Curentul International

Curentul International Magazine

Poezii din volumul “Ah!”

3 min read

Poezii din volumul “Ah!”
Autor: Valerian Bedrule

Tăcerea, ca o stare, se curbează

Un ou se rătăceşte de şurligă
şi însetata venă mi-o inundă,
îmi balansează timpul c-o secundă;
Ah! Luna cu tăişu-i mă intrigă.

Sub coaja lui, trudeşte-oval lumina,
se-nşiră galben peste cuiburi timpul;
vocalic ou, de vrei să treci Olimpul,
prin praf de zeu, mărturiseşte-ţi vina.

Cum echinoxuri defilează drepte,
înaripata,-n cuib, rămâne trează,
tăcerea, ca o stare, se curbează,
ecoul, din adânc, se frânge-n trepte.

În pasărea din mine, dau năvală
idei, prin ou tacit rostogolite,
înmuguresc în tihnă dezvelite,
li-i respirarea-n fugă, zenitală.

În zbor, secunda rostuieşte scundă,
i se căleşte miezul prins în zale,
nervurile-mi se leagă cu-ale sale,
în ou tăişul lunii se scufundă.

Mă dărui mirării

Posacă, sinistră e marea în valuri,
la ţărm eu rămas-am, să scriu pe vecie
cum scoica,-n sidef, e ridată în şaluri…
şi toată-nserarea devine-arămie.

În visele mele, nu eşti o intrusă,
pe boltă privirea-şi îndreaptă iţanii,
aş vrea să-nţeleg de ce viaţa mi-i dusă,
de ce, să-nţeleg, mi se clatină anii.

În drumu-i, tristeţe n-am vrut să aştearnă,
timida lumină destinul îi ţină;
lăsa-voi răbdarea s-alunece-n iarnă,
cum galbena lună, pe marea cea lină.

Ţi-i vorba-n repaos, muiată în ceaţă,
pe gleznă îţi lasă memorii nisipul,
mă dărui mirării, e iar dimineaţă,
nadirul îmi clatină gândul şi chipul.

Cum scoica,-n sidef, e ridată cu şaluri,
spre mal, mi-i crestată şi apa, în valuri.

Și îngerii blonzi

Doar focul durerii cu ţipăt se-adapă,
la chipul ei aspru, mocnit, o să strig;
furtuna, din stele, mai susură-n apă,
în tâmpla-mi rebelă, vasală lui Grieg.

Ah! Pietrele-s urme de înger ce taie
în veşnice vise,-n lumină se-nfig
pe umbre călite, la focul de paie,
găsite-n zăpezi părăsite de Grieg.

De sunt ostenit, ca o iarbă călcată,
pe alte fiorduri mi-i pasul, în frig,
potcoava de Ursă-n maree-i udată,
andante-ncrustată-n Peer Gynt-ul lui Grieg.

Miros de quasari vagabonzi, într-o nară,
mă-ncearcă în veghea prelinsă pe dig;
şi îngerii blonzi lunecat-au pe scară,
să urce apoi în privirea lui Grieg.

În falii de stea, rătăciţi, umezim
fiordul din ochii lui Grieg… către Grimm.

Sub roata de foc

Când frigul îmbracă mesteacănu-n gri,
zăluda secundă-nlemneşte pe sfoară,
iar sevele toate,-n tăcere de-or fi,
cu bice de gheaţă-nserarea măsoară.

În zale cu stur mărunţit am găsit
fântâna, la capătul umbrei uitată,
cu timpu-i stocat în adânc, părăsit
sub roata de foc, pe nisip ancorată.

Un ţipăt de uliu s-a-nfipt în mister,
coloane în alb întâlneşte-n fântână,
scufundă vecernia până la cer…
adâncu-i întinde, cu noaptea se-ngână.

Flămânda lupoaică-mblânzeşte un os
din fiara duşmană, lăsând să mai cadă
un urlet – durere curbată zelos…
zăluda secundă e bună de pradă.

În pază lunii

În amfiteatru stau, de pază lunii,
doar câinii,-n Capricorn, mă latră-n gând,
reinventează o poveste unii,
pe drum de aer; se-ntâlnesc, pe când
un inorog, la Car, veghează stând;

doar umbra vântului mai e păgână,
trosneşte-n oase gri, spălate-n ploi,
şi lupii-n semitonuri se îngână,
întind virile urme pe noroi;
ce nechezat se-aude între noi…

nu ies din Timp cât iarba mi-i amară,
mestecenii-s cu sevele-n cărări;
igluul se topeşte-n primăvară,
cum gheaţa prin nenumărate mări;
ce nor, sub luciul apei, urcă-n zări…

mai tragi de pânza roşie ca spânul
şi-ţi înveleşti copita dinapoi,
biet inorog; pierdutu-ţi-ai stăpânul
ori eu găsitu-mi-l-am printre voi,
de-am nechezat luminii amândoi…

e amfiteatrul alb, în pază lunii,
şi seri înşiruite, rând pe rând,
se-adapă ancestral din vena lumii,
doar câinii tac deodată, ca şi când
mai văd un inorog, de veghe stând.

Foto. Valerian Bedrule

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.