De la Pazvante Chiorul la Băsescu Barcagiul

De la Pazvante Chiorul la Băsescu Barcagiul

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Mulți români au auzit de Pazvante-chiorul (Osman Pazvantoglu 1758-1809) dar puțini știu cum a jefuit el, cu pazvangiii lui, Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea, întrecut fiind doar de eliberatorii sovietici cu „Sovromurile lor” și de administrațiile dâmbovițene postdecembriste conduse de: Petre Roman, Văcăroiu, Năstase, Boc, Ponta, care au propagat jafuri prin corupție în toată România sub oblăduirea lui Iliescu și Băsescu, depășind cu mult pazvangiii în șalvari cu iatagane.

După această frază despre pazvangii – niște mercenari musulmani plătiți să jefuiască și să omoare oameni pașnici, fără apărare -, să coborâm trei secole în istoria rumânilor sub domniile fanarioților, care nu erau nimic altceva decât niște vătafi ai Porții Otomane în Țările Române pentru a-i asigura haraciul, din ce în ce mai mare, ceea ce în Oltenia a dus la o anarhie greu de stăpânit. Lucrurile s-au complicat când austriecii i-au bătut pe turci în 1717 și prin tratatul de pace, turcii le-au cedat habsburgilor Banatul, Serbia și Oltenia. Habsburgii au numit Oltenia „Kleine Walahei” și au vrut să introducă ordinea și administrația lor, dar nu le-a reușit, deloc, datorită revoltelor oltenilor ce au început să se adune în cete haiducești, culminând cu lovitura reușită dată de Pavel Haiducul caravanei habsburgice formată din douăzeci de care, cu pereți metalici, ce strângeau taxele pentru Viena. Isprava haiducului a zguduit finanțele Vienei în acel an. Oltenia a fost singura provincie imperială ce nu s-a supus ordinei și administrației habsburgice, așa că, în 1739 imperialii au fost bucuroși să se retragă, fără regrete, din „Kleine Walahei”. Domnul fanariot de la București și-a frecat mâinile de bucurie, gândindu-se la haraci și peșcheș, care nu era doar pentru Poarta Otomana, dar și pentru el și neamurile lui, cu care împânzise Țara Românească, punându-le în înalte dregătorii. Și le-a frecat degeaba, pentru că anarhia și haiducia oltenească a luat asemenea amploare încât nu a mai putut să o stăpânească, nici să adune averi cât ar fi vrut pentru el și Imperiul Otoman în declin, datorită corupției fără margini ce îl cuprinsese și ascensiunii Imperiului Habsburgic.

În acest moment istoric, undeva în Bosnia balcanică se naște Osman, ce devine Pazvantoglu, numit după bunicul său, gardian al închisorii din Sofia, fiindcă rămăsese orfan. Fiind dezghețat și ager, îndrăzneț fără pereche și bun mânuitor de arme, vrea să se impună, să domine și să fie bogat cu orice preț. Calea aleasă a fost cămătăria, ceea ce Coranul interzice musulmanilor. Infractorul religios este prins și după lege îl aștepta sfârșitul, dar în Balcanii otomanilor legile sunt doar în cărți, în realitatea de toate zilele deasupra tuturor legilor fiind banii, deci este ajutat să scape din închisoare și până la București nu se oprește, unde deasupra balcanismului otoman înflorise fanariotismul, cu ramuri groase de fățărnicie, ticăloșenie și înșelătorie. Acest oraș, parazitat la sânge de demnitari fanarioți, era mediul favorit, identic cu firea lui Osman Pazvantoglu, ce în scurt timp a ajuns cunoscut prin escrocarea unor boieri naivi. De formă se angajează mercenar în gărzile de arnăuți ale domnului fanariot Mavrogheni și subit e cuprins de ambiția de-ajunge șeful gărzii, ceea ce realizează, în doi ani de zile, prin pungi cu galbeni. În această poziție aria lui de pungășire se lărgește mult, făcând avere necinstită ceea în mediul fanariot al urbei este o fală, un mare blazon. Pazvante, cum îi spuneau rumânii, atinge apogeul fanariotic pe Dâmbovița în anturajul curții domnești, unde, pe neașteptate face o criză de amor total după o jupâniță de la curte care-l refuză cu dispreț, ceea ce îl doboară într-o depresie de zace la pat cu lunile. Își revine, urând de acum înainte femeile și intră într-un fanatism de grandoare uneltind cu alți fanarioți la mazilirea domnitorului Mavrogheni. Acesta află, îl prinde și încarcerează, ridicând eșafodul pe care vroia să-l decapiteze. Zilele lui Pazvante erau numărate, dar când Mavrogheni numără pungile de galbeni pentru eliberarea și exilarea lui Pazvante, uită de eșafod, ia galbenii și îi dă drumul lui Pazvante, care trece Dunărea înapoi de unde venise.

