O ZI NEFASTA: 15 MARTIE (2)

O ZI NEFASTĂ: 15 MARTIE (2)

Autor: Vasile Zarnescu

Textul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe, este textul pregătit pentru publicare în martie 2006. Partea întîi a fost tipărită în SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, şi republicată ieri, 15 martie 2010.

Dar, pentru a întregi retrospecitva şi a evalua pericolul escaladării politicii secesioniste a U.D.M.R., cititorii pot face un efort intelectual să-şi reamintească situaţia de atunci. Ea nu diferă de asta de azi decît prin agravarea agresiunilor axiologice, politice, cultice, economice etc. comise de fasciştii din U.D.M.R., cărora Puterea ticăloşită le dă mînă liberă, căci, altfel, nu ar mai fi ajuns şi nici nu s-ar mai fi menţinut la „ciolan“.

***

            Chiar dacă Adrian Năstase nu va fi găsit vinovat în cauzele penale pentru care este (re)anchetat acum (deşi sper ca va fi), el este întrutotul vinovat pentru modul cum a minţit poporul cu propaganda sa antihungaristă, după care a readus la Putere organizaţia fascistă U.D.M.R. Atitudinea lui Marko Bella inclusiv la 15 martie 2006 este şi consecinţa directă a trădării – în formă continuată, cum zice Codul penal – a lui Adrian Năstase, comisă doar pentru a ajunge şi a se menţine la Putere el şi clica lui – acum în degringoladă, dar până mai ieri atotputernică pentru ei şi în dauna României.

*

Marcela Feraru: Cassandra de fier a României

Neiertătoarea Marcela Feraru înfiera lichelismul guvernanţilor de la Bucureşti: „Prin «Diktatul de la Washington», România intră în războiul împotriva Iugoslaviei“ (Cotidianul, 21 apr. 1999, p. 3). Ungurii din Iugoslavia şi din România, sprijiniţi direct de cei din Ungaria şi, îndeosebi, din S.U.A., agitau problema autonomiei Voivodinei. De exemplu, Alina Bârgăoanu atragea atenţia: „Politicienii unguri cer autonomie pentru Voivodina“ (Naţional, nr. 571, 27 apr. 1999, p. 9). Pasul următor este semnalat şi de Marcela Feraru: „Se pregăteşte U.D.M.R. să ceară  «autonomie» substanţială pentru Harghita şi Covasna?“ (Cotidianul, 23 apr. 1999, p. 3). 

România se afla, în 1999, ca şi în 2006 şi în 2010, realmente, într-o situaţie ascendent periculoasă, căci, acum, Istoria e făcută de ageamii, de nişte „terchea-berchea“, cum scria, acum 12 ani, Ion Cristoiu. Tot el se întreba: „«Protecţia umanitară» – o formulă abilă de invadare a Serbiei de către trupele N.A.T.O.?“ (Cotidianul, 5 apr. 1999, p. 1 şi 4); în acelaşi număr din Cotidianul, Mario Balint semnala că „Românii din Voivodina sunt indignaţi şi surprinşi de poziţia României“. Oricum, însă, „Cu ochii la fiecare strănut de la Washington, Emil Constantinescu practică manipularea mediatică“ [Marcela Feraru, Cotidianul, nr. 287(2332), 19 apr. 1999, p. 2]; căci, într-adevăr, „Când e vorba de pierderile României, preşedintele improvizează“ (articol nesemnat, în Adevărul, nr. 2764, 27 apr. 1999, p. 1). În acest context propice, „Extremiştii unguri aşteaptă garanţii de la Conferinţa de pace care va încheia războiul împotriva Iugoslaviei / Dezbaterile din Parlamentul ungar despre referendumul privind revizuirea frontierelor“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 7 mai 1999, p. 4). Mai mult, încurajaţi de poziţia Parlamentului ungar, „În pregătirea Congresului U.D.M.R. / Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agită problema autonomiei Transilvaniei. Senatul României a pus şi el o piatră de temelie, introducând limba maghiară limbă oficială în administraţie“ (Marcela Feraru şi Sorin Petrescu, Cotidianul, 12 mai 1999, p. 4). Şi, ne reamintim, în presa din 1-15 martie 2006, tot alde Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agitau problema autonomiei Transilvaniei, dar, marşând, acum, mai pe ocolite: insistau pe problema aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“, iniţiată în urmă cu vreo 14 ani de acelaşi intrigant Adam Katona.

