Pe cine deranjează Flavia Groşan şi AstraZeneca?
8 min readPe cine deranjează Flavia Groşan şi AstraZeneca?
Autor: Alexandru Lăzescu
Pentru a înţelege şi a interpreta corect deciziile legate de gestiunea pandemiei, de la posibile tratamente şi vaccinuri, la măşti şi restricţii de circulaţie, nu trebuie să ne limităm la aspectele medicale; în joc sunt enorme interese financiare, politice şi geopolitice.
După ce s-a aflat că o doctoriţă din Oradea, Flavia Groşan, ar fi tratat cu succes sute de bolnavi de COVID-19 prin metode tradiţionale, şi încă unele cu costuri reduse, s-a ajuns la o adevărată furtună în spaţiul public. Pe de o parte s-au năpustit asupra ei obişnuiţii cerberi „formatori de opinie”, apărători constanţi ai abordărilor oficiale în materie de pandemie. Pe de alta, au venit mesaje exaltate livrate de binecunoscuta senatoare Şoşoacă care nu putea pierde o astfel de ocazie pentru a exploata politic scandalul creat. De pildă, CT Popescu s-a grăbit să ne avertizeze: „e şarlatanie, evident”. Şi ca să fie cât mai convingător, a făcut comparaţie cu cazul Maglavit, din anii 1930, satul în care ciobanul Petrică Lupu a pretins că a avut mai multe viziuni divine. O comparaţie evident complet forţată. Până la urmă Flavia Groşan este un medic primar pneumolog, foarte cunoscut şi respectat în Oradea, aşa că e total nepotrivit să o compari cu ciobanul Petrică Lupu. Argumentul său suprem a fost acela ea că nu a dezvăluit tratamentul. Însă după ce a făcut-o a apărut altă acuză: aceea că nu a utilizat „schema de tratament adoptată de autorităţi”. Într-o emisiune de televiziune, medicul epidemiolog Alexandru Rafila a precizat că tratamentul pe care un medic îl administrează unui pacient ce suferă de COVID-19 trebuie să urmeze strict această regulă şi că el personal nu s-ar abate niciodată de la tratamentul stabilit în protocolul Comisiei de boli infecţioase din România. Ceea ce face ca una dintre publicaţiile care discută „fenomenul Flavia Groşan” să se lamenteze îngrijorată: „cât de uşor poate fi influenţată societatea românească”. Cum era de aşteptat s-a sesizat prompt şi Colegiul Medicilor care a convocat-o pe Flavia Groşan la o audiere, e drept, nu în Comisia de Disciplină, ci în cea de Etică.
Perioada următoare va dovedi dacă soluţia de tratament utilizată de doctoriţa din Oradea este sau nu atât de eficientă pe cât pretinde ea. Însă problema sesizată de ea, „saturaţia cu oxigen”, a fost semnalată şi de medici din Statele Unite în cursul anului trecut. Iar dacă este să vorbim de îngrijorări, ceea ce ar trebui mai degrabă să ne preocupe este conformismul generalizat care s-a instaurat în societate. În mod normal ar fi fost de aşteptat o dezbatere, fără etichete, incriminări şi pus pumnul în gură, despre „protocoale medicale”. Ultimele nu sunt sacrosancte, mai ales într-o situaţie în care totul este încă fluid.
Numai că mass media, în majoritate, dar şi o bună parte din opinia publică, acceptă fără un minim de rezerve, toate recomandările, soluţiile, măsurile obligatorii, luate de autorităţi. Scepticismul, spiritul critic sunt în pragul extincţiei, într-un peisaj în care conformismul, alinierea cuminte la abordările predominante ale momentului sunt în ascensiune rapidă, scriam într-un text publicat anterior. În care făceam trimitere la un articol din UnHerd, sub semnătura lui Freddie Sayers, care trăgea un semnal de alarmă în privinţa erodării spiritului critic în spaţiul occidental şi, iată şi la noi, spunând că este vizibilă o întoarcere în timp la o perioadă în care „îndoială era considerată un viciu, când statutul şi recunoaşterea socială erau de regulă apanajul celor care respectau ortodoxia predominantă a vremii, iar punerea sub semnul întrebării a status quo-ului era considerată o răzvrătire”.
