Curentul International

Curentul International Magazine

Poezii

5 min read

Poezii
Autor: Mărioara Vişan (Italia)

Îmblânzitoarea de cuvinte

Se agață de trestii mugurii de nepăsare,
Oglindindu-se în apa cea lin curgătoare.
Apleacă o creangă spre luciul învolburat
al apei, nici gând să-nțeleagă ritmul ciudat
al galopului spre imaginea răstignită
a nepăsării, ce pe mugurii galbeni s-a tatuat
lăsând cuvântul să dispară în apa uitării
dintr-o carte de nimeni citită.

Îmblânzitoarea de cuvinte știe să dreseze
Litere răzlețe, fugare, ce nu vor să exerseze
Cuvântul, frumos așezat în fraze elegante,
ce se adună una câte una, în poezii șarmante.
Le așează ea, încet, atent si cu migală,
realizând imagini ce îmbracă foaia goală.

Cu pana-i de flamingo muiată-n apa clară
Scrie pe trestia vieții, povești de-o vară
Pe care le-au trăit în vis poeții, uneori,
care azi se regăsesc în culorile din flori,
ascunse în arabescul gîndului pribeag
al Imblânzitoarei de cuvinte, pe al vieții catarg

Precisione svizzera

Am nevoie de tăcerea timpului,
să pot număra secundele.
Parfumul lor
are ceva din miracolul existenței.
Poate cândva, timpul a stat închis
în sticluțe de cuarț.
Cineva,
sigur un elvețian cu barba albă și lungă,
învârtea rotițele veșniciei
cu tipica ,,precisione svizzera”.

Acum, când firele existenței
din fuiorul fermecat, ce numără anii
de trecere spre tărâmul indiferenței,
s-au încâlcit
într-un permanent și indescifrabil Cuvant ,
în care nici tu,
nici eu,
nu ne regăsim,
nu-i mai înțelegem sensul.
Am nevoie de liniștea clipelor
în care rotația pe axă a Pământului
să nu mă amețească
cu atâta zgomot inutil.

Zece degete
Zece fluturi

Uite așa m-am trezit azi cu o poftă de viață,
de stau la marginea patului și număr fluturi.
Unu, doi, trei…până la zece, nu îmi vine să cred,
zece fluturi, zece degete la mâini, cum se poate?
Mă ridic încetișor să nu îi sperii ( fluturii).
Încep să merg prin cameră, un pas, doi pași…
La al zecelea pas mâinile mele se miră de ce stau
Ele care știu să scrie, să coase cuvinte pe foi de papirus.
Drept pentru care se ceartă cu cele zece degete
care zboară indiferente după cei zece fluturi.
Este ca în cantecelul ,, Zece negri mititei”,
unul mai mic decât celălalt.
Nu că m-ar interesa, dar nici degetele nu sunt egale.
Doar diafanul fluturilor e mereu același.
Și totuși încă e noapte și degetele mele
alunecă armonios pe taste, într-un dans al efemerului.
Mâine e o alta zi… alți fluturi, alte cuvinte.

Visul unui umăr tatuat

Nu-mi săruta umărul dezvelit.
S-ar putea buzele tale,
să strivească fluturii tatuați
de pe petalele macilor.
S-au lipit într-o noapte de mai,
în care vântul schimbării
adia într-un balans al liniștii,
pe umărul adormit,
tatuat cu fluturi.
Lasă-i să creadă în veșnicie,
riști să îi trezești
cu un sărut efemer.

Tăceri

Tăceri ascunse în negura nopții
ne cheamă ofrandă pe altarul sorții.
Satinul visurilor din copilărie
franjurează în fâșii de veșnicie
indiferentul timp
ce trece fără milă.
Ne coasem azi destine
scriind filă cu filă
romane despre lumi imaginare
ce nicicând nu vor trăi
realitatea
vieții care doare
doar moartea semnează
ca și autor,
ea, veșnic trează.
Tăceri ascunse-n file de speranță
dansează
pe melodia viselor
plecate în vacanță.

Albastru infinit

Am vorbit cu norii azi,
mi-au mărturisit că s-au plictisit să ne deschida calea,
că în liniștea înaltului plouă doar când moare cineva.
Nu, nu în sensul în care cred eu, ci când dispare o formă
din micile forme care colorează cerul.
Acum înțeleg picăturile calde de vară, care uneori
Inundă gradina cu minuni a lumii.
Când i-am întrebat de ce lacrimile lor iarna
se transformă în fulgi pufoși care îmbracă crestele munților,
s-au uitat unul la altul( norii) și au zâmbit șăgalnic.
Fulgii pufoși sunt clipele de tristețe când ne transformăm
din albastru în cenușiu, atunci ne pregătim pentru sinistrul joc.
Care joc? Întreb eu nedumerită.
Jocul repetiției ciclurilor solare, vine promt răspunsul.
Mă uit mirată la norișorul care tocmai mi-a făcut cu ochiul
Are culoarea înserării, un mariaj între zi și noapte,
pe margini pudrat cu puțină esență de viață.
Îi fac și eu cu ochiul și fără să mai scot un cuvânt
mă transform în alabstru infinit.

Angelina

Privesc în ochii tăi, mari și rotunzi ca oglinda lunii.
Mă regăsesc în altă dimensiune, înflorită fecioară.
Îmbrac în oaze cu flori de iris, imensa grădină a lumii
și- o ud cu ale ploii lacrimi, nu vreau s-o las să moară.

Prin glasul tău de Dee, povești despre iubiri trecute,
pe strune de chitară, îmi dărui un tango argentinian.
În noaptea asta întunecată, stelele ascultând tăcute
s-au îndrăgostit de tine,Angelina, nume de magic, diafan,

Al iubirilor din alte lumi, de mult uitate pe pîmânt,
rămase doar în povestiri din cărțile cu psalmii
Iubirii nemuritoare ai dumnezeirii din Cuvânt.
Pe care,din nefericire, praful se așterne-ncet cu anii.

O ultimă relicvă din sfântul insectar al veșnicei trăiri
pe panoplia sorții, rămân azi, prins de cuiul indiferenței.
Îți văd, frumoasă Angelina, tristețea și durerea din priviri,
Când, pentru ultima dată scrii epopeea existenței.

Rămân doar amintire, cuvinte sacre ce-n Biblie s-au scris
cu sânge de martiri al sfintților Părinți ce curge pentru noi.
Ne afundăm în marea de smoală a întunecatului abis,
alegând pustiul în locul iubirii si goliciunea viselor din ploi.

Foto. Mărioara Vişan

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.