Celălalt/ceilalți Cioran

Celălalt/ceilalți Cioran

Autor: Simona Modreanu

Colocviul internațional „Emil Cioran”, ediția a XXVIII-a, desfășurat la Rășinari între 1-3 iulie 2022, sub bagheta energică și inimoasă a neobositei doamne profesor Anca Sîrghie, a fost organizat de Primăria Rășinari, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, Liga Culturală Sibiu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația „Rășinari – Confluențe europene”.

Așadar, pe 1 iulie, după slujba de comemorare a gânditorului la Biserica Sfânta Treime și momentul de reculegere la mormântul familiei Cioran, a avut loc deschiderea Colocviului, cu discursul de bun venit al domnului ing. Bucur Bogdan, primar al comunei Rășinari, și al domnului Ioan Radu Văcărescu, Președintele USR – Filiala Sibiu, care a înmânat Premiile USR- Filiala Sibiu (Premiul pentru debut – Simona Șerban, Premiul pentru Opera omnia – Ioan Barbu) și Premiile „Emil Cioran” (Simona Modreanu și Ion Dur). În continuarea preambulului, doamna Anca Sîrghie a prezentat volumul Caiete Cioran, ediția 2021, care reunește contribuțiile prezentate la ediția anterioară a colocviului, dar și, în premieră, fotografii de la eveniment, precum și ecouri și comentarii venite din toate colțurile lumii.

Colocviul propriu-zis a început cu o scurtă intervenție a renumitului profesor și teatrolog George Banu, care l-a evocat pe Celălalt Cioran, cel destins, șugubăț, iubitor de vorbe de duh, companion plăcut și amabil, ludic și profund, timid și înfocat, preocupat de cele mai grave chestiuni existențiale sau lingvistice, dar și amator de bârfe și povești umane. De fapt, așa cum aveam să descoperim pe parcursul lucrărilor colocviului, ideea eului multiplu, a fracturii identitare revelată de scriitură, a non coincidenței cu sine și a alunecării printre etichetele monovalente, cu care exegeza a încercat să-l încorseteze, s-a impus firesc și argumentat. Ioan Radu Văcărescu (Sibiu) ne amintește, în Așteptându-l pe Cioran, de cele două articole publicate de filosof în Franța, în 1943, în cotidianul „Comedia”, Despre Eminescu și Secretele sufletului românesc, în care acesta adastă asupra intraductibilului și sofisticatului „dor”, ca trecere prin și dincolo de prezent. Simona Modreanu (Iași) se întreabă retoric: Și dacă timpul n-ar exista?, evidențiind surprinzătoare intuiții cioraniene care se întâlnesc cu unele dintre cele mai recente și îndrăznețe descoperiri ale științei contemporane în privința caracterului non esențial și non necesar al timpului în ecuațiile universale și umane. De departe, dar cald prezent prin mijlocirea tehnologiei, ca mulți alți invitați, de altfel, Constantin Zaharia (Paris) s-a oprit asupra Discursului ironiei la Cioran, între umor și abnegație, decorticând trepte și nuanțe în ironia și umorul cioranian, îndeosebi în balansul permanent între ironia tragică a ființei lucide în fața degringoladei creației în Istorie și autoironia, care l-a salvat de patos și iluzii. Ada Stuparu (Craiova) punctează, în „Schimbarea la față a României”, considerații stilistice, faptul  că filosoful rășinărean a fost și – dacă nu chiar în primul rând – un mare scriitor, cu un registru lexical bogat metaforizat și cu un simț al limbii, române în speță, de o acuitate elaborată și doldora de finețuri. Ion Dur (Sibiu) pornește de la același controversat volum, Schimbarea la față a României, pentru a dezvolta o reflecție puternic contextualizată despre Virusul libertății și Rusia, sau trecutul rus și prezentul mereu sovietic, comparând manuscrisul original al cărții și textul final publicat, acesta din urmă cu numeroase și grave omisiuni ce amputează în bună măsură sensul unor reflecții perfect valabile și astăzi. Urmează intervențiile a doi remarcabili cercetători de la Institutul de Filosofie din București. Mai întâi, Marius Dobre propune o ipoteză psihanalitică în ceea ce-l privește pe Cioran și renegarea identității etnice, apropiindu-se cu finețe de o zonă abisală a ființei, de tulburare sentimentului propriei valori, corolar al rușinii colective și individuale de a fi român, dar și de complicatele meandre ale dorului de Rășinari și implicit de țara natală. În continuare, Claudiu Baciu ne oferă o analiză comparativă a Ideii de adevăr și istorie la Cioran și Hegel, din perspectiva legilor eterne în istorie (pe care Cioran le neagă) și a raportării diferite la individ și la rolul său ontologic. Maria-Daniela Pănăzan (Sibiu) își situează intervenția Între Demiurgul cel Rău și Demiurgul cel Bun, argumentând că totul este de esență religioasă la Cioran și că Dumnezeu și singurătatea sunt doar pretexte de dialog. Ana Grama (Sibiu) s-a ocupat de Emilia Cioran, studentă preferată a profesorului Nicolae Iorga la Universitatea din București, un inedit material de cercetare istoriografică, inserând-o pe traducătoare, membră a familiei Cioran, în procesul evoluției instituțiilor de învățământ superior ale vremii. Ziua întâi a colocviului se încheie cu prezentarea, de către Ioan Radu Văcărescu, a unui volum de teatru, Cioran – tragedii prevăzute. Triptic dramatic, semnat de Cornel Teulea. Mihai Posada va prezenta recenta carte a lui Ioan Radu Văcărescu, O grădină a poeziei.

