Curentul International

Curentul International Magazine

Să nu ne uităm valorile!

5 min read

Să nu ne uităm valorile!

Interviu cu fosta mare handbalistă Christina Metzenrath–Petrovici

Autor: Adalbert Gyuris (Augsburg, Germania)

 

Născută la 18 noiembrie 1950, în București. A jucat pentru echipa națională a României pe postul de extremă stângă. Christina Metzenrath-Petrovici și-a început cariera ca junioară în 1967, la Liceul nr. 4 din Timișoara, sub îndrumarea profesoarei Titela Zamfirache, și a continuat ca senioară la Universitatea Timișoara, echipă alături de care a câștigat mai multe titluri naționale. Prima competiție importantă la care a participat a fost ediția din 1967 a Trofeului Carpați, unde a evoluat pentru selecționata de tineret a orașului București.

Christina Metzenrath – Petrovici a fost componentă a selecționatei României care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973, desfășurat în Iugoslavia. Handbalista a fost chemată pentru prima dată în anul 1967 la echipa națională de senioare a României, pentru care a evoluat în 110 partide şi a înscris 187 goluri.

Actualmente Christina Metzenrath-Petrovici este stabilită în Germania.

În 2006, cu ocazia unei vizite pe care Gheorghe Ciuhandu a făcut-o în orașul înfrățit Karlsruhe, primarul Timișoarei a înmânat 60 de diplome de onoare unor sportivi, antrenori și arbitri originari din orașul de pe Bega, printre care și Christinei Metzenrath – Petrovici.

Constantin Pilică Popescu, cel mai titrat antrenor din handbalul feminin românesc, a inclus-o pe Christine Metzenrath-Petrovici într-o echipă ideală care cuprinde handbaliste din România din toate timpurile!

Cel care mi-a vorbit despre Christina Metzenrath-Petrovici a fost fratele meu Eugen care a lucrat la F.A.E.M. Timișoara unde Dubravko, soțul Christinei a fost șeful bazei sportive și uneori au jucat fotbal împreună.

Aproape douăzeci de ani am fost vecini, în cartierul Lechhausen din Augsburg. Am tot dorit să ne întâlnim și să stăm de vorbă din mai multe motive. În primul rând că a fost o mare sportivă, apoi bunicii ei i-au fost din Nitzkydorf, localitate vecină cu satul copilăriei mele Izgar și mai apoi, după ce familia mea ne-am mutat la Bocșa, am fost vecin cu actorul Georg Metzenrath, verișorul handbalistei.

Până la urmă, după câteva convorbiri la telefon am ajuns să ne întâlnim la familia Metzenrath-Petrovici, unde am fost însoțit de Doinița, soția mea. Am avut parte de o primire călduroasă și am petrecut momentele plăcute împreună! Ne-am simțit minunat cu doi oameni tare de treabă!

Adalbert Gyuris: Ai mai făcut sport înainte de handbal?

Christina Metzenrath-Petrovici: Nu, handbalul a fost singurul sport practicat.

Adalbert Gyuris: Cine ți-a zis, cum a fost alegerea pentru acest sport?

Christina Metzenrath-Petrovici: C.M.P.: Fiind elevă la școala generală din cartierul ,,Bălcescu împreună cu Elisabeta Simo, Hilde Hrivneak, Georgeta Bratie, am fost selectate de profesoara noastră de sport Monica Fischer pentru secția de handbal de la Școala Sportivă de Elevi, antrenoare Angela Zamfirache-Willems.

Adalbert Gyuris: Au fost momente când ai fi vrut să te lași?

Christina Metzenrath-Petrovici: În perioada de pregătire fizică pentru campionat, antrenamentele erau grele și atunci îmi trecea scurt prin minte, de ce mă chinui…?

Adalbert Gyuris: Care au fost cele mai frumoase momente cu echipa de club și cu echipa națională?

Christina Metzenrath-Petrovici: Am avut șansa să fac parte din singura echipă de eleve – a Liceului nr. 4 –  care a jucat în prima divizie a țării. Am fost eleve între 15 si 18 ani. Perioada asta a avut mare importanță pentru cariera mea sportivă.

