FATA DRAGĂ A FOST TRISTĂ…
Autor: Mihaela Dordea
„Fată dragă, nu fi tristă, fiindcă e păcat…” Privesc, ascult, mă întreb… În faţa mea, pe ecranul televizorului, un sicriu alb este purtat, în aplauze, spre… nicăieri. Mădălina Manole face ultima reverenţă în faţa publicului care a adorat, cândva, demult, o fată dragă, cu părul de foc.
O slujbă scurtă, undeva în afara bisericii. Pentru că Mădălina a ales singură calea spre veşnicie.
Undeva, în mintea mea, refrene ale tinereţii mele se împletesc cu întrebări ale tinereţii ei. Cât de tristă să fi fost „Fata Dragă”, dacă a cedat în faţa… în faţa a ce?
Îmi răspund prin gânduri fugare care m-au frământat şi pe mine, poate, aşa cum uneori ne frământă pe toţi, întrebări de genul: Dar dacă eu nu aş mai fi, cum ar fi lumea fără mine? Păi, lumea fără mine, ca şi fără tine, ca fără noi, ar fi la fel… Şi atunci?! Atunci ridici capul, priveşti spre cerul unde şti că este Dumnnezeu, dar care este atât de înalt, încât, câteodată simţi că ruga ta se opreşte între el şi Cel ce ne ţine destinele în mâna Sa şi ne dă fiecăruia atât cât să putem duce. Mădălina era însă prea fragilă şi greutatea unor gânduri, povara lor, a făcut-o să renunţe. Să nu mai poată… Pentru că gândurile sunt atât de grele uneori…
Se vorbeşte mult, poate prea mult, în ultimele zile despre cum a plecat, cum a ales să plece Mădălina Manole din lumea asta, care oricum e doar o etapă…
Lume multă care aplaudă… Ultimele aplauze pentru Mădălina. Fata dragă a fost tristă…
ADIO, MĂDĂLINA…
de GEORGE FILIP
sunt supărat pe tine, Mădălina.
tu ai plecat şi noi rămânem – cui ?
ai îngropat în ochii tăi lumina
şi ai fugit spre lumea nimănui.
te-ai dus în cer…sunt spectatori pe-acolo
să-ţi scrie versuri, să-ţi ofere flori ?
ţi-ai scris pe urme un refren tremolo
şi prea ai vrut, frumoaso, să ne dori.
din scena vieţii va lipsi o fată,
dar şi o mamă – Doamnă, nu uita
şi a rămas un prunc ce niciodată
plecarea ta la cer n-o va ierta.
să-i spui lui Dumnezeu că nu se cade
să-şi facă îngeri din români de soi;
noi ştim urca la cer şi prin balade
şi-n nemurire ne zidim doar noi.
să-mi fie cu iertare clipa-n care
detest chiar acest gest dumnezeiesc,
dar eu mă tem de semnele precare
ce retopesc destinul în funest.
mireaso tristă, nu îţi şade bine.
poemul trist, ce foarte trist ţi-l scriu,
e ca o stea ce cade din destine
şi un regret etern – spre mai târziu.
tu ai plecat, dar noi rămânem – cui?
ai îngropat în ochii tăi lumina;
de ce-ai fugit spre lumea nimănui?
rămânem trişti: ADIO – MĂDĂLINA…
16 iulie – 2010,
la MONTREAL”