Liber din nou, și-a încropit o bandă de pazvangii și-a început să jefuiască prin Balcani, strângând o sumă mare de galbeni pe care o trimite sultanului Selim al III-lea pentru a-l numi și pe el agă, comandant de armată otomană, cu promisiunea că va dubla peșcheșul dacă îl va numi. Bineînțeles că a devenit agă, doar erau în lumea otomană. Bucuros, dar nu destul, acum vrea să devină pașă, adică guvernator de pașalâc, și surpriză, sultanul Selim nu mai răspunde la pungile lui de galbeni. Avea altceva în cap! Rezultatul, de necrezut și ne mai întâmplat în istoria Imperiului Otoman; Osman Pasvantoglu adună de peste tot o armată de pazvangii, mercenari și se răscoală împotriva sultanului! Este total dezlănțuit, se autointitulează pașă, își face un pașalâc propriu cu capitala la Vidin, unde bate monedă proprie, cu chipul lui pe avers și închisoarea din Sofia pe revers, fiind prima și ultima monedă din lume înfățișând o închisoare! Dar extraordinarul și inexplicabilul, după logica istorică, este ceea ce urmează. De ochii lumii și-al istoriei, sultanul trebuie să-l pedepsească pe răzvrătit și trimite împotriva lui o armată de 100.000 de oameni, condusă de aga Kukuc ce, surpriza, nu poate cuceri Vidinul care nu avea nici măcar 10.000 de pazvangii! Dar, surpriza surprizelor, vine din partea sultanului care se răzgândește în privința răzvrătitului; renunță să-i mai aducă capul pe tavă, ba mai mult, îl face pașa de Vidin! L-a costat foarte scump pe Osman Pazvantoglu răzgândirea sultanului, pe lângă prețul plătit lui aga Kukuc să nu poată cuceri Vidinul! În istorie s-a scris că armata de 100.000 oșteni a lui aga Kukuc nu a putut cuceri Vidinul pentru că domnitorul fanariot Hangerli, al Țări Românești, nu a aprovizionat cum ar fi trebuit marea armată otomană și în consecință fanariotul Hangerli și-a pierdut capul, să fie un țap ispășitor. Așa e scris, dar, de multe ori, adevărul e ascuns printre rânduri.

Nici o pagubă-n domnitori fanarioți, se îngrămădeau pe capete la picioarele sultanului, căruia toate îi mergeau din plin, acum dându-i mână liberă și lui Pazvante să jefuiască Țara Românească și-n folosul lui. Astfel, în 1800 pazvangiii jefuiesc, omoară și dau foc Craiovei, din care mai scapă doar vreo 300 de case din cele 7.000 câte avusese înainte și jefuind ajung până la Târgu Jiu. Cronicile spun că din ordinul lui Pazvante, pazvangiii trebuiau să violeze toate femeile, drept răzbunare că jupânița valahă l-a refuzat, atunci, de mult. După jaful, violurile femeilor și omorârea bărbaților în Oltenia, în 1802 pazvangiii jefuitori pornesc spre București. Domnitorul fanariot Mihail Șuțu, aflând, o ia la sănătoasa, iar arnăuții lui albanezi în loc să apere cetatea de scaun se ceartă între ei și pazvangiii jefuitori intră liberi, fraternizând cu vagabonzii și cerșetorii bucureșteni, dintre care unul dintre ei ajunge să fie luat drept înlocuitor de domnitor. Fapt istoric; străinii, fanarioții și pazvangiii jefuitori au încrustat adânc apucăturile lor în firea bucureștenilor pentru vremurile ce vor veni.