Am avut un exemplu chiar foarte recent: avalanşa de decizii ale unor state din UE de a suspenda utilizarea vaccinului AstraZeneca, urmată de o revenire după ce s-a confirmat faptul că măsura era complet nejustificată. De altfel, am avut şi la noi voci indignate care se întrebau în presă cum de întârzie să ia aceeaşi decizie şi guvernul nostru. Ignorând aspecte care ar fi trebuit să le dea de gândit şi care ar fi trebuit să-i facă să privească lucrurile cu mai multe rezerve. După cum notează Cristi Grosu într-o analiză publicată în Curs de Guvernare, cazul AstraZeneca a scos în evidenţă că la mijloc a fost vorba de o decizie politică, luată în ciuda opiniei contrare exprimată de numeroşi medici. „Decizie politică care a ajuns să contravină nu doar bunului simţ, ci şi argumentului ştiinţific şi vocilor care vin din lumea ştiinţei.” Vaccinul AstraZeneca avea două „defecte” majore: provenea dintr-o ţară, Marea Britanie, care tocmai decisese să părăsească Uniunea Europeană şi mai era şi foarte ieftin ($4 pe doză). Semnificativ mai ieftin faţă de competitorii agreaţi anterior, Pfizer ($20 pe doză, deci $40 pe cele două doze necesare) şi Moderna ($32-37 pe doză). În plus, analiza menţionată mai subliniază faptul că „fondul suveran rus RDIF (care a finanţat dezvoltarea si fabricarea vaccinului rusesc) tocmai anunţase, potrivit agenţiei Reuters, că vaccinul Sputnik V va fi produs în Italia, Germania, Spania şi Franţa (unele dintre statele care au luat decizia radicală de-a renunţa la AstraZeneca), iar investitorii aşteaptă cu nerăbdare omologarea vaccinului de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA)”.
Este surprinzător cât de uşor trec mass media peste situaţiile în care numeroase decizii, luate toate „în baza ştiinţei”, de guverne, organizaţii internaţionale ca OMS, experţi de tot felul, au fost infirmate. Ceea ce în sine nu este de blamat. Fenomenul pandemiei este atât de complex, sub toate aspectele, medical şi societal, încât nu e de mirare că există astfel de rateuri. Ce este de blamat e atitudinea arogantă adoptată mai ales de „experţii oficiali”, ca Rafila la noi sau Fauci, în Statele Unite, pe baza opiniei şi recomandările cărora autorităţile iau în general deciziile. Numeroase opinii alternative privind izolarea la domiciliu sau soluţiile de tratament care veneau de la medici cu experienţă, nu de la nişte vraci, au fost pur şi simplu eliminate de pe YouTube sau de pe reţelele sociale pe care fuseseră postate. Numai că, ce să vezi, cele oficiale nu s-au dovedit deloc a fi infailibile.
De pildă, Axios relatează, citând două cotidiane americane, L.A. Times şi New York Times, de regulă mari susţinători ai liniei de abordare Fauci, că atunci când se fac comparaţii între California, unde administraţia democrată a impus restricţii extrem de severe care au afectat grav economia, şi Florida unde guvernator este republicanul Ron DeSantis care a adoptat o abordare mult mai relaxată, cu restaurante deschise şi portul opţional al măştii, măsuri foarte criticate de experţii în sănătate publică, situaţia este practic similară în privinţa numărului şi dinamicii infecţiilor cu COVID-19. Însă în timp ce în California rata şomajului este de 9,3%, iar în New York, un alt stat care a impus restricţii dure, de 8,7%, în Florida şomajul este de 5,1%, iar piaţa imobiliară este într-o expansiune majoră, din cauza multor americani care vor să se mute acolo. În afară de asta, sunt destule alte evoluţii deocamdată surprinzătoare. Dacă ne uităm pe un website al John Hopkins University vedem cum în ultima perioadă în ţări care sunt campioane la vaccinări, precum Serbia (32% din populaţie), Ungaria (20% din populaţie), rata de infectare din ultima perioada este de 3-4 ori mai mare decât în altele ca Croaţia (9%), România şi Germania, ambele cu 12,5%.