Agresiunile axiologice, cultice, informaţionale, psihologice, imagologice etc. ale hungarismului iredentist erau contracarate, în 1999, de naţionaliştii români Marcela Feraru, Lucian Gheorghiu, Amalia Ionescu şi Cristina Liţescu – conduşi de „moderatul“ Ion Cristoiu – cu ironii ineficiente, de acest tip: „Ieri, coaliţia guvernamentală P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R. a făcut istorie: Camera Deputaţilor a adoptat limba maghiară ca a doua limbă oficială de stat“ (Cotidianul, 30 iunie 1999, p. 3). Parlamentul de atunci al României a comis această crimă antinaţională în pofida faptului că, cu doar o lună înainte, Franţa crease un precedent pe care România se putea baza în apărarea interesului ei naţional, interes pe care „imbecilii care ne-au condus“ l-au ignorat: „Într-o declaraţie făcută publică la Budapesta o dată cu semnarea Cartei limbilor regionale şi minoritare / Guvernul Franţei nu acceptă folosirea limbilor minoritare în administraţie şi justiţie şi nici sustragerea de la învăţămîntul în limba franceză“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 10 mai 1999, p. 4). Marcela Feraru a crezut că, pe cale de consecinţă, se impunea deducţia: „«Demonstraţia Kosovo» s-a încheiat. Urmează «Demonstraţia Transilvania»? / Nemeth Zsolt citează, în Occident, declaraţia intelectualilor români care «cer autonomie pentru minoritatea maghiar㻓 – cu aluzia, evidentă, la Sabin Gherman şi gaşca lui (Cotidianul, 11 iunie 1999, p. 3); de asemenea, Cristian Ghica şi Eugen Ciufu consideră că „Sabin Gherman ar putea fi o pârghie a celor care încearcă să rupă Ardealul de România“ (Jurnalul Naţional, nr. 1619, 19 sept. 1999, p. 9). În acest sens, imbatabila naţionalistă dezvăluia: „Un document edificator – stenograma consfătuirilor U.D.M.R.: Transilvania este condusă spre tutela Uniunii Europene prin autonomizare economică, politică, administrativă şi financiară faţă de Bucureşti“ (Cotidianul, 16 iunie 1999, p. 2). Ca atare, „România se află pe un teren minat / Deşi U.D.M.R. cere un Rambouillet pentru minoritatea maghiară, politicienii Coaliţiei îşi bagă capul în nisip“ (Marcela Feraru şi Amelia Ionaşcu, Cotidianul, 18.05.1999, p. 4).

Impasul în care se afla România era atestat de oficialii cei mai avizaţi: „Raportul S.R.I. confirmă: România este în pericol de federalizare“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 26 iunie 1999, p. 3). Care a fost „rezultatul“ acestei politici obediente duse de „aceşti imbecili care ne conduc“ – dacă îmi permiteţi să utilizez titlul cărţii lui André Santini, fost preşedinte al Parlamentului Franţei?! Îl dezvăluie, puţin vitriolat, tot Marcela Feraru: „Autorităţile române tot obţin ceva după ce au făcut sluj / Madeleine Albright va face o vizită de consolare în Slovacia, România şi Bulgaria după summit-ul N.A.T.O. de la Washington“ (Cotidianul, 5 aprilie 1999, p. 11).

Hungarismul sub şarja maltezului Adrian Năstase

În acest cor al mincinoşilor a intrat să-şi facă numărul şi d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase, specializat în drept intern, internaţional şi orbital. Prin unele afirmaţii şi acţiuni dovedea că este specializat în drept-curmeziş; dar să nu anticipez.

