March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Hora popilor

7 min read

Hora popilor

Autor: pr.dr. Cătălin Lungu (Montreal, Canada)

 

Mă aflam în Grecia, plecasem de câțiva ani din țară cu binecuvântarea bisericii la o bursă de studii postuniversitare, oferită de Ministerul de Externe Ellen, solicitată fiind de Arhiepiscopia de la Atena, pentru studenții străini. După jumătate de an, am fost angajat preot în Biserica Greacă. La început, am fost numit slujitor secund la o biserică din orașul Kardița, iar după un an de zile, am fost numit preot paroh la o altă comunitate din apropierea respectivului oraș. Trecuseră câțiva ani de la hirotonia mea și aveam o oarecare experiență în preoție, cunoșteam destul de bine obligațiile morale de păstor. În programul meu pastoral, printre altele, se afla și purtarea de grijă a persoanelor vârstnice, alinându-le singurătatea și viața monotonă, prin organizarea de pelerinaje religioase, sau chiar câte o seară grecească, etc. În mai 2005, primesc un telefon de la părintele protopop, care îmi era vecin și bun amic, anunțându-mă că, imediat după cincizecime, în prima sâmbătă din iunie, va avea loc în comuna noastră un simpozion pentru persoanele de vârsta a treia. Bineînțeles că trebuia să ne implicăm destul de serios în organizarea unui spectacol cu artiști amatori de dansuri panelenice (dansuri din toate zonele grecești), cu orchestră tradițională, cu masă grecească, de unde nu puteau lipsi suflaki și miei la proțap, dar și acordarea unor diplome de onoare sau de merit, etc. Toate acestea, împreună cu protopopul, cu alți doi consilieri din partea primăriei și două doamne de la „Asociația femeilor misionare” le-am pus în ordine într-un timp record. Noi în familie programaseam ca, în luna iunie, să mergem în țară, așa că preoteasa plecase cu fetele înainte cu o săptămână, urmând să plec și eu după weekend. În seara simpozionului, fiind singurul străin, venit la studii, am avut privilegiul să fiu așezat la masa invitaților de onoare, împreună cu Protopopul, preoteasa lui, un Episcop din zonă, Mitropolitul județului și Primarul cu soția. Masa noastră rotundă era așezată pe un podium, la o înălțime de două trepte de scară. Alături de noi, după ce coborai cele două trepte, era masa lungă a preoților, urmată de mesele cu participanți. La vremea respectivă, începusem să cunosc foarte bine caracteristicile poporului grec. Studiindu-l, pot spune că l-am „trăit”, metaforic vorbind, încă din antichitate și până la contemporaneitate.

Grecii – un popor cu oameni frumoși, renumiți pentru patriotismul lor puternic și pentru caracterul conservator foarte dezvoltat, exprimându-și dintotdeauna trăirile prin dans. De vor fi triști sau veseli, sau dacă pământul sub picioarele lor se va clătina, ei tot vor dansa. Credința, muzica și dansul, de-a lungul istoriei, au jucat un rol foarte important în viața grecilor. Dacă cineva le-ar fi luat acestea trei, i-ar fi desființat ca neam.

Sub cerul liber, ne-am lăsat captivați de frumoasele cântări și dansuri grecești unde trebuia și noi: Ierei, Protoierei și Arhierei, de la vlădică și până la opincă, să ne desfătăm la respectivul chiolhan, că, de, o așa paranghelie nu are loc prea des. În bogatul lor folclor, unul din 3-4 cântece sau strigături este despre popă și preoteasă, bineînțeles în limita bunului simț. În tradiția poporului grec, de multe ori, preotul este cel care începea dansul, având și rolul de protos (primul) în horă.

Mitropolitul face un semn discret și văd câțiva preoți cu ditamai bărbile și cu sutanele pe ei începând o horă în formă de semicerc. Pe mine mă distra această imagine, pentru că veneam dintr-o țară unde noi, preoții de mir (căsătoriți) nu dansăm cu sutana pe noi. La dansurile noastre populare românești cu sărituri și țopăieli ne-ar fi stat caraghios. Amuzându-mă de tot ce vedeam, protopopul vine cu propunerea să mă învețe să dansez grecește, dar l-am refuzat categoric. Mitropolitul îmi face semn să vin pe scaunul de lângă el, rămas liber pe moment, că vrea  să-mi spună ceva. Ce-i drept, mă înțelegeam foarte bine cu mitropolitul, mai ales că eram la același profesor pe care îl avusese și el coordonator la lucrarea lui de doctorat; relația noastră era un pic mai colegială. Mă ridic și merg lângă mitropolit. Surâzător îmi spune:

– Părinte Constantin, acum, că ai învățat să vorbești grecește, îți propunem să înveți să și dansezi grecește, dar mai am o rugăminte. Uite, vezi, toți preoții au barbă mare, numai frăția ta nu. Chiar unul dintre ei mi-a reproșat cum că sfintia ta nu ai barba mare, de aceea te rog să o lași un pic mai mare, așa vrea și poporul nostru, așa este educat el.

