April 16, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Marele om de radio, Titus Andrei, invitat la Curentul Internațional

4 min read

Marele om de radio, Titus Andrei, invitat la Curentul Internațional

Autor: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

 

„Compozitorii să compună, interpreții să cânte unde și când e posibil, textierii să scrie, instrumentiștii, orchestratorii și prezentatorii, să aibă, de fapt, toți să avem, încă puțină răbdare!”

*

Ana Magdin: Ce mai face marele nostru om de radio, Titus Andrei, în aceste vremuri?

Titus Andrei: Se poate spune despre un om că este mare cu adevărat, când acel om mulțumește altora pentru că i-au dat posibilitatea să-și cunoască limitele. Nu sunt mare, dar am a le mulțumi multora. Om de Radio? Da, Radioul a fost și este, cât o mai fi să fie, iubirea cea mare. În aceste vremuri? Sună deja obsesiv, dar fără un comportament normal al fiecăruia, nici nu ne imaginăm dezastrul. Ce mai fac? Tot ce-mi pohtește inima că ar fi bine și pentru mine, și pentru ceilalți. Oricum, infailibil n-am fost și nu sunt.

Ana Magdin: Titus, ce îți bucură ție sufletul și viața?

Titus Andrei: Un singur lucru durează cât viața: sufletul (de la Euripide cetire). Cred că au fost decisive pentru mine: iubirea-iubirile, pasiunea, muzica sufletului, emoția locului natal, părinții și bunicii care au sădit în mine câte ceva din omenia lor, familia și prietenii adevărați, ancestralul. Totul mă bucură deopotrivă.

Ana Magdin: Dacă ai avea o putere…, ce ai schimba, ce ai elimina, și, ce ai păstra în viața ta?

Titus Andrei: Ca-n cântecul lui Gică Petrescu: „De-ar fi să mă mai nasc o dată”… Nu, n-aș schimba nimic, n-aș elimina nimic, aș lăsa ca totul să decurgă la fel. Aș ridica la scară mondială solidaritatea umană și bunătatea, ca semne de absolută superioritate. Și-atunci, totul s-ar schimba de la sine.

Ana Magdin: Ce îți dorești cel mai mult pentru sufletul tău?

Titus Andrei: Nu am cerut și nu cer nimic pentru mine. Cea mai mare bucurie a mea este să ofer.

Ana Magdin: Care a fost cea mai frumoasă perioadă din viața ta?

Titus Andrei: Toată viața de până acum, cu accent pe cei 42 de ani, fără nicio zi întrerupere, în Radio.

Ana Magdin: Cum au fost începuturile tale, în meseria ta?

Titus Andrei: Începuturile? Probabil Liceul Pedagogic din Galați, unde vioara, solfegiul, corul școlii (ce cor?), m-au direcționat către tentații devenite preocupări intense. Apoi, pasiunea pentru dirijat cor, lucru care m-a ajutat foarte mult pentru a reuși la Conservator. Poate întâlnirea cu celebrul sextet vocal Cantabile condus de soprana Smaranda Toscani, în timpul studenției. Apoi, concertele cu sextetul prin care am avut ocazia să cunosc toată floarea cea vestită a muzicii ușoare românești. Și, în mod sigur, repartiția guvernamentală din ’72, direct în Radio. Și tot în mod sigur, întâlnirea cu muzicologul Vasile Donose, atunci director al Direcției Muzicale Radio-TV, care nu m-a vrut la „redacția corală” pentru care optasem, ci mi-a zis dintr-un foc: Dumneata treci la redacția de „muzică ușoară”. Te știu, ne-am întâlnit la Mamaia și la Cerbul de aur (eram în Cantabile). Și tot în mod sigur, întâlnirea cu criticul muzical Daniela Caraman Fotea, care conducea redacția de muzică ușoară, unde tocmai fusesem repartizat. Doamna Fotea a fost un model pentru mine privind „fraza” și cunoașterea muzicii românești, în toată istoria ei.

Ana Magdin: Ce însemnau marile festivaluri de muzică ușoară românească, pentru tinerele talente?

Titus Andrei: Spunea un poet că „talentele ce nu aduc folos, sunt foarte de prisos”. C-o fi așa, că n-o fi, adevărul e că la toate festivalurile, mari și mici, sunt tineri foarte talentați – nativi și prin studiu –  tineri atrași de miracolul succesului și cei care ajung acolo întâmplător. La Mamaia, de exemplu, mulți dintre cei cu trofee au rămas iluștri necunoscuți. Puțini dintre ei au privilegiul de a se auzi și acum la Radio. De TV nu mai vorbesc. După ’90, festivaluri ca George Grigoriu (Brăila), Dan Spătaru (Medgidia – păcat că nu mai e), Amara, Radu Șerban (Caracal), Corabia de aur, Alexandria, (primele două internaționale) ș.a. au servit mai multor concursuri „celebre” de la Pro TV sau Antena 1. Nu știu cât au servit cu adevărat și câștigătorilor, oricum șansa e pentru toți. Dar știți cum e: norocul e ca sticla. Când strălucește mai bine, se sparge.

Ana Magdin: Cum te-ai descurcat în perioada de izolare și cum te-a afectat starea de urgență, de alertă?

Titus Andrei: Ți-aș fi recunoscător dacă ai permite să nu aducem în discuție acest subiect. Mă întristez când aud de pandemie, de tot ce se întâmplă în lume și modul de gestionare, de clanuri, interlopi etc.

Ana Magdin: Ce noutăți ne spui despre viața ta?

Titus Andrei: Am o mare noutate, veche de când mă știu: ascult încontinuu Radio România Actualități.

Ana Magdin: Ce trebuie făcut pentru artiștii din România?

Titus Andrei: Compozitorii să compună, interpreții să cânte unde și când e posibil, textierii să scrie, instrumentiștii, orchestratorii și prezentatorii, să aibă, de fapt, toți să avem, încă puțină răbdare.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Titus Andrei: Totul va fi bine. Pentru toți românii de aici sau de oriunde s-ar afla.

Foto. Ana Moroşanu Magdin 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.