Am relevat mai sus cum îşi pregătise terenul să pozeze în naţionalist. Contextul, reliefat succint, era propice mascării caracterului sicofant al intervenţiei sale – părând să aibă o dimensiune salutară, patriotică. Spre a demonstra falsul-i naţionalism şi, totodată, spre a evita o acţiune în justiţie sub pretextul „denigrării imaginii publice“ (deşi nu cred că-i mai dă mâna, acum, când este ţinut în şuturi de D.N.A. şi de foştii colegi de „partid“!), redau, ca şi până acum, în mod ştiinţific, cu probe, cu bibliografia necesară, câteva titluri. Aşadar, 1) articolul redacţional „Adrian Năstase: «Pe Internet, etnicii maghiari solicită sprijin pentru Sabin Gherman şi Fundaţia Pro Transilvania»“, în Adevărul, 5 mai 1999, p. 3; 2) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase acuză impotenţa guvernanţilor români“, în Cotidianul, nr. 249(2394), 30 iunie 1999, p. 4 – în care Adrian Năstase se referise la „declaraţiile iresponsabile“ ale generalului Wesley Clark, făcute la Budapesta, şi la slugărnicia autorităţilor române, manifestată, prin totala lipsă de reacţie, inclusiv atunci, în inie 1999, apoi, în martie 2006, ca şi de data asta, în martie 2010!; 3) B.T.I., „Adrian Năstase a avertizat că, după Kosovo, va apărea tentaţia schimbării unor frontiere“, în Naţional, nr. 633, 8 iulie 1999, p. 4; 4) articolul redacţional „Adrian Năstase avertizează că, în toamnă, revizioniştii maghiari vor declanşa în România cea mai gravă criză de după 1989“, în Cotidianul, nr. 261(2406), 14 iulie 1999, p. 3; 5) Ioniţă M. Marin, „Adrian Năstase prezintă un calendar / «Primăvara ’99-Kosovo; Vara ’99-Voivodina; Toamna ’99-Ardealul»“, în Adevărul, nr. 2832, 15 iulie 1999, p. 1; 6) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase crede că planurile revizioniştilor maghiari prefigurează un conflict militar în Europa“, în Cotidianul, nr. 371(2416), 26 iulie 1999, p. 3; 7) Amelia Ionaşcu, „Numărul 2 în P.D.S.R. acuză autorităţile române de diletantism / Năstase: «Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate»“, în Cotidianul, nr. 373(2418), 28 iulie 1999, p. 4; 8) fără autor, „După Adrian Năstase, Ardealul e ca şi plecat de acasă“, în Academia Caţavencu“, nr. 29(400), 27 iulie-2 august 1999, p. 9; 9) Adrian Năstase, „Semnal de alarmă / Revizionismul sfârşitului de secol – doctrina destabilizării Europei“, în Cotidianul, nr. 2420, 30 iulie 1999, p. 15; 10) fără autor, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie / România a fost şi va fi amânată să intre în N.A.T.O. pentru că se are în vedere detonarea «problemei Transilvaniei»“, în Cotidianul, nr. 2483, 12 octombrie 1999, p. 14 (pentru diverse reacţii la opinia lui, vezi, în Curierul Naţional, nr. 2617, 13 octombrie 1999, p. 3: de ex., Robert Lorentz, „Declaraţiile lui Adrian Năstase cu privire la neintegrarea României în N.A.T.O. fac valuri. Se pregăteşte sau nu din afară «detonarea» Transilvaniei?“); 11) C.G., „Năstase, Paşcu şi «planul Ungariei contra României»“, în Cronica Română, nr. 2052, 13 octombrie 1999, p. 1.

Între timp, Adrian Năstase ajunsese premier, iar Ioan Mircea Paşcu ministrul Apărări Naţionale – dar cu ajutorul inamicului de ieri, U.D.M.R. De aceea, aveau să uite să facă alte dezvăluiri senzaţionale privind acţiunile agresive ale Ungariei contra României, deşi ele exitau atunci, ca şi acum! Acum, însă, Năstase vrea să o reîngroape pe mătuşa Tamara, iar Paşcu a dispărut ca măgaru-n ceaţă.