– Exact, Înalt Prea Sfințite, poporul îl aveți așa cum l-ați educat și nu voi putea eu, un purice trecător, să schimb educația unui popor. Vă promit, însă, că voi învăța să dansez grecește, îmi place să dansez. Cât despre barbă, fiecare să și-o lase cât vrea el de mare, nu am nimic împotrivă, dar, pentru că m-ați rugat să o las un pic, o voi lăsa, iar pentru mine un pic înseamnă un cm. Peste 10 zile, barba mea va fi de trei cm, nimic mai mult. Dar totuși țin Vlădică (Despota), să vă spun, că am cunoscut preoți fără barbă sau și cu barbă scurtă care aveau mult mai multe calități decât mulți cu barba până la pământ și culionul (fes preoțesc) până la cer. Vă rog să mă iertați că îndrăznesc să vă spun, dar eu am sentimentul că iadul e plin și sătul de bărboși.

A zâmbit, lăsând pleoapele închise pentru câteva secunde, nici semn de supărare. Mă ridic și merg cu protopopul în hora popilor, să învăț a dansa grecește. Atunci, pot spune că am învățat sa dansez „Sirtaki”, cel din filmul „Zorba” și Karaguna, dans din zona Tesaliei. Am încercat și un dans din Macedonia grecească, dar n-am apucat să-l învăț prea bine. Oricum, m-am distrat de minune; nu am rezistat fără să nu sun acasă, să afle și ai mei de isprava mea. Revin la masă și, în compania protopopului, sun pe celularul ce-l lăsasem la plecarea mea din țară. Răspunde fratele, dar cu el și cu tata vorbeam foarte greu, erau prea fuduli de urechi, trebuia să repet de 10 ori un cuvânt. Bucuros că a răspuns, o cer pe mama, ea participa totdeauna la glumele mele, zugrăvindu-le de multe ori mai frumos decât mine.

– Săru`mâna, mamă, hai să-ți dau o veste, știi bine că anul ăsta am făcut 8 ani de preoție. Și, în seara asta, la o distracție cu lume multă, am dansat cu sutana pe mine.

– Doamni ferești, măi băieti, doar n-ai înnebunit!

– Mamă, suntem mulți preoți, aici așa se joacă.

– A, da? Adicî șî pe-acolo sânt popi nebuni!

Eu îi traduc protopopului, iar el, râzând, îmi zice:

– Spune-i că sunt muuulți!

Nu apuc să-i spun și o aud pe mama.

– Măi băieti, mă auzi, oamenii ciia nu aruncă în voi cu sarmale?

– Nu, mamă, aici nu se mănâncă sarmale.

– Măi băieti, mă rog țâi sî ai grijî sî nu sî superi presfințâtu, preînălțatu sau cum boala îi mai spuniț voi la episcopu ceala a vostru, cari ț-o dat binicuvântari sî mergi la școli înalti. Șî bagî di samî, cî eu șî cu tac-tu am muncit pi brânci sî ti țânim în școalî, vez, ai grijî, nu cumva sî ti răspopeascî aciia di pe-acolo, cî ti răspopim șî noi.

– Mamă, fii pe pace, sunt aici cu mitropolitul, chiar el mi-a spus să dansez cu sutana pe mine.

– Apâi, dragu mamii, dacî șî mitropolitu ciala îi într-o urechi, însamnî c-ai nimerit-o ghini!

Am încheiat convorbirea cu mama, râzând puțin cu protopopul, apoi îmi întorc privirea la colegii care dansau „Sirtaki” într-un ritm rapid, zicând surâzător în sinea mea: Eu știu că sunt într-o ureche, da`când mă uit la ăștia, parcă-mi crește inima!

Dar să nu uităm că și profeţii, când l-au întâmpinat pe Saul, au dansat şi au cântat la instrumente (1 Sam. 10:5).

Foto. Cătălin Lungu 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.