceptare a regimului comunist a făcut ca, după mai multe tentative, să plecați din România socialistă. În 1968, erați în Austria, de unde ați ajuns în SUA. O izbândă avea să fie doctoratul realizat la Universitatea Columbia din New York. Este cunoscută activitatea dumneavoastră la Radio Vocea Americii, pe care îl ascultam cu mare interes în anii aceia întunecați. Citindu-vă cărțile de confesiuni, am aflat că timp de 4 ani ați fost directorul Catedrei de Studii Europene la Școala Superioară Specială a Armatei Americane „John F. Kennedy” la Fort Bagg din Carolina de Nord. O experiență interesantă ați trăit-o și în Etiopia, unde timp de doi ani ați predat  la Universitatea din Addis Abeba. V-a șocat contradicția dintre triburile rămase, parcă, în epoca de piatră și cronicile cu cei 237 regi și împărați. O evoluție spectaculoasă în tot! Știm că ați scris 12 cărți, dintre care 5 în limba română și 7 în engleză. După Revoluția din decembrie, ați revenit în România și ați ținut conferințe la Universitatea Româno-Americană din București. Permiteți să mă opresc la un moment mai puțin comentat, ca să vă întreb: Care este mesajul tezei dumneavoastră de doctorat pe tema „Consecințele etnice ale politicii demografice a Uniunii Sovietice”? Unde ați susținut-o şi cu ce profesor îndrumător?

– Nicholas Dima: Titlul exact al tezei mele de doctorat este „Migrarea de la sate la orașe în Uniunea Sovietică în anii postbelici și consecințele etnice ale migrării.” Am susținut dizertația în 1975 la Universitatea Columbia din New York, avându-l ca îndrumător pe profesorul Robert Lewis. Importantă nu este însă atât de mult teza, cât etapele prin care am trecut ca să ajung la doctorat; adică aproape cinci ani am făcut studii la zi, ani care au inclus și cercetarea necesară tezei. Și aceasta, după alți cinci ani de studii la Facultatea de Geografie din București, unde am obținut licența în geografie fizică cu o lucrare despre clima litoralului românesc al Mării Negre.

Subliniez totodată că am ajuns în Statele Unite în 1969 și, după doi ani și câteva luni, am fost admis la doctorat. Nu mi-a fost însă deloc ușor. În toți acei ani de studii suplimentare la Universitatea Columbia din New York,  m-am luptat continuu cu greutăți materiale și cu dificultăți de limbă engleză.

A.S.: Dacă tot am atins acest subiect, vreau să vă întreb cum se obține în general un doctorat în America?

N.D.: Întrebare foarte bună. Pentru cititorii acestui interviu este util să menționez elementele cheie ale obținerii unui doctorat în America. Pentru a fi acceptat, trebuie să fi absolvit cu note bune o facultate acreditată și să ai recomandări din partea unor profesori care te cunosc. Universitățile preferă absolvenți cu studii de masterat, dar acceptă și absolvenți doar cu bachelor’s degree. Precizez că universitățile sunt pretențioase, iar cele de mare prestigiu sunt foarte exigente. Columbia, de exemplu, se află printre primele zece universități din lume. La ultimul sondaj, era – cred – pe locul opt. Asemenea universități sunt și foarte scumpe. În urmă cu 50 de ani, taxele anuale la Columbia erau de aproximativ 7-8 mii de dolari. Acum ele ajung la vreo 70 de mii de dolari pe an.

Altfel, în funcție de diploma pe care o ai și de cursurile luate, în programa de studii ți se recomandă sau îți alegi singur cursurile care te interesează. Apoi, pe măsură ce acumulezi numărul de credite cerut de universitate, te consulți cu profesorul îndrumător și începi să te concentrezi pe specialitatea pe care o dorești. Între timp, dacă nu ai deja un masterat, ți se cere să scrii o teza echivalentă. Fiecare facultate are, totodată, unele condiții obligatorii proprii. De exemplu, la Facultatea de Geografie a Universității Columbia a trebuit să susțin examene la două limbi străine. Eu am ales franceza, ca limbă de circulație internațională, și rusa, deoarece unele din documentele pe care urma să le consult erau în limba rusă.

– A.S.: Cum se specializează studenții, cursanții, în aceste condiții?

