Curentul International

Curentul International Magazine

De ce Elon Musk şi-a schimbat preferinţele electorale şi credibilitatea BBC a scăzut dramatic

7 min read

De ce Elon Musk şi-a schimbat preferinţele electorale şi credibilitatea BBC a scăzut dramatic

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Universităţile şi mass media au fost promotori activi, în spaţiul occidental, ai curentelor politice şi ideologice radicale, contribuind semnificativ la accentuarea tensiunilor şi a clivajelor sociale.

Într-o postare pe Twitter care a stârnit multă vâlvă, Elon Musk a explicat printr-o caricatură de ce a decis să voteze cu Partidul Republican după ce până acum a votat doar cu Democraţii. A menţionat chiar şi cu cine ar vota la alegerile prezidenţiale din 2024, cu guvernatorul republican din Florida, Ron DeSantis. Ceea ce Elon Musk vrea să explice prin postarea de pe Twitter este faptul că în esenţă el a rămas poziţionat ideologic în acelaşi loc, Partidul Democrat este cel care s-a deplasat radical către Stânga.

Un editorial din Wall Street Journal crede că nu ar trebui să ne mire decizia lui Musk menţionând un document de 40 de pagini emis de Administraţia Federală pentru Aviaţie (Federal Aviation Adminstration) în care companiei SpaceX, deţinută de Musk, i se comunicau condiţiile pentru aprobarea solicitării acesteia de a lansa o rachetă Starship de la baza sa din Boca Chica, Texas. Între altele, i se cerea să pregătească un raport „privind contextul istoric privind evenimentele din zonă în timpul Războiului Mexican din 1846-1848 şi a Războiului Civil din 1861-1865”, să finanţeze amplasarea unor panouri care să explice, în engleză şi spaniolă, semnificaţia istorică a acelor terenuri şi să dea $5000 anual pentru cumpărarea de ustensile de pescuit. Dacă în cazul imensului baraj Hoover, amplasat pe râul Colorado, a fost nevoie de 8 ani din momentul în care s-a votat legea până la finalizarea lucrărilor, în 1936, astăzi ar fi probabil nevoie de mai mult de atât doar pentru a derula procedurile pentru demararea lucrărilor pentru câteva mile de autostradă, remarcă cotidianul american. De fapt, mulţi cred că în zilele noastre un proiect precum barajul Hoover nici nu ar trece de evaluarea de mediu.

Astfel de proceduri complicate, o birocraţie extinsă care să le gestioneze, ca parte a unui stat atotputernic, stau la baza filosofiei politice a stângii liberale şi a reţetei sale de guvernare. Este, de pildă, comportamentul dominant şi la Bruxelles unde domneşte o adevărată frenezie în materie de reglementări. Unele sunt necesare, dar marea majoritate sunt opera unor funcţionari complet rupţi de viaţa reală care decid prin birouri cum trebuie să curgă viaţa în interiorul UE. Tot acest mamut birocratic, de 50 de mii oameni, erodează sever competitivitatea ţărilor din UE într-un moment critic în planul competiţiei economice globale.

Previzibil, au apărut imediat reacţii după postarea lui Musk, în zona academică, dominată copios de stânga, şi printre activiştii şi simpatizanţii liberali pentru care, nici vorbă, Partidul Democrat a rămas într-o zonă moderată, rezonabilă. Republicanii sunt cei care s-au deplasat către extrema dreaptă. Însă e greu să nu-i dai dreptate lui Elon Musk. Şi în America, şi în Europa, extrema stângă este pe val. E suficient să ne uităm în Franţa unde gruparea NUPES, o coaliţie a comuniştilor, socialiştilor şi verzilor, agregată în jurul lui Jean-Luc Mélenchon, un fost troskist şi un mare admirator al lui Hugo Chavez şi Fidel Castro, promotoarea unor politici radical stângiste (controlul preţurilor, îngheţarea chiriilor, naţionalizări extinse şi creşteri masive de taxe), a fost în primul tur practic la egalitate cu gruparea prezidenţială. Sigur, există şi o zonă radicală de dreapta, numai că spre deosebire de cea de stânga nu are nici pe departe influenţa acesteia din urmă care controlează autoritar spaţiul academic, societatea civilă, sindicatele, în general birocraţia de stat şi în ultima vreme chiar spaţiul corporatist.

În Europa, un rezultat este redefinirea a ceea ce numim „valori europene”. E suficient să ne întoarcem în timp cu doar 15 ani în urmă, în perioada în care aderam la UE. Pe atunci libertatea de expresie, în condiţiile unor limitări rezonabile, larg acceptate, era considerată un drept fundamental. Astăzi, pentru aşa-numita generaţie „woke”, a devenit chiar dăunătoare pentru că ar favoriza limbajul ofensator, categorie în care include cam orice se abate de la ideile sale. În schimb, între timp chestiunea transgenderilor a devenit una fundamentală în materie de drepturile omului.

