November 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Marea judecată

3 min read

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Marea judecată

Autor: Tudor Petruţ (California)

 

De-abia a câştigat domnul Donald Trump alegerile prezidenţiale din 2016 că activiştii şi politicienii partidului pierzant au şi anunţat că alesul poporului nu va ajunge la Casa Albă pentru că se va demonstra că este colaborator rusesc şi că securiştii lui Vladimir Putin au manevrat alegerile. După ce a ajuns totuşi în Biroul Oval, Trump a trebuit să treacă printr-o întreagă mascaradă politic-juridică a unui procuror special care nu a demonstrat nimic. Ceea ce n-a oprit pe nimeni dintr-o parte a media americane să continue la infinit acuzaţiile, ca fiind de fapt factuale.

Scăpat de sub talpa rusească, vorbăreţul preşedinte s-a apucat să sporovăiască despre contra-candidatul său într-o convorbire amiabilă cu un conducător de stat. Scurgerea de informaţii, ilegală cum o fi, a ajuns în colimatorul activiştilor şi politicienilor democraţi şi a suporterilor din presa (liberă). Procedura de suspendare a preşedintelui Trump, devenită dramă tragi-comică în direct, n-a dus nicăieri.

Dup ce alegerile din 2020 au fost acerb contestate de către republicani, Donald Trump le-a vorbit simpatizanţilor pe 6 ianuarie anul curent. După care, plin de avânt revoluţionar, unii protestanti s-au trezit vizitând ilegal tocmai casa poporului, Capitoliul. Producând pagube şi rănind câţiva poliţişti. Răzmeriţa naivilor, fugăriţi în câteva ore de forţele de ordine, a devenit insurecţia tuturor insurecţiilor. Trump fiind acuzat ca fiind incitatorul şef şi astfel, în ultimele zile ale preşedinţiei, a mai trecut printr-o procedură de suspendare care nu a probat nimica.

Nici n-a ajuns fostul preşedinte liniştit la vila de pe terenul său de golf din Florida când a început partea a doua a marii judecăţi. Procesele civile şi investigaţiile procuraturilor. E. Jean Carroll şi Summer Zervos l-au acuzat pe atrăgătorul Donald de tot felul de hărţuiri sexuale, iar soţul Melaniei le-a făcut mincinoase (şi mai mult), drept pentru care s-a ales cu două procese pentru defăimare. Nepoţica Mary Trump, rămasă în afara averilor familiei, îl acuza în tribunal că dânsul i-ar fi furat partea de moştenire. Politicienii democraţi Karen Bass şi (duşmanul declarat) Eric Swalwell, amândoi membri ai congresului, i-au intentat proces pentru incitare la violenţă căci răscoala din 6 ianuarie le-a creat stres emoţional şi dureri de cap. Imediat, câţiva poliţişti care s-au ales cu vânătăi în acelaşi incident l-au târât pe Donald Trump în tribunale pentru incitare şi pentru că cineva trebuie să plătească leziunile corporale şi mentale. Se observă că în nici unul dintre aceste cazuri nu există referiri de incitare la insurecţie… Cuvintele mari şi grave sunt doar pentru presă.

Ex-prezidentul nu scapă nici de mânia procurorilor. Foştii lui vecini din Manhattan îl cercetează pentru posibile fraude fiscale, inclusiv la plata taxelor şi impozitelor, şi oarecare probleme cu un teren de golf. Procurorul general din Washington, DC încearcă să demonstreze că fostul preşedinte este culpabil de incitare la violenţă pentru că protestele au avut loc în oraşul său. În Georgia, o procuratură locală l-a dat în judecată pentru interferenţă în alegerile locale (dar mai ales pentru că i-a acuzat că sunt nişte hoţi mincinoşi care au furat la alegeri). Lista rămâne deschisă şi un rezumat al fiecărui proces găsiţi pe www.justsecurity.org.

În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump marea judecată nu va fi cea de apoi. Până acolo îl mănâncă democraţii. Nu există acuză cât de insignifiantă şi proces cât de mic şi fără merit dacă poate, poate, undeva, cumva, portocaliul adversar politic devine inculpat acuzat şi vinovat criminal pentru că a cântat în biserică. De-abia atunci marea judecată devine ceea ce îşi doresc din suflet democraţii: să-l oblige pe viitorul candidat la preşedenţie să renunţe la viaţa politică!

Foto. Tudor Petruţ 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.