Bartolomeu Valeriu Anania – cinci ani de la trecerea în veşnicie

In memoriam

Bartolomeu Valeriu Anania – cinci ani de la trecerea în veşnicie

Autor: Dorin Nădrău (Michigan/SUA)

Ierarhia superioară a bisericii noastre ortodoxe nu duce lipsă de slujitori cu har, străluciţi oratori, preoţi cu voci frumoase, buni gospodari şi administratori, cărturari cu licenţe şi buni diplomaţi, poligloţi şi voiajori ecumenici. În galeria teologilor români cu incontestabile şi admirabile calităţi un loc aparte îl ocupă Mitropolitul Bartolomeu Anania de la a cărui săvârşire, la venerabila vârstă de aproape 90 de ani, se împlinesc cinci ani. A fost, fără îndoială, o personalitate complexă (teolog, dramaturg, poet, scriitor, orator de seamă), înscriindu-se în rândul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Cu o voce hotărâtă, dar totodată delicată, intransigent, dar totuşi cald şi uman în deciziile pe care le lua, de o vitalitate neobişnuită, a fost recunoscut ca un preot distins al cultului ortodox şi, indiscutabil, un om de cultură, un slujitor loial al bisericii şi al poporului român.

O evocare a caracterului şi parcursului prin cele lumeşti ale ilustrului personaj obligă, cu certitudine, la a consemna de la început valoarea documentară de excepţie a „Memoriilor” sale, operă de căpătâi imperios necesară oricărui demers de a investiga şi cerceta viaţa sa deosebit de complexă, dinamică şi frământată. Scrisă cu un talent narativ captivant, lucrarea conţine inserturi de jurnal şi este elaborată în două etape: o primă etapă până la întoarcerea sa din Statele Unite ale Americii, în 1976, iar o a doua parte după 2001, când autorul recuperează mai vechiul manuscris. Trebuie observat că „Memoriile” acoperă o vastă perioadă de timp, din anii ’30 ai epocii interbelice, când, adolescent fiind, frecventa cursurile Seminarului Teologic Central din Bucureşti, şi până în 1993, când a fost ales arhiepiscop, conferind reflectarea unor epoci şi regimuri politice diverse din istoria României, concomitent cu imaginea completă a biografiei autorului, de la adolescenţă şi tentaţiile legionare conjuncturale, la rolul important jucat în tentativa de retragere din funcţie a Patriarhului Teoctist şi alegerea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei, în 1980.

S-a născut la 18 Martie 1921 în familia credincioşilor ortodocşi Vasile Anania şi Ana (fiica preotului Ion Mărgăritescu) în comuna Glăvile, jud. Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu. A urmat şcoala primară în localitatea natală, Seminarul Central din Bucureşti (1933-1941), şi-a luat bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti în anul 1943. Ca studii superioare, a urmat Facultatea de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj între 1944-1946 (neterminate), Facultatea de Teologie din Bucureşti, Academiile de Teologie din Cluj şi Sibiu, luându-şi licenţa la Sibiu în 1948.

În luna iunie a anului 1946, pe când era student la Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc, a condus greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a suferit un lung şir de arestări, întemniţări şi expulzări.

A fost tuns în monahism la Mânăstirea Antim din Bucureşti la 2 Februarie 1942, când a primit numele de călugărie Bartolomeu. A fost hirotonit ierodiacon la 15 Martie 1942, funcţionând în această calitate la mânăstirile Polovragi şi Baia de Arieş (1943-1947), iar apoi a fost stareţ al Mânastirii Topliţa (1947), intendent al Palatului Patriarhal (1948-1949), inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc (1949-1950), asistent la catedra de istorie bisericească universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1950-1951), decan la Centrul de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de Argeş (1951-1952). Sub regimul comunist a efectuat şase ani de detenţie (1958-1964).

Între anii 1965-1976, Valeriu Anania a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Episcopiei Misionare Ortodoxe din America şi Canada: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al consiliului bisericesc, director al serviciului de publicaţii, redactor al almanahului „Credinţa”, reprezentant al relaţiilor intrabisericeşti. În aceeaşi perioadă, a fost membru a două comisii ale Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi din cele două Americi (Comisia Ecumenică şi Comisia de Studii şi Proiecte). În anul 1967 a fost hirotonit întru ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se de către Sfântul Sinod rangul de arhimandrit. A ţinut conferinţe la Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare: Egipt, Etiopia şi India. Se cuvine menţionat şi că a fost membru fondator al Comitetului Sălii Româneşti din Detroit, avându-l ca invitat la dineul de promovare din 21 Mai 1976 pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.

Foto. Comitetul pentru Sala Româneascǎ a organizat un banchet de strângere de fonduri (Fund Raising Dinner) pe 21 mai 1976, la elegantul local Fairlane Manor din Dearborn Heights, Michigan, şi l-a avut ca invitat special pe George Emil Palade, doctor, profesor la Secţia de Biologie Celularǎ de la Universitatea Yale, New Haven, statul Connecticut şi deţinǎtorul Premiului Nobel în 1974 pentru Fiziologie/Medicină (în comun cu Albert Claude şi Christian de Duve). Fotograf: George Pâslaru.