Până una-alta, mai facem noi câteva dezvăluiri. Hermeneutica expresiilor „Adrian Năstase prezintă un calendar“, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie“, din titlurile de mai sus, induce ideea că Adrian Năstase, graţie documentelor sale secrete (pe care le clamase atunci şi pe care le-a invocat şi prin februarie 2006, ca argument de împotrivire la percheziţia din Zambaccian, dar, curios, Parchetul nu s-a sesizat sub acest aspect!), avea o bază de date referitoare la planurile hungariştilor şi îşi permitea să facă dezvăluiri. Nu prea era aşa; el doar plagiase titlul „Astăzi Kosovo, mîine Voivodina, poimîine Ardealul“, apărut în Erdelyi Magyarsag, nr. 37, din 3 iulie 1999, chiar pe coperta 1 a publicaţiei – care, însă, apare în Ungaria. E-adevărat, d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase ştie câteva limbi străine occidentale, dar nu ştie şi limba maghiară, care este doar sferto-occidentală. Dar asta nu-i o problemă: îl avea pe lângă dânsul pe Attila Verestoy (citeşte: Vereştoiu) care monitorizează presa ungară. Şi, fiind prieteni ei doi, sigur că se consilia şi cu Vereştoiu.

Demagogia naţionalistă şi trădarea

sicofanţilor Năstase, Stoica, Tăriceanu

În baza prezumţiei de nevinovăţie, aş fi admis autenticitatea naţionalismului d-lui prof. univ. dr. Adrian Năstase. Dar, nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’ fusese la Putere când s-a elaborat şi trebuia rezolvat Raportul Harghita-Covasna?! Ba da, însă, după ce câştigaseră, atunci, alegerile, văzându-şi sacii în căruţă, nu i-a mai interesat drama Transilvaniei. Nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’, care, fiind în Opoziţe, a înaintat Moţiunea Harghita-Covasna, în 1997, cerând apărarea interesului naţional în respectiva zonă?! Iar în noiembrie 2000, înainte de alegeri, situaţia s-a repetat: singura carte pe care o puteau scoate din mânecă rămăsese naţionalismul, fiindcă doar acesta îi mai făcea credibili şi cu care mai aveau ceva şanse la cei ce nu erau cu băgare de seamă.

Culmea tupeului este că aceşti naţionalişti-improvizaţi şi-au făcut un stindard electoral din apărarea interesului naţional, dar tot la modul internaţionalist, ca să nu se supere internaţionaliştii, mondialiştii, adică ignorând, de facto, tragediile din Transilvania: alungarea românilor din localităţile locuite majoritar de maghiari, maghiarizarea istoriei, a românilor, a învăţământului şi chiar agresarea românilor, cum s-a întâmplat – inclusiv la începutul lunii noiembrie 2000, adică în ajunul alegerilor! – în Odorheiu Secuiesc, cu suporterii dinamovişti, care fuseseră bătuţi de neorevizioniştii maghiari. Pentru cei care vor alte exemple antiromâneşti, le reamintesc să studieze Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, pe site-ul www.cybcity.com/udmr/1989.html. [Reamintesc, acum acest site găzduieşte altceva. Pentru cronologia agresiunilor hungariste, vedeţi cartea lui Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase, Războiul spionilor.]

Şi mai bizar este faptul că, deşi aceşti naţionalişti-de-campanie-electorală, blânzi ca nişte „boi pe plai“, apărau ţărişoara noastră cu Ardeal cu tot, totuşi, nu fuseseră deranjaţi absolut deloc de agresiva propagandă secesionist-iredentistă şi de acţiunile concrete şi tot mai numeroase ale maghiarilor din ţară şi din afară – deja anticipate de d-l g-ral de divizie (r.) Traian Ciceo, într-un interviu la emisiunea d-lui Dan Diaconescu, în 1999, şi confirmate între timp. Naţionaliştii-făcături nu fuseseră alarmaţi nici de faptul că S.R.I.-ul nu simţise nevoia să apere interesul naţional şi, în mod deosebit, Transilvania, considerând că nu este nici un pericol, de vreme ce scosese capitolele respective din bilanţul anual prezentat Parlamentului. Ba, chiar purtătorul de palavre al preşedinţiei pretinsese, în primăvara anului 2000, că în C.S.A.T. nu se discutase despre „ameninţările atipice“ – şi, dacă nu s-a discutat, atunci ele „nu se egzistă“, cum zicea „ţărănistul“ Ion Diaconescu în Parlament!

