În direct din Chicago… cu Radu Roman – Românii în fotbalul american

În direct din Chicago… cu Radu Roman – Românii în fotbalul american

Autor: Radu Roman (Chicago)

În drumul nostru dintre țara de origine și țara de adopție, se întâmplă un fenomen foarte interesant. Dacă suntem interesați de sporturi, și majoritatea suntem, în procesul de dezrădăcinare/înrădăcinare care este emigrarea, mai devreme sau mai târziu vom adopta interesul pentru sporturile țării în care am emigrat. Fotbalul, sportul-rege în România, se transformă în „soccer” și fotbalul primește o particulă nominativă locală, „american”. Mai exact, expresia „gridiron football” definește fotbalul american, cuvântul „gridiron” semnificând forma de grătar, de la liniile din zece în zece yarzi care sunt vopsite pe terenul de joc.

Originile istorice ale acestui sport se regăsesc în Canada (sic!), provenind din mediul universitar, primul meci „oficial”, atestat documentar, având loc în 1861 la University of Toronto. Epicentrul original rămâne în spațiul universitar, migrând spre sud din Canada, în Ivy League, iar în 1869, Rutgers University și Princeton joacă primul meci al noului sport în Statele Unite. Să reținem sintagma College Football, fotbalul universitar, care rămâne părintele fotbalului american profesionist. În anii 1870-1880, Walter Camp, recunoscut drept părintele fotbalului american, alături de alți reprezentanți ai Ivy League, ajung la o înțelegere asupra regulilor jocului, reguli care, în mare parte, sunt și regulile de astăzi în liga profesionistă, celebra NFL/National Football League, una dintre cele mai valoroase francize din lume.

Universul sportiv american este dominat aproape în totalitate de patru sporturi: fotbal american, baseball, baschet și hochei. Golful este și el omniprezent, dar, nefiind sport de echipă, ca și tenisul, deși foarte popular, nu trezește interesul mediatic pe care îl au sporturile de echipă. Baseball-ul, hocheiul și baschetul au un sistem de „minor league”, o rețea de francize mai mici, efectiv pepiniere de jucători afiliate francizelor mari din NBA, MLB (Major League Baseball) și NHL. Pepiniera fotbalului profesionist este exclusiv fotbalul universitar.

Când am aterizat în Cleveland, Ohio, în 1990, proaspăt emigrant, nu aveam niciun concept despre ceea ce înseamnă college football. Cunoșteam puțin despre fotbalul american profesionist, însă universul fotbalului universitar îmi era total necunoscut. Nu mi-a luat mult până să îmi dau seama că în Buckeye State, cum este supranumit Ohio (buckeye = castan, castanul fiind arborele oficial al statului Ohio), magnitudinea fenomenului generat de echipa de fotbal a Universității Ohio State atinge proporții epice. Sute de mile de la nord la sud, de la vest la est, milioane de case pavoazate în culorile scarlet și gri, milioane de steaguri cu omniprezentul Block O. Sâmbăta, pe timp de toamnă, milioane de televizoare transmit un singur meci, cel al echipei de fotbal Ohio State University. În casa viitorului meu unchi prin alianță, am găsit un templu dedicat fotbalului universitar. O fotografie alb-negru, ca o icoană a unei religii care încă nu îmi era cunoscută, trona în vitrina din sufragerie.

Traian Dendiu, născut în 1927, ai cărui părinți, Vasile și Maria, emigraseră din Roșia de Secas, Alba, a devenit în scurt timp o sursă aproape nesfârșită de povești fabuloase despre istoria fotbalului universitar și nu numai. La numai 17 ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost recrutat de un antrenor legendar, Paul Brown, alături de o pleiadă de liceeni (the Baby Buckeyes) pentru a compensa lipsa de jucători care erau implicați în efortul de război. Alături de el, în fotografie, Bill Willis, cel care va deveni primul jucător de culoare în fotbalul profesionist, la Cleveland Browns, în 1946. Coleg cu Tee Dendiu în 1944, Les Horvath #22 a fost primul câștigător al trofeului Heisman pentru Ohio State. Echipa a terminat neînvinsă, performanță atinsă doar de șase ori în istoria de 135 de ani a fotbalului la Ohio State.

