tete-a-tete, NIG și pianistul Daniel Mănoiu & Friends
5 min readLa unul dintre evenimentele culturale organizate în comunitatea românească din Sudul Floridei de Romanian American League, am avut onoarea şi plăcerea să întâlnesc un grup de muzicieni extrem de talentaţi: un pianist, Daniel Mănoiu, o violonistă, Andreea Nedelea, o violoncelista, Mădălina Macovei şi …fata de la tobe, Daria Despina.
Daniel a terminat liceul de muzică George Enescu, a câștigat concursuri internaționale inclusiv premiul 3 la AMSA World Piano Competition în Ohio şi premiul 1 la Rovere D’Oro în San Bartolomeo, Italia. A avut concerte la Carnegie Weill Recital Hall şi New World Center în Miami Beach. A absolvit doctoratul în muzică la University of Miami. Acum este compozitor de muzică de filme. Daniel a scris muzica la filmul ,,Puzzle for a blind man,, în regia domnului Andrei Zincă, pe care l-am cunoscut la Festivalul de film românesc, ,,Focus on România,, – Fort Lauderdale/2015.
Luna trecută, a fost prezent la lansarea filmului de scurt metraj “Blueberry”, la festivalul internațional ,,Gasparilla,, din Tampa, film pentru care a compus muzica.
Daniel, ca muzician, ca profesor, spune-mi cum reacţionezi atunci când, în comunitatea românească din Sudul Floridei, participarea la un show de manele este excesivă iar la un spectacol cu un folkist, pianist, sau orice alt gen de muzică, este destul de redusă?
,,Eu mă bucur mereu când românii din Florida vin în număr mare când avem invitați din România, indiferent de stilul muzical. Dar, cred că trebuie să separăm muzica de petrecere de muzică de concert. Ambele au scopul şi valoarea lor, şi nu cred că este nevoie să fie comparate.Domnul John Banu, împreună cu Romanian-American League au pornit inițiativa de a organiza evenimente culturale în sudul Floridei, în care sunt invitați muzicieni de prestigiu din România şi din SUA. Aceste evenimente au loc în săli de concerte importante pentru comunitate (Hollywood Performance Art Center), ceea ce este ceva încă nou şi în plină dezvoltare în comunitatea românească din Florida. Eu sunt onorat să fac parte şi să contribui la aceste evenimente, sprijinite chiar de guvernul României. Cred că aceste concerte ar trebui promovate mult mai eficient prin toate mediile disponibile în viitor. Şi cred că astfel, membrii comunităţii romanești din Florida, care sunt mereu la curent cu muzica de petrecere, vor prinde interes şi pentru alte evenimentele muzicale culturale care le vor aminti de talentul şi diversitatea noastră superlativă ca Români,,
Andreea a studiat vioara la George Enescu în București. Apoi a obţinut o bursă la FIU, Florida Internaţional University. A câștigat premiul Paganini, dar a cântat cântat și alături de Lenny Kravitz, Pitbull, Ricky Martin.
(Daniel:,,Eu şi Andreea ne cunoaștem de la 5 ani, mama ei a fost prima mea profesoara de pian, am fost colegi de liceu, ne-am reîntâlnit în Miami, la FIU, unde a fost studenta mea la teorie muzicală,,.)
Am întrebat-o pe Andreea cum a fost să lucreze cu unul dintre preferaţii mei sud-floridieni, Pitbull:
,,Pitbull fost o experienţă foarte interesantă, am fost şocată că nu știe să citească note muzicale şi că bea vodka, nu bere, ca să nu se îngrașe,,
Mădălina violoncelista, este din Bucureşti. A absolvit conservatorul în 2002. După care a obţinut o bursă pentru master în Boca Raton, Florida. A absolvit în 2006. A făcut parte din Miami Symphony, Palm Beach Opera, Simphony of the Americas şi din alte renumite orchestre. A susţinut concerte cu formaţii celebre ca Deep Purple, Scorpions. A cântat într-un Victoria Secret Fashion show cu Usher.A cântat la nunta lui Donald Trump în Mar a Lago și de nenumărate ori alături de Andrea Bocelli. Recent a filmat un videoclip, în Miami, cu Laura Pausini. Face parte din renumitul Broadway show Spring Awakening.
Am fost impresionată de lista celebrităţilor de pe lista Mădălinei.
Mădălina: ,,Am fost recomandată atunci când s-a căutat o violoncelistă pentru proiectele acelea, iar experienţele colaborărilor au fost unice,,.
Daria Despina: ,,Grupul 3D – The Best Soul, aşa cum îl văd şi îl simt, ca pe un grup de Suflet, are o conotaţie profundă pentru mine, datorită faptului că am întâlnit un pianist absolut sensațional – Daniel Mănoiu, şi un chitarist foarte-foarte bun – Damian Thor ! Întâlnirea cu cei doi muzicieni mi-a readus aminte de momentul în care am activat, ca şi toboşar, în grupul de rock feminin Secret, plus şi alte grupuri rock unde am cântat ! Acum este perioada cea mai bună de a mă exprima muzical – alături de cei doi colegi, şi prieteni muzicieni, oameni absolut deosebiţi ! A fost o mare bucurie pentru mine să cânt alături de Daniel Mănoiu în concertul organizat în Hollywood – Center of Performing Arts alături de artişti consacraţi, Doamna Carmen Harra, Roxana Şi Simona Popescu.Proiectele noastre de viitor – concerte cât mai multe să avem. Foarte aproape vor fi Seratele Muzicale, organizate într-un mediu intim pentru prieteni şi pentru toţi ce iubesc muzica bună, apoi un alt spectacol de anvergură, organizat de domnul Banu, preşedintele RAL, cel care susţine cu ardoare prezenţa noastră ca şi trupă în programul dumnealui, ca şi organizator de spectacole. Aspiraţiile şi intenţiile noastre, ca şi trupă, sunt să ajungem să fim foarte cunoscuţi, să cântăm pe marile scenele ale Americii şi muzica noastră să bucure oamenii, căci pentru ei cântăm ! Bucuria lor este bucuria noastră ! Dorim ca aceasta trupă să aibă longevitate chiar dacă uneori drumurile sunt lungi; spiritul şi bucuria noastră de a cânta să ne aducă cât mai des împreună ! Grupul 3D – The Best Soul – reprezintă şi manifestă energia Fericirii Palpabile ! Doar cei care vin şi vor veni la spectacolele noastre pot simţi ceea ce noi simţim atunci când cântăm ! Pentru mine, a cânta la tobe înseamnă însăşi Starea de A Fi, “tobe- to be or not to be!”