Curentul International

Curentul International Magazine

Forumul de la Davos, elitele globaliste şi amprenta de carbon (II)

5 min read

Forumul de la Davos, elitele globaliste şi amprenta de carbon (II)

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Ambiţiile elitelor politice, corporatiste, ONG-iste reunite la Davos de a impune soluţii radicale pentru gestiunea planetei se lovesc de ostilitatea stângii care le acuză de ipocrizie, de opoziţia celor care cred că unele teorii conspiraţioniste încep să semene prea mult cu realitatea, şi de reconfigurările geopolitice.

Elitele globaliste, pentru care Davosul este punctul nodal de intersecţie, sunt văzute drept toxice, arogante, dominatoare şi ipocrite, de ambele părţi ale barierei ideologice. Criticile privindu-i pe participanţi sunt în bună măsură îndreptăţite. În timpul pandemiei, care a ruinat o mulţime de afaceri mici şi mijlocii, averea miliardarilor de pe planetă a crescut cu $5 trilioane, conform unui raport Oxfam. Dar pentru stânga radicală, neo-marxistă, un curent aflat pe val în Occident, mai ales printre tineri, problema nu este globalismul în sine, ci faptul că sistemul de instituţii pe plan naţional şi global este construit pe ideea de capitalism şi piaţă liberă, concepte pe care le consideră nocive şi pentru planetă, şi pentru omenire. Preocuparea lor principală fiind „redistribuirea” bogăţiei. În debutul unui articol cu titlul sugestiv „Davosul a murit” este o fotografie în care câţiva tineri protestează împotriva WEF cu o pancartă pe care scrie „No Future for Capitalism”.

Exponenţii acestui curent spun că nu se mai lasă înşelaţi de discursurile de la Davos despre egalitate, transparenţă, diversitate, doresc o „schimbarea radicală a sistemului”. Asta înseamnă renunţarea la capitalism şi adoptarea unui sistem în esenţă de tip comunist în care un stat atotputernic să controleze cea mai mare parte a economiei şi a vieţii oamenilor. Măsurile radicale preconizate au la bază două mari concepte: 1. redistribuirea masivă a bogăţiei, prin regimuri de taxare extrem de ridicate, dar şi printr-o „supraveghere strictă” a averilor, prin instituirea unui aşa numit Registru Global al Proprietăţilor; 2. promovarea unor politici care să dea prioritate unor criterii bazate pe „incluziune” şi „diversitate” în dauna celor bazate pe competenţă atunci când e vorba de traseul profesional individual. Ultimul concept presupune, într-un mod adesea formulat explicit, în numele „echităţii”, discriminarea „albilor”, în special a „bărbaţilor albi”.

Ceea ce nu vom găsi în acest discurs, probabil seducător pentru mulţi, subliniază Thomas Sowell, este chiar şi o minimă preocupare pentru mecanismele care creează bogăţia care ar trebui masiv redistribuită. Ca şi când existenţa acesteia ar fi un dat şi ar fi sarcina guvernelor sau a unor organisme internaţionale de tipul celor imaginate mai sus să se ocupe de lupta cu inegalitatea şi să promoveze „justiţia socială”. Cât de goale de conţinut sunt astfel de demersuri atunci când sunt transpuse în practică, cu cooperative agricole de producţie ineficiente sau cu fabrici aflate „în proprietatea întregului popor” care în general produceau doar pentru a produce nu pentru nevoile reale ale pieţei, cei care au trăit o vreme în comunism ştiu deja. Însă tinerii de astăzi, pentru care acele vremuri sunt îndepărtate şi complet irelevante, tind să gândească probabil în mare măsură la fel ca cei din Occident.

De partea cealaltă, reproşurile sunt în principal de altă natură. Sunt legate de externalizările masive, care au făcut din China principalul furnizor de produse al lumii, dar şi de excesele progresiste în plan cultural care au exacerbat războaiele identitare din America. Joel Kotkin, pe linia ideilor avansate încă din 1941 de James Burnham, scrie într-o carte apărută în 2020, „The Coming of Neo-Feudalism”, despre conflictul cultural care a înlocuit vechea confruntare dintre dreapta şi stânga, de natură preponderent economică, cu una dintre „elitele globaliste”, politice, manageriale, din spaţiul media, din universităţi, din aparatul birocratic al statelor şi din cel al organizaţiilor internaţionale, şi restul societăţii. Davosul fiind locul emblematic în care aceste elite îşi etalează puterea şi influenţa şi fac proiecţii asupra viitorului pe care doresc să-l modeleze.

Anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, a fost un WEF virtual. La care onoarea de a ţine „keynote speech”-ul (discursul principal de deschidere) i-a revenit lui Xi Jinping. Atunci discursul lui Xi Jinping, care a lăudat virtuţile globalizării şi multilateralismului, a fost marcat la final de aplauzele entuziaste ale lui Klaus Schwab şi a restului audienţei care, scriam atunci, „deşi nu scapă nici un prilej să facă trimitere la principii generoase şi valori înalte, par cu toţii cuprinşi de o amnezie generalizată în privinţa naturii regimului de la Beijing”. În acest an a intervenit de la Kiev Volodimir Zelenski, dar au lipsit şi Xi Jinping şi Vladimir Putin. De fapt nimeni din Rusia nu a fost invitat. Însă anul trecut, liderul rus, care a avut şi în 2015 o intervenţie la WEF, după ce Rusia tocmai anexase Crimeea, a fost prezent. Klaus Schwab spunea atunci, în cuvântul de introducere, că „în acest moment al istoriei în care lumea are o fereastră unică şi scurtă de oportunitate de a trece de la o epocă a confruntării la o eră a cooperării, capacitatea de a auzi vocea preşedintelui Federaţiei Ruse – este esenţială”. Ceea ce nu face decât să dea dreptate celor care vorbesc despre distanţa enormă dintre lumea imaginată de elitele şi „experţii” care se reunesc anual la Davos şi lumea reală.

Excluderea prezenţei ruseşti la ultimul forum de la Davis a stârnit o reacţie critică a Moscovei care i-a acuzat pe organizatori că „a renunţat la partenariatul cu operatorii noştri economici în favoarea Washingtonului” transformând WEF într-un „club exclusiv reprezentând interesele unui grup selectiv de ţări”. În sine absenţa forţată a Rusiei semnalează o dată în plus sfârşitul globalismului, cel puţin în forma sa actuală. Doar cu puţină vreme în urmă, până la întreruperea provocată de pandemie, prezenţa Rusiei la Davos era una consistentă. Wall Street Journal aminteşte de pildă „petrecerile extravagante”, cu icre negre şi şampanie Dom Perignon din abudenţă, oferite de magnatul rus al aluminiului, Oleg Deripaska care în 2018 a adus o trupă de dansatori cazaci şi pe Enrique Iglesias. Semnificativ, în acest an, pe fondul dispariţiei „Russia House” care în trecut organiza evenimente care promovau, cu mare pompă, tot felul de iniţiative ruseşti, guvernul de la Kiev şi un ONG ucrainean au organizat o expoziţie cu fotografii intitulată „Casa Crimelor de Război comise de Rusia”.

Foto. Alexandru Lăzescu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.