– N.D: Fiecare student frecventează cursurile care să-l conducă la o specializare principală și la una sau mai multe specializări secundare. În acest scop, studentul, care în general este un om matur când ajunge la acest nivel, se consultă cu profesorii facultății respective. Oricum, în funcție de studiile precedente, fiecare student trebuie să frecventeze un număr obligatoriu de cursuri și să acumuleze un număr specific de credite. După îndeplinirea acestor condiții începe pregătirea pentru un important examen oral, pe care îl susții în fața unei comisii formate de cinci profesori. În ce mă privește, eu mi-am ales ca primă specialitate Geografia Populației Lumii și, în auxiliar, studii regionale privind Uniunea Sovietică și Europa de Est. Aceasta a însemnat studii interdisciplinare… etnice, culturale, politice, geo-politice.

Deci, după ce am luat cursurile recomandate și am acumulat creditele necesare, a urmat perioada de pregătire pentru examenul oral, pregătire care se face, în mare parte, pe cont propriu. În cazul meu, aceasta a durat circa opt luni de lecturi și consultări continue, cu trei profesori din departament. Pot să afirm, fără ezitare, că, în urma acelor lecturi, am devenit într-adevăr un om bine pregătit în domeniile alese. A urmat deci, examenul oral, care a durat două ore și pe care l-am trecut cu brio. Fiecare asemenea examen e personal. Comisia respectivă se întrunește doar pentru tine. După acel examen, devii doctorand și intri într-o altă etapă. Urmează alegerea și aprobarea subiectului dizertației, cercetarea, redactarea și susținerea tezei în fața aceleiași comisii de cinci profesori. Și ca o curiozitate statistică, mai puțin de unu la o mie dintre americani au doctorat și foarte puțini dintre aceștia și-au luat doctoratul la una dintre marile universități din Statele Unite.

– A.S.: Ce v-a determinat să alegeți studierea populației Uniunii Sovietice pentru teza de doctorat?

– N.D: Inițial, am dorit să abordez evoluția Basarabiei în perioada sovietică, dar profesorul Lewis nu s-a lăsat convins de propunerea mea. În perioada respectivă, în anii ‘70, el primise fonduri private să studieze evoluția postbelică a întregii populații sovietice și angrenase în studiul său câțiva studenți avansați. Între aceștia, mă aflam și eu. El a fost cel care mi-a sugerat subiectul tezei, iar eu am acceptat cu condiția să adaug și consecințele etnice ale migrării rural-urbane din URSS. Altfel, a fost un subiect mai greu decât mă așteptasem, dar care m-a ajutat foarte mult să înțeleg ce se întâmpla în Uniunea Sovietică a acelor ani.

– A.S.: Pe ce documente și materiale v-ați bazat pentru alcătuirea tezei?

– N.D.: Din punct de vedere statistic, m-am bazat pe recensămintele oficiale sovietice din 1959 și 1970, dar și pe multe publicații, anuare, rapoarte economice regionale sau pe republici, precum și pe diverse articole și analize. Majoritatea articolelor și analizelor consultate erau scrise în limba engleză, iar altele fuseseră traduse din rusă în engleză. Trebuie să mărturisesc că fac parte din generația de români care a fost forțată ani de zile să învețe limba rusă, dar aceasta nu s-a lipit de noi. Ar fi fost totuși foarte util dacă o învățam. Am învățat însă, cât să mă descurc prin statistici…

În ce privește finalizarea lucrării de doctorat, cercetarea și redactarea ei au durat destul de mult, dar în final am susținut-o cu succes. Membrii comisiei m-au felicitat și, în mod neașteptat pentru mine, l-au felicitat și pe profesorul Lewis. Menționez că acesta cunoștea greutățile prin care trecusem și m-a susținut și m-a încurajat continuu.

A.S.: Ce elemente noi ori mai puțin cunoscute ați adus în studiul dvs?

N.D.: În anii ‘70 ai secolului trecut, Uniunea Sovietică se mai umanizase și încerca să proiecteze imaginea unei țări oarecum normale. În urma studiului meu, am ajuns la câteva concluzii noi și interesante, care nu corespundeau imaginii dorite de Moscova. De exemplu, analiștii oficiali susțineau că migrarea de la sate la orașe avea loc în două etape. Mai întâi, cei din sate migrau în micile orașe din apropiere și în a doua fază plecau de acolo în marile orașe de pe tot întinsul Uniunii. Poziția oficială sovietică era contrazisă însă,  de statistici și de numeroase relatări ale celor care migrau. Concluzia mea a fost că analizele oficiale încercau să ascundă procesul de rusificare a populației și faptul că erau favorizați etnicii ruși.

