La pas prin Vrancea: drumul cașului sculptat, din Negrilești

La pas prin Vrancea: drumul cașului sculptat, din Negrilești

Autor: Ramona Sandrina Ilie (Alexandria, Egipt)

Mulți cunosc Vrancea datorită Babei Vrâncioaia, o legendă care ar trebui folosită, reînviată și dăruită fiecărui român sau turist ca pe o bucată de istorie vie, un altfel de obiectiv turistic, dar și datorită luptelor din timpul războiului și a celebrei devize: „Pe aici nu se trece!”. Apoi, mai este cunoscută datorită viilor și vinului său, dar, ceea ce turiștii sau călătorii pe meleagurile Vrancei ar trebui să găsească aici, ar fi întâlnirea cu tradițiile, obiceiurile și meșteșuguri populare arhaice și unice nu doar în țară, dar în lume.

Cultura și civilizația vrânceană este una care se pierde demult în vremurile străvechi, cinfundându-se pe alocuri, cu acestea. Tradiții de sute de ani, conservate, date din tată în fiu, din mamă în fiică și promovate cu drag și mândrie.

Ca să le afli mai bine, poposește pe meleagurile Vrancei și descoperă acest tărâm al frumuseții umane și naturale! În Vrancea nu doar locul e frumos, ci și omul!

„Este bine să ştii, călătorule, că Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină,etc) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate în special în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia şi nu în cele din urmă meşteşugul vinului cu excelentele sale soiuri autohtone reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare, renumite, cum sunt: Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu cu al său vestit vin spumant, Buciumasii-din-Spulber-130(1) reunite într-un străvechi „Drum al Podgoriilor”, meşteşuguri practicate în zonele de deal şi de şes ale Vrancei, justifică pe deplin invitaţia noastră de a le cunoaşte îndeaproape, parcurgând cu răbdare încântătoarele trasee turistice presărate cu cochete pensiuni ale căror arhitectonici inspirate şi condiţii de găzduire deosebite, pot constitui loc de odihnă pentru tine.”

Vorbind despre tradiții, meșteșuguri și obiceiuri, sunt convinsă că nu știați că la Negrilești, este locul unde cașul este sculptat și prinde viață, devenind astfel, un altfel de poveste, prezentată la târgul de la Focșani, singura piață din țară unde straturile etnofolclorice pot fi citite în secțiune, precum vârsta unui stejar.

Cum se sculptează cașul? Cu ajutorul „păpușarelor”, care nu sunt altceva decât niște tipare pentru caș.

Photo credit: internet

Pentru a deveni „păpușă”, cașul trebuie să fie produs dintr-o brânză mai unsuroasă, astfel că, pentru o roată de caş se vor folosi 5 litri de lapte, încălzit la aproximativ 25 de grade. Se pun lapte trei linguri de cheag natural si se lasa până se coagulează. Apoi, se fărâmiţează în mici particule, care se strâng într-un bulz. Se aşează în alt vas şi se lasă la dospit. Pentru a vedea dacă este gata se taie o felie subţire, se pune într-un vas cu apă fierbinte şi dacă devine elastică, înseamnă că este gata de prelucrat. Se taie bulzul în felii subţiri, peste care se toarnă apă fierbinte şi se amestecă până la omogenizare. Se formează un alt bulz, care se presează în forme de lemn şi se pun saramură. Se dă la fum, dar se poate consuma şi neafumat.

Formele în care se presează caşul sunt diferite: tipare rotunde, cu care se presează caşul pe o singură faţă şi păpuşarele dreptunghiulare, duble, cu care se imprimă modulul cu două feţe al caşului. Dacă matriţele rotunde, cu motive solare, se regăsesc în arta populară europeană, tiparele dreptunghiulare din Vrancea (păpuşarele de caş), cu siluete şi figuri umane, sunt unice pe mari distanţe în timp şi în spaţiu. Aparţinând unui „tip preistoric de plastică, tiparele se aseamănă statuetelor si desenelor rupestre neolitice si din epoca bronzului. Mici opere de artă ce tind, prin stilizare, să plece din realitate, din figurativ, spre simbol, spre un „cod preideografic, tiparele vrâncene sunt „cea mai tulburătoare imagine a omului din întreaga arta populara românească.

Localitatea Negrileşti este considerată vatra creativităţii în domeniul prelucrării lemnului, meşterii populari din această localitate păstrând încă meşteşugul de a sculpta în lemn tipare pentru renumitul caş vrâncean. Tipare de caş se mai lucrează astăzi şi la Nereju.

Este bine să ştii, călătorule, că Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină,etc) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate în special în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia şi nu în cele din urmă meşteşugul vinului cu excelentele sale soiuri autohtone reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare, renumite, cum sunt: Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu cu al său vestit vin spumant, Buciumasii-din-Spulber-130(1) reunite într-un străvechi „Drum al Podgoriilor”, meşteşuguri practicate în zonele de deal şi de şes ale Vrancei, justifică pe deplin invitaţia noastră de a le cunoaşte îndeaproape, parcurgând cu răbdare încântătoarele trasee turistice presărate cu cochete pensiuni ale căror arhitectonici inspirate şi condiţii de găzduire deosebite, pot constitui loc de odihnă pentru tine.

În drumul vostru prin Vrancea mea, cum îmi place mie să îi spun, veți întâlni dragii mei călători, fie și virtuali, costumul popular autentic vrâncenesc, sobru sau viu colorat, funcţie de vârstă, ornamentat discret, dar de efect, purtat cu mândrie şi eleganţă de localnici, ilustrând convingător continuitatea şi unitatea cultural-etnografică a poporului nostru.

Veți întâlni cei mai verzi codri, cele mai cristaline ape și cel mai albastru cer! Orașe mici, boeme, unde cultura încă mai este vie, dascălul și cartea fac parte din comunitate, biblioteca este un loc unde prin viață povești și se modelează caractere. Asta este Vrancea mea, a unei orădence veșnic îndrăgostită de plaiurile acestea magice și străvechi!

Foto. Ramona Sandrina Ilie