Cu Universitatea Timișoara cel mai emoționant meci a fost cel de calificare pentru finala Cupei Campionilor Europeni cu S.C. Leipzig, la Timișoara, în martie 1973. Meciul a fost dramatic dar în ultima secundă am reușit să ne calificăm pentru finală.

Visul fiecărui sportiv sunt jocrile Olimpice. Cu echipa națională am participat la jocurile olimpice din 1976 la Montreal. La sporturile de echipă nu ajunge să fii un jucător bun, important este să ai și colege bune. Eu am avut acest noroc!

Adalbert Gyuris: Faptul că ai jucat la Timișoara a fost un dezavantaj? Cum priveau echipele din București colegele din țară?

Christina Metzenrath-Petrovici: Faptul că am jucat în provincie nu a fost un dezavantaj, cu echipele din București eram rivale în lupta pentru titlul de campionă a țării.

Adalbert Gyuris: Ai avut adversare care jucau dur și nu erau fair-play?

Christina Metzenrath-Petrovici: În general se juca fair-play. La meciurile cu miza mare se juca și mai dur dar nu se lovea intenționat.

Adalbert Gyuris: Cum era sărbătorită o reușită a voastră, se organiza ceva special?

Christina Metzenrath-Petrovici: Nu se organizau sărbătoriri speciale când aveam succese, izolat câte un prânz comun.

Adalbert Gyuris: Cum te-ai simţit înaintea unei competiţii importante?

Christina Metzenrath-Petrovici: Înainte de fiecare meci aveam emoții, cu cât era mai important jocul cu atât și emoțiile erau mai mari.

Adalbert Gyuris: Era o pregătire specială înainte unui meci de mare miză?

Christina Metzenrath-Petrovici: La meciurile cu miză mare analizam foarte amănunțit adversarul pentru a exploata cât mai bine părțile vulnerabile.

Adalbert Gyuris: Îţi aduci aminte de debutul la echipa naţională?

Christina Metzenrath-Petrovici: Prina selecționare la echipa națională de tineret a fost în anul 1966 iar la senioare în anul1968.

Adalbert Gyuris: Privești meciurile de handbal transmise la televizor? Te regăseşti în jucătoarele de acum?

Christina Metzenrath-Petrovici: Urmăresc cu plăcere la televizor când se transmit meciuri de la campionatele europene, mondiale sau olimpice.

Adalbert Gyuris: Crezi că s-a schimbat handbalul românesc în ultimii ani?

Christina Metzenrath-Petrovici: Handbalul românesc pe vremea mea a fost de amatori iar acum este profesinist, ceea ce este o mare deosebire… Și în regulament au avut loc schimbări, astfel handbalul este mai rapid cu mai multe goluri și câteodată mai dur.

Adalbert Gyuris: Te rog să amintești colegele tale de la echipa de club și de la națională cu care te-ai înțeles tare bine și cu care ai rămas în contact și azi.

Christina Metzenrath-Petrovici: Din păcate o parte din colegele mele – Doina Baicoianu Cojocaru, Simona Arghir Sandu, Iolanda Rigo Cîmpeanu, Ana Nemetz Schauberger ne-au părăsit prea devreme… În anul 2018 la aniversarea a 70 ani de existență a Liceului Sportiv din Timișoara m-am întâlnit cu fostele mele colege – Georgeta Bratie, Elisabeta Simo, Hilde Hrivnrak și multe altele. Acest liceu, de-a lungul existenței sale a reprezentat o pepinieră pentru sportul de performanță timișorean.

Adalbert Gyuris: Tu și Dubravko, soțul tău aveți copii? Au făcut handbal sau un alt sport?

Christina Metzenrath-Petrovici: Avem un băiat, pasiunea lui este muzica clasică.

Adalbert Gyuris: Dragă Christina îți doresc să fii sănătoasă, să ai parte de bucurii și împliniri după o viață dăruită handbalului românesc!

A consemnat cu prietenie, Adalbert Gyuris.

Foto. Adalbert Gyuris

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.