„Naţionaliştii“ noştri de campanie electorală, gen juristul-sociolog-cavaler Adrian Năstase, avocatul Valeriu Stoica ş.a. erau buni doar pentru jocuri de scenă, pentru petardism electoral, pentru scheme politice, pentru diversiune şi dezinformare, dar nu şi pentru a-şi asuma curajul de a lupta singur „în calea lupilor“, cum făcuseră, tot timpul, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Ion Coja, Paul Goma, Petre Ţurlea, generalii Lucian Culda şi Mircea Chelaru şi alţi câţiva români.

Semnificativ este faptul că, pentru a-şi masca aranjamentele de culise în detrimentul interesului naţional, atât P.D.S.R. – prin atitudinea îngâmfată a lui Adrian Năstase –, cât şi P.N.L. – prin apariţia non-charismatică a lui Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă – au negat o eventuală coaliţie electorală şi postelectorală. Dar asemenea mişmaşuri fuseseră demascate inclusiv de foştii „tovarăşi de drum“ ai P.N.L., abandonaţi în gangul Istoriei: „C.D.R. 2000 crede că «o explicaţie posibilă şi foarte plauzibilă a modului în care Colegiul C.N.S.A.S. a găsit de cuviinţă să rezolve problema candidatului Ion Iliescu stă în subordonarea politică a acestei instituţii. Nu putem trece cu vederea faptul să preşedintele Colegiului, d-l Gheorghe Onişoru, a fost propus de P.N.L. Este de notorietate faptul că interesele P.N.L. şi P.D.S.R. sunt convergente. D-l Onişoru este şi el un liant al legăturii trainice dintre liberali şi pedeserişti»“ (Ioana Ciobanu, „Deconspirarea colaboratorilor Securităţii se întoarce împotriva celor care au iniţiat procesul / Legea bumerang“, Cotidianul, nr. 2829, 23 noiembrie 2000, p. 3).

Dar, de ce, până în noiembrie 2000, ţărăniştii nu au relevat convergenţa dintre P.N.L. şi P.D.S.R.?! Sau aceea dintre P.D.S.R. şi U.D.M.R.? Unde le fusese minima moralia, până atunci?! Până atunci nu văzuseră că le fuge pământul istoriei de sub picioare.

Oricum, însă, acest naţionalism de paradă, oportunist, a fost o formă majoră de fraudă electorală, căci a avut scopul de a debusola electoratul, de a-l deruta spre a-l îndepărta de naţionalismul autentic.

Dar, pe tăcute şi nebăgare de seamă, a fost trecută sub tăcere toată campania mediatică din 1998-2000, prin care Adrian Năstase poza în „vocea patriotului naţionale“, viitorul „hungarocton“. După alegerile din noiembrie 2000, într-adevăr, „minune“, adică trădare: P.D.S.R. (devenit, printr-o şmecherie, P.S.D.) s-a aliat tocmai cu U.D.M.R., „duşmanul lor numărul unu până acum două săptămâni“ – cum zisese Alfredo Amellone!

Ca atare, revizionismul hungarist s-a dezvoltat lejer şi în forţă, devenind un stat în stat, sub privirea „dreaptă“ a juristului-trădător Adrian Năstase. Chiar el şi ministul de Externe, Mircea Geoană, fost inginer tinichigiu, ajuns diplomat printr-un concurs de împrejurări, aranjaseră jefuirea, în favoarea Ungariei, a Patrimoniului Gojdu, definitivată – firesc, pe linie trădătoare – de premierul Tăriceanu şi ministrul cu un nume predestinat, (austro)Ungureanu. După alegerile din noiembrie 2004, nu a mai fost nici o „minune“, deoarece prin coaliţia „D.A“. era reconstituită, „natural“, fosta C.D.R. (fără P.N.Ţ.C.D., intrat, definitiv, în „lumea drepţilor“), care adusese organizaţia fascistă şi antiromânescă, U.D.M.R., la guvernare.