Pașa din Vidin, recunoscut și de sultan de data aceasta, recunoștință ce o plătea cu vârf și îndesat, atinge zenitul său istoric, vorbindu-se despre el în fel și chip; de la aventurier la învățat, de la haimana și fanatic la diplomat și vizionar, când complexat și labil, când puternic și răzbunător. A fost doar un meteorit otoman.

Sfârșitul lui și-al pașalâcului său se trage de la iataganul celui mai mare haiduc oltean, Iancu Jianu. Întâi, într-o luptă directă, i-a scos un ochi, după care rumânii l-au numit Pazvante Chiorul! A doua oară, în 1809 Iancu Jianu, a răzbunat toate jafurile, violurile și omorurile pe care pazvangiii le-au pricinuit în Țara Românească, trecând Dunărea, împreună cu haiducii lui, câteva mii, ce au fost în stare să cucerească Vidinul pe care l-au prădat, au omorât și au pus foc, iar Pazvante Chiorul și-a găsit sfârșitul, așa cum i l-a prezis Iancu Jianu atunci când, prima dată i-a brăzdat fața cu iataganul scoțându-i un ochi.

Iancu Jianu nu este o legendă, este o figură istorică autentică ce a scăpat Țara Românească de Pazvante Chiorul și pazvangiii lui. Iancu Jianu cu haiducii săi a fost și alături de Tudor Vladimirescu în 1821, an după care am scăpat de domniile fanariote ce au sărăcit cele două voivodate românești timp de o sută cinci ani. Din mare nefericire, fanarioții greci și pazvangiii jefuitori au lăsat fățărnicia, ticăloșenia, înșelătoria lor adânc împământenite în firea multor oameni ai Țărilor Române. Din nefericire, străinii, de oriunde au venit, după fanarioți și pazvangii au fost și sunt ipocriți, infami și devastatori, cu excepții de numărat pe degete. Dar cea mai mare nenorocire pe capul românilor este că, nici Providența, nici Neamul Românesc nu a mai dat patrioți ca Iancu Jianu și Tudor Vladimirescu să-i izgonească din țară.

Din nou, România este dominată de interese străine, nu prin iatagane ci prin politologii și ideologii aberante, printr-o mass-media ce prezintă continuu măreț tot ce este străin, minimalizând și denigrând personalitățile autohtone ce s-au dăruit și jertfit pentru unitatea și propășirea acestei țări. E vremea altor pazvangii jefuitori nu doar de averi materiale ca acum trei secole, de data asta vor să ne distrugă, cu tot cu temelia, istoria, tradițiile, cultura, identitatea și unitatea națională milenară.

Odată cu decembrie 1989, la București au reapărut pazvangiii, precum ciupercile după ploaie, care l-au făcut agă și apoi pașă pe Ion Marcel Ilici Iliescu. Câtă asemănare istorică cu Pazvante de la curtea domnească fanariotă, care a vrut să-l înlăture pe domnitor și Iliescu de la curtea Ceaușescului, care chiar l-a înlăturat cu aprobare Înaltei Porți de la Moscova. De la Tel Aviv – Haifa i-a fost sugerat, prin Saul Brukner, ca prim-sfetnic Petre Roman – Neulander, bine educat în Franța, cu mari planuri pentru o nouă Românie. Întâi, a devastat industria românească, pe care în loc să o modernizeze rapid, a decretat că e învechită și a vândut-o străinilor ieftin, cu preț de fier vechi. Adio șase cincinale de trudă proletară. Apoi, cu bună știință, a declanșat cel mai mare genocid al embrionilor și feților din pântecul româncelor: un milion de avorturi în 1990! Nici un leu pentru susținerea demografiei raționale a țării, pentru o educație corect conceptivă, pentru o creșă sau un cămin. Familiile cu patru copii puteau primi gratuit apartamentele în care locuiau pentru că și așa au fost vândute și banii încasați s-au volatilizat. Începutul tâlhăriilor postdecembriste! Petre Roman – Neulander, va rămâne stigmatizat în istoria neamului romanesc ca liderul-pazvangiu care a început, în mod deliberat, descreșterea neamului românesc.