Din cercetările mele reieșea că numeroși ruși plecau din satele Rusiei în zone urbane și industriale de pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Acest fenomen bloca migrarea locală de la sat la oraș și forța locuitorii republicilor neruse să migreze la mii de kilometri depărtare de vetrele lor. Am constatat fără echivoc acest lucru în special când m-am concentrat pe republica Moldova. A doua concluzie e de natură principal subiectivă. Citind scurte articole despre viața și activitatea de zi cu zi a oamenilor mi-am dat seama că naționalitățile din URSS clocoteau de nemulțumire și urma să erupă ca un vulcan și să pună la îndoială însăși existența Uniunii Sovietice. Acest lucru s-a și întâmplat.

– A.S.: Ați amintit de Basarabia. Ce s-a întâmplat cu ideea studierii ei?

– N.D.: Subiectul l-am amânat, dar l-am reluat la scurt timp după ce mi-am susținut doctoratul și m-am mutat la Washington. Cercetările necesare, editarea manuscrisului și găsirea unei edituri care să publice cartea mi-a luat aproape la fel de mult timp, cât îmi luase şi doctoratul. Altfel, cele mai multe cercetări le-am făcut prin subsolurile Bibliotecii Congresului din Washington unde am obținut acces  nelimitat la resursele instituției. Rezultatul a fost cartea Bessarabia and Bukovina, apărută ințial în 1982 la Editura East European Monographs, Columbia University Press, New York. Ulterior, au apărut încă două ediții revăzute și îmbogățite în Statele Unite și în traducere la Cluj-Napoca și Chișinău. A fost primul studiu postbelic complet al chestiunii Basarabiei și a fost foarte bine primit de specialiști. Așa cum era de așteptat, în Uniunea Sovietică, inclusiv la Chișinău, cartea a fost vehement criticată.

– A.S.: Ați avut în America o carieră universitară strălucită, pornind de la New Jersey, până la școala de comando a Armatei Americane, plecând apoi în Etiopia la Addis Abeba în 2005-2007. Ce proiecte v-ați propus și ce ați izbândit?

– N.D.: Încep prin exprimarea unei frustrări pe care dumneavoastră o puteți considera lipsă de modestie. Am avut o carieră mulțumitoare, dar nu strălucită. Reușita unei cariere nu se măsoară prin părerile altora sau prin poziția la care ai ajuns. În opinia mea, ea se măsoară prin poziția potențială la care ai fi putut ajunge, bazat pe pregătirea și experiența ta, dar la care nu ai ajuns pentru că ai fost blocat. De altfel, un prieten româno-american, ca și mine, și care de asemenea a ajuns într-o funcție guvernamentală relativ bună, îmi spunea cu un gust amar: „Ei nu m-au angajat pentru ceea ce știam eu, ci pentru ceea ce nu știau ei, şi ei nu știau aproape nimic…”

Privind retrospectiv este limpede că am pornit dezavantajat în cursa pentru afirmare în America. În primul rând a fost vârsta. Ar fi trebuit să ajung în Statele Unite cu vreo cinci ani mai tânăr. Apoi, am fost victima convingerilor mele morale, care nu mi-au permis să fac nici un compromis. Am acuzat comunismul pentru toate tragediile din lume și mult timp nu am văzut lacunele Americii și ale Occidentului. În consecință, am fost considerat inflexibil și radical, ceea ce ulterior mi-a blocat orice acces la vreo poziție de prestigiu și influență.

La Universitatea Paterson din New Jersey, unde mi-am început cariera profesorală, am fost apreciat de la bun început. Am părăsit însă de bună voie postul, pentru „Vocea Americii” din Washington, unde mi se oferea posibilitatea unei cariere în serviciul diplomatic american. A fost totuși o alegere foarte grea, pentru că eram îndrăgostit de meseria de profesor. Dacă rămâneam în învățământ, aș fi ajuns mult mai departe pe plan academic și aș fi scris cu siguranță și mai multe cărți. Am ales însă birocrația guvernamentală și timp de zece ani m-am înfundat în labirintul ei.

