O valoroasă recuperare istorică, marca Ștefan Străjeri

O valoroasă recuperare istorică, marca Ștefan Străjeri

Autor: Mihai Posada (Sibiu)

Istoria românilor canadieni 1890-2020 se intitulează cercetarea de 782 de pagini format 16,5×23,5 cm., pe care Ștefan Străjeri o pune la dispoziția publicului cititor, cu ajutorul editurii bucureștene Anamarol, în anul 2020, cu o prefață de universitarul sibian Anca Sârghie, care semnează și prefața la antecedentul volum al românului stabilit dincolo de Ocean: Românii americani de la Marile Lacuri/ peste 100 de ani de prezență românească în statul american Michigan, alte 619 pagini de cercetare monografică, același format, apărut la aceeași editură, în anul 2014.

Potrivit titlului, „istoria” dlui Ștefan Străjeri vorbește și despre geografia Canadei, despre popoarele native, despre primii europeni ajunși în „Noua Franță” pe vremea când pe la noi se socotea istoria între sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare și puțin după aceea a voievodului întregitor Mihai Viteazul, respectiv între anii 1497 și 1670… Notabil, de asemenea, faptul stabilirii definitive a imigranților români în Canada, acei pionieri „concepând reîntoarcerea la practica tradițională a agriculturii”, ca mod de subzistență a unora care au venit în ținuturile canadiene ca să rămână, aidoma semințiilor odinioară coborâte din arca lui Noe, pe Ararat, de unde au populat apoi, hamiții, semiții și yafetiții întreg uscatul terestru. Vorbind despre începuturile imigrației românești în Canada, Ștefan Străjeri – român originar din Pojorâta (Bucovina), stabilit din 20 aprilie 2003 în statul nordamerican Michigan – mărturisește într-o notă de subsol, la p. 109, că a luat: „cele mai multe informații (…) din lucrarea lui Radu Toma, Românii din America”, apărută la București: Editura Globus, 1978. Lipsește, de această dată și din bogatul „Index alfabetic”, numele lui Alexandru Nemoianu, directorul recent pensionat al Romanian-American Heritage Center/ Centrul de documentare Valerian Trifa, din Michigan, menționat cu trei titluri în „Bibliografia” precedentului volum.

„Până în prezent, despre românii din Canada nu s-a realizat nicio monografie amplă în limba română”. – citim la p. 107, iar la p. 109, autorul precizează: „Numărul românilor care au emigrat în Statele Unite a fost mai mare decât al celor care au mers în Canada”. În stilul direct, colocvial și atractiv al întregii cărți, Ștefan Străjeri ne spune că imigrația românească în Canada se găsește menționată de pe la 1890-1891, începând, se pare, cu Nicolae Zora, bucovinean cum este și autorul. Acribia cercetătorului specializat forează adânc: „Provincia Sascatchewan a fost unul din primele locuri din America de Nord în care românii au emigrat”; despre acest fapt și loc fiind citat James G. Patterson, cu două „lucrări științifice nepublicate, realizate în cadrul unor facultăți”: Factionalism Among Romanians in North America. Paper read at the meetings of the American Association for the Advancement of Science, Denver, 1977, February 23 și, respectiv: The Romanians of Sascatchewan: Four Generations of Adaptation, National Museum of Canada, Canadian Centre for Folk Culture Studies, Paper No. 23, Ottawa, 1977. Această a doua lucrare este utilizată în capitolul al șaptelea și ultimul al cărții, în care folosind încă alte două surse (Ion Longin Popescu, din 1986 și Eleanor Bujea, din 2009), Ștefan Străjeri redă o serie de mărturii de epocă, din cele mai emoționante, mai zdrobitoare sufletește, despre „una dintre cele mai dureroase drame umane din primii ani ai emigrației: călătoria peste Atlantic” (p. 712) și o seamă de alte „povești despre acele vremuri de acum peste un secol” (p. 713). Iată două din ele: „Peștele creștea în fântâni «Părinții mei au fost atrași aici printr-o scrisoare primită de la Iosif Vatamaniuc. Doamne, cum au putut ei să creadă? Acel Vatamaniuc a scris că găinile erau oarbe în Canada și făceau ouă de două ori pe zi; că porcii nu aveau oase și că peștele creștea în fântâni. Săracii părinți! Când au ajuns în Sascatchewan și au văzut tot locul pustiu, au vrut să-l găsească pe mincinos și să-l omoare» (Maria Boghean, 79 ani, Regina)” (p. 714) și: „Peștele zburător «Nu știu cum am ajuns de la Suceava la Hamburg. Doar că nu am fost bolnav pe vapor. Dar într-o zi când am ieșit să văd soarele, pentru că i-am dus dorul atât de mult; nu-l văzusem zece zile din cauza norilor și a furtunii. Ei bine, în acea zi a venit un val mare și aproape m-a aruncat în ocean. Un marinar m-a salvat și m-a certat într-o limbă străină. Și peștele acela colorat… sărind pe lângă vapor… chiar zburând. Bunicul Alexa Șuleap nu putea să doarmă. Nu știu, avea rău de mare sau se gândea doar la bunica pe care nu o va mai vedea niciodată?» (Ana Petrișor)” (p. 719).

Pornind de la istoria & geografia Canadei, autorul trece în revistă cu atenție și grijă deosebită pentru detaliu, etapele emigrării-imigrării românilor în Canada, viața religioasă a comunităților de români canadieni cu numeroasele lăcașuri de cult (ortodoxe, greco-catolice, baptiste), organizațiile românești, publicațiile, emisiunile lor de radio și televiziune, personalitățile româno-canadiene (scriitori și oameni de presă, artiști, oameni de știință și lideri comunitari), mărturisiri din presa canadiană relatate de primii imigranți români și urmașii acelora. „Indexul alfabetic”, între paginile 747-782, completează ținuta științifică a unei monografii inedite, bogat ilustrate documentar cu fotografii și reproduceri diverse.

Două prefețe – una alcătuită de Anca Sîrghie din Sibiu (România): Vocația identității naționale (pp. XXIV-XXXIX), cealaltă de Silvia Urdea din Waterford, MI (S.U.A.): O istorie a fenomenului românesc în Canada (pp. XL-XLI), pe lângă o „Notă asupra ediției” semnată tot de Anca Sîrghie despre această ediție îngrijită de Ada Stuparu din Craiova (România) – completează editorial o cercetare monografică pe care, oricine va dori să cunoască sau să dezvolte ceva despre românii canadieni și epopeea stabilirii lor pe continentul de dincolo de Atlantic, nu o poate ocoli.

Foto. Mihai Posada