Romanian Story 100%
2 min readRomanian Story 100%
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)
(poezie umoristică)
De când am atâţia fani,
Mi-au picat buluc aseară,
Neamurile din Paşcani,
Vizită protocolară,
Le era un dor, să moară,
Nevăzându-mă de ani,
Ca, la şpriţ, aşa,-ntr-o doară,
Tot vorbind noi de duşmani,
Ce le-a dat prin cap(!) să-mi ceară
Nişte bani:
Zoiţica, nea Pandele,
Finu’ Ion, prin alianţă,
Safta, Leana, tot o lele,
Nea Costică văr cu ele,
Trei nepoţi şi, în balanţă,
Trei nepoate cucuvele,
Plus Gheoghiţă, în instanţă,
Pe aceste vremuri grele
Toţi cu mintea în vacanţă
La lovele!
Cu-mprumut, c-aşa-i la noi,
Unul, două tomberoane,
Nu de lei de-ăi vechi, nici noi…
Mai precis, de euroi,
Citind ei, fără tromboane,
Când s-au deşteptat vioi,
Într-un comm, scris cu zorzoane,
Pe feisbuc, de-o babă, joi,
Că aş fi „de milioane”
Şi-au dat roi!
Într-o clipă am simţit
Toţi tuleii pe chelie,
Şi, uitând că sunt falit,
I-am luat la iscodit
Fin şi cu diplomaţie:
Ce-o să faceţi băăăi, uimit,
Cu atâţia bani, bădie?!
Pân-acum aţi prăpădit
Pân şi banii de chirie,
V-aţi tâmpit?!
De-au sărit cu toţii-n sus
Şi m-au luat, nene, la zor,
Mai ceva ca pe Isus:
Cine, dracului, m-a pus,
Insultând pe dumnealor,
Eu, obraznic, şi în plus,
Cu tupeu de pe ogor,
Să-i întreb (cum aţi dedus)
Ce fac ei cu banii lor
…care nu-s !?
Foto. Valeriu Cercel