Noroc că la un moment dat mi s-a oferit un post de profesor la o importantă școală militară americană și mi-am refăcut cariera. Am fost numit directorul catedrei de studii Euro-Sovietice al centrului „US Army, JF Kennedy Special Warfare Center and School”, din Fort Bragg, Carolina de Nord. Toți studenții erau ofițeri, aveau câte o diplomă universitară și făceau în plus un curs special (masterat) de pregătire internațională cu durata de un an de zile. Cei aproape patru ani petrecuți acolo au fost cei mai fertili ani, din întreaga mea carieră, din punct de vedere al evoluției intelectuale.

După trei ani de zile, mi s-a oferit permanentizarea postului, dar începuse Perestroika în Uniunea Sovietică și am considerat că e mai bine pentru ideile mele să fac ceva pentru țara noastră. Deci am decis să mă întorc la Washington. A fost a doua oară în viața mea când a trebuit să aleg între două variante și nu am să știu niciodată dacă am făcut o alegere bună.

– A.S.: Într-o formulare concentrată, vă rog să sintetizați ce satisfacții și ce realizări ați avut ca profesor la o importantă școală militară americană?

– N.D.: Am avut imense satisfacții, atât materiale, dar nu mai puțin morale și intelectuale.

– A.S.: Pentru că erați cunoscut ca fost deținut politic în
România, ajuns în Lumea libertății, ați simțit că sunteți urmărit de Securitatea din țară?

– N.D.: În funcțiile pe care le-am avut, am beneficiat de o anumită protecție oficială, dar a trebuit să respect și unele limite de activitate; limite pe care le-am cam încălcat. Pe tot parcursul anilor ‘70 și ‘80 ai secolului trecut Securitatea a urmărit consecvent și permanent activitatea exilului și, în special, pe cea a liderilor politici, dar trebuie să recunosc că nu știu să se fi făcut nici un act de agresiune fizică împotriva noastră. În perioada aceea, am participat personal la numeroase activități ale exilului și, în mare măsură, le-am chiar inițiat și organizat. Când fac această afirmație, mă refer la  demonstrații de stradă, întâlniri confidențiale în mici grupuri, mari întruniri publice, conferințe, declarații, articole de presă și intervenții politice la Washington. Ei bine, la multe din aceste activități eram urmăriți îndeaproape și uneori veneau la noi chiar diplomați români să ne convingă, chipurile, că regimul din țară se schimbase și că noi, cei plecați, ar trebui să fim de partea țării!

– A.S.: Știți de ce îmi amintesc cuvintele acestea despre regimul comunist? De mesajul cu care și-a reîntâlnit filosoful Constantin Noica la Paris vechii prieteni, pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran. Când aceștia l-au auzit pe Noica lăudând realizările socialismului din România, i-au replicat că a înnebunit. Ceea ce mă impresionează înainte de toate la dumneavoastră este gândul întors mereu spre țară, un gând dovedit și prin titlul dat cărții Românii și România între pământ și cer, având ca prefațator pe prof. univ. Nicolae G. Drăgulănescu, un temeinic prieten al meu. Care sunt ideile axiale ale crezului dumneavoastră privind România prezentului?

– N.D.: În Constituția țării noastre ar trebui să figureze ca obiective principale: unirea Basarabiei cu țara-mamă, consolidarea românismului în Transilvania, cultivarea diasporei, integrarea în Uniunea Europeană să se facă cu condiția menținerii identității și suveranității și asigurarea unui loc propriu într-o lume globalizată.

– A.S.: Propun să ne oprim aici, întrucât asemenea idei ar necesita un spațiu de discuție chiar mai larg ca cel ocupat de dialogul nostru de până acum. Țin să vă mulțumesc, stimate domnule profesor Nicholas Dima, pentru răbdarea cu care mi-ați răspuns la atât de multe întrebări, care pot face lumină în cugetele cititorilor noștri cu privire la câteva momente mai puțin cunoscute din periplul dumneavoastră american, atât de spectaculos.

(A consemnat prin telefon, în septembrie 2022, Anca Sîrghie)

Foto. Anca Sîrghie 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.