Însă problema de fond este aceea că orice discuţie legată de pandemie, de la măsuri de ordin epidemiologic, la vaccinuri, trebuie abordată dintr-o perspectivă mult mai largă. Trebuie privită nu doar în cheie medicală ci şi într-una financiară, politică, geopolitică. De exemplu, peste Ocean, mass media au montat în perioada electorală de anul trecut o enormă campanie de propagandă anti-Trump în care situaţia COVID-19 din America era prezentată drept una nemaipomenit de gravă, deşi când adunai cifrele din Europa (infecţii, decese) nu era o mare diferenţă faţă de cele din Statele Unite (acum vechiul continent stă mai prost). Alexandria Ocasio Cortez, o politiciană de stânga radicală din Partidul Democrat, a şi scris la un moment dat pe Twitter, postare ştearsă ulterior, că nişte decese suplimentare provocate de COVID-19 ar fi un preţ acceptabil, dacă rezultatul va fi înfrângerea lui Donald Trump. În Germania avem, de asemenea, scandaluri de corupţie în CDU-CSU în timp ce revista Der Spiegel lansează atacuri dure la adresa guvernului pe care îl acuză de incompetenţă în tratarea pandemiei. Aşa că, pe de o parte, politicienii aflaţi la guvernare sunt paralizaţi de frică atunci când trebuie să ia decizii, iar pe de alta pandemia reprezintă un excelent subiect de atac pentru opozanţi.
Există apoi o enormă miză financiară. De pildă, în acest moment în ciuda dezbaterilor aprinse despre cine şi cât se vaccinează, nu se ştie de fapt cât timp oferă protecţie un vaccin. Se avansează cifre de la 2 săptămâni la 3 luni, dar se speră că perioada de imunizare ar putea dura ceva mai mult. Însă părerea generală este că va fi nevoie de vaccinări periodice anuale, ca la gripa sezonieră. Pentru cei care produc vaccinuri asta înseamnă vânzări de zeci de miliarde de dolari pe an. Iată de ce vaccinurile ieftine sau, şi mai rău, soluţii de tratament ieftine care nu le-ar mai face atât de necesare, chiar aproape obligatorii, (aşa cum se întâmpla în trecut în cazul gripei) nu sunt văzute deloc cu ochi buni de grupurile de afaceri implicate şi de către sprijinitorii lor politici. Iar peste toate pandemia are şi o semnificativă dimensiune geopolitică. Asistăm la un adevărat război diplomatic al vaccinurilor, ca parte a competiţiei geopolitice, scrie The Spectator. De pildă, China şi Rusia, unde regimurile autocratice nu au parte de presiuni interne, ca în Occident, pentru a rezolva problema vaccinurilor în primul rând în interior, sunt angrenate în ample operaţiuni de utilizare a acestora pentru a câştiga loialităţi în ceea ce numeam în timpul Războiului Rece spaţiul „ţărilor nealiniate” din Africa, America de Sud sau Asia. Iar China încearcă să se prezinte drept o soluţie pentru pandemie şi pentru a acoperi discuţiile despre originea virusului.
Lecţia pe care trebuie să o tragem de aici ar putea fi aceea că adesea „Lucrurile nu sunt ce par va fi”, motto-ul unui serial de televiziune, „Twin Peaks”, foarte popular în anii ’90 pe la noi.
Foto. Alexandru Lăzescu