Escaladarea neorevizionismului hungarist

Acum, în anul de graţie 2006, la începutul lui martie, s-a escaladat campania neorevizionistă, asezonată cu un nou pretext, instituit juridic în timpul mandatului lui Năstase-Mătuşă, aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc (C.N.S.), reluând-se petardismul propagandistic: „documentul-pirat“ care circulă nu este al C.N.S., U.D.M.R. se delimitează, Tökes delirează etc., etc. De când secuii, care au dispărut de peste două secole din istorie, au devenit o „naţiune“, şi încă în România, unde, la ultimul recensământ s-au declarat vreo 200 de indivizi?! Şi cum de toţi „secuii“ vorbesc numai moghioreşte?! Dar autorităţile româneşti P.S.D.-iste au acceptat aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc ca persoană juridică, are cont în bancă, îşi tipăreşte documentele lui antistatale, iar guvernul P.S.D. nu l-a interzis, cum nu l-a interzis nici Alianţa „D.A.“, fiindcă, fără voturile U.D.M.R., ar fi căzut de la Putere. Asta subliniază dimensiunea trădătoare a guvernanţilor, începută prin preşedintele Emil Constantinescu şi continuată prin Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Preşedintele Traian Băsescu, în 7 martie a.c. [repet, e vorba de anul 2006!], s-a uitat urât la U.D.M.R.-işti şi a avertizat că nimeni nu se joacă cu integritatea ţării etc. Dar U.D.M.R.-işti şi-au zis că nu se uita la ei – pentru că d-l Băsescu se uită cruciş  –, ci la alţii şi şi-au văzut de revizionismul lor, exprimat clar prin măgăriile debitate de Morco Bela, care, culmea trădării!, este cocoţat pe postul de vicepremier şi, acum, nimeni nu-l dă jos!

Fireşte, asemenea exhibiţii antiromâneşti sunt consecinţa neputinţei de a-i pune la punct a celor insinuaţi – evident, prin fraudă electorală – la conducerea statului român. Dar, pentru a se menţine la Putere, ei, fie că erau din C.D.R., fie din P.D.S.R., erau şantajaţi de U.D.M.R., fără a-l cărei sprijin nu puteau – era să zic guverna! – să se menţină la Putere. Căci, în fond, nu au guvernat, ci, ca să folosesc o variantă coruptă (lingvistic), s-au chivernisit, lăsând ţara pradă nevoilor şi, mai ales, acţiunilor revizioniste ale maghiarilor.

Autonomia culturală pe care o pretind ei nu trebuie să li se acorde tocmai din acest motiv: pentru că este forma de mişcare camuflată a neorevizionismului hungarist, care se manifestă, printre altele, prin acţiuni de genul celor aranjate pentru zile ca 15 martie. Iar subsumate lozincii lor de bază „Jos Trianonul!“, ei au tot felul de aniversări ale „maghiarilor“. Numai că aici este România. Or, nu mai trebuie admise şmecherii de genul celor acceptate de maleficul Viorel Hrebenciuc: „Dacă psalmul ăsta e imnul lor, să-l cânte!“ Nu. Asemenea cântări „maghiare“ să cânte doar în casele lor, sau în Ungaria. În locurile publice din România să cânte doar româneşte, cântece româneşti! Dacă nu le place, să se ducă în Franţa, căci acolo, pentru pretenţii mult mai mici, sunt expulzaţi în 24 de ore doar cu ceea ce au pe ei!

De aceea am afirmat, încă la început, că aniversarea zilei de 15 martie trebuie interzisă şi trebuie să repetăm mereu: deoarece este aniversarea „revoluţiei“ maghiare de la 1848, iar această „revoluţie“ este echivalentă cu războiul de exterminare a românilor (şi nu numai a lor!), dus de cei 13 generali criminali conduşi de Iosif Bem şi spânzuraţi, justificat, de Împăratul Austriei. Acei 13 generali trebuie consideraţi, în frunte cu Iosif Bem, criminali de război, iar numele lor şi simbolurile dedicate lor trebuie subsumate prevederilor O.U.G. nr. 31/2002.

În plus, trebuie promulgată, urgent, Legea antidefăimare, după modelul izraelit şi american. Dacă tot vor americanii să-şi pună bazele lor militare aici, atunci trebuie să punem şi noi bază măcar pe modelul lor legislativ şi acţional. Cine atentează la valorile şi la simbolurile naţionale, la siguranţa României, să fie pedepsiţi exemplar – după model american. Să le fie frică să mai vină aici sau să mai stea aici. Nu suntem antiamericani, antiruşi, antimaghiari, antievrei, antiţigani. Dar, cel puţin, să fim proromâni.

Martie 2006

***

Revoluţia bate la uşă!