Atunci când guvernul Orban din Ungaria sau Republicanii din statul Florida au legiferat interzicerea educaţiei sexuale şi a studiilor de gen în primele cicluri şcolare au fost imediat înfieraţi drept nişte retrograzi periculoşi care încalcă grav drepturile omului şi, în cazul Ungariei, se abat de la „valorile europene”. Doar cu câţiva ani în urmă doar ideea de pune o întrebare de genul „ce este aceea o femeie” părea ceva complet exotic. Astăzi discuţiile pe această temă au ajuns în centrul dezbaterilor politice din Statele Unite. Atunci când i s-a pus această întrebare, în cadrul audierilor din Senat, Ketanji Brown Jackson, nominalizată de către Joe Biden pentru Curtea Supremă, a refuzat pur şi simplu să răspundă spunând că nu este biolog. În România, lucrurile nu au ajuns încă atât de departe, dar tendinţa este similară. Deja copii de la clasele a şasea sau a şaptea discută la Educaţie Socială despre identitatea de gen şi alte lucruri similare.

Un comentariu la un articol despre clivajul ideologic şi polarizarea tot mai accentuată şi destructivă din societatea americană remarca, apropo de radicalizarea din Partidul Democrat, că dacă astăzi Ronald Reagan sau Ike Eisenhower nu ar avea nici o problemă să se integreze în Partidul Republican, de partea cealaltă ideile „woke”, cu larg ecou printre Democraţii momentului, ar fi fost bulversante pentru JF Kennedy sau chiar pentru Bill Clinton.

Progresiştii americani şi europeni „tind să vadă întreaga societate ca pe o formă a societăţii civile: asocierea voluntară între indivizii care aleg liber”, observă Damir Marusic în Wisdom of Crowds. „Lucruri precum cetăţenia, un trecut comun, simbolurile comune, moştenirea comună – acestea sunt fie văzute ca retrograde, fie de-a dreptul dăunătoare.” În Europa, sub stindardul unei viziuni post-naţionale, campionii progresişti de la Bruxelles văd în Uniunea Europeană un vehicul prin care să promoveze schimbările radicale din societate pe care le doresc. „Liberalismul social, egalitarismul, justiţia socială – toate aceste obiective sunt văzute ca adevăruri evidente”, mai scrie Damir Marusic. „Dar, în loc să fie utilizate ca un set unificator de mituri, despre un set de naţiuni care se confruntă cu impasul la care s-au aflat în mod colectiv în 1945 şi ca un îndemn general de a construi o societate mai bună, există o tendinţă în rândul progresiştilor din UE de a afirma supremaţia acestor adevăruri împotriva miturilor de legitimare prealabilă ale statului naţional.” Pe acest fond au apărut curentele populiste de dreapta şi unele tendinţe autoritariste pe care progresiştii le înfierează vehement fără însă a-şi asuma şi responsabilitatea pentru acest fenomen.

Factorii care au contribuit major la aceste evoluţii care generează enorme clivaje sociale sunt spaţiul academic şi mass media. Zone în care curentele neo-marxiste, reprezentate de pildă de Şcoala de la Frankfurt, plecate de pe continentul european, dar care au prins rădăcini solide pe continentul nord-american, sunt extrem de influente. Dacă înainte mass media reprezentau un liant social, astăzi, mai ales în ultimii doi ani când pe fondul pandemiei am asistat la proteste şi acţiuni sub flamura unei noi revoluţii culturale în spaţiul occidental, partizanatul acestora le-a erodat masiv credibilitatea şi le-a transformat mai degrabă într-un generator de tensiuni şi clivaje sociale. Un studiu Pew Research relevă că, deşi 82 procente dintre jurnaliştii americani sunt în principiu de acord că ar trebui să facă o separaţie între ceea ce scriu şi simpatiile lor politice şi ideologice, doar 55 procente dintre ei spun că reuşesc să o facă. Şi cu siguranţă ultima cifră e probabil prea ridicată pentru că nu toţi pot fi obiectivi. Mai mult, există chiar un curent care consideră că principiile de bază ale Jurnalismului sunt depăşite şi că trebuie promovat un „jurnalism în cheie moral corectă”.

Rezultatul, ilustrat de un studiu amplu elaborat de Reuters Institute, Digital News Report 2022 (aflat la a 11-a ediţie), în baza unei cercetări efectuate în 46 de ţări, inclusiv România, este că „încrederea în ştiri” a scăzut în 35 dintre ele, cu 2 procente, ajungând global la 42 procente. Cea mai accentuată scădere, între 2021 şi 2022, este în România, cu 9 procente, până la 33 procente. Şi nu este vorba de o întâmplare, ci de o tendinţă accentuată din ultimii ani. Evoluţii dramatice sunt vizibile mai alea acolo unde, ca în Statele Unite, polarizarea ideologică este ridicată. S-a ajuns ca doar 26 procente dintre americani să mai aibă încredere în ştirile furnizate de mass media, cel mai scăzut nivel din eşantionul studiului. Remarcabilă este şi pierderea masivă de credibilitate suferită de BBC, care a scăzut de la 75 procente în 2017, la 55 procente în 2022. Iar studiul notează că este un fenomen mai larg care afectează şi alte media cu orientare de stânga, ca The Guardian, semn că politica editorială a acestora, pronunţat partizană, intră în coliziune cu agenda şi preferinţele publicului.

 

Autor. Alexandru Lăzescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.