Ziua a doua este la fel de concentrată în comentarii și abordări mai puțin obișnuite ale operei cioraniene. Marin Diaconu (București) readuce în atenție o relație complicată, Emil Cioran și Lucian Blaga, pornind de la admirația rășinăreanului pentru Eonul dogmatic blagian și ajungând la evocarea unor polemici mai mult sau mai puțin cordiale între cei doi gânditori. Paula Romanescu (București) dovedește încă o dată – în De la neajunsul de a te fi născut la neajunsul de a trăi – că pentru dânsa, Cioran este o prezență mereu vie, de unde și suculentul dialog imaginar, pătimaș și tulburător, pe care îl poartă cu el, de la scriitor la scriitor. Anca Sîrghie (Sibiu) se apropie la rândul ei de Spiritul dialogului cu lumea în interviurile lui Emil Cioran, căutând să distingă în relativ puținele conversații publicate aspectele recurente (plecarea din Rășinari, copilăria pierdută, insomnia, nenorocul, desăvârșirea în neîmplinire) din gândirea celui care se considera un dezertor al propriului destin. Tânărul cercetător Vlad Bilevsky (București) ne readuce în plasa filosofică, glosând pe marginea unor Afinități elective: Cioran și Hegel, punctul de plecare constituindu-l un articol al lui Constantin Noica despre Cioran, din 1985, și schițând profilul unui filosof care a deplâns dispariția eshatologiei în profitul dialecticii și care susținea că filosofia ar trebui să îmbine psihologia cu ontologia într-o antropologie filosofică. Un nou intermezzo de lansări de carte aduce în prim plan două volume, Radu Stanca și Sibiul, care încheie un ciclu de preocupări statornice ale Ancăi Sîrghie pentru poetul și dramaturgul sibian, o monografie, socotită “de excepție” de către primul ei recenzent Zenovie Cârlugea. În ea autoarea caută dreapta și echilibrata prezentare a raportului între biografie și creație în portretul acestui scriitor  de mare talent, dar prea adesea ignorat sau ocultat. Apoi, Ada Stuparu (Craiova) prezintă ediția Marin Sorescu pe patru continente, pe care a coordonat-o, distingând direcțiile principale pe care s-a construit personalitatea soresciană, corespondența cu scriitorii străini, traducerile și reflectarea operei în presă. Intrat în tradiția evenimentului, spectacolul Exerciții de admirație, Emil Cioran a fost susținut de regizorul și actorii  Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, refăcând atmosfera anilor de școală în Rășinari și Sibiu, schițând destinul european al gânditorului plecat de sub Coasta Boacii la Paris.