După reîntoarcerea în ţară, a fost director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982, s-a retras la Mânăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului.

Valeriu Anania este considerat de mulţi specialisti în ale literaturii ca ultimul mare scriitor interbelic român. Apreciat de Tudor Arghezi, Gala Galaction, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Nechifor Crainic şi Marin Preda, el s-a format în preajma marilor nume ale literaturii române. Anania a scris versuri, povestiri, dramaturgie, eseuri şi a fost un excelent traducător. S-a dovedit a fi şi un valoros publicist, în registru arghezian, probând a stăpâni cu mare uşurinţă cuvântul.

În primăvara anului 1990, a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, militând pentru recâştigarea dimensiunii duhovniceşti a bisericii prin instaurarea unui „primat nou al duhovniciei care să inaugureze chipul cel nou, încuviinţat, al ierarhului ortodox român”.

La 21 Ianuarie 1993, a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala Ortodoxă a Clujului a fost oficiată de Patriarhul Teoctist în data de 7 Februarie1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi.

Operei sale scriitoriceşti, deosebit de bogată, i-a adăugat una de excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta, într-o limbă fermecătoare şi curgătoare. După cum singur mărturisea, această operă i-a solicitat peste zece ani de „muncă de ocnaş”. Această Biblie, tipărită în anul 2001, a devenit şi ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

În toamna anului 2005, după decesul Mitropolitului Antonie Plămădeală, a declarat iniţial că este prea bătrân pentru a candida la scaunul de mitropolit. Nemulţumit că un candidat, altul decât cel pe care l-a susţinut el în mod public, a fost ales în funcţia de mitropolit al Ardealului, a iniţiat ruperea episcopiilor din nordul şi centrul Ardealului de sub jurisdicţia scaunului mitropolitan de la Sibiu. Acest demers a stârnit nemulţumirea unor credincioşi şi a atras dezaprobarea unor comentatori.

În data de 2 Martie 2006, Sfântul Sinod al B.O.R. l-a ridicat pe Arhiepiscopul Bartolomeu la rangul de Mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, această mitropolie fiind înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 Noiembrie 2005, trecută în Statut şi stabilindu-i-se denumirea la 1 Martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 Martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.

În fine, se impune menţionat şi momentul constitut de alegerea noului patriarh în 2007. La alegerile desfăşurate în data de 12 Septembrie 2007, Mitropolitul Bartolomeu a obţinut 66 de voturi în Colegiul Electoral Bisericesc, faţă de 95 obţinute de Mitroplitul Daniel Ciobotea, care a fost ales succesor al Patriarhului Teoctist.

Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a stins din viaţă la 31 Ianuarie 2011, la vârsta de aproape 90 de ani.

În decursul fascinantei sale vieţi, Bartolomeu Valeriu Anania a primit un număr impresionant de premii şi i s-au decernat numeroase titluri. Pentru activitatea sa ecleziastică, a fost distins cu: Crucea Patriarhală (Bucureşti), Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei. Începând cu data de 22 Noiembrie 2010, a fost membru de onoare al Academiei Române.

Controversele existente privind colaborarea cu fosta Securitate vin să susţină şi să întărească aserţiunea că lumea noastră actuală este guvernată de incertitudine, şi nu de siguranţă şi echilibru. Astfel, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a confirmat o asemenea colaborare, potrivit ultimelor rezultate ale cercetărilor de arhivă, Mitropolitul Bartolomeu Anania nu a colaborat cu Securitatea „nici în detenţie, nici în libertate; nici în ţară, nici în străinătate; nici cu angajament, nici fără angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu nume propriu”, după cum afirma el însuşi în timpul vieţii.

Personal, găsesc că este înţelept să închei această modestă evocare comemorativă cu câteva reflecţii conexe ale unui remarcabil diplomat român şi, totodată, valoros antropolog religios, teolog şi scriitor, care l-a cunoscut îndeaproape pe Bartolomeu Valeriu Anania, Teodor Baconschi:

„Tragismul vieţii sale este refluxul voinţei de a reuni contrariile, în pofida unei istorii care absolutizează pluralitatea şi partizanatul. Nu e de mirare că atitudinea respectivă, ostilă oricăror încadrări definitive, a provocat animozităţi, acuzaţii virulente sau, după caz, nedumeriri.

Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, învecinat cu spiritul faustic al modernităţii. Alţii au văzut în ea proba unor ezitări esenţiale. În ce mă priveşte cred că adevărul se află aiurea. Părintele Anania este prin excelenţă un om liber, un om care a refuzat să-şi sacrifice înzestrările pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligaţiilor circumstanţiale. Vor fi toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez în ele, dimpotrivă, vocaţia unei coerenţe paradoxale, care face din demnitate o supremă valoare şi cultivă neatârnarea ca pe un superlativ de smerenie”.

(24 Ianuarie 2016, Grand Rapids, Michigan, SUA)

Foto autor: Dorin Nadrau