Foto: Traian Dendiu #82, primul din stânga, echipa de fotbal american a Universității Ohio State, 1944.

Cu câțiva ani înaintea lui Dendiu, la Ohio State juca Lou Groza, alt transilvănean după origini, a cărui carieră legendară în fotbalul profesionist a fost încununată cu includerea în Football Hall of Fame, în 1974. Cariera universitară a lui Groza a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial, dar același Paul Brown îl aduce să joace la Cleveland Browns în NFL, unde are o carieră remarcabilă, ca kicker (cel care transformă șutând cu piciorul mingea printre buturi). Trofeul acordat anual celui mai bun kicker în fotbalul universitar poartă numele lui Lou Groza.

Pentru a înțelege deplin amplitudinea fenomenului fotbal universitar, există 12 stadioane universitare cu capacitate mai mare decât cel mai mare stadion al unei echipe profesioniste. Stadionul Universității Michigan, în Ann Arbor, cu o capacitate de 107.000 de spectatori, este de altfel cel mai mare stadion de fotbal din Statele Unite. În Ann Arbor, la Universitatea Michigan a jucat și timișoreanul Zoli Mesko. Venind de la universitatea unde a jucat și legendarul Tom Brady, cel mai bun jucător de fotbal american din toate timpurile, Zoli Mesko a jucat în Super Bowl XLVI, pentru New England Patriots, alături de același Tom Brady, joc pe care l-au pierdut într-o finală istorică.

Un alt jucător cu origini românești, Hroniss Grasu, a jucat la Universitatea Oregon, apoi în NFL, pentru Chicago Bears și alte șase echipe, iar astăzi activează la Las Vegas Raiders. Hroniss Grasu este căsătorit din 2024 cu Sabrina Ionescu, cea mai cunoscută baschetbalistă profesionistă de origine română. La Cincinnati Bengals, îl găsim pe Andrei Iosivas, cu tată român și mamă filipineză, care a jucat fotbalul universitar la Princeton.

Tradițional, fotbalul universitar se joacă sâmbăta, iar cel profesionist duminica, cu câte un meci luni sau joi, (mai nou). Fotbalul universitar e jucat de studenți-atleți, aceștia primind o bursă ce acoperă parțial sau în totalitate costul studiilor, cazare și hrană. Anual, în Statele Unite, un milion de jucători joacă fotbal american în liceu. În universități, numărul total de jucători ajunge la 80.000, în toate cele trei divizii valorice. În fotbalul profesionist, numărul de jucători este în jur de 1.650. Un jucător în fotbalul universitar poate juca patru ani, maximum cinci, pe când în profesionism, carierele sportive pot dura și decenii (Tom Brady a jucat 23 de sezoane).

Într-o echipă universitară, numărul de studenți-bursieri nu poate depăși 105. În trecut, orice jucător universitar care voia să se transfere la o altă universitate era obligat să nu poată juca un sezon; regulile s-au schimbat în 2021. A apărut o perioadă de transfer, în decembrie, în care studenții pot să se transfere la orice altă școală. Cuplat cu apariția NIL (Name, Image, Likeness), un sistem prin care studenții-atleți, care în trecut erau eminamente amatori, pot să profite de statutul lor sportiv, faima etc., pentru a fi plătiți pentru sportul pe care îl practică în timpul universității.

Universitățile nu pot plăti direct studenții, deja o fac prin burse, dar persoane private/companii o pot face. Această struțo-cămilă, studenții fiind considerați amatori încă, nefiind plătiți direct de universitățile care încasează bani serioși în urma performanțelor atletice ale studenților, a revoluționat sportul universitar. Astăzi avem un jucător de fotbal, care abia a absolvit liceul, n-a jucat o secundă de fotbal universitar, dar va încasă 10 milioane de dolari, din surse private (miliardarul Larry Ellison, proprietarul firmei Oracle), pentru a juca fotbal la Universitatea Michigan. E vorba de Bryce Underwood, care va împlini 18 ani în august 2025.