Aşa cum am precizat în preambulul primei părţi, această parte a doua nu a mai fost publicată în revista SANTINELA, din motive de priorităţi editoriale. În urmă cu un an, a fost, totuşi, postată pe Altermedia. Reamintesc şi precizarea că studiul a fost tipărit – sub titlul „Naţionalistu’ sicofant: Adrian Năstase“ – în revista România Mare, în serial, în anul 2000, „din primăvară pînă-n toamnă“.

Consider că este util să fie republicat în această formă, pentru retrospectivă şi pentru a reliefa că, în esenţă, s-a confirmat, şi de data aceasta, predicţia făcută de mine în acest studiu, precum şi în celelalte, pe tema agresiunilor hungariste, expuse opiniei publice în urmă cu un deceniu.

Un exemplu, dintre nenumărate altele, este scandalul vizitei de anul trecut a premierului ungar pentru a sărbători, în România, această aşa-zisă „zi mondială a ungurilor“, care a avut, ca şi în toţi aceşti 20 de ani postdecembişti, acelaşi caracter neorevizionist şi provocator – fapt comentat, în 15 martie 2009, pe postul Antena 3. Iar cometariile forumiştilor la articolul „Marko Bela: ‘Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara’“, publicat pe site-ul 9 AM, în 16 martie 2009, confirmă, o dată în plus, starea de spirit a românilor – care se menţine şi acum. Mai rămîne ca această stare de spirit să fie pusă, în sfîrşit, şi în forţă, în practică. Acum, cît nu este prea tîrziu.

Dar, după cum se vede, reacţia instituţiior statului la agresiunea hungaristă via U.D.M.R. lipseşte cu desăvîrşire, de 20 de ani. Unde este estropiatul Theodor Stolojan, care, ritos nevoie mare, zisese odată – a uitat lumea cînd anume şi cred că a uitat şi el! – că „cu suveranitatea ţării nu e de glumit!“, cu referire expresă la acţiunile neorevizioniste şi fasciste ale U.D.M.R.?! Ei, iată că moghiorii nu iau suveranitatea ţări în glumă, ci o iau peste picior. De ce?! Pentru că acelaşi ambuscat Theodor Stolojan este acum vice-preşedintele P.D.-L., partid care îşi împarte privilegiile Puterii tot cu U.D.M.R., tot aşa cum, le împărţiseră, alternativ, şi P.S.D, şi P.N.L., efemera C.D.R., defunctul P.N.Ţ.C.D., şi, în genere, toată cleptocraţia postdecembristă!

Iar acum, viitorul puşcăriaş Marko Bela, după ce a fost obrăznicit că a emis un act oficial – în calitate de vicepremier! – de la Cancelaria premierului (!) în limba moghioră, a anunţat, şi mai obrazic, că va continua să facă la fel. De ce?! Pentru că, deşi i s-a întocmit dosar penal pentru cele două miliarde de lei (vechi) primiţi ca „avans“ pentru a scrie o carte de poezele (!) – bani care, de fapt, erau o mită mascată –, i s-a muşamalizat dosarul. Iarăşi, de ce?! Pentru că premierul Boc este – ca să-l parafrazăm pe Nigel Farage descriindu-i, zeflemitor, charisma belgianului Herman Van Rompuy, abia ales preşedintele Consiliului European – „o cîrpă de şters pe jos“, ceea ce şi face U.D.M.R.-ul cu Emil Boc. Iată de ce puşcăriabilul Marko Bela putea declara, în 28 noiembrie 2009, la fel de agresiv, în România, la adresa românilor: „Maghiarii nu pot sărbători la 1 decembrie: această dată înseamnă 70 de ani de agonie“! Şi, evident, să rămînă la fel de nepedepsit! Dar pentru cît timp?! Pentru că, deşi ar fi, chipurile, de şapte decenii „în agonie“, au devenit tot mai viguroşi, mai mulţi şi mai agresivi! Între ăştia – alde Marko Bela, Attila Vereştoy, Gheorghe Frunda, Jozsef Csapo, Adam Katona, Laszlo Tökes, Bela Pomogats, Kelemen Hunor et ejusdem farinae – şi criminala „Divizie Secuiască“ diferenţa rezidă doar în mijloacele de agresiune.

