Cititorul nostru jupânul nostru… cu Tudor Petruţ – Cam unde e America?

Cititorul nostru jupânul nostru… cu Tudor Petruţ – Cam unde e America?

Autor: Tudor Petruţ (California)

Mă bucur că, în sfârşit, m-au găsit cititorii şi mi-au transmis prin email opiniile, comentariile şi mai ales întrebările lor. Ceea ce vă încurajez pe toţi să o faceţi, atâta vreme cât folosim cu toţii un ton civilizat, respectând dreptul la opinie al tuturor. Sunt la tudor@petrut.biz, căsuţa poştală a paginii mele de pe internet.

*

Cu toată canonada de ştiri, imagini, poveşti, reportaje, ceea ce ştim despre conflictul armat din Ucraina este că nu ştim prea multe. Chiar dacă a dominat în ultimul timp ciclul media, invazia care a cutremurat un întreg continent s-a transformat uşor dar sigur în propagandă din ce în ce mai puţin subtilă, în stil rusesc. Din partea tuturor părţilor. De aceea înţeleg de ce mai mulţi cititori sunt nelămuriţi şi nu ştiu ce să mai creadă. Cel mai afectat pare a fi domnul Sabin S. din Sighetu Marmaţiei, pe bună dreptate pentru că se află extrem de aproape de ţara vecină şi prietenă. Sabin ne întreabă direct şi fără drept de apel unde este America? Ce face America ca să oprească agresiunea? Să răzbune atrocităţile ruseşti?

Trebuie să aruncăm o privire în trecutul apropiat când fostul preşedinte Donald Trump era acuzat de aroganţă pentru că acuza Germania şi alte ţări europene că se vând la ruşi contra energie de toate felurile. Era la fel recriminat că omenirea nu mai are nevoie de impertinenţa americană de a se considera poliţaiul lumii. Aşa că, chiar dacă actualul preşedinte Joe Biden a rebalansat relaţiile bilaterale cu Europa, administraţia de la Casa Albă nu are momentan nici un interes să redevină poliţaiul bine înarmat care să rezolve probleme mondiale.

Din punct de vedere geopolitic Statele Unite n-au nici un avantaj strategic în partea de Est a Europei. Pentru tacticienii americani, Ucraina era „în joc” şi inevitabil în zona de influenţă rusească. Barak Obama i-a lăsat în pace pe ruşi după ce au anexat Crimeea. Trump l-a ţinut la mantinelă pe Vladimir Putin pentru că era imprevizibil şi gata mereu să pună mâna pe trăgaci (vezi Siria, Iran). Domolul unchi al naţiunii Joe Biden nu are cum profita dacă riscă un război continental. Presiunea populară este clar împotriva angrenării soldaţilor americani în conflict. Politicienii, indiferent de culoarea politică, se împart în două tabere, pacifişti sau extrem de belicoşi. Din cauza acestei rupturi, Biden nu are suportul necesar pentru a escalada situaţia şi din cauza popularităţii sale în cădere liberă nu are cum să ia nici o măsură care să fie nepopulară. Pentru americani a pune presiuni economico-sociale pe ruşi şi a înarma pe uşa din spate forţele ucrainiene sunt o ripostă măsurată.

Trebuie de asemenea menţionate mişcările de trupe şi armament americane din Europa, cu impact de lungă durată şi pentru România. Şi faptul că fabricile de armament americane au trecut imediat la producţia de muniţie pentru armata ucraineană. Deci America face multe pentru Ucraina. În măsura în care stă departe de un conflict direct.

Trebuie să menţionăm şi nişte subtilităţi, din care şoapte încep să se audă în comentariile media americane. Joe Biden este îndatorat Ucrainei pentru că nu a făcut publice documente despre afacerile mai mult sau mai puţin curate ale fiului Hunter Biden. În egală măsură, democraţii continuă să susţină că ruşii au câştigat alegerile din 2016 pentru Donald Trump, deşi nu s-a dovedit nimica. Drept pentru care ar fi înclinaţi să intervină nu numai în Ucraina ci să ajungă până la înlăturarea completă şi definitivă a lui Putin („prietenul lui Trump”) şi la îngenuncherea Rusiei. Pentru democraţi este o interesantă deviere de la principiile lor ideologice (şi de la pacifismul socialist globalist al ultimilor ani). În concluzie, chiar dacă administraţia şi majoritatea parlamentară democrată ar risca să se angreneze militar în conflictul ucrainean, vocea poporului votant – în an de alegeri parlamentare – este mult prea puternică. De aceea, dragă Sabin S., America e pe-acolo, dar nu foarte-foarte. Şi face cât poate, în context. Iar dacă e insuficient, va fi judecată de istorie.

Foto. Tudor Petruţ