Comunicările în cadrul colocviului se  reiau cu Aurélien Demars (Lyon), prezent pe Zoom pentru a ne vorbi despre Contradicțiile destinului și hazardului potrivit lui Cioran, justificând ambiguitatea titlului prin dubla, chiar tripla contradicție pe care Cioran însuși o întreținea cu această noțiune, el care ura hazardul și ar fi trebuit, logic, să fie apologul determinismului, dar care le-a cultivat până în final pe amândouă, mai cu seamă în urma unor lecturi din spiritualitatea orientală. Rodica Chira (Alba-Iulia) povestește Cu Matei Vișniec despre Emil Cioran, acest gânditor care continuă să incite și să intrige și care i-a sugerat dramaturgului rădăuțean-parizian o întâlnire imaginară, într-un joc intertextual în Mansardă la Paris cu vedere spre moarte. Din îndepărtatul Michigan american, Dorin Nădrău evocă Interesul pentru Cioran al parizianului contemporan în trei episoade grăitoare, narate inițial de Constantin Zaharia, circumscrise unor drumuri cu metroul parizian, configurând comunitatea aparte a celor care îl admiră pe subversivul gânditor. Tot de pe meleaguri nord-americane, dar din Montrealul canadian de astă dată, Dorin Stoica se apropie de Emil Cioran, între om și operă, subliniind concordanța ideatică dintre viața și scrierile gânditorului, înstrăinat de filosofie, și prin mefiența sa absolută față de căutarea unui sens al vieții sau al morții. Din Rotterdamul lui Erasmus, Quinten Weeterings investighează Fabule ale Epocii de Aur. Filosofia istoriei după Cioran, amintind de principalele reproșuri pe care acesta le adresa istoricilor, cum ar fi duplicitatea devenirii, instituirea Istoriei ca entitate de sine stătătoare, deși în om, consideră Cioran, există o imposibilitate de a simți și de a se raporta la istorie. Sebastian Doreanu (SUA) narează un episod mai puțin cunoscut, Emil Cioran, profesorul, căci vreme de un an, acesta a predat filosofia la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, trezind animozități printre colegi și învățându-i pe elevi să se elibereze de manuale și să gândească în afara șabloanelor. George Roca (Australia) se oprește asupra lui Emil Cioran, însiguratul, ilustrând prin varii citate, tot mai vizibila izolare pariziană a filosofului, motivată și politic de teama de a nu le face rău celor cu care se întâlnea în perioada comunistă, dar contestând imaginea de solitudine și retractilitate prin comuniunea de spirit instituită de operă. Adrian Dinu Rachieru (Timișoara) redeschide o rană, în Cioran și „infernul etniei”, poposind, la rându-i asupra mult discutatei Schimbări la față a României, și amintind de ispita temporar reformatorului Cioran de conversiune a negativului întru afirmarea ființei românești, postulând un mesianism de împrumut, eșuat însă în sub-istorie și organicism letargic. Antonia Bodea (Cluj-Napoca) revine la o abordare literară cu Aciditatea paradoxului în strălucirea metaforei, redeschizând discuția despre scriitorul Cioran și retorica sa fulminantă, despre nedesăvârșire și exacerbări românești mulate pe rigoare sintactică franceză. Încheierea colocviului vine din partea Siminei Lazăr (Paris), cu o relatare inedită despre filmul realizat de Gabriel Liiceanu și Sorin Ilieșiu, pe care Cioran și Simone Boué l-au vizionat la ea acasă, prilej de a descoperi un om vesel, vorbăreț, care parcă sculpta cuvintele, un adevărat „aristocrat al contradicțiilor metafizice”.

Epuizați și încântați, duminică, 3 iulie, participanții rămași au pornit într-o peregrinare de suflet, cu oprire la Păltiniș, comemorarea lui Noica la mormântul de lângă schit și o drumeție până la cabana sobră și răcoroasă în care filosoful și-a trăit ultimii ani de viață și creație, periplul încheindu-se cu descoperirea – marcată de amărăciunea uitării și indiferenței vizavi de un loc al memoriei – a frumoasei case, pitită între falnici brazi și poieni smălțuite de flori, ce a aparținut familiei Cioran și în care, spune legenda – deci e adevărat! -, gânditorul ar fi scris o bună parte din Schimbarea la față a României.

Și am încălecat pe-o șa și am ajuns la capătul unei noi întâlniri de spirit și emoție, bogată, densă și diversă, prilejuită de un gânditor cu inepuizabile, caleidoscopice fațete, la ale cărui provocări ne vom întoarce cu aceeași bucurie și anul viitor.