Mulți străini din țări, societăți, comunități și clanuri diferite au năvălit precum pazvangiii de odinioară în București, după decembrie 1989, cu aceleași gânduri și intenții de îmbogățire prin jefuire, cunoscând puternicul iz fanariot al capitalei – pe care otomanii au pus-o pe Dâmbovița, să le fie mai aproape când vroiau să-i mai osândească cu ceva pe valahi, să nu mai bată drumurile până la Târgoviștea lui Vlad Țepeș. Și la fel ca pazvangiii mahomedani de pe vremuri, străinii năvălitori de acum s-au repezit la devastarea țării, găsind la București destui citadini netrebnici cu care au fraternizat pentru a-și împlini scopurile infame și impostoare. Străinii erau versați, bucureștenii erau săraci, înfrigurați și derutați în incertitudini, astfel mulți dintre ei, pentru o mână de dolari, le-au devenit servi în tot felul de false investiții, asociații și ONG-uri antiromânești, în GDS-Soros și mai ales în mass-media.

Foto. Din vremea lui Pazvante…

Ion Marcel Ilici Iliescu și-a plătit, din visteria statului, mercenarii să-i asigure continuarea președinției. Unul dintre ei, cel mai nesătul și avid, Adrian Năstase, ipocrit și arogant, ajuns prim-pazvangiu, a devastat țara, adunând averi dar și oprobriul românilor obișnuiți și cinstiți. A călcat în picioare istoria ardelenilor români prin reamenajarea, la Arad, a monumentului celor 13 generali ai lui Kossuth ce au omorât zeci de mii de români în 1848-1849, pentru vrerea lor de a fi români liberi. Istoria românilor îl va așeza definitiv în rândul pazvangiilor fără de lege.

Se spune că, alegătorii au vrut să scape de greața aroganței lui Adrian Năstase și l-au ales pe bine dispusul Băsescu Traian, cu vechi state de pazvangiu încă de la Anvers, unde deja ciupea din flota comerciala a României, pe care a lichidat-o, împreună cu alți pazvangii de la Constanța, după decembrie 1989.

Noua tagmă a pazvangiilor, prin dezinformare și manipulare, dar și prin bani și șantaj, s-a cuibărit confortabil în Casa Poporului Român de unde, puși pe căpătuială prin devastarea țării, de la început, pentru siguranța lor, au dat lovituri mortale Justiției pe care, de ochii lumii, o țin pe life-suport controlat; cum vrea să-și revină, cum îi taie oxigenul! Nu vor Ordine, nu vor Justiție, vor doar jaf la drumul mare și circ de pazvangii, la fel ca în Bucureștiul anului, de grație, 1802! Acum, în plus de acele trecute vremuri, s-au dedat tâlhărește la banii învățământului general și profesional, la banii ce s-ar cuveni culturii și științei românești, nesocotesc total sănătatea, sportul și artele. Au vândut jumătate din pământul țării străinilor, rad munții de păduri.

Într-un sfert de secol, pazvangiii străini și autohtoni au dus Romania pe ultimul loc în Europa și printre primele țări în lume la pierderea prestigiului și identității naționale, pentru că, printre altele, românii nu au mai avut noroc de un Iancu Jianu.

(Aprilie 2017, St.Vital – Canada)

Foto. Corneliu Florea