Unde este impetuosul pseudonaţionalist Adrian Năstase, care, după ce-i încondeiase pe reorevizioniştii maghiari, în anii 1998-1999, guvernase, imediat, în anii 2001-2004, sprijinindu-se în cîrja numită U.D.M.R.?! Acum nu mai guvernează, iar opinia publică are memoria scurtă şi a uitat de mezalianţa P.S.D.-U.D.M.R., astfel că, acum, fiind în „Opoziţie“, ar putea să-şi reia şarja contra secesioniştilor maghiari. De ce n-o face, măcar, aşa, pentru imagine retro?! Din păcate, Adrian Năstase a pus „batista pe ţambal“ şi, în contrapartidă, se aude vocea din off  a „idioţilor utili“ din radio-televiziunile de toate felurile, care vorbesc, în prostie, de secuii din „Ţinutul Secuiesc“ şi de manifestările festiviste ale moghiorilor fără să releve niciodată că astfel de acţiuni sunt provocări deliberate şi profund denigratoare la adresa României. La fel, politicienii de mucava constată, cu emfază, că „declararea limbii maghiare ca limbă oficială în ţinutul secuiesc este neconstituţională“! Ei şi?! De asta nu mai pot moghiorii – care n-au votat Constituţia! – că se exprimă aceşti ventrilogi la microfonul Parlamentului sau al unor televiziuni! Mass media au devenit – în pofida autoconvingerii lor că sunt „Cîinele de pază al democraţiei“ – un pechinez care latră fără nici o eficienţă. Pentru că autorităţile statului au devenit autorităţi ale partidului aflat la Putere, care – din 1996 încoace – sunt în cîrdăşie făţişă cu U.D.M.R., altfel ar cădea de la Putere. Parchetul General, condus de o „Kövessi“, este „lipsit de rol activ“ – ca să mă exprim, cu preţiozitate, în termeni juridici.   

Dar, ceea ce a devenit de-a dreptul periculos şi intolerabil sub aspect instituţional este faptul că U.D.M.R. a început să şteargă pe jos şi cu Parlamentul României. Nu numai că a impus ca ziua de ieri, 15 martie, să fie acceptată ca zi de „sărbătoare“, dar, anterior, prin criminalul art. 75 din Constituţia-revizuită-în-2003 referitor la aşa-zisa „aprobare tacită“, U.D.M.R. a trecut, prin Senat, proiectul de lege privind regionalizarea României – cu scopul reînfiinţării stalinistei „Regiuni Autonome Maghiare“. Ceea ce este, deja, un atentat inadmisibil la securitatea naţională. Este, deci, absolut necesar ca la proxima revizuire a Constituţiei să fie eliminată reglementarea „aprobării tacite“ – reglementare pe am mai incriminat-o în articolul „Problema holocaustului“, precum şi în alte materiale de presă tocmai pentru că a fost introdusă deliberat spre a se permite astfel de şmecherii legislative, de care profită, acum, fascista U.D.M.R. După cum, la fel, trebuie interzisă sărbătorirea zilei de 15 martie – întrucît este o insultă la adresa românilor.

Oare Guvernul Boc-Hopa-Mitică, dacă a fost demis pe care parlamentară – „democratică“ – şi a revenit la Putere pe cale măsluită, politicianistă, chiar crede că nu poate fi alungat ca, în 1991, Guvernul Roman?! Chiar dacă acum Guvernul Boc cochetează cu minerii – spre a-i fraieri, ca altă dată Guvernul Ciorbea –, ar putea apărea alţii care să le preia rolul şi să apere Naţiunea – mai ales că nemulţumirea poporului se apropie vertiginos de incandescenţă! Pentru că, după cum ne-am convins prea îndeajuns, „democraţia“ este bună numai pentru clicocraţie: pentru popor e bună doar democraţia cu damf de dictatură. Or, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului se relevă că poporul are dreptul să se revolte contra guvernanţior dacă aceştia nu le mai apără interesele. Şi, de 20 de ani, clicocraţia postdecembristă sabotează grav interesele naţionale. Întrebarea este cît va mai răbda poporul: să sperăm că iminentele greve vor constitui pregătirea pentru viitoarea Revoluţie – dar una autentică, nu ca Retrovoluţia din decembrie 1989!

16 martie 2010